Ce mănânci se numește la fel ca la Roma. Cu ce ari pământul se numește la fel ca la slavi. Între cele două straturi de cuvinte stă o unealtă nouă, sosită la sute de ani după ce limba era deja formată.
Șapte cuvinte descriu ce ajunge pe masă: pâine, grâu, făină, apă, sare, a semăna, a secera. Toate își păstrează originea latină de aproape două mii de ani, chiar dacă forma și sensul lor s-au schimbat în timp. Unealta grea cu care se deschide brazda ca să crească acel grâu, plugul, are altă origine: vine din slavă. La fel brazdă, plaz, osie și proțap; cormană vine din maghiară.
Nu e doar o coincidență de sunet: e, cel mai probabil, o cronologie. Etimologiile arată clar ce cuvinte au rădăcină latină și care slavă sau maghiară. Explicația de mai jos, despre când și de ce anume plugul greu a intrat în uz, e o interpretare istorică, nu un fapt lexical direct. Ipoteza cea mai citată: limba română s-a format vorbind despre hrană cu cuvinte romane, într-o vreme când plugul folosit pe aceste pământuri era mai simplu, apropiat de aratrum-ul roman. Contactul intens cu populațiile slave, plasat convențional în secolele VI–IX, ar fi adus la sat o unealtă nouă, plugul greu cu roți și cormană asimetrică, și numele ei odată cu ea.
Nucleul dur al subzistenței n-a fost niciodată înlocuit. Chiar și acțiunile de bază ale muncii câmpului, a semăna, a secera, au rămas verbe latine.
Atinge fiecare cuvânt din diagramă. Patru sunt împrumuturi directe din slavă sau maghiară: cormană, plaz, proțap, osie. Trei sunt formații românești pe rădăcini mai vechi, împrumutate: brăzdar, grindei, rotilă. Unul, coarne, e moștenire latină directă. Al nouălea, brazdă, nu e o piesă a plugului, ci rezultatul lucrului lui: fâșia de pământ răsturnată, și ea un cuvânt slav.
Atinge o piesă a plugului pentru etimologie și sursă.
Sursă etimologică pentru fiecare cuvânt: DEX ’09, prin API-ul public dexonline.ro.
Cuvintele care descriu munca de pe moșie urmează același tipar. Vocabularul obligațiilor feudale, cine muncește pentru cine și ce datorează, e la rândul lui, în cea mai mare parte, slav sau maghiar: instituțiile pe care le denumește sunt mai târzii decât fondul latin inițial al limbii.
O explicație plauzibilă vine din istoria tehnicii. Istoricul Lynn White Jr. a susținut, în Medieval Technology and Social Change (1962), că plugul ușor de tip roman (aratrum), potrivit solurilor mediteraneene, doar zgârie brazda, fără s-o răstoarne, iar plugul greu cu roți și cormană asimetrică, capabil să taie și să răstoarne solul, s-a răspândit în nordul și estul Europei tocmai pe soluri mai grele. Teza lui White privește Europa în ansamblu, nu teritoriul românesc în mod special. Aplicată aici, ea rămâne un motiv plauzibil pentru care numele uneltei ar fi putut sosi odată cu tehnica, după ce vocabularul hranei era deja fixat în latină, nu o dovadă directă a acestei ordini.
Poți mânca o mie de ani în cuvinte romane și totuși ara pământul cu o unealtă al cărei nume nici Roma, nici strămoșii latini nu l-au auzit vreodată.
Fiecare etimologie afișată vine din DEX ’09 (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția 2009), consultat prin API-ul public al dexonline.ro, care păstrează pentru fiecare cuvânt linia etimologică exact așa cum apare la finalul definiției academice (ex.: „– Din sl. plugŭ”). Nu am inclus în diagrama principală cuvinte cu etimologie disputată, marcată „et. nec.” (etimologie necunoscută) sau cu atribuire dublă neclară, de exemplu hambar, pe care DEX îl atribuie deopotrivă maghiarei și bulgarei. Clasificarea „format local” (native) desemnează cuvinte derivate în română dintr-o rădăcină împrumutată sau moștenită, cu sufix românesc, nu împrumuturi directe. Explicația istorică despre plugul greu, din secțiunea anterioară, e o interpretare a lui Lynn White Jr. aplicată aici la cazul românesc, nu o concluzie care decurge direct din etimologiile de mai sus.