Harta nu s-a încărcat. Lista piețelor de azi e mai jos, la „Piața ta”.
București · patru secole de piețe
Piețele din București: cât mergeai până la piață în 1563 și cât mergi azi
În 1563, singura piață pomenită în acte era lângă Curtea Domnească. Azi Bucureștiul are 49 de piețe agroalimentare, iar pentru jumătate dintre punctele de adresăle orașului cea mai apropiată e la cel mult 840 m în linie dreaptă. Scrie-ți strada și vezi cum a venit piața spre casa ta.
Patru secole, de la un singur târg lângă Curtea Domnească la 49 de piețe. Harta e Bucureștiul de azi; punctele portocalii sunt piețele de atunci, cele verzi, piețele de acum. Distanțele sunt mediane: jumătate dintre punctele de adresă de azi aveau piața mai aproape, jumătate mai departe.
1563
Un singur loc de târg pomenit în acte
Prima piață pomenită în acte e „pazarul” de lângă Biserica Domnească, unde se aflau negustorii. Îl pomenește un act din 13 mai 1563, prin care județul orașului și cei 12 pârgari întăresc cumpărarea unei prăvălii. „La început”, scrie Giurescu, Bucureștiul a avut „un singur tîrg”: acesta.
Giurescu, Istoria Bucureștilor, 1966
c. 1708
Patru locuri de târg în jurul orașului vechi
Pe vremea lui Brâncoveanu se adăugaseră Târgul de Sus (pomenit în 1635), carele cu pește de la Sfânta Vineri (1708) și Târgul de Afară, la marginea dinspre răsărit. Jumătate dintre punctele de adresă de azi erau la peste 4,6 km de cea mai apropiată piață atestată până atunci.
Giurescu 1966; Mucenic 2005
1600–1800
Târgul care fugea de oraș
Târgul de Afară trebuia să stea dincolo de marginea orașului, iar marginea se tot muta: după Biserica Sibilelor în secolul al XVII-lea, lângă Biserica Olari la începutul secolului al XVIII-lea, pe Câmpul Moșilor spre sfârșitul lui. Mucenic: locul s-a schimbat „odată cu amplificarea teritoriului Bucureștilor”.
Mucenic, BMIM XIX, 2005
1718–1854
Vitele aveau oborul lor
Vitele aveau ocolul lor, oborul, pe o parcelă separată: lângă Crucea lui Mogoș (1718–1719), unde s-a ridicat apoi Biserica Oborul Vechi, iar pe planul Borroczyn (1847–1852) lângă Șoseaua Mihai Bravu. De aici vine numele pieței.
Mucenic 2005; Giurescu 1966
1831
Regulamentul Organic: zece piețe pe hârtie
Regulamentul Organic cerea șase piețe în oraș și patru la capetele podurilor mari; Giurescu scrie că nu s-au făcut toate. Pe la 1846 funcționau Piața Mare, Piața Fierască, Amzei, târgul de joi întemeiat de Mavrogheni și Oborul. Jumătate dintre punctele de adresă de azi aveau piața la peste 3,7 km.
Giurescu 1966; Stan 1969
1872–1903
Halele de fier și cărămidă
Din 1872, piețele mari primesc hale acoperite: Halele Centrale și Amzei (1872), Matache (1886–1898), Traian (1896). Erau tot în interiorul orașului de atunci, așa că jumătate dintre punctele de adresă de azi rămâneau la peste 3,8 km de o piață.
Giurescu 1966; Revista Monumentelor Istorice 2010
1918–1938
Valul de după 1918
După 1918, piețele urmează orașul spre margini: Filantropia, Domenii, Chibrit, Dorobanți, Ghencea, Gara de Est, iar la Rondul de pe Coșbuc un început de piață poreclit „Addis-Abeba”. Jumătate dintre punctele de adresă de azi aveau acum piața la peste 2,2 km.
Giurescu 1966
1957
43 de piețe
În februarie 1957 erau 43 de piețe, scrie Giurescu, între ele piețe noi de cartier, ca în Ferentari, și se plănuiau altele.
