Nicolae Milescu la Beijing, 1676
De ce s-a întors Nicolae Milescu de la Beijing fără scrisoarea împăratului?
În mai 1676, un boier moldovean ajuns traducător la Moscova a intrat în Beijing cu scrisoarea țarului Alexei către împăratul Kangxi. Țarul murise în ianuarie, iar raportul soliei nu arată că Milescu ar fi aflat. A stat la Beijing trei luni și jumătate, a ajuns la vreo 17 metri de tron și a plecat fără răspuns scris. După raportul lui, curtea i-a spus și de ce: nu primise în genunchi darurile împăratului pentru țar, iar Rusia nu-l dăduse înapoi pe un fugar, Gantimur. La 30 august un demnitar i-a arătat cum ar suna o scrisoare scrisă după obiceiul curții; a doua zi a refuzat-o. Raportul soliei are peste o sută de pagini; cronica oficială a curții, patru însemnări.
Vara lui 1676, în două arhive
Solul se numea Nicolae Milescu, iar rușii îi spuneau Spafari, după rangul lui de spătar. Fugise din Moldova, trecuse prin Constantinopol, Berlin și Stockholm, iar din 1671 trăia la Moscova, unde lucra ca traducător. Țarul l-a trimis să deschidă negoțul cu China și să stabilească în ce limbă și cu ce titluri își vor scrie cele două curți.
Lunile de la Beijing sunt descrise în două texte. Primul e raportul soliei, ținut zi de zi pentru Moscova: peste o sută de pagini în ediția din 1969. Rușii îi spun acolo împăratului „han” sau „bogdihan”, după mongoli. Al doilea e cronica oficială a domniei lui Kangxi, numită în China „însemnările veridice” (實錄) și alcătuită după moartea împăratului din actele curții. Solia ocupă în ea patru însemnări, printre rapoarte de război. Cele două texte diferă prin ce păstrează și prin felul în care numesc solia.
Imaginea care însoțește povestea e un sul pictat pentru Kangxi între 1691 și 1698. Arată întoarcerea împăratului la Beijing din călătoria în sud din 1689, de-a lungul axei orașului. Partea folosită aici merge de la Poarta Zhengyang până la Sala Armoniei Supreme, sala în care, după cronică, împăratul a ținut curtea înainte de ritul solilor ruși; unde s-a făcut ritul, cronica nu spune. Raportul solului descrie porți, curți și scări fără să le dea numele chinezești, așa că potrivirile cu sulul sunt apropieri.
- strada din fața porții
- Poarta Zhengyang
- Poarta Marelui Qing
- Tiananmen
- Poarta Duan
- curtea cu elefanți
- Poarta Meridianului
- Poarta Armoniei Supreme
- Sala Armoniei Supreme
Wikimedia Commons · Wang Hui și atelierul, „Călătoria împăratului Kangxi în sud”, sulul 12 (1691–1698), Muzeul Palatului, Beijing · domeniu public
-
15 mai 1676 iulian (Moscova) · gregorian: 25 mai 1676 · Qing: 康熙十五年四月十三 (anul 15 Kangxi, luna a 4-a, ziua 13)
Intră în Beijing și nu dă scrisoarea din mână
Raportul solului
Dregătorii cer întâi scrisoarea țarului, s-o citească înainte de audiență. Milescu răspunde că o dă numai împăratului. Țarul, spune el, aflase de la un sol mai vechi de „obiceiurile trufașe” ale curții, care primește solii fără cinstea cuvenită, „împotriva dreptului tuturor popoarelor”. Târguiala ține trei săptămâni. Casa soliei e păzită, jumătate din oameni zac de căldură și de apa proastă, iar paznicii le vând mâncarea la preț întreit.
Pentru latină, tălmaciul curții e iezuitul flamand Ferdinand Verbiest, astronomul împăratului. Verbiest îi spune că darurile venite de la alți stăpânitori sunt numite aici tribut, iar răspunsurile sunt scrise „ca de la stăpân la slugă”. Apoi îl pune să jure în fața unei icoane că nu va spune și nu va scrie nimănui aceste lucruri până nu iese din China.
Cronica Qing
Cronica nu consemnează sosirea.
Pe sul: Poarta Zhengyang, intrarea de sud în orașul interior. După raport, solia a intrat prin porțile de miazănoapte, pe care nu le numește.
