Harta nu s-a încărcat. Parcurile cu anul și ce era înainte sunt mai jos, la „Toate parcurile”.
București · 1847–2026
Parcurile Bucureștilor: ce era în locul lor și când a ajuns primul parc lângă strada ta
În 1855, Bucureștiul avea două grădini publice, iar jumătate din adresele de azi erau la peste 4,3 km de ele. Azi are 169 de parcuri cu nume; multe dintre cele vechi și mari stau pe locul unor bălți secate, gropi de lut sau de gunoi și case dărâmate.
Harta e Bucureștiul de azi. Verde închis sunt parcurile deschise până în anul din colț, verde aprins cele nou apărute. Distanțele sunt până la marginea parcului, în linie dreaptă, și sunt mediane: jumătate din adresele de azi aveau un parc mai aproape, jumătate mai departe.
1847
Prima grădină publică: la marginea orașului
În septembrie 1847 s-a deschis grădina de la începutul Șoselei, Grădina Kiseleff de azi. Înainte, acolo era un câmp cu tufișuri la ieșirea din oraș, cu cișmeaua lui Mavrogheni și o moară de vânt. Planul l-a făcut grădinarul german Carl Friedrich Wilhelm Meyer.
Lepăr 2018; Mexi 2019; Giurescu 1966
1854
Cișmigiul, pe lacul lui Dura
Pe locul Cișmigiului era din vechime „lacul lui Dura neguțătorul”, cu pește și rațe sălbatice, pe care îl inunda Dâmbovița. Meyer a lucrat la grădină din 1845 până la moartea lui, în 1852; s-a deschis oficial în 1854. Cu două grădini, jumătate din adresele de azi erau la peste 4,3 km de un parc.
Giurescu 1966, p. 128; Mexi 2019
1860–1873
Trei grădini mici, pe locul unui han, al unei livezi și al unei bălți
Grădina Sfântul Gheorghe (1860) s-a făcut pe locul unui han ars în focul din 1847, Grădina Episcopiei (1872) pe o fostă livadă, iar pe ea s-a ridicat apoi Ateneul. Grădina Icoanei (1873) a acoperit o baltă în care, ziceau bătrânii, te puteai îneca cu cal cu tot.
BMIM XIII; Giurescu 1966; Marinache 2013
1906
Parcul Carol, pe câmpia Filaretului
Parcul Carol s-a deschis odată cu Expoziția Generală, în 1906, pe câmpia mlăștinoasă a Filaretului, unde în 1848 se țineau adunările de pe Câmpul Libertății. Muzeul Municipiului București dă deschiderea la 6 iunie; o interpretăm ca dată iuliană, fiindcă muzeul o consemnează ca marți. Echivalentul gregorian este 19 iunie. În 1900, jumătate din adresele de azi erau încă la peste 4,1 km de un parc.
Giurescu 1966; ICR
1936–1939
Herăstrăul, din bălțile Colentinei
Bălțile Colentinei, „adevărate focare de infecție”, s-au asanat din 1933; din 1936 s-a lucrat la Parcul Național, gata în mai 1939. Pentru el s-au expropriat câteva zeci de case sărace și o fabrică. În 1940, jumătate din adrese aveau un parc la cel mult 2,9 km.
Giurescu 1966, pp. 198–199
1950–1961
Gropi de lut și o mahala dărâmată
Parcul Circului (1961) s-a făcut în Groapa Tonola, groapa de lut a unei cărămidării deschise în 1865; Parcul Floreasca a luat locul mahalalei „Groapa Floreasca”, a cărei demolare a fost hotărâtă de guvern în octombrie 1960.
AGERPRES 2014; HCM 1446/1960
1965–1974
IOR și Tineretului, pe lut și pe gunoi
Parcul IOR s-a făcut pe gropi de lut în jurul lacului; prima etapă a fost gata în 1970. Parcul Tineretului, amenajat între 1965 și 1974, stă pe Valea Plângerii, groapa de gunoi a orașului, unde stratul de gunoi avea pe alocuri 12–14 metri. Cu parcurile mari de atunci, jumătate din adrese aveau unul la cel mult 1,6 km.
