A fost Marco Polo în China?Cartea lui, pusă lângă documentele chinezești
Un act de cancelarie din 1290, păstrat într-o enciclopedie chineză, numește trei soli trimiși, pe drumul prin sudul Indiei, la Arghun, hanul mongol al Persiei. Aceleași trei nume apar în cartea lui Marco Polo. Actul nu îl pomenește pe Marco. Mai jos, nouă pasaje din carte stau lângă texte chinezești despre aceleași lucruri: bani de hârtie, curieri cu clopoței, un pod, un asediu. Cele mai multe se potrivesc, măcar în parte; unul e contrazis.
Marius Comper · 17 septembrie 2026, actualizat la 4 octombrie 2026
Fila din Yongle dadian cu însemnarea din 1290. Se citește de sus în jos și de la dreapta la stânga. În chenare: Wuludai, Abishihe și Huozhe, cei trei soli trimiși la Arghun. Facsimil, domeniu public · Wikimedia Commons
Trei soli, aceleași nume
În cartea lui Marco Polo, cei trei venețieni pleacă din China pe mare, însoțind trei soli ai lui Arghun, hanul mongol al Persiei, și o prințesă trimisă acestuia de soție. Cartea dă numele solilor: Oulatay, Apusca și Coja.
În 1941, tânărul istoric Yang Zhijiu a dat peste aceleași nume într-un registru al stațiilor de poștă din epoca Yuan, copiat în enciclopedia Yongle dadian. Însemnarea consemnează o cerere privind rațiile: dintre cei 160 de însoțitori ai solilor, nouăzeci primiseră alocațiile cuvenite; ceilalți șaptezeci, despre care se spunea că fuseseră dăruiți de dregători sau cumpărați, au rămas, din porunca împăratului, fără alocații și fără rații de grâne.
Istoricul persan Rashid al-Din îl numește pe Khwaja printre solii care au adus-o pe prințesa Kökechin din China, dar nu dă ordinea celor trei nume; pe Kökechin a luat-o de soție la Abhar Ghazan, fiul lui Arghun.
Niciunul dintre cele două texte nu îl numește pe Marco Polo. Actul chinezesc consemnează că cei trei soli au fost trimiși la Arghun pe drumul prin Ma'bar; cel persan, că prințesa a ajuns în Persia și s-a măritat acolo.
O filă din Yongle dadian, în copia făcută între 1562 și 1567: text scris de mână între linii roșii. Volumul cu registrul stațiilor de poștă arăta la fel. Chester Beatty, Dublin (C 1757); domeniu public · Wikimedia Commons
Tot drumul1271 – 1295
drum descris în cartetraseu presupus
Drumul din carte, de la Veneția la Beijing și înapoi pe mare
Cartea lui Marco Polo nu e un jurnal de drum. Un prolog scurt povestește plecarea și întoarcerea, apoi urmează o descriere a lumii, ținut după ținut, în ordinea în care le întâlnea un călător. Harta urmează această ordine pe măsură ce citești.
Linia plină trece prin locurile pe care cartea le înșiră pe același drum, cu zilele de mers dintre ele. Linia punctată arată o porțiune pe care cartea nu o descrie, așa că traseul e o presupunere. Distanțele sunt măsurate pe linia care unește aceste locuri.
În capitolele despre China, sub fiecare loc stau perechile: fraza din carte și fraza dintr-un text chinezesc despre același lucru.
O caravană pe drumul spre Cathay, adică spre China de nord, în Atlasul catalan din 1375, desenat la o jumătate de secol după moartea lui Marco Polo. Abraham Cresques (atribuit), Atlasul catalan, 1375, Biblioteca Națională a Franței; domeniu public · Wikimedia Commons
Etapa I
Veneția, Acra, Laias
1271 · cu o scrisoare de la papă pentru Kublai Han
În carte
Prologul, cap. IX–XIII
Pe hartă
3.000 kmmăsurat prin locurile numite
Un detaliu
ulei din candela de la Sfântul Mormânt, cerut de Kublai
Marco avea 15 ani când tatăl lui, Niccolò, și unchiul lui, Maffeo, s-au întors la Veneția, în 1269, după un drum de nouă ani prin Asia. Aduceau o scrisoare de la Kublai, marele han al mongolilor, către papă: hanul cerea o sută de învățați creștini și ulei din candela care arde la mormântul lui Hristos, la Ierusalim.
Papa murise, iar cardinalii nu cădeau de acord asupra succesorului. După doi ani de așteptare, frații au plecat din nou, de data asta cu Marco. Au luat uleiul de la Ierusalim și ajunseseră la Laias, portul Armeniei Mici, când au aflat că noul papă, ales la 1 septembrie 1271, era chiar legatul cu care vorbiseră la Acra. S-au întors la el.
Frații Polo îngenunchează în fața lui Kublai cu o carte și o cruce. Miniatură dintr-un manuscris francez al cărții, Livre des merveilles, Paris, începutul secolului al XV-lea. Bibliothèque nationale de France, ms. fr. 2810, f. 5r; domeniu public · Wikimedia Commons
Grigore al X-lea le-a dat doi călugări dominicani în loc de o sută de învățați. Cei doi s-au speriat de vestea că sultanul mameluc atacă Armenia și s-au întors din drum. Cei trei Polo au mers mai departe singuri.
Anul plecării nu apare în carte. Istoricii îl deduc din alegerea papei și din data la care acesta a părăsit Acra, în noiembrie sau decembrie 1271.
Ce scrie cartea
„Le-a poruncit solilor să-i aducă ulei din candela care arde la mormântul Domnului nostru, la Ierusalim.”