-
5 iunie 1676 iulian (Moscova) · gregorian: 15 iunie 1676 · Qing: 康熙十五年五月丙戌 (anul 15 Kangxi, luna a 5-a, ziua 5)
Scrisoarea țarului ajunge pe o masă acoperită cu galben
Raportul solului
Scribii soliei duc scrisorile; oamenii împăratului duc darurile pe mese. Solul descalecă la stâlpul pe care e scris numele hanului și merge pe jos prin multe porți. Într-o sală îl așteaptă o masă pătrată acoperită cu galben, „culoare pe care nimeni altcineva nu îndrăznește s-o aibă”. Milescu ia scrisorile de la scribi. Un dregător i le ia din mâini și le așază pe masă. Solul pleacă fără o vorbă.
În aceeași zi, curtea trimite să-l întrebe cum se prind șoimii aduși în dar. Zece zile mai târziu, raportul descrie și piața în care fuseseră lăsate scrisorile: acolo stăteau șapte elefanți, trei în stânga și patru în dreapta, unii cu turnuri aurite în spinare.
Cronica Qing
鄂羅斯察漢汗遣其臣尼果賴……入貢方物
„Hanul alb al rușilor l-a trimis pe supusul său Nikolai să aducă drept tribut produse ale țării sale.” Darurile țarului intră în cronică drept tribut, în aceeași zi.
Pe sul: curtea din fața Porții Meridianului, pe care pictorul a umplut-o cu dregători și cu elefanții curții. Raportul vorbește de o piață cu elefanți, fără s-o numească.
-
15 iunie 1676 iulian (Moscova) · gregorian: 25 iunie 1676 · Qing: 康熙十五年五月丙申 (anul 15 Kangxi, luna a 5-a, ziua 15)
Se închină „repede și nu până la pământ”
Raportul solului
E luat cu un ceas înainte de zori, la lumina felinarelor de hârtie, și trecut prin trei porți și trei ziduri. Vreo cincizeci de mandarini, ieșiți dintre cei așezați mai sus, și alții de pe cealaltă parte a curții, îi arată cum se face: cad de trei ori în genunchi și ating pământul cu fruntea de nouă ori, un sfert de ceas. Apoi pocnesc bicele, cântă muzica, bat clopotul și toba, iar un crainic strigă. Oamenii soliei stau pe patru rânduri.
Milescu „a început să se închine repede și nu până la pământ”. Prin iezuit i se cere să facă plecăciunile încet și până la pământ, ca mandarinii. Răspunde că aceia sunt robii bogdihanului și știu să se închine, „iar noi nu suntem robii bogdihanului și ne închinăm cum știm”. Locul plecăciunilor era la vreo 40 de stânjeni rusești, cam 85 de metri, de locul împăratului. De acolo nu se vedeau nici împăratul, nici tronul.
Cronica Qing
次鄂羅斯察漢汗進貢使臣等行禮
„Apoi solii cu tribut ai hanului alb al rușilor au îndeplinit ritualul.” Cum l-au îndeplinit, cronica nu spune.
Pe sul: Poarta Armoniei Supreme. Curtea de dincolo de ea e ascunsă de nori; că plecăciunile s-au făcut acolo e o apropiere, raportul nu numește locul.
-
15 iunie 1676 iulian (Moscova) · gregorian: 25 iunie 1676 · Qing: 康熙十五年五月丙申 (anul 15 Kangxi, luna a 5-a, ziua 15)
La opt stânjeni de tron
Raportul solului
E chemat sus și i se spune să alerge, fiindcă la ei așa se vine când cheamă hanul. Răspunde că nu-i stă în obicei să alerge și urcă încet o scară de marmură de vreo douăzeci de trepte. I se cere o plecăciune până la pământ. „S-a închinat o dată și s-a așezat pe pernă”, cu picioarele strânse sub el, turcește.
Până la tron erau „vreo opt stânjeni”, adică vreo 17 metri, „și hanul se vedea bine”: un om tânăr, cu fața ciupită de vărsat, despre care se spunea că are 23 de ani. După socoteala europeană avea 22. S-a împărțit ceai fiert cu unt și lapte, în boluri mari de lemn, galbene. Apoi împăratul s-a ridicat și a plecat în odăile din spate.
Cronica Qing
次鄂羅斯察漢汗進貢使臣等行禮
Aceeași însemnare. Despre pernă, ceai și cei opt stânjeni, nimic.
Pe sul: terasele de marmură și acoperișul Sălii Armoniei Supreme, pe jumătate în nori.
-
probabil 19 iulie 1676 iulian (Moscova) · gregorian: probabil 29 iulie 1676 · Qing: 康熙十五年六月 (anul 15 Kangxi, luna a 6-a)
Împăratul îl întreabă dacă a învățat trigonometrie
Raportul solului
A doua primire are loc în palatul în care locuiește împăratul; începutul pasajului lipsește din manuscris, iar data cea mai probabilă e 19 iulie. De data aceasta, după raport, solia s-a închinat „ca mai înainte”: de trei ori în genunchi, de nouă ori cu capul plecat. După ce i s-a pus perna, lui Milescu i se cere să se mai închine o dată înainte să se așeze. În sală stau vreo trei sute de dregători cu pene de păun la căciuli.
