M1
- km
- 31,01
- stații
- 22
- mil. călătorii în 2024
- 62,0
București · 1952–2026
În 1952, potrivit arhivei românești, consilierii sovietici au respins metroul Bucureștiului ca «aspirație prematură». În 1972–1975 s-a hotărât un metrou proiectat și executat în țară: 6 stații în noiembrie 1979, 64 astăzi. Acum se sapă linia spre aeroport.
Sigla: Metrorex, domeniul public, via Wikimedia Commons
Fiecare punct e o stație desenată la coordonatele ei reale. Trage de ani ca să vezi cum a crescut rețeaua.
În 2023: nume de stații deschise: 57
Rețeaua întreagă, 1979–2023: 57 de stații cu nume distinct, colorate după anul deschiderii.
Metrorex raportează 64 de stații. Harta desenează câte un punct pentru fiecare nume de stație: 57. Șapte nume — Basarab, Dristor, Eroilor, Gara de Nord, Nicolae Grigorescu, Piața Unirii și Piața Victoriei — au în OpenStreetMap câte două componente („Dristor 1” și „Dristor 2”), iar 57 + 7 = 64. Numărul din OpenStreetMap coincide cu cel din raportul Metrorex, dar raportul nu explică metoda de numărare. Dâmbovița e desenată din OpenStreetMap; liniile unesc stațiile în ordinea de pe traseu.
Răspunsul depinde de ce numești „deschidere”: sunt patru date, în șase săptămâni.
Primul tronson avea șase stații, între Semănătoarea și Timpuri Noi.
Ideea unui metrou bucureștean e mai veche decât refuzul.
În 1907, pe când era student în anul IV la Școala Tehnică Regală din Charlottenburg, lângă Berlin, Dimitrie Leonida a întocmit proiectul «Metropolitanul din București»: o linie între Gara de Nord și Piața Sf. Gheorghe, cu ramificații spre Calea Moșilor și spre Gara Filaret. Profesorul lui de electricitate l-a ajutat cu documentație despre metrourile din Berlin și Londra.
Proiectul n-a dus la un metrou. Povestea documentată în arhiva citată mai departe începe în 1952.
Aprobat în principiu la 13 noiembrie 1952, respins la avizul consilierilor sovietici.
În dimineața de 13 noiembrie 1952, plenara Comitetului Central dezbate trei proiecte: reconstrucția orașelor, refacerea socialistă a Bucureștiului și — al treilea pe listă — construirea metroului. Toate trei sunt aprobate. Metroul avea însă nevoie de un aviz din afara sălii.
Anvergura proiectului impunea, scrie istoricul muzeului Bucureștiului, «consultarea consilierilor sovietici în vederea avizării lui». Răspunsul a venit sec: proiectul a fost respins, «o aspirație prematură a regimului de la București». Motivarea invoca pânza freatică aproape de suprafață, seismicitatea zonei și imobilele lovite de cutremurul din 1940 — probleme care cereau, în motivarea respingerii, soluții «imposibile pentru lagărul socialist».
Modelul sovietic presupunea stații la 20–40 de metri adâncime, cu funcție de adăpost în caz de război, după exemplul Moscovei: un metrou prea scump pentru economia României din 1952. Metroul a fost amânat cu douăzeci de ani.
Atribuit Respingerea apare doar în arhiva română citată de Buiumaci. Documentele de la Moscova nu au fost consultate.
Proiectul a fost respins, fiind considerat o aspirație prematură a regimului de la București.
Cezar Petre Buiumaci, Urbanitas, 2020
De la comisia din 1972 la ședința din ianuarie 1975.
Pe 15 februarie 1972, în ședința Comitetului Politic Executiv, Nicolae Ceaușescu hotărăște «instituirea unei comisii care să elaboreze propuneri în legătură cu dezvoltarea transportului în comun în municipiul București, îndeosebi prin construirea unor căi de comunicații dotate cu mijloace electrice de mare capacitate și viteză, precum și construirea metroului». Între timp, cartierele Titan–Balta Albă și Drumul Taberei–Militari umpluseră orașul de oameni pe care tramvaiele nu-i mai încăpeau.