Etapa II
Prin Persia, până la Hormuz
1271 – 1275, drumul spre China · un ocol pe care cartea nu îl explică
În carte
Cartea I, cap. III–XXVII
Pe hartă
4.400 kmmăsurat prin locurile numite
Un detaliu
corăbii cusute cu sfoară, fără niciun cui
Cartea nu spune pe unde au trecut prin Persia. Descrie pe rând Armenia Mare, unde un izvor dă ulei „bun de ars”, apoi Tabrizul, Yazdul și regatul Kerman, fără să spună că venețienii au fost în fiecare. Linia punctată leagă aceste locuri în ordinea din carte.
De la Kerman, descrierea coboară la Hormuz, portul în care negustorii din India aduc mirodenii, perle, mătase și fildeș. Corăbiile de acolo n-au cuie de fier: scândurile sunt cusute cu sfoară din coaja nucii de cocos, iar pe mare „multe dintre ele se pierd”.
Apoi cartea se întoarce la Kerman „pe alt drum” și o ia spre nord-est, prin deșert, până la Balkh. Henry Yule, traducătorul englez al cărții, a presupus că venețienii voiau să continue pe mare de la Hormuz și au renunțat. Cartea nu spune de ce.
Ce scrie cartea
„Corăbiile lor sunt jalnice și multe dintre ele se pierd, fiindcă n-au legături de fier și sunt doar cusute cu sfoară făcută din coaja nucii de India.”
Etapa III
Peste Pamir
1271 – 1275, drumul spre China · „cel mai înalt loc din lume”
În carte
Cartea I, cap. XXIX–XXXIX
Pe hartă
2.100 kmmăsurat prin locurile numite
Un detaliu
focul nu gătește bine mâncarea la înălțime
În Badakhshan, cartea descrie un munte din care se scot rubine. Doar regele are voie să sape și scoate puține pietre, „ca să nu scadă prețul”. Tot acolo e lapislazuli, „cel mai bun din lume”.
Urcând pe valea Wakhan se ajunge pe un platou despre care „se spune că e cel mai înalt loc din lume”. Urmează douăsprezece zile de mers fără case și fără iarbă, pe un frig atât de mare încât nu zboară nicio pasăre, iar focul „nu gătește mâncarea la fel de bine”. Pentru fiert, observația e corectă: la înălțime, apa fierbe la o temperatură mai mică.
Pe platou trăiesc oi sălbatice cu coarne lungi de șase palme, din care păstorii fac boluri. Zoologii le-au dat mai târziu numele lui Marco Polo, iar Yule le numește deja Ovis poli.
De la Kashgar, drumul trece pe la marginea de sud a deșertului Taklamakan, prin Yarkand și Khotan, până la orașul Lop. Acolo, călătorii se odihnesc o săptămână și încarcă provizii pe o lună.
Ce scrie cartea
„Din cauza frigului acesta mare, focul nu arde la fel de viu, nu dă la fel de multă căldură ca de obicei și nici nu gătește mâncarea la fel de bine.”
Etapa IV
Deșertul Lop și curtea lui Kublai
1271 – 1275, drumul spre China · trei ani și jumătate de la Acra la han
În carte
Prologul, cap. XIII–XIV; Cartea I, cap. XXXIX–LXI
Pe hartă
2.600 kmmăsurat prin locurile numite
Un detaliu
hanul a trimis oameni la 40 de zile de drum să-i întâmpine
Deșertul de dincolo de Lop se traversează într-o lună. Apă se găsește cam la o zi de mers, în 28 de locuri. Cartea spune că cine rămâne în urma caravanei noaptea aude spirite care îl strigă pe nume și îl rătăcesc, iar uneori, chiar și ziua, se aud tobe.
În orașul Campichu, azi Zhangye, Maffeo și Marco „au locuit un an întreg”, într-o misiune. Cartea nu spune în ce an.
Kublai, în albumul de portrete ale împăraților Yuan, pictat în jurul anului 1294, după moartea lui. Muzeul Palatului Național, Taipei. Domeniu public · Wikimedia Commons
Drumul de la Acra până la han a durat „trei ani și jumătate”, din cauza vremii rele și a frigului. Kublai era la reședința lui de vară, Shangdu. Aflând că vin, a trimis oameni să-i întâmpine la 40 de zile de drum. La curte, hanul l-a văzut pe tânărul Marco și a întrebat cine e. „Sire, e fiul meu și omul vostru”, a răspuns Niccolò.
Dacă cei trei ani și jumătate sunt corecți, spune Yule, au ajuns în jurul lunii mai 1275. Nici acest an nu apare în carte.
Ce scrie cartea
„Uneori spiritele îl strigă pe nume, iar călătorul se rătăcește și nu-și mai găsește tovarășii.”
Etapa V
Cambaluc: bani de hârtie și pietre care ard
1275 – 1291, în China lui Kublai · capitala lui Kublai, azi Beijing
În carte
Cartea a II-a, cap. XXIV–XXX
Pe hartă
200 kmmăsurat prin locurile numite
Un detaliu
o stație de cai la fiecare 25 sau 30 de mile, pe toate drumurile mari
Aici cartea descrie trei lucruri pe care Polo le prezintă ca minuni. Primul sunt banii. La monetăria din Cambaluc se ia coaja interioară a dudului, se face din ea ceva „ca hârtia, dar negru” și se taie în bucăți de mărimi diferite, după valoare. Nimeni nu are voie să le refuze, iar cine are o bancnotă uzată o schimbă pe una nouă plătind trei la sută. Textul franco-italian al cărții spune că bancnotele poartă sigiliul Marelui Han, descrie un dregător care îl unge cu cinabru și îl imprimă pe hârtie și amenință cu moartea pe falsificatori.