Un mare dregător și doi iezuiți ascultă în genunchi întrebările împăratului, apoi vin la sol și îi spun încet să îngenuncheze și el. E sănătos țarul? Câți ani are și de când domnește? Câți ani are solul? A învățat filosofie, matematică și trigonometrie? Milescu răspunde că l-a lăsat pe țar „în bună sănătate”. Alexei murise de mai bine de cinci luni. Solilor li se toarnă vin de struguri, făcut în fiecare an de iezuiți pentru împărat.
Cronica Qing
Cronica nu are nicio însemnare despre ruși în luna a șasea.
Pe sul: capătul picturii. Palatul în care locuia împăratul e dincolo de nori; pictorul s-a oprit aici.
-
30 iulie 1676 iulian (Moscova) · gregorian: 9 august 1676 · Qing: 康熙十五年七月辛巳 (anul 15 Kangxi, luna a 7-a, ziua 1)
Sfatul hotărăște fără el
Raportul solului
Raportul nu consemnează hotărârea luată în ziua aceasta. Milescu aflase totuși ce urma să i se ceară: pe 28 iunie, Verbiest îi citise în taină, într-o odaie închisă, ultima scrisoare a împăratului către țar, din 1670, scrisă în manciuriană, pe care la Moscova n-o putuse citi nimeni. Scrisoarea cerea un om: Gantimur, căpetenie a unui neam pe care rușii îl numeau tunguși, trecut de partea rușilor în 1667. Iezuitul i-a spus că, dacă se află ce a făcut, rămâne fără cap.
Cronica Qing
其使臣尼果賴不嫻典禮，不便給與敕書
„Solul lui, Nikolai, nu cunoaște riturile; nu se cade să i se dea scrisoare împărătească.” Rușii să-l trimită înapoi pe Gantimur și să aleagă alt sol.
Pe sul: Poarta Meridianului. Cronica nu spune unde s-a ținut sfatul.
-
13–16 august 1676 iulian (Moscova) · gregorian: 23–26 august 1676 · Qing: 康熙十五年七月十五至十八 (anul 15 Kangxi, luna a 7-a, zilele 15–18)
Darurile împăratului, în noroi
Raportul solului
Pe 13 august e chemat înainte de zori în „Orașul Roșu”. Plouă. În fața porților unde predase scrisorile, i se cere să cadă în genunchi ca să primească darurile împăratului pentru țar; raportul notează că „în locul acela era și noroi”. Refuză: așa primesc supușii de la stăpânii lor, iar cei egali primesc „cum se obișnuiește în toată lumea”. Darurile, trecute deja pe listă, sunt luate înapoi.
Trei zile mai târziu le primește totuși, stând în picioare.
Cronica Qing
賜鄂羅斯察漢汗使臣等鞍馬袍服等物
„Solilor hanului alb al rușilor li s-au dăruit cai cu șei, veșminte și altele.” Cronica trece darurile la 30 iulie, ziua hotărârii. După raport, solul și-a primit partea pe 16 august: un căluț cu șa și frâu, un caftan, cizme, o căciulă. Cearta din zilele dinainte fusese pentru darurile trimise țarului.
Pe sul: curtea din fața Porții Meridianului, doar ca reper; raportul nu spune unde s-au primit darurile.
-
29–31 august 1676 iulian (Moscova) · gregorian: 8–10 septembrie 1676 · Qing: 康熙十五年八月初一至初三 (anul 15 Kangxi, luna a 8-a, zilele 1–3)
Două ceasuri în genunchi, în ploaie
Raportul solului
Pe 29 august i se spune răspunsul curții, prin tălmaci, afară, pe pietre. Oamenii lui îl îndeamnă să îngenuncheze și îngenunchează și el, pe o pernă. Împăratul nu-i va scrie țarului, din două pricini: solul a fost neascultător și n-a primit în genunchi darurile împăratului pentru țar, iar în scrisoare n-ar fi de pus altceva decât cererea, făcută deja, de a-l trimite pe Gantimur. Țarul nu l-a trimis, așa că împăratul nu mai scrie. Curtea nu va mai scrie și nu va mai primi nici soli, nici negustori ruși până nu se împlinesc trei lucruri: Gantimur să fie adus de un sol, solul acela să facă „tot ce poruncim, după obiceiul nostru”, iar oamenii țarului de la hotar să stea în pace. „Cu greu s-au mai putut ridica unii, fiindcă stătuseră mai bine de două ceasuri în genunchi, în ploaie, pe pietre.”