Giurescu 1966
1986
Hala Mare cade
Hala Mare a hrănit orașul din Piața Mare mai bine de un secol. În vara lui 1986, sistematizarea centrului a dărâmat-o; strada Halelor îi păstrează numele.
bucurești.ro, 2026; Giurescu 1966
2013
Hala Matache cade, piața rămâne
Hala Matache, monument istoric, a fost demolată în 2013 pentru noul bulevard de pe axa Buzești–Berzei. Piața a rămas alături, pe același vad de la Berzei și Popa Tatu.
Revista Monumentelor Istorice 2010; Boerescu
azi
49 de piețe azi
Azi sunt 49 de piețe, iar pentru jumătate dintre punctele de adresă cea mai apropiată e la cel mult 840 m. În 1846, jumătate dintre punctele de adresă aveau piața la peste 3,7 km.
Timp de două veacuri, Târgul de Afară s-a ținut puțin dincolo de marginea Bucureștilor. De fiecare dată când orașul îl ajungea, târgul se muta mai departe.
Numele spune unde era: în afara orașului. Acolo aduceau țăranii vite, fân, lemne și tot ce încăpea într-un car, iar locul trebuia să rămână dincolo de hotar. Cezara Mucenic, care i-a refăcut drumul din documente, scrie că locul târgului „a fost fluctuant, modificându-se odată cu amplificarea teritoriului Bucureștilor” (M). Pe vremea lui Brâncoveanu, secretarul domnului, Anton Maria del Chiaro, îl punea la o jumătate de milă de oraș, cu târg de două ori pe săptămână, miercurea și sâmbăta (M). Mai târziu zilele au fost marțea și vinerea: o poruncă a lui Mavrogheni din 1786, care doar consemna un obicei vechi, le numește așa (G).
În secolul al XVII-lea, târgul se ținea imediat după Biserica Sibilelor, cea pe care o știm azi drept Biserica cu Sfinți. La începutul secolului al XVIII-lea ajunsese lângă Biserica Olari. Spre sfârșitul aceluiași veac, Podul Târgului de Afară, adică Calea Moșilor de azi, a fost prelungit până la răscrucea dintre Ștefan cel Mare și Mihai Bravu, unde era marginea orașului, iar târgul a trecut iar dincolo de ea, pe moșia Colentina, peste Câmpul Moșilor (M).
Vitele aveau oborul lor, pe o parcelă separată, ceva mai la est, și oborul s-a mutat și el: întâi lângă Crucea lui Mogoș, ridicată în 1718–1719, în jurul căreia s-a zidit în 1768 Biserica Oborul Vechi (azi strada Traian 204), apoi lângă Biserica Oborul Nou, adică Popa Lazăr (1854) (M, G). Giurescu crede că primul obor ar fi fost și mai spre centru, în cartierul Batiște, lângă scaunele măcelarilor (G). De la acest ocol de vite își trage piața numele.
Târgul Moșilor, acuarelă de Amedeo Preziosi, 14 iunie 1869 Imagine: Amedeo Preziosi (1869), domeniul public
Câmpul Moșilor avea și un târg mare, o dată pe an, la sfârșitul primăverii: Moșii. Se vindeau cruci de piatră și de lemn, oale, ulcele, străchini, grâu de colivă și lumânări pentru pomenirea morților, alături de turtă dulce, haine și podoabe; cântau lăutarii, jucau călușarii, ursarii își jucau urșii. În Joia Moșilor venea însuși domnul, cu marii dregători (G). Moșii de vară sunt pomenirea morților din sâmbăta dinaintea Rusaliilor: Mucenic o spune limpede, iar Giurescu înclină spre aceeași explicație. Locul, scrie Mucenic, e cel unde Matei Basarab l-a înfrânt pe Radu Iliaș la 25 octombrie 1632 și unde domnul a ridicat o cruce și a făcut slujbe pentru cei căzuți ani la rând (G, M).
Orașul a ajuns târgul din urmă în secolul al XIX-lea. Câmpul era moșie particulară, iar la 10 iulie 1868 locuitorii din jur cereau primăriei să-l răscumpere, pentru că din târg trăiau „peste 7000 de familii” (M). Primăria l-a expropriat „pentru cauză de higienă și salubritate” în 1886, dar n-a avut bani să plătească; abia la 16 noiembrie 1890 a depus 500.000 de lei pentru cele 24 de pogoane și 22 de prăjini ale câmpului, iar Decretul Regal nr. 193 din 1891 a încheiat trecerea lui în proprietatea orașului (M).