Al doilea sunt „pietrele negre” scoase din munte, care ard ca lemnul și țin focul până dimineața. În tot Cathayul se ard numai ele, scrie Polo, deși există și lemn: pietrele ard mai bine și costă mai puțin. Era cărbune.
O bancnotă de 2 guan emisă sub Kublai, din seria introdusă în 1287, și placa cu care se tipărea. Textul de jos îi amenință pe falsificatori cu moartea, ca în textul cărții. Muzeul Monedei, Tokyo. Foto: PHGCOM, CC BY-SA 3.0 · Wikimedia Commons
Al treilea sunt ștafetele. Pe drumurile mari e o stație de cai la fiecare 25 sau 30 de mile, iar între ele, la fiecare trei mile, alergători cu centuri pline de clopoței, ca să fie auziți de departe. Așa ajung la han vești de la o sută de zile de drum în zece zile și zece nopți.
Prologul spune că Marco a învățat „mai multe limbi și patru feluri de scriere”. Yule credea că chineza nu era printre ele.
Ramusio adaugă și un capitol întreg despre uciderea ministrului Ahmad, în 1282. Textul lui Ramusio spune că Marco se afla acolo când s-au petrecut toate acestea.
Ce scrie cartea
„În tot ținutul Cathay există un fel de pietre negre, în straturi, în munți, pe care oamenii le scot și le ard ca pe lemne.”
Cartea și textele chinezești
Bancnota uzată se schimbă contra unei taxe de trei la sută
Se potrivește în parte
Cartea
„Proprietarul le duce la monetărie și, plătind trei la sută din valoare, primește în schimb bucăți noi.”
Traducere: „Pentru bancnotele uzate și deteriorate, în anul Zhiyuan 2 au fost numiți slujbași care să le schimbe cu bancnote noi la trezoreria de bancnote, reținând 30 de wen pentru muncă și cerneală. În anul al treilea, reținerea a scăzut la 20 de wen, iar în anul 22 a revenit la 30 de wen.”
Yuanshi (Istoria dinastiei Yuan, alcătuită în 1370), cap. 93, „Regulile banilor de hârtie”. Anii sunt 1265, 1266 și 1285. Cap. 13 consemnează că în 1285 taxa a crescut „de la două la trei fen la fiecare guan”, adică de la două la trei la sută.
Ce arată
Schimbarea bancnotelor uzate contra unei taxe exista, iar din 1285 taxa era de trei la sută, cât spune cartea. În acei ani Polo era, după carte, în China.
Ce nu arată
Textul chinezesc vorbește despre o trezorerie, nu despre monetărie. Yuanshi consemnează 30 de wen în 1265, 20 de wen în 1266 și din nou 30 de wen în 1285; un document din 1351 citează o reținere din 1282 de trei fen la un liang de calcul. Regula scrisă nu spune cum se aplica în fiecare oraș.
Curierii pe jos poartă clopoței la brâu
Se potrivește în parte
Cartea
„Fiecare dintre acești alergători poartă un brâu lat, plin de clopoței, așa că, în timp ce aleargă cele trei mile de la un post la altul, clopoțeii se aud de departe.”
Traducere: „Toți curierii poartă la brâu o curea de piele de care atârnă clopoței, țin o suliță, au la ei o manta de ploaie și duc înscrisurile. Noaptea poartă făclii. Pe drum îngust, cei cu căruțe, cu cai sau cu poveri aud clopoțeii și se dau la o parte, iar noaptea sunetul sperie tigrii și lupii.”
Yuanshi, cap. 101, „Soldații posturilor de ștafetă rapidă”. Același capitol spune că posturile se așază „la fiecare zece, cincisprezece sau douăzeci și cinci de li” și că ștafeta trebuie să parcurgă 400 de li într-o zi și o noapte.
Ce arată
Ambele texte pun clopoței la brâul curierilor; Yuanshi spune că ei făceau loc pe drum și speriau tigrii și lupii, iar cartea spune că se auzeau de departe.
Ce nu arată
Distanțele nu se pot compara exact: cartea spune trei mile, textul chinezesc dă trei intervale diferite. Amănuntul corect nu dovedește, singur, că Polo a văzut curierii cu ochii lui.
Uciderea ministrului Ahmad
Doar într-o versiune târzie
Cartea
„Era un om din Cathay pe nume Chenchu, comandant peste o mie de oameni, căruia Achmath îi necinstise mama, fiica și soția.”
Cartea a II-a, cap. XXIII, numai în versiunea lui Ramusio
Textul chinezesc
有益都千户王著者，素志疾恶，因人心愤怨，密铸大铜锤，自誓愿击阿合马首。
Traducere: „Era un comandant peste o mie de oameni din Yidu, Wang Zhu, care urâse dintotdeauna nelegiuirea. Folosindu-se de mânia oamenilor, a turnat pe ascuns un ciocan mare de bronz și a jurat să-l lovească pe Ahmad în cap.”
Yuanshi, cap. 205, biografia lui Ahmad, la luna a treia a anului Zhiyuan 19 (1282). Cap. 12 consemnează pe scurt același omor.
Ce arată
Amândouă textele povestesc uciderea lui Ahmad, din 1282, petrecută cât Kublai lipsea din capitală. Istoria chineză îl numește drept cap al complotului pe Wang Zhu, comandant peste o mie de oameni din Yidu.
