Marco Polo n-a pomenit niciodată Marele Zid. A fost totuși în China?

În carte

Prologul, cap. IX–XIII

Pe hartă

3.000 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

ulei din candela de la Sfântul Mormânt, cerut de Kublai

Marco avea 15 ani când tatăl lui, Niccolò, și unchiul lui, Maffeo, s-au întors la Veneția, în 1269, după un drum de nouă ani prin Asia. Aduceau o scrisoare de la Kublai, marele han al mongolilor, către papă: hanul cerea o sută de învățați creștini și ulei din candela care arde la mormântul lui Hristos, la Ierusalim.

Papa murise, iar cardinalii nu cădeau de acord asupra succesorului. După doi ani de așteptare, frații au plecat din nou, de data asta cu Marco. Au luat uleiul de la Ierusalim și ajunseseră la Laias, portul Armeniei Mici, când au aflat că noul papă, ales la 1 septembrie 1271, era chiar legatul cu care vorbiseră la Acra. S-au întors la el.

Grigore al X-lea le-a dat doi călugări dominicani în loc de o sută de învățați. Cei doi s-au speriat de vestea că sultanul mameluc atacă Armenia și s-au întors din drum. Cei trei Polo au mers mai departe singuri.

Anul plecării nu apare în carte. Istoricii îl deduc din alegerea papei și din data la care acesta a părăsit Acra, în noiembrie sau decembrie 1271.

Ce scrie cartea

„Le-a poruncit solilor să-i aducă ulei din candela care arde la mormântul Domnului nostru, la Ierusalim.”

În carte

Cartea I, cap. III–XXVII

Pe hartă

4.400 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

corăbii cusute cu sfoară, fără niciun cui

Cartea nu spune pe unde au trecut prin Persia. Descrie pe rând Armenia Mare, unde un izvor dă ulei „bun de ars”, apoi Tabrizul, Yazdul și regatul Kerman, fără să spună că venețienii au fost în fiecare. Linia punctată leagă aceste locuri în ordinea din carte.

De la Kerman, descrierea coboară la Hormuz, portul în care negustorii din India aduc mirodenii, perle, mătase și fildeș. Corăbiile de acolo n-au cuie de fier: scândurile sunt cusute cu sfoară din coaja nucii de cocos, iar pe mare „multe dintre ele se pierd”.

Apoi cartea se întoarce la Kerman „pe alt drum” și o ia spre nord-est, prin deșert, până la Balkh. Henry Yule, traducătorul englez al cărții, a presupus că venețienii voiau să continue pe mare de la Hormuz și au renunțat. Cartea nu spune de ce.

Ce scrie cartea

„Corăbiile lor sunt jalnice și multe dintre ele se pierd, fiindcă n-au legături de fier și sunt doar cusute cu sfoară făcută din coaja nucii de India.”

În carte

Cartea I, cap. XXIX–XXXIX

Pe hartă

2.100 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

focul nu gătește bine mâncarea la înălțime

În Badakhshan, cartea descrie un munte din care se scot rubine. Doar regele are voie să sape și scoate puține pietre, „ca să nu scadă prețul”. Tot acolo e lapislazuli, „cel mai bun din lume”.

Urcând pe valea Wakhan se ajunge pe un platou despre care „se spune că e cel mai înalt loc din lume”. Douăsprezece zile de mers fără case și fără iarbă, atât de frig încât nu zboară nicio pasăre, iar focul „nu gătește mâncarea la fel de bine”. Observația e corectă: la înălțime, apa fierbe la o temperatură mai mică.

Pe platou trăiesc oi sălbatice cu coarne lungi de șase palme, din care păstorii fac boluri. Zoologii le-au dat mai târziu numele lui, iar Yule le numește deja Ovis poli.

De la Kashgar, drumul trece pe la marginea de sud a deșertului Taklamakan, prin Yarkand și Khotan, până la orașul Lop. Acolo, călătorii se odihnesc o săptămână și încarcă provizii pe o lună.