La 1 noiembrie 1936 s-a pus piatra de temelie a Halei Obor. Primul proiect, al lui Octav Doicescu, prevedea un complex de 7.500 de metri pătrați; s-a renunțat la el, pentru că primăria voia să elibereze repede piețele Bibescu și Ghica de la poalele Mitropoliei. Hala a fost ridicată după proiectul lui Horia Creangă, cu Haralamb Georgescu, pe un schelet de oțel sudat făcut la Reșița (M), și a fost terminată abia după 1944, cu antrepozite frigorifice pentru 728 de vagoane și două fabrici de gheață (G). Pe străzile din jur, Aleea Câmpul Moșilor și Ziduri Moși mai poartă numele târgului.
Pescăriile din piața Obor, în 1930 Imagine: ed. Torouțiu (1930), domeniul publicÎn Hala Obor, în septembrie 2024 Imagine: Joe Mabel (2024), CC BY-SA 4.0
3 locuriale Târgului de Afară: Sibilelor, Olari, Câmpul Moșilor
24 de pogoaneși 22 de prăjini: Câmpul Moșilor răscumpărat în 1890
Între 1872 și 1936, Bucureștiul și-a mutat comerțul în hale acoperite; prima, Hala din Piața Mare, era făcută după modelul Halelor din Paris. Multe au fost dărâmate: halele mici din Piața Unirii sub Carol al II-lea, Hala Mare în 1986, Hala Matache în 2013.
Înaintea Pieței Amzei a fost Piața de pe locul Neculescului, lângă Podul Mogoșoaiei, între 1831 și 1841; în 1841 s-a înființat în locul ei Piața Amzei, pe locul lui Iancu Ghica, iar halele ei au fost gata în 1872 (G). Numele vine de la biserica mahalalei, ridicată de polcovnicul Nicolae Dărăscu, dar numită după al doilea ctitor, Amza Năescu, care și-a dat toată averea pentru ea (1808–1810) (G). Povestea are un final neașteptat: potrivit masterplanului piețelor din Sectorul 1, încă nevotat în august 2026, clădirea pieței, care după presă „nu a fost niciodată folosită pentru scopul ei alimentar”, ar urma să devină centru permanent de artă, iar alimentele să se vândă la o piață volantă în Piața Amzei.
Mere de vânzare în Piața Amzei, noiembrie 2001 Imagine: Joe Mabel (2001), CC BY-SA 3.0
La răscrucea dintre Berzei și Popa Tatu era, cel puțin din prima jumătate a secolului al XIX-lea, un maidan cu multe fântâni; pe planul Borroczyn, o insulă de case de acolo era a lui Marin Măcelaru (R). Piața poartă numele altui măcelar, Matache: Dan-Silviu Boerescu îl identifică cu negustorul Matache Loloescu, cu măcelărie la Buzești colț cu Grivița prin 1879 (B). Dacă cei doi măcelari erau rude, sursele nu spun.
Primăria a ridicat hala după un proiect-tip, în două etape: capătul de sud în 1886, restul în 1898, cu antreprenorul Ion Nicolau; contractul o numea „adaos la hala Grivița”, iar zidurile erau mai ales din lemn și sticlă (R). Revista Monumentelor Istorice leagă alegerea locului, cu un „foarte probabil”, de Gara de Nord, aflată aproape. Presa nota în 1940 refacerea halei (R). Monument istoric, hala a fost expropriată și evacuată în februarie 2011, apărată de protestatari în 2012 și demolată în 2013, pentru noul bulevard de pe axa Buzești–Berzei (R, B). Piața de azi îi poartă numele, alături, pe același vad.