Radio România Internațional; Donose, citat de b365.ro
1984–1990
Un parc pe locul caselor dărâmate
Pentru Casa Poporului s-au nivelat în 1984–1985 Dealul Mihai-Vodă și străzile cartierelor Uranus și Izvor. Pe o parte din acest loc s-a amenajat, în anii ’90, Parcul Izvor.
Ziarul Ring; București Centenar; arhitectura-1906.ro
2016–2024
Parcurile noi, tot pe locuri părăsite
Văcăreștiul, cuva unui lac început în anii ’80 și lăsat neterminat, a devenit în 2016 parc natural. Parcurile noi de cartier se fac tot pe locuri părăsite: o autobază de salubrizare (Timișoara, 2019), o groapă de gunoi clandestină (Teilor, 2020), o cale ferată industrială (Liniei, 2023).
HG 349/2016; Economica.net; HotNews
azi
169 de parcuri cu nume
Azi, jumătate din adrese au un parc cu nume la cel mult 480 m, în linie dreaptă. În 1855 erau la peste 4,3 km.
Dintre cele 20 de parcuri urmărite în surse, patru stau pe ape secate, două în gropi de lut, două pe locul unor gropi de gunoi și două pe locul unor case dărâmate. Lista cuprinde doar parcurile pentru care o sursă spune ce era acolo înainte.
Grădina Cișmigiu (deschisă oficial în 1854). Lacul lui Dura neguțătorul: o baltă cu pește și rațe sălbatice, cu stuf, pe care o inunda Dâmbovița. Giurescu 1966, p. 128; Mexi 2019, p. 42
Grădina Icoanei (amenajată în 1872–1873). Balta Icoanei, din care izvora Bucureștioara: atât de adâncă, ziceau bătrânii, că te puteai îneca în ea cu cal cu tot. Giurescu 1966, p. 19; Marinache 2013
Parcul Carol (deschis la 6 iunie 1906 (dată pe care o interpretăm ca iuliană; 19 iunie gregorian), cu Expoziția Generală). Câmpia mlăștinoasă a Filaretului, cu lacul Filaretului; din 1848, Câmpul Libertății. Giurescu 1966, pp. 22, 135, 396; ICR
Parcul Național (Herăstrău) (amenajat din 1936, gata în mai 1939). Bălțile Colentinei, „adevărate focare de infecție”, și câteva zeci de case sărace și o fabrică, expropriate. Giurescu 1966, pp. 198–199
Parcul Circului (amenajat în 1961). Groapa Tonola: groapa de lut a cărămidăriei lui Max Tonola, din 1865. AGERPRES 2014; Mexi, RMI 2-3/2019–2022, p. 185
Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR, Titan) (prima etapă gata în 1970). Gropi de lut în jurul lacului. Radio România Internațional (mărturia lui Gheorghe Petre); Mexi, RMI p. 185
Parcul Tineretului (amenajat între 1965 și 1974). Valea Plângerii: groapa de gunoi a orașului, cu un strat de 12–14 metri, stuf și cocioabe. Valentin Donose, citat de b365.ro; Mexi, RMI p. 221
Parcul Teilor (deschis în 2020). O groapă de gunoi clandestină, pe un teren păstrat pentru un spital. HotNews, 7.03.2020
Lacul din Parcul Tineretului, 2023; dedesubt e Valea Plângerii, fosta groapă de gunoi a orașului Imagine: Antimuonium (2023), CC BY-SA 4.0
Parcul Floreasca (amenajat după 1960). Mahalaua „Groapa Floreasca”, a cărei demolare a fost hotărâtă de guvern în octombrie 1960. HCM 1446/4.X.1960
Parcul Izvor (amenajat în anii ’90). Dealul Mihai-Vodă, nivelat în 1984–1985, și străzile cartierelor Uranus și Izvor, dărâmate pentru Casa Poporului. Ziarul Ring; București Centenar 2018
Grădina Kiseleff (deschisă în septembrie 1847). Un câmp cu tufișuri la ieșirea din oraș, cu cișmeaua și grădina lui Mavrogheni și o moară de vânt. Lepăr 2018; Marsillac; Giurescu 1966, p. 128
