mariuscomper.ukEnglish
ars în 1847, după plancasa unde a pornit foculStrăzi: © OpenStreetMap

Harta nu s-a încărcat. Lista locurilor arse e mai jos, la „Strada ta”.

Marele Foc · București, Duminica Paștelui, 23 martie 1847

Marele Foc din 1847: ce a ars în București și dacă focul a ajuns pe strada ta

La un ceas după-amiază a luat foc o casă de lângă biserica Sfântul Dumitru. Austrul a dus flăcările peste acoperișurile de șindrilă și, până la vii, a ars o fâșie de oraș lungă de 2,1 km: Lipscanii, Curtea Veche, Sfântul Gheorghe, Lucaciul. Am pus peste străzile de azi planul zonei arse tipărit în aprilie 1847. Scrie-ți adresa.

Sau încearcă:

Cum a ars, de la casa Drugănescu până la vii

Ce spun sursele despre după-amiaza de Paști, loc cu loc. Orele vin din Vestitorul românesc, din Severeanu și din Pann; Severeanu și Pann înșiră locurile arse în ordini diferite.

13.00

Casa de lângă Sfântul Dumitru

Duminică, 23 martie 1847 pe stil vechi, era Paștele. Focul a izbucnit „la un ceas după amiază”, scrie Vestitorul românesc. Istoricul Florian Georgescu spune că era casa cluceresei Zoița Drugănescu, lângă biserica Sfântul Dumitru.

Planul lui Gheorghe Marin o însemnează cu litera A, chiar la apus de biserică.

în trei ore

Austrul și șindrila

Austrul, vântul secetos dinspre sud-vest, a dus scânteile spre răsărit, peste acoperișurile de șindrilă. „20–30 case deodată”, scrie Severeanu, „în trei ore arse peste 100 case mari.”

Severeanu înșiră ce a luat foc: Hanul Roșu, Curtea Veche, Bărăția, Covaci, „plin de hanuri”.

după-amiaza

Vergu, Lucaci, Udricani

Anton Pann, în cronica lui în versuri: „D-aci la Vergu se văzu-n pripă / Prin tot ocolul grozav aprins, / D-aci Lucaci ca într-o clipă / Și Udricanii ardea nestins.”

La patru după-amiaza, după Severeanu, focul era în toi.

13 ore călare

Hanul care a scăpat

Domnitorul Bibescu a stat 13 ore călare. Hanul Șerban Vodă, unde e azi Banca Națională, a scăpat „mai cu deosebire că vântul bătea în sensul contrar lui”, scrie Severeanu.

Pe plan, hanul stă chiar lângă hașură, la vreo 40 de metri de ea.

până la vii

Până la vii

Pann: „Până-n câmpie, la vii afară, / Ș-aici se stinse, ne-având nutreț.” De la casa Drugănescu până la capătul de răsărit al zonei arse sunt 2,1 km.

Severeanu scrie că a ținut până a doua zi, Crutzescu spune trei zile și trei nopți, iar L'Illustration, din 4 până pe 7 aprilie (stil nou).

8 aprilie

Planul zonei arse

Pe 8 aprilie 1847, Bukarester Deutsche Zeitung a tipărit ca anexă planul acesta. Hașura e locul ars: 158.730 de stânjeni pătrați, 1.850 de clădiri.

Am potrivit planul pe 16 biserici care stau și azi în același loc.

sfârșitul lui 1847

Unde nu se mai putea clădi din lemn

Sfatul a împărțit orașul în trei ocoale. În Ocolul I, între Palatul domnesc, Dâmbovița, Sfânta Vineri și Colțea, numai zid, olane sau tablă: fără șindrilă, fără fierării, fără praf de pușcă de vânzare.

După reperele decretului, doar cam un sfert din zona arsă a intrat în Ocolul I. Mahalalele Lucaci și Ceauș Radu țineau de ; în afara ulițelor mari, făceau parte din Ocolul al III-lea, unde era iertată chiar și șindrila nouă.

Un copil, de Paști, la casa Drugănescu

Despre cum a pornit focul, sursele spun trei povești. Toate pomenesc biserica Sfântul Dumitru.

Ziarul german al orașului, Bukarester Deutsche Zeitung, scria pe 8 aprilie 1847, după Severeanu, că focul „a luat naștere din neprevederea unui copil ce a tras focuri de pușcă, după obicei în ziua de Paște, în curtea caselor d-nei Drăgănescu din strada Franceză”, vecină cu biserica Sfântul Dumitru.