Hala Matache în 2010, cu trei ani înainte de demolare Imagine: Nenea hartia (2010), CC BY-SA 4.0
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea era o piață lângă Biserica Sfântul Ștefan de pe Calea Vergului, adică Calea Călărașilor de azi; ea s-a mutat puțin spre est, pe aceeași stradă, și a devenit Piața Traian (G). La început avea doar barăci. Hala de metal și cărămidă a fost gata în 1896, după Giurescu; Liviu Gligor dă pentru șantier anii 1896–1914 (G, M). Hala ține și azi, cu structura de fier vopsit deasupra tarabelor.
Hala Traian în 2011: fațada de cărămidă de pe Calea Călărașilor Imagine: Răzvan Socol (2011), CC BY-SA 3.0 ROInteriorul Halei Traian în 2024 Imagine: Joe Mabel (2024), CC BY-SA 4.0
Regulamentul Organic cerea șase piețe mari în oraș și patru la capetele podurilor, dar „nu s-au înființat toate” (G). Prima pe lista lui Giurescu e Piața Mare, pe locul Pieței Unirii de azi, cunoscută apoi sub două nume: Piața Ghica (carne, pește, păsări), pe malul stâng al Dâmboviței, și Piața Bibescu (legume și fructe), pe malul drept (G). Halele de carne, numite Hale Centrale, au fost terminate în octombrie 1872, după proces, arbitraj și amânări, cu Alexis Godillot, beneficiarul contractului; au urmat hala de fructe (1883), cea de pește (1888), cea de păsări (1899) și fabrica de gheață artificială (1903) (G).
Hala Obor fusese gândită să înlocuiască Piața Mare, dar n-a înlocuit decât partea de legume și fructe de pe malul drept, locul fostei Piețe Bibescu, unde s-a făcut piața cu straturi de flori și bazine numită azi Piața Unirii (G). Hala Mare a rămas în picioare până în vara lui 1986, când sistematizarea a dărâmat-o (BR). Strada Halelor îi păstrează numele, la câțiva pași.
Hala de pește din Piața Unirii, în 1917 Imagine: necunoscut (1917), domeniul publicHala mare și piața din Piața Unirii, în 1986, anul demolării Imagine: Urbán Tamás / Fortepan (1986), CC BY-SA 3.0
1872Halele Centrale, după modelul halelor din Paris
Pe harta de sus sunt toate cele 49 de piețe agroalimentare de azi. Mai jos, aceleași piețe, pe sectoare.
Pentru fiecare dintre cele 138.442 de puncte de adresă din OpenStreetMap, pagina a măsurat distanța în linie dreaptă până la cea mai apropiată piață din fiecare epocă. Jumătate dintre punctele de adresă au azi o piață la cel mult 840 m, iar 61% o au la cel mult un kilometru. În 1938, cu piețele de atunci, erau 20%; în 1846, jumătate dintre punctele de adresă aveau piața la peste 3,7 km.
Minutele sunt socotite la 5 km pe oră, în linie dreaptă, deci drumul adevărat, pe străzi, ține mai mult. Pentru secolele trecute, distanța pornește de unde e casa ta azi: în 1563 pe locul ei erau, cel mai probabil, vii, livezi sau câmp.
Ca loc, Oborul: Târgul de Afară a ajuns pe Câmpul Moșilor spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar Piața Obor ține și azi o parte din acel câmp. Primul loc de târg pomenit în acte e însă pazarul de lângă Curtea Domnească, în 1563, iar Giurescu scrie că la început orașul a avut doar acest târg.
Câte piețe are Bucureștiul?
Pe harta noastră sunt 49 de piețe agroalimentare permanente; datele vin din OpenStreetMap și din listele administrațiilor de piețe ale sectoarelor (octombrie 2026), iar piețele volante nu sunt socotite. În februarie 1957 erau 43.
De ce se cheamă Oborul așa?
Oborul era ocolul pentru vite de lângă Târgul de Afară. Târgul și oborul s-au mutat de câteva ori, iar pe Câmpul Moșilor numele a rămas pieței. Despre cuvinte, la pagina Piață, târg, bazar.
Unde erau Halele Centrale?
Pe locul Pieței Unirii de azi, în Piața Mare: halele de carne terminate în octombrie 1872, apoi cele de fructe (1883), pește (1888) și păsări (1899). Hala Mare a stat în picioare până în vara lui 1986.
Când s-a demolat Hala Matache?
