mariuscomper.ukEnglish
Dâmbovița în 1871marja de eroareDâmbovița aziStrăzi: © OpenStreetMap · Pappasoglu 1871

Harta nu s-a încărcat. Povestea și răspunsurile sunt mai jos, în text.

Râul de sub oraș

Dâmbovița înainte de canal: pe unde curgea râul în 1871, față de casa ta

Înainte de canalul din 1880, traseul sinuos al râului prin oraș măsura aproape 10 km, cu un braț prin Tabaci și o buclă până sub Curtea Veche; canalul de azi are 7,8 km. Am pus planul din 1871 peste străzile de azi. Scrie-ți adresa și vezi unde era apa, cu marja de eroare spusă pe față.

Încearcă:

Râul din 1871, bucată cu bucată

Derulează: harta urmează râul din vest spre est, apoi arată ce i-au făcut canalul, betonul și râul dublu.

1871

Un râu care nu se grăbea

Așa arăta Dâmbovița pe planul maiorului Pappasoglu, în 1871: un fir de apă care intra în oraș pe la Grozăvești și ieșea pe la Văcărești, cotind la fiecare câteva sute de metri.

Linia albastră e apa desenată pe plan, așezată peste străzile de azi.

1871

Buclele de la Cotroceni

În vest, râul făcea bucle strânse pe lângă Cărămidari și Cotroceni. Azi, pe acolo trec străzi ca Doctor Ernest Juvara.

Banda deschisă din jurul liniei e marja de eroare: aici, departe de reperele bune, ajunge la peste 100 m.

1871

Sub Curtea Veche

În centru, râul urca spre nord până aproape de Curtea Veche: trecea la circa 41 m de adresa Strada Franceză 62-64, ajungea apoi pe unde se află azi Strada Halelor și cobora spre Piața Unirii.

Pe planul vechi, bucla ocolea Curtea de Apel și hala Primăriei.

1871

Între Gârle

Sub Radu Vodă, râul se despărțea în două: brațul vechi, Gârlița, ocolea mahalaua tăbăcarilor și închidea un ostrov lung de circa 2,2 km (măsurat de noi pe planul din 1871).

Istoricul Oliver Velescu scrie că Strada Între Gârle păstrează amintirea ostrovului, iar Verzișori mărginea brațul. Pe harta noastră, adresele Între Gârle 5 și Verzișori 58 sunt la 3 m, respectiv 1 m de brațul trasat.

1871

Spre Văcărești

După Foișor, râul se lăsa în bucle largi spre sud-est. În punctul cel mai îndepărtat, albia din 1871 era la 450 m de Dâmbovița de azi.

1880–1885

Canalul taie buclele

Din 1880, o tranșee adâncă a înlocuit râul. Între aceleași două capete, apa care curgea pe 10 km curge azi pe 7,8 km: cu 22% mai puțin.

„Unele locuri care erau în stânga râului au ajuns în dreapta lui și viceversa”, scrie Giurescu.

1934–1936

Râul intră sub beton

În anii 1930, centrul râului a fost acoperit cu un planșeu de beton de circa 600 m, de la podul de pe Calea Victoriei la podul Șerban Vodă. Traseul de pe hartă e aproximativ.

azi

Două râuri, unul peste altul

Din 1988, prin centru curg două râuri: deasupra, o cuvă cu apă curată; dedesubt, casetele făcute să ducă apele uzate ale orașului spre stația Glina.

Iar apa din 1871 trece, în marja planului, pe sub 1.054 de adrese de azi.

De ce ieșea Dâmbovița din albie?

Un râu mic și leneș, cu mori pe el și cu un oraș care își arunca gunoiul în apă.

În oraș, Dâmbovița făcea multe meandre care frânau apa și mâleau albia. Pe maluri se înghesuiau mori, grădini de zarzavat, poduri improvizate și construcții care strangulau cursul, iar râul ajunsese colectorul tuturor apelor menajere și ale micilor ateliere (ASTR).

Morile ridicau apa cu zăgazuri, și de aici veneau multe inundații: inginerul Gustav Freiwald scria, în 1815, că „înecurile Bucureștilor” veneau în mare parte de la zăgazurile morilor (Cebuc). Legea pentru desființarea morilor, votată la 4 martie 1865 (Cebuc), viza stăvilarele, zăgazurile și podurile care provocau inundații, precum și morile din opt locuri, în oraș și în apropiere: Grozăvești, Pălici, Vlădica, Mihai Vodă, Radu Vodă, Foișor, Vitan și Tânganu (Duțu).

După inundațiile din 1774, Alexandru Ipsilanti a făcut un stăvilar de lemn la Lungulețu și un canal de derivație spre Ciorogârla, numit de specialiști prima lucrare hidrotehnică a României (Radu). Apăra însă doar de apele Dâmboviței de sus (ASTR).

