În Europa secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, plicurile gata făcute și lipite nu erau încă de vânzare. Multe scrisori se împătureau chiar din foaia pe care fuseseră scrise.
Într-o închidere spiralată documentată de istorici, o fâșie rămasă prinsă de foaie trecea prin tăieturile pachetului și prin ea însăși. Deschiderea putea rupe fâșia și lăsa urme pe hârtie.
Pe o scrisoare trimisă de Catherine de’ Medici în 1570, cercetătorii estimează că a supraviețuit până la 99% din închiderea de hârtie, în fragmente răspândite pe foaie. Ceara și bucățile suplimentare de hârtie făceau parte din închidere. Împăturirea de aici preia câteva principii documentate; nu reproduce scrisoarea, sigiliile sau închiderea ei exactă.
Hârtia și scrisul
Foaia este împărțită în panouri care se rotesc de-a lungul cutelor; o fâșie tăiată din margine închide pachetul. Scrisul rămâne legat de locul în care a fost pus pe foaie. Sigiliul de ceară este un desen: nu arată dacă scrisoarea a mai fost deschisă și nu dovedește cine a trimis-o.