În 2013. Hala, monument istoric, fusese ridicată în două etape, 1886 și 1898, și a fost expropriată în 2011. Piața Matache de azi funcționează alături, pe același vad de la Berzei și Popa Tatu.
Ce piețe prevedea Regulamentul Organic?
Șase piețe mari în oraș și patru, de câte 12.000 de stânjeni pătrați, la capetele podurilor Mogoșoaiei, Târgului de Afară, Șerban Vodă și Caliței. Giurescu scrie că nu s-au făcut toate; Maria Stan crede că cele patru târguri de la capetele podurilor existau deja.
Piețele de azi vin din OpenStreetMap (toate obiectele marcate ca piață din București, octombrie 2026), verificate cu listele administrațiilor de piețe ale celor șase sectoare. Am păstrat piețele agroalimentare permanente, cu tarabe, și am lăsat deoparte piețele volante, supermarketurile, depozitele en-gros și târgurile de vechituri. Doar Sectorul 6 publică azi o listă oficială la zi; pentru celelalte am folosit copii arhivate ale listelor (2024–2025), o listă a Sectorului 1 de dinainte de 2021, lista InfoCons din 2016, anunțuri de licitație și presa din 2024–2026. Pentru piețele pe care administrația le listează și OpenStreetMap nu le are, poziția vine din adresa dată de administrație.
Piețele de odinioară vin din Giurescu (Istoria Bucureștilor, 1966), Cezara Mucenic (2005), Maria Stan (1969) și Revista Monumentelor Istorice (2010). Fiecare punct e legat de un reper al cărui loc se știe azi (o biserică, un han, o placă): Piața Fierască, de exemplu, stă „la sud-vest-vest” de locul fostei biserici Sf. Vineri-Herasca, marcat azi de o placă. Când sursele dau doar direcția, nu și distanța, punctul e la cel mult 120 de metri de reper. Piețele pe care nu le putem lega de un reper sigur (Filantropia, Parcul Domeniilor, Grant, „Addis-Abeba”, Piața Bibescu-Vodă, Piața de pe locul Neculescului, Piața Kretzulescu, Sărăria de lângă Sf. Gheorghe-Nou) sunt în text sau doar în surse, dar nu intră în calculul distanțelor.
O epocă cuprinde piețele pe care sursele le atestă pentru acel moment; „c. 1708” adună locurile atestate în secolul al XVII-lea și la începutul celui următor. Unde sursele se contrazic, am spus-o lângă fapt: zilele de târg (miercuri și sâmbătă la Del Chiaro, marți și vineri la Mavrogheni), primul obor, anii șantierului de la Traian.
Distanțele sunt în linie dreaptă, de la fiecare punct de adresă din OpenStreetMap până la punctul pieței; minutele sunt socotite la 5 km pe oră. Pe străzi, drumul e mai lung, deci numărul de minute e un minim.
Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, București, 1966, capitolul „Locuri de tîrg, oboare, maidane și piețe”: pazarul din 1563, cele patru târguri, Regulamentul Organic, halele, piețele de după 1918, cele 43 de piețe din 1957.
Cezara Mucenic, „Târgul de Afară – Târgul Moșilor – Obor”, București. Materiale de istorie și muzeografie XIX, 2005, pp. 249–270 (cimec.ro): drumul Târgului de Afară, oborul de vite, exproprierea, Hala Obor.
Maria Stan, „Târgul de Afară de la capul Podului Mogoșoaiei”, București. Materiale de istorie și muzeografie VII, 1969: târgurile de la capetele podurilor.
Revista Monumentelor Istorice 1–2/2010, „Buzești–Berzei”: Hala Matache după dosarele din Arhivele Naționale.
Dan-Silviu Boerescu, evocarea Halei Matache (fragment publicat de ujmag.ro): Matache Loloescu, demolarea din 2013.
Iulia Tronaru, „Bucureștiul interbelic: piețele toamna”, bucurești.ro, 24 septembrie 2026: Hala Mare până în 1986, prețuri din 1934.
OpenStreetMap, contribuitorii (ODbL), octombrie 2026: străzile, adresele și piețele de azi; listele administrațiilor de piețe ale sectoarelor 1–6.