Ce scrie cartea

„Din cauza frigului acesta mare, focul nu arde la fel de viu, nu dă la fel de multă căldură ca de obicei și nici nu gătește mâncarea la fel de bine.”

În carte

Prologul, cap. XIII–XIV; Cartea I, cap. XXXIX–LXI

Pe hartă

2.600 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

hanul a trimis oameni la 40 de zile de drum să-i întâmpine

Deșertul de dincolo de Lop se traversează într-o lună. Apă se găsește cam la o zi de mers, în 28 de locuri. Cartea spune că cine rămâne în urma caravanei noaptea aude spirite care îl strigă pe nume și îl rătăcesc, iar uneori, chiar și ziua, se aud tobe.

În orașul Campichu, azi Zhangye, Maffeo și Marco „au locuit un an întreg”, într-o misiune. Cartea nu spune în ce an.

Drumul de la Acra până la han a durat „trei ani și jumătate”, din cauza vremii rele și a frigului. Kublai era la reședința lui de vară, Shangdu. Aflând că vin, a trimis oameni să-i întâmpine la 40 de zile de drum. La curte, hanul l-a văzut pe tânărul Marco și a întrebat cine e. „Sire, e fiul meu și omul vostru”, a răspuns Niccolò.

Dacă cei trei ani și jumătate sunt corecți, spune Yule, au ajuns în jurul lunii mai 1275. Nici acest an nu apare în carte.

Ce scrie cartea

„Uneori spiritele îl strigă pe nume, iar călătorul se rătăcește și nu-și mai găsește tovarășii.”

În carte

Cartea a II-a, cap. XXIV–XXX

Pe hartă

200 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

o stație de cai la fiecare 25 de mile, pe toate drumurile mari

Aici cartea descrie trei lucruri pe care Polo le prezintă ca minuni. Primul sunt banii. La monetăria din Cambaluc se ia coaja interioară a dudului, se face din ea ceva „ca hârtia, dar negru” și se taie în bucăți de mărimi diferite, după valoare. Nimeni nu are voie să le refuze, iar cine are o bancnotă uzată o schimbă pe una nouă plătind trei la sută. Versiunea lui Ramusio adaugă sigiliul roșu imprimat pe fiecare bancnotă și pedeapsa cu moartea pentru falsificatori.

Al doilea sunt „pietrele negre” scoase din munte, care ard ca lemnul și țin focul până dimineața. În tot Cathayul se ard numai ele, scrie Polo, deși există și lemn: pietrele ard mai bine și costă mai puțin. Era cărbune.

Al treilea sunt ștafetele. Pe drumurile mari e o stație de cai la fiecare 25 de mile, iar între ele, la fiecare trei mile, alergători cu centuri pline de clopoței, ca să fie auziți de departe. Așa ajung la han vești de la o sută de zile de drum în zece zile și zece nopți.

Prologul spune că Marco a învățat „mai multe limbi și patru feluri de scriere”. Yule credea că chineza nu era printre ele.

Ce scrie cartea

„În tot ținutul Cathay există un fel de pietre negre, în straturi, în munți, pe care oamenii le scot și le ard ca pe lemne.”

În carte

Cartea a II-a, cap. XXXV–XLIX

Pe hartă

2.500 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

turte de sare folosite ca mărunțiș

Hanul l-a trimis pe Marco într-o misiune spre provinciile din apus, la „patru luni bune de drum” de capitală. La zece mile de Cambaluc, cartea descrie un pod de marmură cu 24 de arcade și coloane cu lei sculptați. Podul există, azi i se spune podul Marco Polo, dar cele mai vechi descrieri chinezești îi dau 13 arcade, iar azi are 11.

Mai departe, în ținutul Caindu, oamenii n-au monede. Aurul se cântărește, iar ca mărunțiș folosesc sare fiartă și turnată în forme de jumătate de livră: 80 de bucăți fac cât un saggio de aur. În provincia Carajan, la Yachi, azi Kunming, plătesc cu scoici albe aduse de la mare: 80 de scoici valorează cât o greutate de argint.