Ce nu arată
Pasajul lipsește din manuscrisele vechi și apare abia în ediția tipărită în 1559. În carte, complotul pornește de la Chenchu, comandant peste o mie de oameni, care îl atrage pe Vanchu, comandant peste zece mii. Yule îl recunoaște în Vanchu pe Wang Zhu, dar rangul pe care istoria chineză i-l dă lui Wang Zhu este, în carte, al lui Chenchu. Călugărul Gao nu apare în carte.
Etapa VI
Spre sud-vest, până în Yunnan
1275 – 1291, în China lui Kublai · o misiune de patru luni de drum
În carte
Cartea a II-a, cap. XXXV–XLIX
Pe hartă
2.500 kmmăsurat prin locurile numite
Un detaliu
turte de sare folosite ca mărunțiș
Hanul l-a trimis pe Marco într-o misiune spre provinciile din apus, la „patru luni bune de drum” de capitală. La zece mile de Cambaluc, cartea descrie un pod de marmură cu 24 de arcade și coloane cu lei sculptați. Podul există și are 11 deschideri; azi i se spune podul Marco Polo.
Mai departe, în ținutul Caindu, oamenii n-au monede. Aurul se cântărește, iar ca mărunțiș folosesc sare fiartă și turnată în forme de circa o jumătate de livră: 80 de bucăți fac cât un saggio de aur. În provincia Carajan, la Yachi, azi Kunming, plătesc cu scoici albe aduse de la mare: 80 de scoici fac cât o greutate de argint în traducerea lui Yule și cât un liang de argint în cea a lui Feng Chengjun; amândoi o echivalează cu doi groși venețieni.
Podul Lugou, la sud-vest de Beijing, în 2025. Are 11 deschideri. Foto: H2v5o68z, CC0 · Wikimedia Commons
Detaliile acestea par mărunte, dar au cântărit greu în discuția despre călătoria lui. În 2013, sinologul Hans Ulrich Vogel a comparat ce spune Polo despre banii din Yunnan cu izvoarele chinezești: scoicile aduse din India, sarea folosită ca monedă, sarea scoasă din fântâni. Le-a găsit corecte.
Ce scrie cartea
„Folosesc drept bani niște scoici albe care se găsesc în mare; 80 de asemenea scoici fac cât o greutate de argint.”
Cartea și textele chinezești
Podul cu lei de peste Lugou
Diferă
Cartea
„Are 24 de arcade și tot atâtea mori de apă și e în întregime din marmură foarte frumoasă.”
Cartea a II-a, cap. XXXV
Textul chinezesc
上有狮子阑楯。
Traducere: „Pe el sunt parapete cu lei.”
Xiong Mengxiang, Xijin zhi, descrierea capitalei din epoca Yuan, pierdută și refăcută din citate. Jinshi (Istoria dinastiei Jin), cap. 27, spune că podul de piatră a fost poruncit în 1188, din nou în 1189, după moartea împăratului, terminat în luna a treia din 1192 și numit Guangli.
Ce arată
Podul de piatră exista de peste optzeci de ani când l-ar fi trecut Polo, iar leii de pe parapete apar și în descrierea chineză din epocă.
Ce nu arată
Numărul arcadelor nu se potrivește: podul, reparat în 1444 și în 1698, are azi 11 deschideri, iar manuscrisele cărții dau 24, 34 sau 23. Descrierea chineză nu le numără; un vers citat în ea vorbește despre „douăsprezece curcubeie în zbor”.
În Yunnan se plătește cu scoici
Se potrivește
Cartea
„Folosesc drept bani niște scoici albe care se găsesc în mare … 80 de asemenea scoici fac cât o greutate de argint.”
Cartea a II-a, cap. XLVIII
Textul chinezesc
定云南税赋用金为则，以贝子折纳，每金一钱直贝子二十索。
Traducere: „S-a hotărât ca dările din Yunnan să fie socotite în aur și plătite în scoici: un qian de aur face douăzeci de șiraguri de scoici.”
Yuanshi, cap. 12, la luna a noua a anului Zhiyuan 19 (1282). Li Jing, slujbaș în Yunnan în jurul anului 1300, scrie în Yunnan zhilüe că la târg se plătește cu scoici și că un șirag (suo) are 80 de bucăți; într-una dintre transcrierile textului, semnul pentru „scoică” e corectat de editori.
Ce arată
Statul însuși încasa dările din Yunnan în scoici, în anii în care Polo spune că a fost acolo. Un șirag are exact cele 80 de scoici din carte; Paul Pelliot a arătat că la șirag se referă Polo.
Ce nu arată
Cursul față de argint din carte nu poate fi verificat cu aceste două texte. Ele nu spun nici dacă în Yunnan circulau sau nu bani de hârtie.
Etapa VII
Manzi: Yangzhou, Hangzhou, Zayton
1275 – 1291, în China lui Kublai · fostul imperiu Song, cucerit de Kublai
În carte
Cartea a II-a, cap. LX–LXXXII
Pe hartă
1.900 kmmăsurat prin locurile numite
Un detaliu
„douăsprezece mii de poduri de piatră” la Hangzhou
Pe drumul spre sud, la Changlu, cartea descrie cum se face sarea: pământ sărat udat cu apă, apoi apa fiartă în cazane de fier până lasă o sare albă și fină. Vogel a găsit aceeași metodă în documentele chinezești din epoca Yuan.