Severeanu dă, după documentele familiei Mano, o a doua versiune, mai amănunțită: fiul cluceresei s-a sculat de la masă, a umplut un pistol mare cu iarbă de pușcă și câlți, a deschis fereastra dinspre răsărit, „adică spre biserica Sf. Dumitru”, și a tras spre un acoperiș de șindrilă. Câlții aprinși au căzut pe șindrilă. Crutzescu păstrează a treia versiune, de familie: băiatul de 11 ani, Costache, își făcuse pistol dintr-o cheie mare umplută cu iarbă de pușcă, iar pistolul s-a descărcat lângă ferestrele salonului. S-a aprins perdeaua, apoi tavanul de lemn.

Gheorghe Marin, autorul unui al doilea plan al zonei arse, nedatat, pe care Georgescu îl numește „rudimentar”, însemnează casa cu litera A: „Haus, wo das Feuer ausgebrochen ist”, casa unde a izbucnit focul. Litera stă chiar la apus de biserica Sfântul Dumitru, spre Podul Mogoșoaiei.

Planul lui Gheorghe Marin, desenat cu sudul în sus. Litera A, sub „Französische Gasse” (ulița Franceză), e casa Drugănescu, lângă biserica „St. Dometer”. Zonele hașurate, notate E, sunt cele cruțate de foc.
Planul lui Gheorghe Marin, desenat cu sudul în sus. Litera A, sub „Französische Gasse” (ulița Franceză), e casa Drugănescu, lângă biserica „St. Dometer”. Zonele hașurate, notate E, sunt cele cruțate de foc. Imagine: Georg S. Marin, „Plan der Brandstaette in Bukarescht”, Muzeul Municipiului București inv. 11126, prin Culturalia/Europeana, CC BY-SA 4.0

Trei ore, trei momente

În versurile lui Pann: „Când bătu-n turle unsprezece ceasuri / Ș-a-nceput toaca a răsuna”; toaca chema atunci la slujba de prânz. Severeanu scrie că alarma s-a dat „la 12 din zi”, când Bibescu primea boierimea la palat. Vestitorul românesc dă izbucnirea „la un ceas după amiază”.

Ce a ars: 1.850 de clădiri și 12 biserici

Planul tipărit în aprilie numără clădirile arse pe categorii. Anton Pann numește bisericile.

686case și locuințe
1.142prăvălii
10hanuri
12biserici

Cele patru numere stau în cartușul planului, cu totalul de 1.850 de clădiri și suprafața de 158.730 de stânjeni pătrați (planul spune „Quadratklafter”). Primele vești, din 25–26 martie, vorbiseră de 13 biserici și 1.798 de case; Georgescu le socotește exagerate.

Pann înșiră bisericile, în ordinea lui: Sfântul Dumitru, biserica domnească din Curtea Veche, Sfântul Anton de la Pușcărie, Bărăția, Sfântul Gheorghe Vechi, Sfântul Gheorghe Nou, Sfântul Mina din mahalaua Stelea, Vergu, Udricani, Lucaci, Ceauș Radu și Sfântul Ștefan. Mahalale arse, adaugă el, au fost 13. Biserica Sfântul Dumitru, de lângă care pornise focul, a ars și ea: acoperișul și toată lemnăria, scrie Crutzescu.

Georgescu înșiră și ulițele: Franceza pe partea stângă, ulița Nemțească, Șelarii, Pușcăria, Lipscanii „de la Picollo încolo”, Bogasierii, Brașovenii, ulița Bărăției, Zarzavagiii, Târgul Cucului, pescăriile vechi, mahalalele Stelea, Udricani, Sfânta Vineri, Lucaci și Sfântul Ștefan, „și altele”. Severeanu scrie că au rămas fără adăpost 20.000 de oameni.