Detaliile acestea par mărunte, dar au cântărit greu în discuția despre călătoria lui. În 2013, sinologul Hans Ulrich Vogel a strâns dovezile despre monedele Yuanului și a conchis că Polo e singurul observator european, arab sau persan al vremii care spune corect că banii de hârtie nu circulau în Yunnan și că acolo se plătea cu scoici, sare, aur și argint. Sursele chinezești care confirmă asta nu erau traduse, iar Polo nu știa să citească chinezește.

Ce scrie cartea

„Folosesc drept bani niște scoici albe care se găsesc în mare; 80 de asemenea scoici fac cât o greutate de argint.”

În carte

Cartea a II-a, cap. LX–LXXXII

Pe hartă

1.900 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

„douăsprezece mii de poduri de piatră” la Hangzhou

Pe drumul spre sud, la Changlu, cartea descrie cum se face sarea: pământ sărat udat cu apă, apoi apa fiartă în cazane de fier până lasă o sare albă și fină. Vogel a găsit aceeași metodă în documentele chinezești din epoca Yuan.

Despre orașul Yangzhou, cartea spune că Marco „l-a guvernat trei ani întregi”. Un manuscris francez spune doar că „a stat” acolo trei ani. Yule nu credea că a fost guvernator, iar istoricii de azi văd aici o funcție mai mică, umflată la scrierea cărții.

Tot pe drumul spre sud, cartea afirmă că cei trei Polo au construit catapultele care au silit orașul Xiangyang să se predea. Afirmația e falsă: după cronicile chinezești, orașul a căzut la începutul lui 1273, cu doi ani înainte ca ei să ajungă în China.

Hangzhou, pe care Polo îl numește Kinsay, „Orașul Cerului”, primește una dintre cele mai lungi descrieri din carte: un lac cu palate pe mal, turnuri de piatră în care se păstrează lucrurile de preț din cauza incendiilor, 12.000 de poduri. Cartea spune însă de unde vin numerele mari: dintr-un document trimis de regina Song generalului Bayan, pe care Marco spune că l-a verificat apoi cu ochii lui.

Ce scrie cartea

„Și sunt în el douăsprezece mii de poduri de piatră, cele mai multe atât de înalte încât ar putea trece pe sub ele o flotă întreagă.”

În carte

Prologul, cap. XVII–XVIII; Cartea a III-a

Pe hartă

15.400 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

din circa 600 de oameni îmbarcați, cartea spune că au supraviețuit opt

Kublai nu voia să-i lase să plece. Ocazia a venit când Arghun, hanul mongol al Persiei, a cerut o mireasă din neamul soției lui moarte. Hanul a ales-o pe Kokachin, o fată de 17 ani, iar cei trei soli ai lui Arghun, Oulatai, Apusca și Coja, au cerut ca venețienii să-i însoțească pe mare.

Flota a pornit din portul Zayton, azi Quanzhou, cu nave cu patru catarge. După trei luni au ajuns în Sumatra, unde Marco a fost ținut cinci luni pe loc de vânturi. Acolo descrie „unicorni” care se tăvălesc în noroi, „deloc asemănători” cu cei din poveștile europene: erau rinoceri.

Au mai navigat 18 luni prin Oceanul Indian. Cartea spune că din circa 600 de oameni îmbarcați, fără marinari, au rămas în viață opt. Versiunea italiană a lui Ramusio spune altceva: că au murit 600 și că din cei trei soli a scăpat doar Coja. Niciun număr nu poate fi verificat.

Arghun murise între timp. Kokachin a fost dată fiului lui, Ghazan. Cei trei Polo au pornit spre Trebizonda, apoi pe mare prin Constantinopol și Negropont și au ajuns la Veneția în 1295.

Ce scrie cartea

„E o fiară foarte urâtă la vedere și nu seamănă deloc cu cea din poveștile noastre, care s-ar lăsa prinsă în poala unei fecioare.”