Despre orașul Yangzhou, cartea spune că Marco „l-a guvernat trei ani întregi”. Alte manuscrise spun doar că „a stat” acolo trei ani, iar câteva nu îl pomenesc deloc în acest capitol. Paul Pelliot scrie că listele de dregători din monografia orașului nu conțin niciun nume sau vreo naționalitate care să-l sugereze pe Marco Polo, și admite că acesta ar fi putut avea o funcție în administrația sării.
La Zhenjiang, pe Yangtze, cartea pomenește două biserici nestoriene și pe omul care le-a zidit. La Xiangyang, departe spre apus, pune pe seama celor trei Polo catapultele care au silit cetatea să se predea.
Hangzhou, pe care Polo îl numește Kinsay, „Orașul Cerului”, are una dintre cele mai lungi descrieri din carte: un lac cu palate pe mal, turnuri de piatră în care lucrurile de preț sunt ferite de incendii, 12.000 de poduri. Numele vine, după Pelliot, din xingzai, „reședința vremelnică” a împăraților Song. Cartea atribuie numerele mari unui document trimis de regina Song generalului Bayan; Marco spune că a verificat apoi cu ochii lui cele scrise acolo.
Ce scrie cartea
„Și sunt în el douăsprezece mii de poduri de piatră, cele mai multe atât de înalte încât ar putea trece pe sub ele o flotă întreagă.”
Cartea și textele chinezești
Dregătorul creștin din Zhenjiang
Se potrivește în parte
Cartea
„Marele Han a trimis un baron de-al lui, pe nume Mar Sarghis, creștin nestorian, să guverneze acest oraș timp de trei ani.”
Cartea a II-a, cap. LXXIII
Textul chinezesc
大兴国寺在夹道巷。至元十八年，本路副达鲁花赤薛里吉思建。
Traducere: „Mănăstirea Daxingguo se află pe ulița Jiadao. A fost zidită în anul Zhiyuan 18 de Xuelijisi, adjunct de darughachi (supraveghetorul numit de curte) al acestui ținut.”
Zhishun Zhenjiang zhi, monografia orașului Zhenjiang, alcătuită în jurul anului 1332, cap. 9. Aceeași monografie păstrează inscripția lui Liang Xiang, care îl numește Ma Xuelijisi, îl arată creștin (yelikewen) și îi atribuie șapte lăcașuri. Anul Zhiyuan 18 e 1281. Legătura cu Polo a făcut-o arhimandritul rus Palladius, în anii 1870.
Ce arată
Un om cu același nume, creștin, a avut o dregătorie înaltă la Zhenjiang în anii indicați de carte și a zidit acolo biserici. După traducerea lui A. C. Moule și Lionel Giles, lista dregătorilor din aceeași monografie îl arată sosit la Zhenjiang în februarie 1278, anul din carte, ca darughachi, și trecut în august ca adjunct.
Ce nu arată
Amănuntele diferă. Monografia datează mănăstirea Daxingguo în 1281. Inscripția lui Liang Xiang datează numirea în 1277, spune cinci ani în funcție și numește șapte lăcașuri, șase în ținutul Zhenjiang și unul la Hangzhou; cartea dă două biserici, ridicate în 1278, și trei ani de guvernare.
Cine a făcut catapultele de la Xiangyang
Contrazis
Cartea
„Avem printre însoțitorii noștri oameni în stare să construiască catapulte care vor arunca pietre atât de mari, încât garnizoana nu le va putea ține piept.”
Traducere: „În anul al zecelea a însoțit oastea împărătească la asediul Xiangyangului, care nu căzuse. Yisimayin a cercetat locul și a așezat o catapultă la colțul de sud-est al cetății. [Proiectilul] cântărea 150 de jin. Când mecanismul s-a declanșat, zgomotul a cutremurat cerul și pământul; tot ce a fost lovit s-a sfărâmat, iar [proiectilul] a intrat șapte chi în pământ. Lü Wenhuan, comisarul de pacificare al dinastiei Song, s-a înspăimântat și a predat cetatea.”
Yuanshi, cap. 203, biografiile meșterilor Alaowading (Ala al-Din) și Yisimayin (Ismail), musulmani din ținuturile apusene, trimiși în 1271 de un prinț căruia Kublai îi ceruse constructori de catapulte. Anul al zecelea al erei Zhiyuan e 1273.
Ce arată
Istoria chineză îi numește pe cei doi meșteri, spune de unde au venit și datează asediul. Cetatea s-a predat în 1273, iar cei trei Polo, după socoteala lui Yule, au ajuns la curte în 1275.
Ce nu arată
Nu se poate ști cine a trecut în carte meritul pe seama celor trei Polo. Igor de Rachewiltz bănuiește un adaos al lui Rustichello, cel care a scris cartea după spusele lui Marco, sau al unui editor de mai târziu, fiindcă afirmația lipsește dintr-un grup de manuscrise.
Paza împotriva incendiilor din Hangzhou
Se potrivește în parte
Cartea
„De câte ori izbucnește un foc sau altă primejdie în oraș, un om care stă acolo cu un ciocan în mână bate în scândură.”
Traducere: „La hotarele cartierelor au fost ridicate posturi oficiale de pază împotriva focului, cu oșteni, și numeroase turnuri de veghe, în care soldații stau de strajă cu schimbul, dimineața și seara. Unde se vede fum sau flacără, arată direcția cu un steag; noaptea, steagul e înlocuit cu un felinar.”
Wu Zimu, Mengliang lu, cap. 10, „Paza împotriva incendiilor și rondul”. Scrierea lui Wu Zimu descrie capitala Song, Lin'an, așa cum era înainte de cucerirea din 1276; prefața ei poartă o dată ciclică, citită 1274 sau 1334.