Grădina Sfântul Gheorghe (grădină publică din 1860). Hanul Sfântul Gheorghe, al lui Brâncoveanu, ars în focul din martie 1847. BMIM XIII (1999), pp. 177–178; Mexi 2019, p. 38
Grădina Episcopiei (grădină publică din 1872). Livada Văcăreștilor, apoi curtea Episcopiei Râmnicului. Pe grădină s-a ridicat apoi Ateneul. Giurescu 1966, p. 322; Mexi 2019, p. 38
Parcul Bazilescu (exista în 1953). Moșia lui Nicolae Bazilescu, parcelată din 1898; parcul a rămas pe partea dăruită orașului, cu copaci din vechii Codri ai Vlăsiei. AGERPRES 2021; RMI 2-3/2019–2022, p. 119
Parcul Timișoara (deschis în decembrie 2019). Autobaza a doi operatori de salubrizare, teren betonat. Economica.net, 2.12.2019
Parcul Liniei (prima parte deschisă la 1 iunie 2023). O cale ferată industrială părăsită de vreo douăzeci de ani, cu gunoaie și buruieni. HotNews, 31.05.2023 și 29.04.2024
Văcărești. Înainte de 1988, aici era periferia de sud-est a orașului, cu case rare și grădini întinse pe străzile Glădiței, Povestei, Lunca Bârzești și Săvinești. Casele au fost expropriate pentru un lac de acumulare care n-a mai fost terminat. În cuva lui a crescut, în anii următori, o zonă umedă, iar în 2016 locul a devenit parc natural. Lipsește de pe harta parcurilor: e arie protejată, iar harta are doar parcuri amenajate. HG 349/2016; Asociația Parcul Natural Văcărești, „Istoric”
Parcul Natural Văcărești, mai 2016 Imagine: Tiia Monto (2016), CC BY-SA 4.0
Grădinarul german Carl Friedrich Wilhelm Meyer (1817–1852) a făcut planul Grădinii Kiseleff între 1843 și 1847, cu asistentul lui, Franz Hörer, apoi pe al Cișmigiului, la care a lucrat din 1845 până la moartea lui, în 1852. N-a apucat deschiderea oficială a Cișmigiului, în 1854.
După Meyer, Cișmigiul a fost schimbat de mai mulți ingineri și grădinari. Cele mai mari schimbări le-a făcut Wilhelm Knechtel în anii 1880, scrie Alexandru Mexi, iar Friedrich Rebhuhn l-a reproiectat în 1920. Rebhuhn a desenat și o primă schiță pentru Parcul Național de la Herăstrău, iar în 1956–1957 a verificat anteproiectul Parcului Tineretului; l-a criticat și a fost dat afară.
Peisagistul francez Édouard Redont a făcut planul general al Expoziției din 1906 și al parcului care a rămas după ea, Parcul Carol. Muzeul Municipiului București dă deschiderea la 6 iunie și închiderea la 23 noiembrie. Le interpretăm ca date iuliene: inaugurarea consemnată ca marți, 6 iunie, se potrivește cu calendarul iulian; datele gregoriene corespondente sunt 19 iunie și 6 decembrie. Parcul a rămas al orașului.
Arhitectul Valentin Donose, de la Institutul Proiect București, a proiectat Parcul Tineretului pe fosta groapă de gunoi; tot lui îi atribuie AGERPRES și planurile Parcului Circului. A descris locul așa cum l-a găsit: în unele locuri, stratul de gunoi avea 12–14 metri, s-au făcut foraje și depozitarea s-a oprit.
Pe hartă sunt toate cele 169 de parcuri cu nume din oraș. Pentru 20 dintre ele am găsit în surse când s-au deschis, sau măcar de când există, și de cele mai multe ori ce era înainte; 14, despre care știm sigur că erau deschise până în 1975, intră în anii trecuți ai hărții.