Tonul îl dă ședința din 17 ianuarie 1975, când se aprobă proiectul de decret privind înființarea Întreprinderii «Metroul București». Stenograma îl păstrează pe Ceaușescu răspicat: «Am văzut problemele de organizare, însă trebuie să vă spun că totul trebuie executat în țară, inclusiv scuturile». Scuturile — mașinile cu care se sapă tunelele — urmau să fie proiectate și turnate în România. Programul urmărea, așadar, execuția în țară a proiectării, utilajelor și lucrărilor; consultanță tehnică din afară apare totuși în sursă, de la Hanovra (vezi mai jos).
În aprilie 1975 încep lucrările, iar întreprinderea adună în scurt timp specialiști de la căi ferate, hidrocentrale, mine și rețele edilitare — oamenii care știau deja să sape în România. Termenele sunt însă atât de strânse, încât principiul proiectare–prototip–încercare–reproiectare–serie e pur și simplu abandonat: se «ard etape».
Teren mâlos, apă subterană și rețele necartografiate.
Primele cupe dau de ce se temeau toți: teren mâlos, infiltrații puternice pe tot traseul. Solul fusese investigat insuficient, iar scuturile — cu front deschis, cu excavație manuală — înaintau pe un teren practic necunoscut, pe sub imobile vechi și vulnerabile, cu prea puțini muncitori calificați pentru o asemenea lucrare.
Cea mai mare problemă rămâne apa subterană: stratificația se schimbă la câțiva metri, iar pompele abia țin pasul. Într-un tronson se încearcă experimental înghețarea apei — soluție scumpă și lentă, într-un șantier grăbit. Multe tehnologii se aplică «din mers», contracronometru, ca să se prindă termenele.
Ajutorul din afară, când vine, nu vine din Est: profesorul Herald Wagner, de la Universitatea Tehnică din Hanovra, vizitează șantierul și lasă un sfat simplu — unde lipsesc studiile hidrogeologice, sondează în foraje și alege soluția de la caz la caz.
Magistrala I, în socotelile constructorului (Constantinescu et alii 1988, via Buiumaci):
19 noiembrie 1979: din depoul Ciurel iese un tren cu oameni.
Pe 19 noiembrie 1979, din depoul Ciurel pleacă spre stația Semănătoarea primul tren de metrou, iar de la peron urcă călători. Celelalte trei date, de la probele cu public la recepție, sunt în cronologia de la început.
Urmează o lună de probe cu oameni în vagoane. Atribuit Istoricul Metrorex o numește un caz unic în lume; unicitatea n-a putut fi verificată independent.
Primul tronson măsoară 8,63 km și șase stații: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi. Istoricul mai vechi dă 8,1 km; 8,63 km e lungimea din raportul Metrorex pe 2024.
12 metri
atât măsoară, în medie, adâncimea unei stații de metrou din București. Modelul sovietic din 1952 cerea 20–40 de metri: un metrou-adăpost, ca la Moscova. Bucureștenii au săpat mult mai sus: 12 metri înseamnă vreo șapte oameni unul peste altul; 40 de metri ar fi însemnat vreo douăzeci și patru.
Adâncimea medie: metrorex.ro, via Buiumaci 2020. Cerința de 20–40 m: Udriște 2009, via Buiumaci.
Cinci magistrale, 78,7 km de cale dublă, 64 de stații.
Numărul stațiilor de pe magistrale însumează 71, fiindcă o stație de legătură se numără pe fiecare linie. Fiecare nume o singură dată: 57; explicația e sub hartă.
Șase stații din 19 noiembrie 1979, fotografiate azi — aceeași rețea, aceiași pereți.






152,0 milioane
de călătorii cu metroul în 2024 — cu 6,5% mai multe decât în 2023. În medie, circa 400.000 pe zi; în condiții normale, circa 500.000. A cincea parte din călătorii transportului public bucureștean, pe a douăzecea parte din lungimea rețelei. M1 și M2 duc singure 78% din călătorii.
Metrorex, raportul de activitate pe 2024.
Harta numelor
În 1989, patru stații purtau nume de fabrici, iar una singură numele unui om: un general comunist. Azi, două stații mai poartă nume de fabrici, iar nouă poartă numele unor oameni.
