Solul țarului la împăratul Chinei era un moldovean. Toată vara s-a certat cu mandarinii pe o plecăciune

Când

până la 28 de ani

Pe hartă

nemăsurat

Un detaliu

a tradus Biblia din greacă

Nicolae Milescu s-a născut pe la 1636 lângă Vaslui, într-o familie de boieri, și a învățat la Constantinopol cu dascălul grec Gavriil Vlasios. Potrivit dicționarului biografic rus din 1909, știa greaca veche și pe cea nouă, latina, araba, turca, slavona, rusa și italiana.

Pe la 1660 era secretarul lui Ștefăniță Lupu, domnul Moldovei. Ce a urmat se știe mai ales dintr-o povestire scrisă de Ion Neculce la mai bine de o jumătate de secol după întâmplare, într-o culegere de „cuvinte ce suntu audzite din om în om”. Milescu i-ar fi scris pe ascuns lui Constantin Șerban, fostul domn al Țării Românești, chemându-l cu oaste ca să-l scoată pe Ștefăniță din domnie, și ar fi trimis scrisorile într-un băț găurit. Constantin Șerban a trimis bățul înapoi, la Ștefăniță, iar Ștefăniță a pus călăul să-i taie nasul lui Milescu cu hangerul domnesc.

Francezul La Neuville, care l-a cunoscut pe Milescu la Moscova în 1689, spune și el că avea nasul tăiat, dar dă altă explicație: Milescu i-ar fi dezvăluit sultanului un tratat secret al domnului Țării Românești cu Polonia. Doi autori spun, fiecare în felul lui, că avea nasul tăiat, iar unul dintre ei l-a cunoscut. Motivul însă diferă de la unul la altul, iar niciunul nu scrie în anii faptei. Neculce îi spune Nicolai Cârnul.

A plecat la Constantinopol, ca agent al domnului Țării Românești, Grigore Ghica. Acolo a tradus Biblia din greacă; după istoricul francez Émile Picot, traducerea lui a stat la baza Bibliei tipărite la București în 1688, care nu-i pomenește numele. În 1664, Grigore Ghica a pierdut tronul după ce sultanul a aflat de înțelegerile lui cu polonezii, iar Milescu, care îl denunțase sultanului, a trebuit să plece din Imperiul Otoman.

Între timp În februarie 1661, la Beijing, urca pe tron un copil de nici șapte ani, împăratul Kangxi. Cincisprezece ani mai târziu, Milescu avea să stea în fața lui.

Când

11 ani

Pe hartă

nemăsurat

Un detaliu

„un om venit de lângă Tartaria și atât de învățat în limbi”

Principele elector de Brandenburg l-a primit bine la Berlin, iar medicii de acolo i-au îndreptat nasul atât cât s-a putut. L-a alungat când regele Poloniei i-a scris ce fel de om găzduiește. Milescu a trecut la Stettin, la un alt domn al Moldovei ajuns în exil, Gheorghe Ștefan, care l-a trimis ca agent la Stockholm.

La Stockholm, ambasadorul Franței, Simon Arnauld de Pomponne, căuta pe cineva care să-i explice ce crede Biserica greacă despre Euharistie. Milescu i-a scris în februarie 1667 un tratat în greacă și latină. Pomponne le-a scris teologilor de la Port-Royal că a fost surprins să găsească „un om venit de lângă Tartaria și atât de învățat în limbi”, care vine la el la liturghie de toate sărbătorile și nu se deosebește de un catolic decât la Crez.

După moartea lui Gheorghe Ștefan, în 1668, Milescu s-a întors în Moldova și apoi la Constantinopol, unde patriarhul Ierusalimului, Dositei, l-a recomandat țarului cu vorbele „ca un cronograf, în care se află toate treburile lumii”. A plecat din Adrianopol la 1 martie 1671, prin Ungaria și Polonia, și a intrat în Moscova la 3 iunie, cu trei slugi.

La Moscova l-au primit cu neîncredere și au cerut informații despre el; li s-a răspuns că e „trădător, iscoada sultanului turcesc”. L-a luat totuși sub protecție boierul Artamon Matveev, iar în decembrie 1672 Milescu a devenit traducător la Departamentul Solilor, din greacă, latină și „valahă”, cu 100 de ruble pe an. A scris pentru țar cărți despre istorie, profeții și numere și l-a învățat carte pe fiul lui Matveev.

Între timp În 1673, în sudul Chinei a început Revolta celor trei feudatari, un război care încă ținea când Milescu a ajuns la Beijing.

Când

4 luni

Pe hartă

3.600 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

noaptea la Samarovo: „abia 5 ceasuri, și aceea luminoasă”

Țarul Alexei voia comerț cu China, argint chinezesc, un drum mai scurt, negustori chinezi la Moscova și o înțelegere despre titluri și despre limba scrisorilor. Voia și să afle ce scria în patru scrisori chinezești trimise la Moscova de-a lungul anilor, pe care Moscova voia să le aibă traduse. Pe 4 martie 1675 Milescu a plecat din Moscova, cu doi grefieri și doi greci.