Pentru fiecare dintre cele 130.099 de adrese din OpenStreetMap am măsurat distanța în linie dreaptă până la marginea celui mai apropiat parc, pentru fiecare an al hărții. Azi, 80% din adrese au un parc cu nume la cel mult un kilometru, iar 52% la cel mult 500 de metri. În 1940 erau 16% la un kilometru; în 1855, 7%.
Pentru 1975 am pus doar cele 14 parcuri despre care știm sigur că erau deschise atunci, așa că în cartierele de blocuri harta din 1975 poate arăta mai puțin verde decât era: Parcul Drumul Taberei, de pildă, e dat ca amenajat prin anii ’60, dar n-am găsit o sursă bună pentru anul lui. Pagina Cât de departe e parcul tău arată distanța în linie dreaptă până la cel mai apropiat dintre aceleași 169 de parcuri.
Cele 20 de parcuri urmărite în surse: de când există și ce era înainte
Parcul
Când
Ce era înainte
Grădina Kiseleff
deschisă în septembrie 1847
Un câmp cu tufișuri la ieșirea din oraș, cu cișmeaua și grădina lui Mavrogheni și o moară de vânt.
Grădina Cișmigiu
deschisă oficial în 1854
Lacul lui Dura neguțătorul: o baltă cu pește și rațe sălbatice, cu stuf, pe care o inunda Dâmbovița.
Grădina Sfântul Gheorghe
grădină publică din 1860
Hanul Sfântul Gheorghe, al lui Brâncoveanu, ars în focul din martie 1847.
Grădina Episcopiei
grădină publică din 1872
Livada Văcăreștilor, apoi curtea Episcopiei Râmnicului. Pe grădină s-a ridicat apoi Ateneul.
Grădina Icoanei
amenajată în 1872–1873
Balta Icoanei, din care izvora Bucureștioara: atât de adâncă, ziceau bătrânii, că te puteai îneca în ea cu cal cu tot.
Parcul Carol
deschis la 6 iunie 1906, cu Expoziția Generală
Câmpia mlăștinoasă a Filaretului, cu lacul Filaretului; din 1848, Câmpul Libertății.
Parcul Național (Herăstrău)
amenajat din 1936, gata în mai 1939
Bălțile Colentinei, „adevărate focare de infecție”, și câteva zeci de case sărace și o fabrică, expropriate.
Parcul Tei
terminat în 1950
–
Parcul Bazilescu
exista în 1953
Moșia lui Nicolae Bazilescu, parcelată din 1898; parcul a rămas pe partea dăruită orașului, cu copaci din vechii Codri ai Vlăsiei.
Parcul Național (Sectorul 2)
deschis parțial în august 1953
–
Parcul Circului
amenajat în 1961
Groapa Tonola: groapa de lut a cărămidăriei lui Max Tonola, din 1865.
Parcul Floreasca
amenajat după 1960
Mahalaua „Groapa Floreasca”, a cărei demolare a fost hotărâtă de guvern în octombrie 1960.
Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR, Titan)
prima etapă gata în 1970
Gropi de lut în jurul lacului.
Parcul Tineretului
amenajat între 1965 și 1974
Valea Plângerii: groapa de gunoi a orașului, cu un strat de 12–14 metri, stuf și cocioabe.
Parcul Unirii
după 1986
–
Parcul Izvor
amenajat în anii ’90
Dealul Mihai-Vodă, nivelat în 1984–1985, și străzile cartierelor Uranus și Izvor, dărâmate pentru Casa Poporului.
Parcul Timișoara
deschis în decembrie 2019
Autobaza a doi operatori de salubrizare, teren betonat.
Parcul Teilor
deschis în 2020
O groapă de gunoi clandestină, pe un teren păstrat pentru un spital.
Parcul Sticlăriei
curățat și redeschis pe 22 octombrie 2021
–
Parcul Liniei
prima parte deschisă la 1 iunie 2023
O cale ferată industrială părăsită de vreo douăzeci de ani, cu gunoaie și buruieni.