„Der Brand der St. Georgenkirche zu Bukarescht”: arde Sfântul Gheorghe Nou. Foaia, colorată de mână, e la Muzeul Municipiului București; Georgescu pomenește în aceeași colecție o gravură cu același subiect, a lui E. F. Büchner (inv. 11496).
„Der Brand der St. Georgenkirche zu Bukarescht”: arde Sfântul Gheorghe Nou. Foaia, colorată de mână, e la Muzeul Municipiului București; Georgescu pomenește în aceeași colecție o gravură cu același subiect, a lui E. F. Büchner (inv. 11496). Imagine: „Der Brand der St. Georgenkirche zu Bukarescht”, litografie colorată, Muzeul Municipiului București; fotografie Neoclassicism Enthusiast, CC BY-SA 4.0
Aceeași biserică cu zece ani înainte, desenată de Auguste Raffet pe 13 iulie 1837.
Aceeași biserică cu zece ani înainte, desenată de Auguste Raffet pe 13 iulie 1837. Imagine: Auguste Raffet, „Bukharest, 13 juillet 1837. Église de St. George”, domeniu public
Acuarela atribuită de muzeu, cu semn de întrebare, unui Mustacoff: mulțimea, pompele și un șir de case în flăcări. Severeanu scrie că a fost pictată imediat după foc.
Acuarela atribuită de muzeu, cu semn de întrebare, unui Mustacoff: mulțimea, pompele și un șir de case în flăcări. Severeanu scrie că a fost pictată imediat după foc. Imagine: acuarelă atribuită lui Mustacoff (?), Muzeul Municipiului București inv. 11258; fotografie Neoclassicism Enthusiast, CC BY-SA 4.0

Cum a aflat Parisul

L'Illustration a dat vestea de două ori. Pe 24 aprilie, în două rânduri venite de la Frankfurt prin Viena: „la ville de Bucharest a été détruite en grande partie”. Pe 1 mai, cu amănunte: focul ar fi ținut din 4 până pe 7 aprilie (stil nou), ar fi ars vreo 2.000 de case, trei sau patru mii de oameni și-ar fi pierdut toată averea, iar paguba ar trece de 80 de milioane, cea mai mare parte a comerțului.

Cei cincisprezece

Vestitorul românesc a anunțat întâi 13 morți, apoi 15. Pe doisprezece îi știm după nume.

Lista din Vestitorul românesc nr. 27 (8 aprilie 1847), pe care o reproduce Georgescu, numără morții pe vopsele, cum se împărțea atunci orașul.

La biserica Stelei au murit Agatia, sora arhiereului Constantin, și Maria, soția lui Haralambie, cu cei doi copii ai ei. La hanul Papazoglu, dragomanul Balotă, Ana, o văduvă grecoaică, o nepoată, Irina, de 8 ani, și Dumitru, un grec venit din Grecia după milă. La Sfântul Gheorghe Vechi, preoteasa Ioana. În pivnița lui Stan cârciumarul, calfa de pantofari Ioan.

În mahalaua Lucaci au murit Catinca bucătăreasa, Manda, femeie în casă la pitarul Ogrădeanu, Ilinca, fata văduvei Despa, și o femeie pe care n-a cunoscut-o nimeni. În mahalaua Ceauș Radu, Stan cârciumarul.

  1. Agatia
  2. Maria
  3. copilul ei
  4. copilul ei
  5. Balotă
  6. Ana
  7. Irina, 8 ani
  8. Dumitru
  9. Ioana
  10. Ioan
  11. Catinca
  12. Manda
  13. Ilinca
  14. o necunoscută
  15. Stan

Banii: cât s-a pierdut, cât s-a dat și cui

Paguba are trei estimări, de la trei surse. Pentru ajutoare s-a tipărit o socoteală, iar listele lor, citite de Georgescu, arată cui s-a dat mai mult.

peste 100 mil. leipaguba, după actele oficiale (Georgescu)
peste 80 mil.după L'Illustration, fără monedă
55 mil. piaștridupă Severeanu

Bibescu a deschis lista cu 6.000 de galbeni; Mitropolia, episcopiile, mănăstirile, Casa centrală, visteria, slujbașii și maghistraturile au fost puși să dea 2.200.000 de lei. Socoteala definitivă, tipărită într-un volum anume, arată 2.887 de păgubiți ajutați cu 3.195.759 de lei.

Cum s-au împărțit, Georgescu citește din lista din 26 iunie 1847: „la împărțirea banilor, a prezidat spiritul de clasă”. Cele mai mari ajutoare, de 10.000 de lei, au mers la boieri și la neguțători mari, ca Anastase Polizu sau serdarul Atanasie Gazoti. În mahalalele sărace se dădeau 100 și 200 de lei, iar o chilă de grâu costa, în iunie 1848, 115 lei.

Câțiva meseriași și alți oameni săraci n-au mai venit să-și ia sumele, „mult prea mici”, „dînd acestui refuz caracterul unui protest împotriva spiritului părtinitor în care se făcuse împărțirea banilor”. În aprilie 1848, 52 de păgubiți tot nu-și ridicaseră ajutorul.