Metrorex a schimbat opt nume deodată, „pentru a le corela cu realitățile actuale ale municipiului București”.
Pe lista inițială erau zece. Timpuri Noi și Apărătorii Patriei au rămas cum erau.
Nu Ceaușescu a ales numele. „Numele stațiilor s-a dat din faza de proiectare și s-a avut în vedere numele locului în care urma să fie construită”, spunea Gheorghe Udriște, fost director al Metrorex. Proiectanții au pus pe hartă ce găseau deasupra: Semănătoarea, fabrica de mașini agricole; IMGB, uzina de mașini grele; Republica și Timpuri Noi.
Orașul de deasupra s-a schimbat, iar o parte din nume au rămas în urmă. În 2009, Metrorex a redenumit mai multe stații: Semănătoarea a devenit Petrache Poenaru, IMGB a devenit Dimitrie Leonida, Industriilor a devenit Preciziei, Armata Poporului a devenit Lujerului. Udriște spunea că o stație trebuia să poarte numele lui Dimitrie Leonida, cel care se gândise primul la un metrou pentru București.
Numele se schimbă însă greu. Pe 7 septembrie 2023, consiliul de administrație al Metrorex a propus demersurile pentru ca Timpuri Noi să poarte numele lui Octavian Udriște, inginerul care a avut un rol decisiv în punerea în funcțiune a primului tronson, în 1979. În raportul Metrorex pe 2024, stația se numește tot Timpuri Noi.
Mută harta pe 1989 ca să vezi rețeaua de atunci, cu cele 35 de stații ale ei, sau apasă pe orice stație ca să afli povestea numelui.
Grupate după ce numesc azi. Numele tăiate sunt cele vechi.
Metroul din București are o singură stație-fantomă documentată: un nivel construit la Gara de Nord, unde niciun tren n-a oprit.
Gara de Nord a fost proiectată ca două stații suprapuse, capăt pentru două linii: una dinspre bulevardul Titulescu și Piața Victoriei, alta spre vest. Ceaușescu a cerut o singură stație, prin care trenurile să treacă mai departe. Ambele niveluri erau deja construite. „Noi avem dedesubt o gară umplută cu pământ”, spunea Octavian Udriște într-un interviu pentru HotNews. Trenurile de pe nivelul folosit trec acum printr-o curbă cu raza de 90 de metri, cu 30 km/h.
Celelalte fantome sunt pe hârtie: o rețea adâncă, gândită și ca adăpost, în 1952; un inel de 40 de kilometri în planul din 1974; o prelungire a lui M5 spre Pantelimon, pe care Metrorex o programează acum „după anul 2040”.
Singura linie nouă aflată în construcție este M6, de la 1 Mai spre Aeroportul Otopeni. Stadiul și prognoza sunt în capitolul următor.
Există fizic, dar nu transportă pe nimeni.
Construită în anii 1980
Gara de Nord a fost proiectată ca două stații suprapuse, capăt pentru două linii. Ambele erau construite, inclusiv tunelul spre Basarab, când Ceaușescu a cerut o singură stație de trecere. Octavian Udriște spune că nivelul de jos e umplut cu pământ; alte descrieri îl dau drept spațiu de depozitare. Nu se cunoaște nicio fotografie a lui dinainte să fie acoperit.
Conservată
Metroul are două legături cu rețeaua feroviară: la Berceni, cu centura feroviară, și la Ciurel, printr-un pasaj subteran către linia industrială Cotroceni–Militari. Legătura de la Ciurel nu mai este folosită și a fost conservată. Anul închiderii nu este cunoscut.
Surse: 1
Au fost oprite sau abandonate o vreme, apoi terminate.
1989–2000
Lucrările la M4, începute în decembrie 1989, s-au oprit în 1994; după aceea s-a mai scos doar apa infiltrată. Tunelurile s-au deformat, iar în 1996 s-a renunțat și la pompare. Un împrumut de la Banca Europeană de Investiții, din 1997, a plătit reparația; linia s-a deschis pe 1 martie 2000.