Ce arată
Un oraș de lemn, cu case lipite una de alta, ținea oameni de strajă în turnuri ca să dea alarma la foc. Cartea și cronica locală descriu aceeași grijă.
Ce nu arată
Semnalul e altul: cartea vorbește despre o scândură bătută cu ciocanul, cronica despre steaguri și felinare. Cronica descrie orașul dinainte de cucerire, iar Polo l-ar fi văzut după.
Etapa VIII
Întoarcerea pe mare
c. 1291 – 1295 · însoțind o mireasă pentru hanul Persiei
În carte
Prologul, cap. XVII–XVIII; Cartea a III-a
Pe hartă
15.400 kmmăsurat prin locurile numite
Un detaliu
din circa 600 de oameni îmbarcați, textul lui Yule spune că au supraviețuit opt
Kublai nu voia să-i lase să plece. Ocazia a venit când Arghun, hanul mongol al Persiei, a cerut o mireasă din neamul soției lui moarte. Kublai a ales-o pe Kökechin, o fată de 17 ani, iar cei trei soli ai lui Arghun, Oulatay, Apusca și Coja, au cerut ca venețienii să-i însoțească pe mare.
Kublai a pus să fie echipate treisprezece nave, fiecare cu patru catarge. Yule a dedus că flota a plecat din Zayton, azi Quanzhou; Prologul nu numește portul de plecare. După trei luni au ajuns în Sumatra, unde Marco a fost ținut cinci luni pe loc de vânturi. Acolo descrie „unicorni” care se tăvălesc în noroi, „deloc asemănători” cu cei din poveștile europene: erau rinoceri.
Au mai navigat 18 luni prin Oceanul Indian. În textul lui Yule, cartea spune că din circa 600 de oameni îmbarcați, fără marinari, au rămas în viață opt; ediția Moule–Pelliot, alcătuită din mai multe manuscrise, dă optsprezece. Versiunea lui Ramusio și încă una adaugă că din cei trei soli a scăpat doar Coja. Nici relatarea chineză, nici cea persană nu dau numărul pasagerilor sau al supraviețuitorilor.
Arghun murise între timp. Kökechin a fost dată fiului lui, Ghazan. Cei trei Polo au pornit spre Trebizonda, apoi pe mare prin Constantinopol și Negropont și au ajuns la Veneția în 1295.
Ce scrie cartea
„E o fiară foarte urâtă la vedere și nu seamănă deloc cu cea din poveștile noastre, care s-ar lăsa prinsă în poala unei fecioare.”
Cartea și textele chinezești
Trei soli pentru Arghun
Se potrivește
Cartea
„Argon a trimis așadar trei dintre baronii lui, pe nume Oulatay, Apusca și Coja, ca soli la Marele Han.”
Traducere: „În ziua a 17-a, ministrul Ananda, dregătorul administrativ (dushi) Bie Buhua și alții au raportat că Shabuding, întâiul sfetnic al provinciei, arată: «În luna a treia a acestui an, din porunca împăratului, Wuludai, Abishihe și Huozhe au fost trimiși, pe drumul prin Ma'bar, la casa prințului Arghun. Cu ei merg 160 de oameni. Nouăzeci și-au primit alocațiile cuvenite. Despre ceilalți 70 de oameni se aude că au fost dăruiți de dregători sau cumpărați; cer să nu li se dea alocații și rații de grâne.» Porunca împăratului: să nu li se dea.”
Jingshi dadian, capitolul despre stațiile de poștă (Zhanchi), copiat în enciclopedia Yongle dadian, capitolul (juan) 19418. Însemnarea e din ziua a 17-a a lunii a opta din anul Zhiyuan 27, adică 21 septembrie 1290. A fost pusă lângă cartea lui Polo de Yang Zhijiu, în 1941.
Ce arată
Aceleași trei nume, în aceeași ordine, cu aceeași destinație. Registrul trimite solii la Arghun pe drumul prin Ma'bar; cartea lui Polo spune că grupul s-a întors pe mare. Ma'bar e coasta de sud-est a Indiei, pe unde trece și drumul din carte.
Ce nu arată
Însemnarea nu îi numește nici pe cei trei Polo, nici pe prințesă. Că venețienii au plecat cu această solie spune doar cartea.
Ce arată confruntarea
Cele nouă perechi de mai sus sunt dovezi de feluri diferite și nu se pot aduna: un amănunt despre curieri, o listă de nume, un asediu povestit greșit.
Cel mai greu cântărește solia: trei nume, în aceeași ordine, într-un act chinezesc pe care nimeni nu l-a pus lângă carte până în 1941, și un al treilea martor, persan, pentru sosirea prințesei.
Taxa pe bancnotele uzate, clopoțeii curierilor, scoicile din Yunnan și dregătorul creștin din Zhenjiang arată că în carte au intrat cunoștințe exacte despre China lui Kublai. Polo putea afla fiecare dintre aceste lucruri și de la alții.
Xiangyang arată reversul: chiar dacă Marco Polo a fost în China, nu tot ce scrie în carte e adevărat.
ObiecțiaNumele lui nu apare în nicio sursă chinezească.
RăspunsulNu apar nici numele altor europeni din China mongolă: Giovanni da Montecorvino, primul arhiepiscop catolic de la Beijing, Odorico da Pordenone sau Giovanni de' Marignolli. Yang Zhijiu a observat, mai larg, că absența misionarilor, a soliilor și a negustorilor din apus din izvoarele chineze nu arată că ei n-au venit.