Consulii își aveau listele lor

Consulul general al Rusiei a împărțit separat 236.800 de lei, de la 4.000 de lei pentru soția unui dentist până la 150, fără să se uite dacă păgubitul mai primise ajutor și de la comisia românească. Consulul Franței a intervenit la domnitor pentru 12 protejați pe care îi socotea nedreptățiți, iar mai multora li s-au mărit ajutoarele: institutoarei Bomches de la 300 la 800 de taleri, pastorului luteran Czarany de la 250 la 3.500.

Orașul de după: ocoale și ulițe drepte

Focul a schimbat regulile după care se clădea în centrul Bucureștiului.

La sfârșitul lui 1847, Sfatul orășenesc a împărțit orașul „în trei ocoluri de trei clasuri”. Hotărârea, nepublicată atunci, a fost tipărită de Severeanu în 1932 și de Georgescu în 1969.

Ocolul I e descris prin repere, ca un drum: de pe ulița Mogoșoaiei, de la palat, pe după biserica Crețulescu, până la Dâmbovița, în josul apei până la podul de lângă casa Brâncovenească, pe la Sfânta Ecaterina și Beilic, la Piața Sfatului din dreapta bisericii Sfânta Vineri, pe la Stelea, prin Piața Mare, la Sfinți, la Scaune, la Colțea, la Hagi Moscu și, pe la casa logofătului Ioan Manu, înapoi la palat. Pe hartă am tras ocolul prin reperele care se pot pune azi pe loc; caselor de boieri le-am pierdut urma, așa că linia e o bandă lată, nu un hotar.

Ocolul I

Case și prăvălii numai „de zid învelite cu olane sau fier”, cu coșuri temeinice și împrejmuiri de zid sau de fier. Fără șindrilă, nici la cârpit. Cherestegiile, mutate în cel mult un an. Fără praf de pușcă de vânzare, fără fierării, cazangerii, vărării și magazii de spirt.

Ocolul al II-lea

Restul vopselei roșii și ulițele mari pe toată lungimea lor. Se puteau face case și prăvălii în paiantă, „cu toată lemnăria să fie îngropată în zid”, și fierării; șindrila veche se putea cârpi.

Ocolul al III-lea

Toate celelalte mahalale. Aici era iertată și șindrila nouă, și gardul de uluci.

Pe ulițe a lucrat o comisie din care făcea parte maiorul Rudolf Arthur von Borroczyn, șeful secției tehnice: ulițele și-au păstrat direcția, dar s-au lărgit și s-au îndreptat, iar pe locul Pușcăriei s-a deschis o piață. Giurescu scrie că atunci s-a făcut „primul plan de sistematizare al unui cartier”, cel dintre Sfântul Gheorghe și Colțea. Planul de mai jos e o fotografie a unei copii de la Arhivele Statului: loturile noi, drepte, din jurul mănăstirii Sfântul Gheorghe.

„Planul situației părții arse împrejurul Mănăstirii Sf. Gheorghe, cu proiectația ce iaste a se face”: loturile noi, trase cu rigla peste locul ars.
„Planul situației părții arse împrejurul Mănăstirii Sf. Gheorghe, cu proiectația ce iaste a se face”: loturile noi, trase cu rigla peste locul ars. Imagine: „Planul situației părții arse împrejurul Mănăstirii Sf. Gheorghe”, 1847, fotografie, Muzeul Municipiului București inv. 70640, prin Culturalia/Europeana, CC BY-SA 4.0

Strada ta, pe planul din 1847

Cum citim verdictul de sus și ce spun sursele despre locurile de pe hartă.

Pagina caută adresa printre cele 130.099 de adrese din OpenStreetMap și măsoară cât de departe e de linia hașurii. „În zona arsă” înseamnă înăuntru și mai departe de margine decât poate greși potrivirea planului: 30 m în centru, 45 m la apus de Sfântul Dumitru, 60 m la răsărit de Ceauș Radu, unde nu mai avem biserici de sprijin. Mai aproape de linie, adresa e „pe linia focului”: poate a ars, poate nu. Dintre toate adresele orașului, 503 sunt în zona arsă și 957 pe linia ei.

Drumul focului se poate face pe jos într-o după-amiază, cam doi kilometri: de la biserica Sfântul Dumitru-Poștă, pe Lipscani până la Curtea Veche, apoi la Bărăție și la Sfântul Gheorghe Nou și, pe Calea Călărașilor, până la biserica Sfântul Ștefan. Toate cinci au ars în 1847 și au fost refăcute după aceea.

