Doar șira spinării unui megalodon avea 11 metri

Coloana din Belgia e cea mai bună dovadă despre corpul unui megalodon. Cercetătorii au calculat din ea lungimea rechinului în 1996, în 2022 și în 2025 și au ajuns la rezultate diferite, fiindcă au presupus altă formă pentru restul corpului.

Diferența de formă contează mai mult decât pare. La aproape aceeași lungime, rechinul din 2022 cântărește 62 de tone, iar cel din 2025, în jur de 30. Pentru comparație, o balenă albastră lungă de 17 metri cântărește 37 de tone.

Ce nu se știe. Nimeni n-a găsit un megalodon cu cap, fălci sau înotătoare. Orice desen al lui, inclusiv cel subțire, e un calcul făcut după alți rechini, vii și fosili. Autorii studiului din 2025 își numesc singuri rezultatul „ipotetic”: aceeași coloană, cu alte proporții, ar da un rechin mai scurt sau mult mai lung.

Estimarea vine din cea mai mare dintre vreo 20 de vertebre ale aceluiași rechin, scoase în 1978 dintr-o carieră de argilă de la Gram, în Danemarca. Are 23 de centimetri în diametru și e cea mai mare vertebră de rechin cunoscută.

E de 1,484 ori mai lată decât cea mai lată vertebră din Belgia. Dacă rechinul danez a avut aceleași proporții, a avut 24,3 metri și în jur de 94 de tone. Autorii spun că e un calcul ipotetic și că un asemenea rechin a fost o excepție rară.

În 1989, la o mutare dintr-un depozit în altul, vertebrele s-au stricat grav și au fost considerate pierdute. O parte din ele a fost recunoscută abia în 2017, în colecția Muzeului de Istorie Naturală al Danemarcei. În 2026, cercetătorii au confirmat că diametrul era într-adevăr de 23 de centimetri.

Din 1996 până în 2025, studiile au dat pentru megalodon lungimi de la 9 la 24 de metri. Diferențele vin din ce au măsurat și din rechinul de azi cu care l-au comparat.

Calculele făcute din dinți pornesc de la rechinul alb: presupun că raportul dintre mărimea dintelui și lungimea corpului era același la megalodon și la rechinul alb. Studiile noi consideră că lungimile obținute astfel sunt prea mici, fiindcă megalodonul era mai lung în raport cu dinții.

Numărul de 18 metri, repetat des, vine din maximele vechi calculate din dinți, după rechinul alb. Studiile noi pun la îndoială această metodă. Nici lungimea unui megalodon adult obișnuit nu se știe: singurul studiu care arată cât de frecvente erau diferitele lungimi folosește estimări din dinți, făcute cu metoda veche.

Un rechin schimbă dinții toată viața. În 1667, Nicolaus Steno a numărat peste 200 de dinți în gura unui singur rechin și a scris că în fiecare zi îi cresc alții noi. Dinții sunt tari și se fosilizează ușor, pe când scheletul de cartilaj se păstrează rar. De aceea dinții fosili sunt peste tot, iar scheletele aproape lipsesc.

Numele vine din greacă și înseamnă „dinte mare”. L-a dat naturalistul elvețian Louis Agassiz, în volumele despre peștii fosili publicate între 1833 și 1843. El a observat că niciun rechin viu nu are dinți nici măcar pe jumătate atât de mari.

Cu mult înainte, oamenii găseau dinții în pietre și le spuneau „pietre-limbă”. Pliniu cel Bătrân credea că pică din cer. La începutul secolului al XVII-lea, Fabio Colonna a susținut că sunt dinți de rechin, iar în 1667 Steno a comparat unul cu dinții unui rechin prins lângă coasta Toscanei: semănau „ca un ou cu alt ou”.

Din dinți și din câteva oase mușcate se poate afla surprinzător de mult despre viața lui.

Un model pe calculator din 2022, cu corp de rechin alb, a estimat că o balenă de 5 metri putea fi mâncată din trei mușcături. Modelul presupune o gură mai mare decât admit studiile de după el, așa că numărul e doar orientativ.

Ce nu se știe. Dacă puii creșteau în „creșe”, golfuri calde și puțin adânci, e încă disputat. Echipele care au găsit mulți dinți mici în Panama și Spania spun că da; echipa care a recalculat mărimea puilor în 2025 crede că niște pui atât de mari aveau mai puțină nevoie de apărare, deci creșele devin mai puțin probabile.

Acum vreo 14–15 milioane de ani, o mare caldă, cu insule, acoperea mare parte din Transilvania și dealurile Banatului. Apa putea trece de 21 de grade. În marea aceasta au ajuns și megalodoni: în muzeele din România există mai puțin de zece dinți de megalodon.

În 2016 au fost descriși și fotografiați pentru prima dată doi dinți, de la Lăpugiu de Sus, în județul Hunedoara, și de la Borzești, în județul Cluj. Cel de la Borzești fusese găsit în 1987 de un student la geologie și a stat nepublicat într-un sertar al universității din Cluj aproape 30 de ani. Dintre dinții cunoscuți, doar cel de la Lăpugiu de Sus, găsit într-un pârâu, a fost cules în acest secol.

În 2017 s-au adăugat trei dinți vechi din colecția muzeului din Aiud, de la Cetea, Gârbova de Sus și Lopadea Veche, iar în 2024, un dinte de la Coșteiu de Sus, strâns probabil în secolul al XIX-lea sau la începutul secolului al XX-lea și păstrat de atunci la Muzeul de Istorie Naturală din Viena. Geologii maghiari pomeniseră specia în Transilvania încă din 1896, dar fără să descrie vreun dinte.

După mărimea dinților, autorii studiului din 2016 estimează că rechinii aveau 8–10 metri: tineri mari sau adulți. În 2017, Nicolae Trif și Vlad Codrea au observat că în aceste roci aproape nu s-au găsit oase de mamifere marine, așa că marii rechini au fost poate doar în trecere prin această mare.

Marea a lăsat și altceva în urmă. Când s-a evaporat, a depus sarea din salinele de la Turda, Praid și Ocna Sibiului. Straturile de sare sunt ceva mai noi decât cele cu dinți. Sarea arată că marea a fost acolo; despre rechini nu spune nimic.

Ce nu se știe. Dinții românești sunt puțini și izolați, iar mărimea rechinilor e calculată cu o metodă din 2003, care, după studiile noi, dă valori prea mici. Nu se știe cât de des treceau megalodonii prin marea de aici și nici dacă își creșteau puii în ea.

Unii dinți scoși de pe fundul mării păreau tineri, de câteva zeci de mii de ani. Datarea arăta însă vechimea crustei de mangan formate pe dinte cât a stat în apă, nu vechimea dintelui.

Nici adâncul oceanului nu pare un ascunziș posibil. Megalodonul trăia în mări calde și temperate, iar dinți de pui s-au găsit în ape puțin adânci, lângă țărm. Iar sub 3.000 de metri rechinii, de orice fel, practic lipsesc din toate oceanele.

În 2013, o televiziune a difuzat un film cu actori care jucau rolul unor oameni de știință ce vânau un megalodon viu. Cercetătorii au protestat: nicio dovadă nu arată că ar mai exista.

De ce a dispărut

Nu se știe sigur. Studiile propun mai multe cauze posibile, fără să poată spune care a cântărit mai mult: zona în care trăia se micșora deja, balenele mici din care se hrănea s-au împuținat, a apărut rechinul alb, care vâna prăzi asemănătoare, iar un corp cald cerea multă hrană.

Opt afirmații despre megalodon. Unele sunt povești repetate peste tot.