A doua zi, un mare dregător vine la el acasă, cu multă curtenie, și îi spune cum ar suna o scrisoare, dacă solul ar primi-o după obiceiul curții: împăratul scrie oricărui stăpânitor „de la preaînaltul tron către locul de jos”, darurile țarului sunt numite „tribut sau iasac”, cum numeau rușii dările în blănuri luate de la popoarele Siberiei, iar darurile împăratului, „milă și răsplată”. Pe 31 august, Milescu răspunde că o asemenea scrisoare n-o poate primi: ar însemna să-și dea în supușenie stăpânul, țara lui și pe ei înșiși.
Cronica Qing
Nicio însemnare. Hotărârea de a nu da scrisoare fusese trecută în cronică de o lună, cu altă pricină: solul „nu cunoaște riturile”. Gantimur apare acolo drept condiție pentru negoț.
Pe sul: rândurile de dregători din fața Porții Meridianului. Raportul nu spune în ce curte a îngenuncheat solia.
-
1 septembrie 1676 iulian (Moscova) · gregorian: 11 septembrie 1676 · Qing: 康熙十五年八月初四 (anul 15 Kangxi, luna a 8-a, ziua 4)
Pleacă fără scrisoare
Raportul solului
Iese din Beijing cu patru ceasuri înainte de seară. Pe drum, prin oraș și dincolo de el, se rup multe dintre căruțele cu avutul țarului. Înapoi la Moscova ajunge peste un an și patru luni.
Cronica Qing
Cronica nu consemnează plecarea.
Zece ani mai târziu
曾諭鄂羅斯察罕汗來使尼果來等撤回其衆，自後竟不復奏
Într-un edict din 1686, păstrat în „Planul pacificării rușilor”: solului Nikolai „i s-a poruncit ca rușii să-și retragă oamenii, iar de atunci n-a mai venit niciun răspuns”.
Pe sul: din nou Poarta Zhengyang. Raportul nu spune pe ce poartă a ieșit solia.
Solia în cronica lui Kangxi: patru însemnări
În însemnările veridice ale domniei lui Kangxi, solia apare de patru ori, în fasciculele 60 și 61. Împreună au 227 de caractere, fără punctuație. Chineza clasică se citește de sus în jos, în coloane de la dreapta la stânga.
鄂羅斯察漢汗遣其臣尼果賴罕伯理爾鄂維策入貢方物。奏稱：鄂羅斯僻處遠方，從古未通中國，不識中國文義，不諳奏疏儀式，今特向化輸誠，願通貢使。得旨：鄂羅斯國所處甚遠，誠心向化，特遣其臣貢獻方物，甚屬可嘉。所奏之處，議政王大臣等議奏。
上御太和殿視朝。文武升轉各官謝恩。次鄂羅斯察漢汗進貢使臣等行禮。
議政王大臣等遵諭議覆：鄂羅斯察漢汗向化入貢，應行賞賚。其使臣尼果賴不嫻典禮，不便給與敕書。應令理藩院諭來使云：爾主欲通和好，應將本朝逋逃根忒木爾遣還，另簡使臣，遵中國禮行，方許照常貿易。從之。
賜鄂羅斯察漢汗使臣等鞍馬袍服等物。
- Ziua 丙戌, luna a 5-a · 5 iunie
- Hanul alb al rușilor l-a trimis pe supusul său Nikolai Gavrilovici să aducă drept tribut produse ale țării sale. Memoriul lui spune că rușii trăiesc într-un loc îndepărtat și că din vechime n-au avut legături cu China; nu înțeleg scrierea chineză și nu cunosc rânduiala memoriilor. Acum se supun înrâuririi împăratului, își arată credința și doresc să trimită solii cu tribut. Hotărârea împăratului: țara rușilor e foarte departe. Că se supune cu inimă sinceră și își trimite supusul cu produse ale țării e întru totul vrednic de laudă. Cele cerute să fie cercetate de prinții și marii dregători ai sfatului.
- Ziua 丙申, luna a 5-a · 15 iunie
- Împăratul a ținut curte în Sala Armoniei Supreme. Dregătorii civili și militari înaintați sau mutați în slujbă au mulțumit pentru favoare. Apoi solii cu tribut ai hanului alb al rușilor au îndeplinit ritualul.