Verdictul arată unde se află adresa de azi pe planul din 1847 și dacă locul cădea în zona arsă. Despre clădirea de acum nu spune nimic: casele din centrul vechi sunt aproape toate ridicate după 1847, multe chiar din cauza focului. Hașura acoperă loturile; ulițele dintre ele, albe pe plan, le socotim în zona arsă când au loturi arse de ambele părți.

LoculCe spun surselePe plan
Sf. Dumitrua ars (Pann, prima în lista celor 12; Crutzescu: acoperișul și lemnăria)pe linia focului
Biserica Curtea Vechea ars (Pann)pe linia focului
Bărățiaa ars (Pann, Georgescu, Severeanu)pe linia focului
Sf. Gheorghe Vechia ars (Pann, Georgescu)în zona arsă
Sf. Gheorghe Noua ars (Pann, Georgescu, litografia)în zona arsă
Vergua ars (Pann)în zona arsă
Udricania ars (Pann)în zona arsă
Lucacia ars (Pann)în zona arsă
Ceauș Radua ars (Pann)în zona arsă
Sf. Ștefana ars (Pann)în zona arsă
Sf. Vineri (dărâmată)a ars (Georgescu, Severeanu: mahalaua; prăvăliile Sfatului din piață au scăpat)în zona arsă
Hanul Șerban Vodă (azi BNR)a scăpat (Severeanu; planul lui Marin)pe linia focului
Colțeaa scăpat (planul lui Marin)în afară, la 140 m
Hanul lui Manucnu spun nimicpe linia focului
Stavropoleosnu spun nimicpe linia focului
Mântuleasanu spun nimicîn afară, la 200 m

Caută altă adresă ↑

Test: ce ții minte din foc?

Șase întrebări din pagină. Răspunsul greșit îți arată de unde vine cel bun.

La ce oră a izbucnit focul, după Vestitorul românesc?
Câte biserici au ars, după Anton Pann?
Ce han de lângă Sfântul Dumitru a scăpat, pentru că vântul bătea în partea cealaltă?
Câți morți a numărat Vestitorul românesc?
Ce era voie în Ocolul al II-lea și nu în Ocolul I?
Cât de lungă e zona arsă pe planul din 1847, de la apus la răsărit?

Întrebări

Când a fost focul, pe calendarul de azi?
Pe 23 martie 1847 după calendarul iulian, folosit atunci în Țara Românească, adică pe 4 aprilie 1847 după al nostru. Era Duminica Paștelui.
Câți oameni au murit?
Vestitorul românesc a anunțat 13, apoi 15. Doisprezece sunt numiți în listă; doi copii și o femeie necunoscută nu au nume. Lista e mai sus, la „Cei cincisprezece”.
A ars biserica Sfântul Dumitru, de lângă care a pornit focul?
Da. Pann o pune prima între cele 12 biserici arse, iar Crutzescu scrie că i-au ars acoperișul și toată lemnăria. Versul „Sfântul Dumitru nu s-aprinsese” descrie un moment de la început, când flăcările ardeau în jurul ei.
Cât a ținut focul?
Sursele nu se potrivesc. Severeanu scrie că focul era în toi la patru după-amiaza și că a ținut până a doua zi. Crutzescu spune trei zile și trei nopți, iar L'Illustration, din 4 până pe 7 aprilie.
Cât de precisă e linia focului pe hartă?
Planul e potrivit pe 16 biserici: după potrivire, eroarea medie pătratică e de 8 m, cea mai mare de 17 m. Pentru verdict lăsăm o margine aleasă de noi: 30 m în centru, cu tot cu o jumătate de uliță pentru linia hașurii, 45 m la apus de Sfântul Dumitru și 60 m la răsărit de Ceauș Radu, unde nu mai avem biserici de sprijin.
Ce e austrul?
Un vânt secetos care bate în Câmpia Română dinspre sud-vest, după DEX. Vestitorul românesc pomenește „suflarea furtunoasă a austrului”.

Metoda

Planul zonei arse e cel tipărit ca anexă la Bukarester Deutsche Zeitung nr. 31, pe 8 aprilie 1847: „Situations Plan des am 23. März 1847 a. St. abgebrannten Stadttheiles von Bukurest”. Originalul, la Muzeul Municipiului București, nu e scanat; am lucrat pe reproducerea din Urbanismul (1932), scanată de BCU Iași la 300 dpi.