Surse: 1
Deschisă în 1988
Stația a fost scoasă din proiect; Octavian Udriște spune că s-a întâmplat înainte de începerea lucrărilor, alte relatări spun că după. El pune decizia pe seama Elenei Ceaușescu, care ar fi spus că studenții pot merge pe jos. Stația a fost totuși construită, cu peroanele strecurate în afara pereților de beton deja turnați. De aceea e atât de îngustă. S-a deschis în 1988.
Linii și stații din planuri oficiale sau strategice mai vechi. Unele încă apar pe hărți.
1952–1954
În 1952 s-a înființat un institut de proiectare a metroului. După modelul sovietic, rețeaua trebuia să fie și adăpost, la 20–40 m adâncime, cu patru magistrale. Costul era prea mare: institutul a fost desființat, iar metroul amânat pe termen nedefinit.
Surse: 1
1974
Planul aprobat în octombrie 1974 avea trei magistrale; a treia era un inel de 40 km. Inelul nu s-a construit, iar numele M3 a ajuns pe o linie est-vest. De ce s-a renunțat la el nu se știe.
Surse: 1
Anii 1980
O linie urma să vină pe bulevardul Titulescu dinspre Piața Victoriei și să se oprească la Gara de Nord, într-o stație suprapusă celei a liniei spre vest. Ceaușescu a respins stațiile suprapuse, iar trenurile lui M1 trec azi prin Gara de Nord mai departe, spre Piața Victoriei.
Surse: 1
Plan, fără termen: după 2040
Capătul estic al lui M5, spre Pantelimon, a fost amânat pentru că pe același traseu circulă deja tramvaiele STB. Metrorex îl programează acum „după anul 2040”. Rămâne în plan, fără termen.
Plan strategic, fără contract
Un plan strategic mai vechi: M8 ar lega Crângași de Dristor prin sud. Ministerul Transporturilor a anunțat perspectiva închiderii inelului central, dar, potrivit unei întrebări parlamentare din 6 aprilie 2026, proiectele noi de magistrale sunt între concept și studiu de fezabilitate și niciunul nu are contract de execuție semnat. Wikipedia în română îl dă ca neprogramat înainte de 2030, din cauza costurilor.
Patru proiecte, în patru stadii: execuție, proiectare cu investigații, proiectare și avizare, studiu de fezabilitate. Un contract semnat sau un studiu nu înseamnă că lucrările au început. Verificate la 3 octombrie 2026.
În execuție structurală din decembrie 2023
M6 este singura linie nouă aflată în construcție. Alsim Alarko–Makyol construiește tronsonul sudic, 1 Mai–Tokyo; Gülermak–Somet, tronsonul nordic, Tokyo–Aeroport Otopeni, lung de 7,6 km și cu șase stații. În septembrie 2026, structura de rezistență era făcută în proporție de 76% la sud și de 33,47% la nord. Estimarea Metrorex din 2 noiembrie 2025: deschiderea în 2028 sau la începutul lui 2029. Date Metrorex din martie 2026, citate într-o întrebare parlamentară din 6 aprilie 2026, dau finalizarea structurii de rezistență în trimestrul II 2029, iar deputatul care a pus întrebarea socotește că deschiderea cu călători nu poate veni înainte de 2030–2031. Prognoze, nu date de deschidere. Verificat ultima oară la 3 octombrie 2026.
Proiectare și investigații geotehnice · cele mai noi date: 10 iunie 2026
Prelungirea lui M4 de la Gara de Nord la Gara Progresul, de circa 11–12 km: 14 stații noi după primarul Sectorului 4; 13 noi plus Gara de Nord 2, care există deja, după datele din Transporturi. Ordinele de începere a proiectării și execuției au fost date în decembrie 2025 (lotul 1) și în februarie 2026 (lotul 2). În mai au început forajele geotehnice, iar la 10 iunie 2026 Ministerul Transporturilor a semnat documentația care deblochează plățile pentru faza de proiectare. Termenul de proiectare era septembrie 2026; după el urmează execuția propriu-zisă, pe care primarul o estimează încheiată în 2033.