La Tobolsk, capitala Siberiei, a stat cinci săptămâni. Acolo trăia în exil croatul Juraj Križanić, care adunase știri despre drumurile spre China și care avea să povestească că în acest timp Milescu „n-a mâncat niciun prânz și nicio cină fără mine”. Pe 3 mai a plecat pe Irtâș, cu trei bărci plate, cu cazaci, un preot și șase șoimi de vânătoare pentru împărat.

Pe 10 mai i-a scris țarului de la Samarovo, aproape de locul unde Irtâșul se varsă în Obi: râul era „lat și adânc cât Dunărea”, iar noaptea ținea „abia 5 ceasuri, și aceea luminoasă”. Geografii, scrie el, pun hotarul dintre Europa și Asia pe Obi, „iar eu, robul tău, lăsând acum Europa la stânga, la apus, trec cu pânzele în Asia, la dreapta, spre răsărit”.

Pe Obi l-au prins „sloiuri mari cât munții”. Ca să ferească bărcile, oamenii le-au tras la mal și le-au apărat cu bușteni. În jurnal, Milescu notează că despre Irtâș, un râu „mare și vestit cât Dunărea”, geografii greci și latini nu scriu nimic, „încât nici nume nu are”, iar despre ținuturile dintre Volga și China au scris „numai basme, fiindcă n-au auzit decât din zvon”. Pe Ket a urcat spre răsărit și a ajuns la Enisseisk în iulie.

Între timp În aceeași primăvară, Križanić, exilat la Tobolsk de 14 ani, aștepta să fie iertat. A fost eliberat în martie 1676 de noul țar.

Când

5 luni

Pe hartă

2.400 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

Baikalul poate fi numit mare „chiar și de un geograf pizmaș”

Pe 18 iulie a plecat din Enisseisk pe Enisei și pe Angara, pe care rușii o numeau atunci Tunguska, și a trecut pragurile ei. Pe 11 septembrie a ajuns la Baikal, unde Angara iese din lac „cu mare repeziciune”.

Despre Baikal scrie că nu-l pomenesc „nici geografii vechi, nici cei de azi”, deși descriu lacuri și bălți mai mici. Se poate numi lac, fiindcă apa e dulce, dar și mare, „chiar și de un geograf pizmaș”, fiindcă o corabie cu pânze îl străbate în lungime în zece sau douăsprezece zile.

L-a traversat până la gura Selengăi și de acolo a mers prin stepă, pe un drum nou, pe care nu-l mai încercase nimeni. La patru zile de Nercinsk l-au întâmpinat cazaci care l-au avertizat că buriații luaseră de curând de sub fort vreo mie de cai și un cazac. A intrat în Nercinsk pe 4 decembrie.

Acolo l-au așteptat tungușii, care i-au mulțumit țarului pentru solie. Printre ei era prințul Gantimur, fugit în 1667 de sub stăpânirea chineză, pe care Beijingul îl cerea înapoi de ani de zile. Milescu avea poruncă să-l încredințeze că nu va rămâne fără ocrotirea țarului.

Când

5 luni

Pe hartă

700 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

la râul Argun le-au cusut cailor încălțări

Pe 19 decembrie a plecat din Nercinsk spre sud, prin stepă, fără drum. Pe 29 decembrie, la râul Argun, a stat o zi întreagă pe loc: din cauza frigului și a lipsei de pășune „mulți cai și cămile au dat rasă și au șchiopătat”, așa că oamenii le-au cusut încălțări.

Pe la mijlocul lui ianuarie a trecut în ținuturile stăpânite de China, iar pe 26 ianuarie a ajuns la un post de graniță pe râul Nen. A așteptat aproape o lună. Trimisese înainte, încă din Enisseisk, un om să anunțe solia la Beijing; acolo îl ținuseră sub pază o lună.

Pe 20 februarie a sosit un demnitar trimis de la Beijing. Înainte să înceapă discuțiile, s-au certat șapte zile pe locul întâlnirii și pe ordinea în care să intre. Au convenit să se vadă într-o iurtă ridicată lângă locuința lui Milescu, în care chinezii urmau să intre primii. Demnitarul a cerut scrisoarea țarului; Milescu a răspuns că n-o dă decât împăratului.

Împăratul a poruncit să fie adus la Beijing „cu mare cinste”. Pe 10 mai 1676, Milescu a ajuns la Marele Zid.

Între timp La sfârșitul lui ianuarie 1676, cam când Milescu ajungea la râul Nen, țarul Alexei murea la Moscova, la 46 de ani. Milescu ducea la Beijing scrisoarea unui om mort.