ObiecțiaFolosește nume persane și turcice, nu chinezești.
RăspunsulCambaluc vine din turcicul Han-balïq, „orașul hanului”, iar Pulisanghin, numele dat de carte podului Lugou, e persan. Sunt numele pe care le foloseau străinii din slujba mongolilor. Paul Pelliot credea că persana era singura limbă orientală pe care Polo a stăpânit-o cu adevărat.
ObiecțiaSpune că a guvernat Yangzhou.
RăspunsulUnele manuscrise spun doar că „a stat” acolo trei ani, iar altele nu îl pomenesc deloc în acest capitol. Pelliot scrie că listele de dregători din monografia orașului nu conțin niciun nume sau vreo naționalitate care să-l sugereze pe Polo, și admite că Polo ar fi putut avea o funcție în administrația sării. Istoricul Peng Hai a propus, ca ipoteză, o slujbă de control fiscal. Ce slujbă a avut la Yangzhou, dacă a avut vreuna, nu se poate stabili.
RăspunsulE adevărat, iar explicațiile propuse sunt mai jos. Yule, care a întocmit o asemenea listă, a conchis că Polo a trăit în China mai ales printre străini.
Alte două argumente
Banii, sarea și veniturile
În Marco Polo Was in China (2013), Hans Ulrich Vogel a comparat descrierile banilor de hârtie din opt versiuni ale cărții cu cele ale altor opt autori medievali din afara Chinei, urmărind 23 de caracteristici: cum se fac, ce valori au, unde circulă și cum se schimbă. După Vogel, Polo dă cea mai amănunțită descriere dintre toți. Tot el arată că sarea de la Changlu se scotea prin fierberea saramurii, cum spune cartea, și că veniturile raportate de Polo se potrivesc cu fiscalitatea Yuan.
Tăblițele de aur
Cartea spune că Kublai le-a dat venețienilor tăblițe de aur care le asigurau cai și escortă pe drum. Testamentul lui Maffeo Polo, din 1310, pomenește „trei tăblițe de aur” de la marele han, iar inventarul bunurilor lui Marco, făcut după moartea lui, „o tăbliță mare de aur de comandă”.
O tăbliță de liberă trecere din epoca Yuan, din fier cu inscripție de argint în scrierea ’Phags-pa, sfârșitul secolului al XIII-lea. Tăblițele din testamentul lui Maffeo erau de aur și nu s-au păstrat. Metropolitan Museum of Art, New York (1993.256); CC0 · Wikimedia Commons
Igor de Rachewiltz, Yang Zhijiu și Hans Ulrich Vogel, care au lucrat pe izvoarele Chinei mongole, ajung la aceeași concluzie: Marco Polo a fost în China. De Rachewiltz numește falsă afirmația despre Xiangyang și exagerată guvernarea Yangzhouului; Vogel arată că veniturile raportate de Polo se potrivesc cu fiscalitatea Yuan. Frances Wood spunea în 2017 că își menține părerea.
Ce nu apare în carte
O listă a lucrurilor chinezești pe care Polo nu le pomenește se găsește la Henry Yule, traducătorul și cel mai mare apărător al lui în secolul al XIX-lea: Marele Zid, ceaiul, picioarele legate ale femeilor, pescuitul cu cormorani, tipărirea cărților și scrisul chinezesc.
În 1995, Frances Wood, șefa secției chineze de la British Library, a folosit aceleași absențe în cartea Did Marco Polo Go to China? și a susținut că Polo probabil n-a ajuns mult mai departe de punctele de negoț ale familiei de la Marea Neagră și Constantinopol.
În 1988, într-un articol din Shilin, Wang Yumin a pus la îndoială cât de mult dovedește registrul celor trei soli că Polo a fost în China.
Marele Zid
Porțiunile de piatră și cărămidă de lângă Beijing pe care le vizitează azi turiștii, la Badaling și Mutianyu, sunt în cea mai mare parte din epoca Ming, deci de după Polo; la Mutianyu, zidul Ming stă pe urmele unuia mai vechi. Istoricii Huang Shijian și Gong Yingyan au susținut în 1998 că, în epoca Yuan, zidurile Qin și Han erau în cea mai mare parte ruine părăsite. Cât cântărește tăcerea cărții depinde de locul pe unde a trecut Polo și de ce mai stătea acolo în picioare.
Ceaiul
Ceaiul era în China lui Kublai o marfă impozitată: istoria oficială a dinastiei are o secțiune despre taxa pe ceai. Cartea, atentă la sare și la venituri, nu spune nimic despre el. Yang Zhijiu a propus ipoteza că Polo și-a păstrat obiceiurile de acasă, nu bea ceai și a trăit mai ales printre mongoli și oameni veniți din apus. Nici Odorico da Pordenone, nici Ibn Battuta nu pomenesc ceaiul.
Picioarele legate
Cartea nu le pomenește. Odorico da Pordenone, călugăr franciscan care a fost în China în anii 1320, le descrie; Ibn Battuta nu.
Bețișoarele
Nici Polo, nici Odorico, nici Ibn Battuta nu le pomenesc.
Scrisul și cărțile tipărite
Polo nu descrie caracterele chinezești și nici tipărirea cărților. Yang Zhijiu credea că Polo nu știa să citească chinezește; Stephen Haw crede că vorbea chineza, chiar dacă imperfect. Textul franco-italian spune însă că bancnotele poartă semnul și sigiliul Marelui Han, iar Igor de Rachewiltz observă că acel sigiliu era un bloc de tipar.