- Ziua 辛巳, luna a 7-a · 30 iulie
- Prinții și marii dregători ai sfatului au răspuns, după poruncă: hanul alb al rușilor s-a supus înrâuririi împăratului și a adus tribut; se cuvine să fie răsplătit. Solul lui, Nikolai, nu cunoaște riturile; nu se cade să i se dea scrisoare împărătească. Lifanyuan, oficiul care se ocupa de popoarele din nordul și apusul imperiului, să-i spună solului: dacă stăpânul tău dorește bună înțelegere, să-l trimită înapoi pe Gantimur, fugarul dinastiei noastre, și să aleagă alt sol, care să urmeze riturile Chinei; abia atunci negoțul va fi îngăduit ca de obicei. S-a încuviințat.
- Aceeași zi
- Solilor hanului alb al rușilor li s-au dăruit cai cu șei, veșminte și altele.
„Hanul alb” e țarul: 察漢汗 redă numele mongol čaγan qaγan. Raportul rus folosește aceeași formulă, de cealaltă parte: împăratul întreabă de sănătatea „țarului alb”, iar rușii îi spun împăratului „bogdihan”, tot după mongoli. Formulele despre supunere sunt cele ale curții: așa era trecută în acte orice solie străină. Numele lung al solului, 尼果賴罕伯理爾鄂維策, e „Nikolai Gavrilovici”, prenumele și patronimicul.
Între însemnările aceleiași luni se află și un memoriu al lui Verbiest, sub numele lui chinezesc, 南懷仁: dă seama de eclipsa de soare din prima zi a lunii a cincea, măsurată de astronomii curții de pe terasa observatorului. Cele mai multe dintre celelalte pagini sunt ocupate de războiul din sud, răscoala celor trei feudatari, care ținea din 1673.
A doua însemnare se potrivește la zi cu raportul rus. Ziua 丙申 e a cincisprezecea a lunii a cincea, 25 iunie 1676 în calendarul gregorian, adică 15 iunie în cel iulian, folosit la Moscova. O dată de 16 iulie pentru prima audiență, care circulă în biografii mai vechi, vine dintr-un dicționar rus din 1909; în raport, la 16 iulie, curtea întreabă doar dacă solul are oameni care știu să înoate și să se scufunde.
Cele două arhive nu sunt două jurnale nepărtinitoare. În raport, solul dă socoteală stăpânului său; Milescu avea de explicat și de apărat ce făcuse. Însemnările veridice au fost alcătuite sub urmașul lui Kangxi, din actele curții: lucrul a început în 1723 și s-a încheiat la începutul lui 1732. Ele păstrează ce conta pentru curte.
Aceeași zi, în trei calendare
| iulian (Moscova) | gregorian | Qing | |
|---|---|---|---|
| Scrisoarea țarului ajunge pe o masă acoperită cu galben | 5 iunie 1676 | 15 iunie 1676 | 康熙十五年五月丙戌 (anul 15 Kangxi, luna a 5-a, ziua 5) |
| Se închină „repede și nu până la pământ” | 15 iunie 1676 | 25 iunie 1676 | 康熙十五年五月丙申 (anul 15 Kangxi, luna a 5-a, ziua 15) |
| Sfatul hotărăște fără el | 30 iulie 1676 | 9 august 1676 | 康熙十五年七月辛巳 (anul 15 Kangxi, luna a 7-a, ziua 1) |
Moscova socotea după calendarul iulian, cu zece zile în urma celui gregorian. Beijingul număra luni lunare și numea zilele după un ciclu de șaizeci. Zilele din cronică au fost convertite una câte una.
Omul dintre ei
Multe dintre schimburile dintre sol și curte au trecut, în latină, prin Ferdinand Verbiest, iezuit născut în Flandra, care conducea de câțiva ani observatorul imperial; altele, între ele răspunsul din 29 august, s-au purtat prin tălmaci de chineză și de mongolă. Milescu i-a dictat în latină copia scrisorii țarului, iar Verbiest a spus dregătorilor că solul vorbește bine o limbă pe care „fără învățătură n-o poate vorbi nimeni”.
După raport, iezuitul l-a ajutat și pe ascuns. Solia adusese patru scrisori chinezești vechi, pe care Moscova nu le putuse citi: două de la împărați Ming, din 1618 și, probabil, din 1641–1642, și două de la împărați Qing, a doua din 1670. La Tobolsk, un om care știa chineza tradusese două dintre ele; la celelalte citise doar numele împăratului și anul. Pe 23 iunie, Verbiest a adus traducerea latină a celor două scrisori mai vechi, iar pe 28 iunie i-a citit-o în taină pe cea din urmă. Pe 9 august, sub jurământ, i-a spus că împăratul ar putea porni război ca să-l ia înapoi pe Gantimur și ar putea ataca Albazinul și Nercinskul, cetățile rușilor din bazinul Amurului. Milescu a dăruit bisericii iezuite o icoană a Arhanghelului Mihail, îmbrăcată în argint.