Proiectare și avizare · estimat 2034
Porțiunea centrală a lui M5 are 5,2 km și șase stații. Proiectarea și avizarea sunt încă în curs, iar lucrările nu au început. Metrorex estimează licitațiile între iunie 2027 și mai 2028 și terminarea în 2034. Tronsonul Eroilor–Universitate, din proiectul inițial, a fost amânat și inclus în această etapă.
Studiu de fezabilitate · contract din 23 sept. 2026
M7 apare în Planul de mobilitate urbană cu două variante de traseu. Pe 23 septembrie 2026, Sectorul 5 a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate: circa 26 km și 27 de stații. Construcția nu a început.
Povești care circulă, cu ce spun sursele despre ele.
Anii 1980
În unele versiuni ale poveștii, linia personală de metrou a lui Ceaușescu ajunge până la Otopeni. Existența ei nu a fost dovedită niciodată. Un director al Metrorex a confirmat un tunel între Casa Poporului și Izvor, pe care l-a descris drept tunel de apărare, fără trenuri.
Legendă
O legendă urbană spune că un tren Astra IVA a rămas blocat pe nivelul de sus al tunelului dublu de la Gara de Nord, după ce lucrările la M4 au tăiat șinele, și că a fost casat acolo în 2017.
Surse: 1
Mit
O poveste anonimă de pe internet descrie o stație veche inundată, cu scările vizibile sub apă. Presa o tratează ca mit nedovedit.
Surse: 1
Rețeaua are 64 de stații, iar linia spre aeroport e în șantier. Celelalte proiecte sunt în stadii diferite, de la proiectare la studiu de fezabilitate.
Rețeaua proiectată în 1972–1975 stă, în medie, la 12 metri adâncime, nu la 20–40. Din 1979 până în 1989 s-au deschis 35 dintre cele 57 de stații cu nume distinct ale rețelei de azi.
După 1989 ritmul a scăzut: trei stații în anii ’90. Lucrările la M4, începute în decembrie 1989, s-au oprit în 1994; tunelurile s-au deformat, iar în 1996 s-a renunțat și la pompare. Un împrumut de la Banca Europeană de Investiții, din 1997, a plătit reparația, iar linia s-a deschis pe 1 martie 2000. Apoi rețeaua a crescut din nou: cinci stații în anii 2000, patru în 2010–2019 și zece în 2020–2023, dintre care nouă deodată în 2020, pe M5, spre Drumul Taberei.
Azi, singura linie nouă aflată în construcție este M6, de la 1 Mai spre Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni: 14,2 km și 12 stații. Lucrările au început pe 15 decembrie 2023.
În septembrie 2026, potrivit jurnalului de șantier Metrorex, structura de rezistență (cutiile stațiilor și tunelurile, fără cale, instalații și trenuri) era făcută în proporție de 76% pe tronsonul sudic, 1 Mai–Tokyo, și de 33,47% pe cel nordic, Tokyo–Aeroport Otopeni. Pe 3 septembrie, tunelierul «Sfânta Ana» a străpuns peretele stației Piața Montreal; pe 26 septembrie a pornit spre stația Expoziției, spre care înainta și «Sfânta Maria».
Trenurile: în martie 2026, Metrorex amânase licitația pentru material rulant pentru a doua jumătate a lui 2026, iar directorul general al Alstom România, Gabriel Stanciu, recomanda să se socotească cel puțin 36 de luni pentru livrare.
Magistrala 6 în septembrie 2026 (jurnalul de șantier Metrorex, structura de rezistență):
Ești mecanicul trenului din 19 noiembrie 1979. Șase stații, șase întrebări — du-le pe toate la timp.
Cinci afirmații care circulă, verificate pe documente.
Ce se spune. Data circulă pe scurtături.
Ce arată sursele. «16 decembrie» amestecă 16 noiembrie cu 19 decembrie. Cele patru date reale sunt la începutul paginii.
Limită. Sursa confuziei: noiembrie contra decembrie, în aceeași iarnă.
Ce se spune. Așa scrie pe Wikipedia în engleză.
Ce arată sursele. Raportul Metrorex pe 2024 dă 78,7 km de cale dublă. Lungimile pe magistrale adună 88,03 km, fiindcă tronsonul comun se numără de două ori.