L-am potrivit pe 16 biserici care stau și azi pe același loc, de la Zlătari și Doamnei până la Sfântul Ștefan și Ceauș Radu. După potrivire, eroarea medie pătratică e de 8 m, cea mai mare de 17 m; scoțând pe rând câte o biserică și potrivind fără ea, o regăsim în medie la 9 m de locul ei. Scara care iese, 1,17–1,21 m pe pixel, se potrivește cu scara desenată pe plan: 100 de stânjeni au 164 de pixeli, adică 1,16 m pe pixel în stânjeni vienezi sau 1,20 m în stânjeni muntenești. Două biserici le-am ținut deoparte, doar pentru verificare: Stavropoleos, greu de citit pe plan, iese la 38 m, iar Sfânta Vineri, dărâmată în 1987 și marcată azi printr-un monument comemorativ, la 49 m.

Hașura am separat-o după textura ei, apoi am corectat-o cu mâna acolo unde tiparul e șters, verificând fiecare colț pe planul mărit. Curțile a patru biserici trecute de Pann între cele arse (Sfântul Gheorghe Nou, Sfântul Dumitru, Udricani și Ceauș Radu) sunt desenate pe plan ca ziduri, nu hașurate; le-am socotit în zona arsă. Cu ulițe cu tot, zona arsă are 74 de hectare; cei 158.730 de stânjeni pătrați ai planului, socotiți în stânjeni vienezi, dau 57 de hectare de loturi, fără ulițe. Toate cele 11 locuri date drept arse de surse pe care le-am putut pune pe hartă cad în zona arsă sau pe linia ei.

Reconstituirea de pe hartă e un model, nu o mărturie: planul arată doar conturul final al zonei arse, iar sursele nu spun la ce oră a ajuns focul în fiecare loc. Pornim de la casa Drugănescu și lăsăm focul să înainteze prin zona arsă, favorizat de vântul dinspre sud-vest. Modelul pune locurile în aceeași ordine ca lista lui Severeanu, de la Curtea Veche la Sfântul Ștefan. În versuri, Pann pomenește Lucaciul înaintea Udricanilor, deși Udricanii sunt mai aproape de casa unde a pornit focul; în lista bisericilor îi trece invers.

Ocolul I l-am tras prin reperele din hotărâre care au rămas pe loc: palatul, Crețulescu, Dâmbovița, Sfânta Ecaterina, Sfânta Vineri, Sfinți, Scaune și Colțea. Casele de boieri pomenite între ele nu le mai putem pune pe hartă, iar unele repere le știm doar cu aproximație de până la 250 m, așa că dăm verdictul de ocol numai adreselor aflate înăuntru la mai mult decât această aproximație, și cel puțin la 150 m de linie.

Ce n-am folosit: un al treilea plan al zonei arse, francez, trimis la Londra de consulul britanic pe 4 mai 1847, păstrat la Arhivele Naționale ale Marii Britanii (MPK 1/44) și nescanat; numerele de case ale lui Pann („În două ceasuri ard mii de case”), care sunt poezie, nu socoteală.

Surse

  1. Florian Georgescu, „Focul cel mare din martie 1847”, București. Materiale de istorie și muzeografie VII, 1969, pp. 56–65, cu anexa hotărârii despre cele trei ocoale (PDF, Muzeul Municipiului București). Citează Vestitorul românesc nr. 24 (27 martie 1847) și nr. 27 (8 aprilie 1847) și Buletinul Oficial.
  2. G. Severeanu, „București sub focul cel mare din 1847”, Urbanismul, 1932, nr. 3–4, pp. 88–95 (BCU Iași): planul zonei arse (fig. 3), versurile lui Anton Pann, drumul lui Bibescu, articolul din Bukarester Deutsche Zeitung.
  3. Anton Pann, Memorabilul focului mare, ediția a II-a, 1854 (BCU Iași), cu lista celor 12 biserici arse.
  4. Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi (archive.org): povestea băiatului Costache și a pistolului.
  5. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, 1966 (archive.org): întinderea focului, planurile lui Borroczyn.
  6. L'Illustration nr. 217 (24 aprilie 1847) și nr. 218 (1 mai 1847) (archive.org).
  7. Georg S. Marin, Plan der Brandstaette in Bukarescht, Muzeul Municipiului București inv. 11126 (Europeana), cu litera A pe casa de unde a pornit focul.
  8. dexonline, „austru”: vânt secetos care bate din sud-vest.
  9. OpenStreetMap, contribuitorii (ODbL), septembrie 2026: străzile, adresele și bisericile de azi.