Istoricii citesc diferit aceste pagini. Liu Ruomei vede în ele un ajutor ținut ascuns de curte. Gregory Afinogenov scrie că izvoarele nu dau niciun temei pentru a crede că Verbiest i-ar fi dat într-adevăr informații secrete. Noël Golvers arată ce urmărea iezuitul: un drum pe uscat, prin Siberia, mai scurt și mai sigur pentru misionari decât cel pe mare. Raportul însuși spune că Verbiest pregătea o scrisoare către țar, pe care nu trebuia s-o afle nici frații lui iezuiți.
Cum a ajuns acolo
Locurile de pe hartă, în ordine: Vaslui, Iași, Constantinopol, Berlin, Stettin, Stockholm, Adrianopol, Varșovia, Minsk, Smolensk, Moscova, Verhoturie, Tobolsk, Samarovo, Surgut, Narîm, Makovski, Enisseisk, Irkutsk, Baikal, gura Selengăi, Selenghinsk, Nercinsk, râul Argun, râul Nen (Naun), Beijing.
Pe hartă, linia plină trece prin locurile numite în jurnalul și în rapoartele lui. Linia punctată leagă locuri în care se știe că a fost, pe drumuri pe care nu le-a descris. Datele sunt cele din documente, în calendarul iulian. Măsurat pe hartă prin locurile numite, drumul de la Moscova la Beijing are aproape 8.000 de kilometri.
Moldova, până în 1664
Nicolae Milescu s-a născut pe la 1636 lângă Vaslui, într-o familie de boieri din Moldova, principat de la răsărit de Carpați, pe atunci sub suzeranitate otomană; pământul principatului e astăzi împărțit între România, Republica Moldova și Ucraina. A învățat la Constantinopol. După dicționarul biografic rus din 1909, știa greaca veche și nouă, latina, araba, turca, slavona, rusa și italiana.
Pe la 1660 era secretarul domnului Ștefăniță Lupu. Cronicarul Ion Neculce povestește, la mai bine de o jumătate de secol după fapte, că Milescu i-ar fi scris pe ascuns unui fost domn, îndemnându-l să vină cu oaste, și că ar fi ascuns scrisorile într-un băț scobit. Bățul a ajuns înapoi la Ștefăniță, care a pus călăul să-i taie nasul cu hangerul domnesc. Francezul La Neuville, care l-a cunoscut la Moscova în 1689, pomenește și el nasul tăiat, cu altă pricină: Milescu ar fi trădat sultanului o înțelegere tainică a domnului Țării Românești cu Polonia.
La Constantinopol, între 1661 și 1664, a tradus din greacă în română Vechiul Testament. După istoricul francez Émile Picot, traducerea lui stă la baza Bibliei tipărite la București în 1688, care nu-l numește. În 1664 a trebuit să plece din Imperiul Otoman.
Exilul, 1664–1675
A trecut prin Berlin, unde medicii i-au îndreptat nasul cât s-a putut, apoi prin Stettin și Stockholm. Acolo, ambasadorul Franței, Simon Arnauld de Pomponne, s-a mirat să găsească „un om atât de vecin cu Tartaria, atât de învățat în limbi”.
În 1671, patriarhul Dositei al Ierusalimului l-a recomandat țarului drept un om „ca un cronograf în care sunt adunate toate lucrurile lumii”, adică o cronică a lumii întregi. A intrat în Moscova pe 3 iunie, cu trei slugi. În decembrie 1672 era traducător la Departamentul Solilor, din greacă, latină și „valahă”, cu 100 de ruble pe an.
Siberia, martie–iulie 1675
Solia a plecat din Moscova la începutul lui martie 1675; raportul ei spune 3 martie. La Tobolsk a stat cinci săptămâni. La începutul lui mai a pornit pe Irtîș în trei corăbii cu fund plat, cu cazaci, un preot și șase șoimi de vânătoare pentru împărat.
Din Samarovo i-a scris țarului că noaptea ține „abia cinci ceasuri, și acelea luminoase”, iar despre Irtîș a notat în jurnal că e „un fluviu mare și vestit ca Dunărea”, despre care geografii nu pomenesc nimic. Pe Obi l-au prins „sloiuri mari cât munții”, iar corăbiile s-au adăpostit la mal, după bușteni.
Baikalul, iulie–decembrie 1675
Pe 11 septembrie a ajuns la Baikal, pe care, scrie el, „nici geografii cei vechi, nici cei de acum” nu-l pomenesc. Poate fi numit lac, fiindcă are apa dulce, dar și mare, „chiar și de un geograf invidios”, fiindcă o corabie cu pânze îl străbate în lungime în zece sau douăsprezece zile.