Limită. 80,1 km e valoarea din Wikipedia în engleză; valoarea oficială reținută e 78,7 km.
Ce se spune. Așa dă istoricul vechi al Metrorex.
Ce arată sursele. Raportul pe 2024 dă 8,63 km pentru același tronson. Ambele numere sunt atestate; cel reținut e 8,63 km, din raportul pe 2024.
Limită. Metrorex nu explică diferența de 530 de metri.
Ce se spune. O lună de probe cu călători, între 16 noiembrie și 19 decembrie 1979.
Ce arată sursele. Așa afirmă istoricul Metrorex. Luna de probe e documentată; unicitatea mondială n-a putut fi verificată independent.
Limită. Verificată: luna de probe. Neverificată: unicitatea.
Ce se spune. Metrou vechi de decenii înseamnă stații-palate la mare adâncime.
Ce arată sursele. Media e de 12 metri. Adâncimile de 20–40 de metri au fost cerința școlii sovietice din 1952 — tocmai cea respinsă.
Limită. 12 metri e media rețelei, nu adâncimea fiecărei stații.
Ce rămâne nelămurit.
Cinci răspunsuri scurte.
Răspunsul depinde de ce numești „deschidere”: sunt patru date, în șase săptămâni. 16 noiembrie 1979: exploatare experimentală, cu public; 19 noiembrie 1979: primul tren de metrou pleacă din depoul Ciurel spre Semănătoarea; călătorii urcă de la peron; 19 decembrie 1979: inaugurarea oficială, cu tăierea panglicii; 27 decembrie 1979: se semnează procesul-verbal de recepție. Primul tronson avea șase stații, între Semănătoarea și Timpuri Noi.
Metrorex raportează 64 de stații. Harta desenează câte un punct pentru fiecare nume de stație: 57. Șapte nume — Basarab, Dristor, Eroilor, Gara de Nord, Nicolae Grigorescu, Piața Unirii și Piața Victoriei — au în OpenStreetMap câte două componente („Dristor 1” și „Dristor 2”), iar 57 + 7 = 64. Numărul din OpenStreetMap coincide cu cel din raportul Metrorex, dar raportul nu explică metoda de numărare.
În medie, 12 metri — vreo șapte oameni unul peste altul. Cerința sovietică din 1952 era de 20–40 de metri: un metrou-adăpost, ca la Moscova.
Nu Ceaușescu a ales numele. „Numele stațiilor s-a dat din faza de proiectare și s-a avut în vedere numele locului în care urma să fie construită”, spunea Gheorghe Udriște, fost director al Metrorex.
Nu există o dată de deschidere. Estimarea Metrorex din 2 noiembrie 2025: deschiderea în 2028 sau la începutul lui 2029. Date Metrorex din martie 2026, citate într-o întrebare parlamentară din 6 aprilie 2026, dau finalizarea structurii de rezistență în trimestrul II 2029, iar deputatul care a pus întrebarea socotește că deschiderea cu călători nu poate veni înainte de 2030–2031. Prognoze, nu date de deschidere. Verificat ultima oară la 3 octombrie 2026. În septembrie 2026, potrivit jurnalului de șantier Metrorex, structura de rezistență (cutiile stațiilor și tunelurile, fără cale, instalații și trenuri) era făcută în proporție de 76% pe tronsonul sudic, 1 Mai–Tokyo, și de 33,47% pe cel nordic, Tokyo–Aeroport Otopeni.
Cronologia politică și numerele de șantier vin din Buiumaci 2020 (Urbanitas, Muzeul Municipiului București), care citează Udriște 2009, Constantinescu et alii 1988, Ianuş 2015 și stenograme SANIC. Rețeaua, tronsoanele și călătorii vin din raportul de activitate Metrorex pe 2024. Luna probelor cu oameni, din istoricul Metrorex reprodus de Evenimentul zilei (2014).
Coordonatele stațiilor, culorile și Dâmbovița vin din OpenStreetMap (ODbL). Anii pe stație, din lista stațiilor (Wikipedia EN), verificați cu tronsoanele Metrorex. Socotelile (procente, medii pe zi, bazine olimpice) pornesc de la numerele din sursele de mai sus.