Grădina Kiseleff, de la începutul Șoselei, deschisă în septembrie 1847. Cișmigiul s-a deschis oficial în 1854, deși lucrările începuseră în 1845, iar în vara lui 1846 un consul francez îl numea deja grădină. Sursele nu cad de acord asupra zilei de la Kiseleff (12, 21 sau 23 septembrie), dar toate dau anul 1847.
Ce era înainte pe locul Cișmigiului?
Un lac vechi, „lacul lui Dura neguțătorul”, cu pește și rațe sălbatice, cu stuf pe margini, pe care îl inunda Dâmbovița. Sub Gheorghe Bibescu s-a hotărât secarea lui; planurile s-au făcut în 1844–1845.
Când s-a deschis Herăstrăul?
Lucrările la Parcul Național au început în 1936, iar parcul a fost gata în mai 1939, scrie Giurescu. În 1936 s-a deschis, în interiorul lui, Muzeul Satului. Azi parcul se cheamă oficial Regele Mihai I.
Pe ce s-a făcut Parcul Tineretului?
Pe Valea Plângerii, groapa de gunoi a orașului, cu mlaștină, stuf și cocioabe; arhitectul Valentin Donose scria că stratul de gunoi ajungea pe alocuri la 12–14 metri. Parcul a fost amenajat între 1965 și 1974.
Câte parcuri are Bucureștiul?
Pe hartă sunt 169 de parcuri cu nume din OpenStreetMap (octombrie 2026), aceleași ca pe pagina Cât de departe e parcul tău. Spațiile verzi fără nume nu sunt socotite, iar Parcul Natural Văcărești, fiind arie protejată, rămâne în afara listei.
Care e cel mai mare parc din București?
Depinde ce măsori. După planul urbanistic din 2004, Herăstrăul are 163 de hectare de spații verzi (286,5 cu lacul); Tineretului are 168,3 hectare de domeniu public, cu clădiri cu tot. Pe conturul din OpenStreetMap, Tineretului ocupă 149,0 ha, iar cele trei bucăți ale Herăstrăului, 137,2 ha.
Parcurile de azi sunt cele 169 de parcuri cu nume din OpenStreetMap (octombrie 2026), alese exact ca pe pagina Cât de departe e parcul tău: parcuri și grădini cu nume, deschise publicului, din interiorul orașului. Herăstrăul și IOR apar în OpenStreetMap în mai multe bucăți; aici le-am pus la un loc, ca să nu măsurăm până la o singură bucată.
Anii vin din istoriografie: Giurescu (Istoria Bucureștilor, 1966), articolele lui Alexandru Mexi despre grădinile publice (2019) și despre parcurile de patrimoniu (Revista Monumentelor Istorice, 2019–2022), Ana-Maria Lepăr despre Grădina Kiseleff (2018), plus acte oficiale și presă cu sursă pentru parcurile de după 1945. Am pus pe hartă, în anii trecuți, doar parcurile publice și gratuite despre care știm sigur că erau deschise atunci: 14 până în 1975. Grădina Botanică nu intră, pentru că e cu bilet; nici Parcul Natural Văcărești, care e arie protejată. Când sursele diferă, spunem ce an am ales: pentru Grădina Sfântul Gheorghe, 1860, după Mexi (Giurescu dă 1859, iar o altă sursă spune că grădina exista din vremea lui Bibescu); pentru Parcul Circului, 1961, după AGERPRES (Mexi dă 1960–1961, Giurescu 1962). Pentru Expoziția din 1906, Muzeul Municipiului București dă inaugurarea ca marți, 6 iunie, și închiderea la 23 noiembrie. Arhivele Militare Naționale Române arată că România a trecut la calendarul gregorian în 1919, când 1 aprilie a devenit 14 aprilie; decalajul era de 13 zile. Am interpretat datele muzeului ca date iuliene: deschiderea consemnată ca marți, 6 iunie, corespunde zilei de marți, 19 iunie în calendarul gregorian; închiderea consemnată la 23 noiembrie corespunde datei de 6 decembrie.