Când

3 luni și jumătate

Pe hartă

1.100 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

„Voi sunteți robii bogdihanului și știți să vă închinați”

Pe 15 mai 1676 a intrat în Beijing și a aflat că împăratul nu primește scrisori din mâna solilor. „Ce obiceiuri trufașe, împotriva dreptului tuturor popoarelor!”, le-a spus Milescu mandarinilor. Aceștia i-au răspuns că demult un sol adusese o scrisoare care îl jignea pe împărat și că de atunci scrisorile se citesc înainte ca solul să fie primit: „Cum părul a crescut pe cap și a încărunțit și nu se mai poate schimba, așa nici obiceiul nostru nu se poate schimba.”

Traducătorul lor era un iezuit flamand, Ferdinand Verbiest, astronomul curții, care vorbea cu Milescu în latină. Pe ascuns, Verbiest l-a prevenit că chinezii numesc darurile altor țări tribut și le scriu regilor străini așa cum i-ar scrie un stăpân slugii lui, și că ei spun că „toți oamenii de pe lume văd cu un ochi și numai ei, chinezii, cu doi”. Casa solului a fost pusă sub pază. Era o căldură grea, jumătate dintre oameni s-au îmbolnăvit de căldură și de apa rea, iar paznicii le vindeau mâncarea la preț întreit.

După trei săptămâni s-au înțeles: pe 5 iunie, Milescu a dus scrisoarea țarului și darurile la palat și le-a lăsat pe locul împăratului. În aceeași zi, cronica oficială a dinastiei a consemnat că regele rușilor „aduce tribut”: țara lui e departe, nu cunoaște scrierea și formulele chinezești și „vrea acum să trimită soli cu tribut”.

La audiența din 16 iulie, dată pe care o dă numai dicționarul biografic rus, mandarinii se prosterneau la sunetul clopotului și al tobei. Milescu se înclina „repede și nu până la pământ”, iar când i-au cerut să facă la fel ca ei a răspuns: „Voi sunteți robii bogdihanului și știți să vă închinați; noi nu suntem robii lui și ne închinăm cum știm.” Când i-au spus să alerge spre tron, cum era obiceiul, a zis că „a alerga nu e în obiceiul meu” și a mers încet. În fața împăratului s-a plecat o dată până la pământ și s-a așezat pe o pernă, la vreo 17 metri de tron. Împăratul, un tânăr de 22 de ani, nu i-a spus nimic.

La a doua audiență s-a înclinat de zece ori și a îngenuncheat când iezuiții i-au adus întrebările împăratului: dacă țarul e sănătos, câți ani are, dacă solul a studiat filosofia, matematica și trigonometria. Milescu a răspuns că îl lăsase pe țar „în bună sănătate”. Țarul murise de mai bine de cinci luni.

Pe 13 august i s-a cerut să primească darurile împăratului în genunchi, în noroiul curții; le-a primit în picioare, după o zi întreagă de certuri, fără mâncare și fără apă. Pe 29 august a stat în genunchi, peste două ore, sub o ploaie torențială, cât i s-au citit răspunsurile: scrisoarea împăratului avea să vină „de la tronul cel mai înalt către locul cel de jos și smerit”, iar darurile țarului erau tribut. Milescu a spus că, dacă ar fi știut, nu ar fi dat și nici nu ar fi primit daruri, și n-a acceptat o scrisoare scrisă așa. A plecat din Beijing pe 1 septembrie, fără scrisoarea împăratului.

Între timp Pe 30 iulie 1676, adică 9 august în calendarul gregorian, sfatul împăratului a hotărât ce avea să i se spună lui Milescu: Rusia să-l predea pe Gantimur și să trimită alt sol, care să respecte ceremoniile chineze. Abia atunci negoțul avea să continue.

Când

2 ani și 10 luni plecat

Pe hartă

7.500 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

o carte despre China în 59 de capitole

La întoarcere, chinezii l-au ținut zece zile pe râul Nen, în iurte proaste, sub ploaie. A iernat în Siberia și a ajuns la Enisseisk în iunie 1677, unde voievodul i-a inventariat bagajele din porunca Moscovei: protectorul lui, Matveev, căzuse în dizgrație după moartea țarului.

A intrat în Moscova pe 5 ianuarie 1678, după doi ani și zece luni și peste 15.000 de kilometri pe hartă, dus-întors. A fost judecat sub acuzația că depășise porunca în privința lui Gantimur, că dăduse împăratului blănuri proaste și le vânduse pe cele bune și că luase mită. S-a apărat punct cu punct și a scăpat, iar în 1683 țarul l-a răsplătit „pentru trimiterea în China”.

A scris o descriere a Chinei în 59 de capitole, terminată în noiembrie 1678, și o descriere a râului Amur. În 1689, rușii și chinezii au semnat la Nercinsk un tratat de graniță. În același an, francezul La Neuville l-a întâlnit la Moscova și l-a găsit „foarte prudent” la întrebările despre drumul spre China, de teamă să nu fie pedepsit că dezvăluie un secret. Milescu a murit la Moscova, în jurul anului 1708.