Pescuitul cu cormorani
Odorico îl descrie, Ibn Battuta nu. Yule îl pune pe aceeași listă a lucrurilor care l-ar fi putut impresiona pe un venețian.
Marele Zid la Mutianyu, lângă Beijing, o porțiune din epoca Ming. Foto: Francisco Diez, CC BY 2.0 · Wikimedia Commons
În carte sau nu?
Zece lucruri pe care le-ar fi putut întâlni un străin în drumul spre China lui Kublai și înapoi. Ghicește care sunt în cartea lui Polo.
1
Bani de hârtie
Răspunsul
În carte: făcuți din coaja interioară a dudului, cu obligația de a-i accepta și cu o taxă de 3% pentru schimbarea celor uzați. Cartea a II-a, cap. XXIV.
2
Marele Zid
Răspunsul
Nu e. Porțiunile de lângă Beijing pe care le urcă azi turiștii, la Badaling și Mutianyu, sunt în cea mai mare parte din epoca Ming, de după Polo.
3
Pietre negre care ard mai bine decât lemnul
Răspunsul
În carte: cărbunele, singurul combustibil din Cathay, scrie Polo. Cartea a II-a, cap. XXX.
4
Ceaiul
Răspunsul
Nu e, deși cartea descrie Fujianul, ținut de ceai. Cordier o numește o absență ciudată.
5
Un unicorn care se tăvălește în noroi
Răspunsul
În carte, în Sumatra: „deloc asemănător” cu unicornul din poveștile europene. Era rinocerul. Cartea a III-a, cap. IX.
6
Bețișoarele
Răspunsul
Nu sunt. Nici Odorico da Pordenone, nici Ibn Battuta nu le pomenesc.
7
Un pod de marmură cu 24 de arcade și lei sculptați
Răspunsul
În carte, lângă Beijing. Podul există și are azi 11 deschideri; manuscrisele cărții dau 24, 34 sau 23. Cartea a II-a, cap. XXXV.
8
Picioarele legate ale femeilor
Răspunsul
Nu sunt. Odorico da Pordenone le pomenește câteva decenii mai târziu.
9
Corăbii împărțite în compartimente etanșe
Răspunsul
În carte, dar numai în versiunea italiană a lui Ramusio, tipărită în 1559. Manuscrisele vechi nu au pasajul. Cartea a III-a, cap. I.
10
Sare turnată în forme, folosită ca monedă
Răspunsul
În carte, în ținutul Caindu: 80 de turte de sare fac cât un saggio de aur. Cartea a II-a, cap. XLVII.
Scorul tău apare aici după primul răspuns.
O carte dictată în închisoare
În 1298, Marco era prizonier la Genova, în războiul dintre Genova și Veneția. În închisoare l-a cunoscut pe Rustichello din Pisa, un scriitor de romane cavalerești, care i-a așternut povestea în scris, în franceză. Nu se știe sigur în ce luptă a fost capturat.
Cartea s-a răspândit prin copii manuscrise și traduceri, multe cu adăugiri sau omisiuni. Yule a numărat în jur de optzeci de manuscrise și a alcătuit traducerea lui din mai multe versiuni, punând între paranteze drepte pasajele care apar doar în versiunea italiană a lui Giovanni Battista Ramusio, pregătită pentru tipar la Veneția în anii 1550.
Doar în Ramusio apar, de exemplu, boala de un an a lui Marco în Badakhshan, compartimentele etanșe ale corăbiilor chinezești și armata sufocată de vântul fierbinte de lângă Hormuz. Pot fi amintiri adevărate ale lui Marco, păstrate în Veneția, sau adăugiri ale copiștilor.
Marco Polo și-a dictat testamentul la 9 ianuarie 1324, bolnav, numindu-le executoare pe soția lui, Donata, și pe cele trei fiice. Documentele din iunie 1325 arată că murise cu ceva timp înainte.
Testamentul lui Marco Polo, din ianuarie 1324, păstrat la Biblioteca Națională Marciana din Veneția. Foto: Didier Descouens, domeniu public (documentul) · Wikimedia Commons
Cât de departe a ajuns
Kilometrii sunt măsurați pe hartă, pe linia care unește locurile numite în carte. Misiunile din China sunt măsurate doar într-un sens.
Capitolele se sprijină pe traducerea engleză a lui Henry Yule, în ediția a treia revizuită de Henri Cordier (1903), aflată în domeniul public. Citatele românești sunt traduse după Yule. Răspunsurile jocului se sprijină pe textul integral al cărții, fără notele editorilor.
Traseul e desenat prin locurile pe care cartea le înșiră pe același drum, pe o hartă Natural Earth. Numele vechi sunt identificate după notele lui Yule. Punctele intermediare de pe mare sau din trecători mențin traseul pe apă ori de-a lungul văilor și nu spun nimic despre locurile prin care au trecut venețienii. Distanțele sunt măsurate pe suprafața Pământului și rotunjite în jos la sute de kilometri.
Textele chinezești sunt citate în caractere simplificate, cu punctuație modernă. Yuanshi, Jinshi și Mengliang lu au fost citite în transcrierile de pe Wikisource; însemnarea din 1290, pe facsimilul filei; monografia Zhenjiangului și Xijin zhi, în transcrieri online ale edițiilor moderne. Traducerile românești ale acestor texte sunt făcute pentru această pagină.
_(CBL_C_1751,_f.34v).jpg){kind=link}
_with_Inscription_in_Phakpa_Script_MET_DT7052.jpg){kind=link}
_Marco_Polo_will_-_Biblioteca_Nazinale_Marciana.jpg){kind=link}