Distanța e în linie dreaptă, de la locul casei tale de azi până la marginea parcului; dacă adresa e în parc, distanța e zero. Pentru anii trecuți folosim conturul de azi al parcului: Grădina Kiseleff din 1847, de pildă, avea vreo 6 hectare, iar conturul de azi are 14, deci distanța din 1855 iese puțin mai mică decât era; la fel Herăstrăul, extins în 1953, pe care îl măsurăm în 1940 cu conturul de azi. Nu calculăm trasee sau timp de mers pe jos; distanța pe străzi poate fi mai mare. Mediana de aici, rotunjită la 480 m, folosește 130.099 de adrese; pagina-soră raportează 475 m pentru 137.767 de puncte și măsoară diferit punctele aflate în parc.
Ce era înainte pe locul fiecărui parc e scris doar acolo unde sursa o spune. Pentru Parcul Național din Sectorul 2, Tei, Drumul Taberei și pentru cele mai multe parcuri mici n-am găsit nimic sigur, așa că nu spunem nimic.
Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, București, 1966: lacul lui Dura și Cișmigiul (p. 128), balta Icoanei (p. 19), lacul Filaretului și Câmpul Libertății (pp. 22, 135), Parcul Carol (pp. 396–397), asanarea Colentinei și Parcul Național (pp. 198–199), livada Văcăreștilor (p. 322).
Alexandru Mexi, „Planting patterns and exotic plants in nineteenth-century Bucharest public gardens”, Gardens & Landscapes 6, 2019, pp. 37–47 (DOI 10.2478/glp-2019-0011): anii grădinilor publice din secolul al XIX-lea.
Ana-Maria Lepăr, „Short Story of Kiseleff Garden”, Hiperboreea 5/1, 2018, pp. 33–56 (persee.fr): Grădina Kiseleff, 1843–1847.
Revista Monumentelor Istorice 2–3/2019–2022 (revistamonumenteloristorice.ro): Alexandru Mexi despre grădinile de patrimoniu (p. 185) și despre Friedrich Rebhuhn (p. 221); Ruxandra Nemțeanu despre Parcul Național din 1953 (p. 116).
Ionel Ioniță, Camelia Ene, „Monumentele de la «Kilometrul zero»”, București. Materiale de istorie și muzeografie XIII, 1999, pp. 177–181: grădina de pe locul Hanului Sfântul Gheorghe.
Oana Marinache, „De la Maidanul Stăpânirii la Grădina Icoanei”, Adevărul, 13 aprilie 2013, după dosarul 7/1872 al Primăriei.
Institutul Cultural Român, „Nature and Architecture: The Parks and Gardens of the Capital”: Cișmigiu 1854, Expoziția din 1906.
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1446 din 4 octombrie 1960 („Groapa Floreasca”); Radio România Internațional, „The I.O.R Park in Bucharest” (mărturia lui Gheorghe Petre); AGERPRES, „La pas prin București: Clădirea și parcul Circului de Stat”, 12 ianuarie 2014, și „Atunci și acum: Parcul Bazilescu”, 17 septembrie 2021.
Valentin Donose despre Valea Plângerii, citat de b365.ro și fanatik.ro (27 octombrie 2024); „Izvor, parcul răsărit din ruine”, Ziarul Ring; București Centenar, 19 octombrie 2018; arhitectura-1906.ro, 2012 (Hala Unirii).
Asociația Parcul Natural Văcărești, „Istoric”; HG nr. 349/2016. Presa pentru parcurile noi: Economica.net (2 decembrie 2019), HotNews (7 martie 2020, 31 mai 2023, 29 aprilie 2024), Buletin de București (23 octombrie 2021).
OpenStreetMap, contribuitorii (ODbL), octombrie 2026: conturul parcurilor, străzile și adresele; aceleași 169 de parcuri cu nume ca pe pagina Cât de departe e parcul tău.