Pe 4 decembrie a intrat în Nercinsk. Acolo îl așteptau tungușii, cum îi numește raportul, între ei și Gantimur, omul pe care Beijingul îl cerea înapoi de ani de zile.
De la Nercinsk la Marele Zid, decembrie 1675 – mai 1676
Pe 29 decembrie s-a oprit o zi întreagă la râul Argun, fiindcă, de frig și de iarbă puțină, „mulți cai și cămile au șchiopătat și le-au cusut încălțări”. Pe 26 ianuarie a ajuns la un post de pază al imperiului Qing, pe râul Nen.
Pe 26 februarie a sosit de la Beijing un mare dregător, pe care editorii raportului și istoricul Alateng Aoqier îl identifică drept Mala. Cearta a început înainte să se vadă: șapte zile s-au tocmit unde se întâlnesc și cine intră primul. Pe 3 martie, Milescu a intrat cel dintâi în propria iurtă, iar dregătorul a fost adus după el, pe sus. Pe 10 mai a ajuns la Marele Zid.
La sfârșitul lui ianuarie, cam pe când solia ajungea la Nen, țarul Alexei murea la Moscova, la 46 de ani.
Din jurnalul drumului
„Și eu, robul tău, lăsând acum Europa în stânga, spre apus, plutesc spre Asia, în dreapta, spre răsărit, pe Obi în sus.”
Raport către țar, Samarovo, 10 mai 1675
„Iar cine a scris ceva despre ele a scris numai basme, auzind doar din zvon, fiindcă nimeni priceput n-a fost pe acolo.”
Jurnal, 1675, despre ținuturile dintre Volga și China
Ce a rămas
S-a întors la Moscova pe 5 ianuarie 1678, după doi ani și zece luni. Ocrotitorul lui, boierul Matveev, căzuse în dizgrație, iar bagajele i-au fost inventariate pe drum. A fost cercetat pentru că și-ar fi depășit poruncile în privința lui Gantimur, pentru negoț cu blănuri și pentru mită. A răspuns la fiecare învinuire; dicționarul biografic rus din 1909 spune că, după toate semnele, s-a dezvinovățit. În 1683 a fost răsplătit „pentru solia în China”.
A scris o descriere a Chinei în 59 de capitole, încheiată în noiembrie 1678. Englezul John Baddeley l-a acuzat că a luat mult din atlasul iezuitului Martino Martini; prefața ediției românești din 1975 respinge acuzația, cum arată și nota traducătorilor chinezi. După Liu Ruomei, aproape tot ce nu ține de drumul propriu vine de la misionarii iezuiți. După ediția românească s-a făcut și traducerea chineză, apărută la Beijing în 1990 cu titlul 《中国漫记》.
Curtea Qing nu l-a uitat. Zece ani mai târziu, în 1686, un edict al lui Kangxi amintea că solului „Nikolai” i se poruncise ca rușii să-și retragă oamenii și că de atunci nu venise niciun răspuns. În același an, o scrisoare a țarilor, redată în chineză, spunea că solul, întors acasă, povestise doar că dregătorii se plângeau de Gantimur și de tulburările de la hotar.
Părerile istoricilor despre solie diferă: Zhou Fangyin pune accentul pe îngăduințele practice ale curții Qing, iar Su Quanyou susține că vina pentru cearta de ceremonial nu poate fi pusă numai pe seama Chinei și judecă aspru purtarea solului. În 1676, Milescu ceruse o traducere latină a scrisorii împăratului; potrivit unui pasaj din arhivele Qing citat de Chen Baoliang și Liu Guomin, ar fi propus și ca scrisorile imperiale viitoare să fie scrise în manciuriană și în latină. În 1689, cele două imperii au semnat la Nercinsk primul lor tratat. S-a negociat în latină, iar pentru partea Qing au tălmăcit doi iezuiți, Tomás Pereira și Jean-François Gerbillon.
Milescu a murit la Moscova în jurul anului 1708.
Ce spune legenda, ce spun actele
Neculce a adunat despre Milescu mai multe povești, pe care le prezintă el însuși drept auzite „din om în om”. La patru dintre ele, actele spun altceva sau mai puțin.
Un doctor neamț i-a făcut nasul să crească la loc.
Ce spun actele
Neculce spune că doctorul îi lăsa sânge din obraz până când nasul „a crescut”. Dicționarul biografic rus din 1909 notează doar că medicii din Brandenburg i l-au îndreptat.
L-a învățat carte pe Petru cel Mare.
Ce spun actele
Când Milescu a plecat spre China, Petru nu avea trei ani. Actele îl arată ca dascăl al fiului boierului Matveev și nu spun nimic despre lecții date lui Petru.
Împăratul i-a dăruit un diamant „cât un ou de porumbel”.
Ce spun actele
Actele vorbesc despre o piatră roșie mare, cumpărată la Beijing pentru vistieria țarului cu vreo 2.672 de ruble. Raportul adaugă că tălmacii curții, care mijlociseră vânzarea pietrei unui dregător, l-au rugat să tacă: ar fi fost pedepsiți cu moartea dacă împăratul afla că un lucru atât de scump fusese vândut afară din țară.
La întoarcere a fost surghiunit în Siberia, până l-a chemat Petru.
Ce spun actele
Actele arată o cercetare la Moscova, în 1678, după care a rămas în slujbă, și o răsplată în 1683.
Surse și metodă
Episodul de la Beijing urmează raportul soliei (статейный список), publicat în 1969 în culegerea „Relațiile ruso-chineze în secolul al XVII-lea”, vol. I, documentul 183; pasajul despre predarea scrisorii s-a păstrat numai într-un extras făcut la Moscova în 1685. Raportul diferă în patru puncte de rezumatul istoricului Serghei Soloviov și de dicționarul biografic rus din 1909, pe care se sprijină multe biografii: prima audiență a avut loc pe 15 iunie, darurile au fost primite în picioare pe 16 august, scrisoarea a fost pusă pe masă de un dregător, iar la Nen trimisul curții a sosit pe 26 februarie.
Partea chineză vine din însemnările veridice ale domniei lui Kangxi, fasciculele 60 și 61, citite în transcrierea de pe Wikisource, cu punctuație modernă; caracterul 嫻 din „nu cunoaște riturile” e stricat în transcriere și a fost restituit după sens. Edictul din 1686 e citat după „Planul pacificării rușilor” (平定羅刹方略). Arhivele curții publicate în 1981 la Beijing n-au putut fi citite direct.
Drumul prin Siberia e reconstituit după jurnalul lui Milescu, publicat de Iuri Arseniev în 1882. Distanțele pomenite sunt conversii: un stânjen rusesc (sajen) are 2,13 metri. Toate citatele sunt traduse pentru această pagină din rusă, franceză și chineză. Legăturile dintre locurile raportului și porțile de pe sul sunt apropieri făcute aici; raportul numește doar „Orașul Roșu”, iar cronica doar Sala Armoniei Supreme.
Raportul soliei
- Raportul soliei lui N. G. Spafari (статейный список), în Русско-китайские отношения в XVII веке, vol. I, Moscova, 1969, doc. 183, p. 346–458
- Același volum, doc. 209: raportul trimis de la râul Nen (sosirea dregătorului, cearta de șapte zile)
- Același volum, doc. 186, 24, 51 și 136: cele patru scrisori vechi și traducerea lor
- S. M. Soloviov, История России с древнейших времён, vol. XII, cap. V (rezumat și citate din raport)
Partea chineză
- 聖祖仁皇帝實錄 (Însemnările veridice ale domniei lui Kangxi), fascicula 60: luna a 5-a, zilele 丙戌 și 丙申
- Aceeași cronică, fascicula 61: luna a 7-a, ziua 辛巳 (hotărârea și darurile)
- 平定羅刹方略 („Planul pacificării rușilor”), cartea 3: edictul și scrisoarea din 1686 care îl pomenesc pe sol
- 清史稿 (Schița de istorie a dinastiei Qing), cartea 153, relațiile cu Rusia
Jurnalul drumului
Viața și legenda
Istorici
- Alateng Aoqier (阿拉腾奥其尔), „De la «Luocha» la «Eluosi»: primele contacte dintre China și Rusia la începutul dinastiei Qing” (numele solului, Mala)
- Liu Ruomei (柳若梅), despre Verbiest și despre izvoarele iezuite ale descrierii Chinei
- Chen Baoliang, Liu Guomin, „Misionarii-tălmaci ai dinastiei Qing”, Revista Muzeului Palatului, 2023, nr. 2 (Verbiest ca traducător; propunerea privind latina)
- Zhou Fangyin (周方银), despre schimbările din diplomația Qing
- Su Quanyou (苏全有), „Disputele de ceremonial dintre China și Rusia în secolele XVII–XVIII”, Qingshi yanjiu, 1999, nr. 4
- Gregory Afinogenov, The Eye of the Tsar (teza de doctorat, Harvard), p. 51
- Noël Golvers, „Verbiest, Ferdinand”, Conimbricenses Encyclopedia
- N. Sp. Milescu, 《中国漫记》 („Descrierea Chinei”), trad. Jiang Benliang și Liu Fengyun, Zhonghua shuju, Beijing, 1990