Apele au ieșit din nou în 1801, 1804 și 1814, pentru că locuitorii își aruncau gunoaiele în râu (Lepăr). Cum nu făceau victime, inundațiile nu erau luate în serios de locuitori: când creștea apa, bucureștenii se urcau pe acoperișuri cu ce apucau. În 1831 s-a hotărât „tăierea” umblătorilor, grajdurilor și chioșcurilor de pe maluri, precum și a morilor (Lepăr, după Potra).

Dâmbovița necanalizată, cu o moară de lemn pe mal, la mijlocul secolului al XIX-lea (fotograf necunoscut; anul 1855 de pe Wikimedia nu are sursă).
Dâmbovița necanalizată, cu o moară de lemn pe mal, la mijlocul secolului al XIX-lea (fotograf necunoscut; anul 1855 de pe Wikimedia nu are sursă). Imagine: necunoscut, domeniu public
Dâmbovița la Podul Calicilor (azi Calea Rahovei), 1856, potrivit titlului din Istoria Orașului București (1965). Fotografie de Ludwig Angerer.
Dâmbovița la Podul Calicilor (azi Calea Rahovei), 1856, potrivit titlului din Istoria Orașului București (1965). Fotografie de Ludwig Angerer. Imagine: Ludwig Angerer, domeniu public

Inundațiile mari din 1862–1865 l-au făcut pe Cuza să pornească lucrări de canalizare și rectificare (ASTR). În vara lui 1864, el a cercetat cartierul inundat (Giurescu), iar revista franceză L'Illustration a publicat scena, după o schiță a lui Theodor Aman. După 1864–1865 s-a săpat canalul Arcuda (Radu), în 1868 s-a curățat albia, din 1871 a început o campanie de canalizare în amonte de Foișor, iar în 1870–1872 podurile principale de lemn au fost înlocuite cu poduri de metal (ASTR).

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza în cartierul Tabaci, inundat de Dâmbovița. Gravură în lemn din L'Illustration (1864), după o schiță de Theodor Aman. Titlul fișierului de pe Wikimedia („1862”, „Davila”) nu are sursă.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza în cartierul Tabaci, inundat de Dâmbovița. Gravură în lemn din L'Illustration (1864), după o schiță de Theodor Aman. Titlul fișierului de pe Wikimedia („1862”, „Davila”) nu are sursă. Imagine: Theodor Aman (schiță), L'Illustration, domeniu public
1774inundația după care s-a săpat primul canal de derivație
1801 · 1804 · 1814inundații puse pe seama gunoaielor din râu
8locuri cu mori în oraș și lângă el, în legea din 1865
125 m³/sviitura din 1893, când apele Dâmboviței și Ilfovului au ajuns în oraș (Radu)

Când și cum a fost canalizată Dâmbovița?

O tranșee adâncă de la Ciurel până dincolo de Abator, splaiuri cu arbori și un râu care, prin proiect, nu mai trebuia să inunde orașul.

Planurile le-a întocmit arhitectul Grigore Cerchez, iar lucrările le-a executat antreprenorul francez A. Boisguerin (Giurescu); ASTR îl numește inginerul Alexandre Boisguerin. Numele apare scris diferit în surse. Au început la 21 noiembrie 1880, pe stil vechi. Giurescu spune că au durat până în 1883, ASTR că au ținut cinci ani, până în 1885; poate una e tranșeea, cealaltă tot ansamblul.

Albia a fost adâncită cu 6 m, fundul căptușit cu podină de stejar pe grinzi și piloți, malurile pavate jos și înierbate sus. Două căderi de apă, la Grozăvești (cu o uzină electrică) și la Vitan, țineau nivelul. Albia mică ducea 8 m³/s, cea mare, până la nivelul splaiurilor, 220 m³/s. Pe fiecare mal s-a făcut un splai de 20 m, pietruit și plantat cu pomi (ASTR).

Odată cu canalul „s-au tăiat și unele cotituri”, iar „au dispărut de asemenea brațele secundare și ostroavele” (Giurescu). Între aceleași două capete, traseul din 1871 măsura 9,96 km, iar canalul de azi măsoară 7,8 km. Lungimea din 1871 am măsurat-o pe plan, iar pe cea de azi am calculat-o din OpenStreetMap; în sursele citite, nimeni nu a numărat buclele tăiate.

În 1885 a intrat în funcțiune nodul de la Brezoaiele, care trimitea viiturile în Ciorogârla și lăsa spre oraș un canal de 10 m³/s, până la Arcuda, unde apa era tratată pentru băut (ASTR). În 1889 erau 12 poduri peste noua albie, 7 de piatră și 5 de fier (Giurescu).

Dâmbovița necanalizată la Podul Radu Vodă, 1874. Fotografie de Franz Duschek.
Dâmbovița necanalizată la Podul Radu Vodă, 1874. Fotografie de Franz Duschek. Imagine: Franz Duschek, domeniu public
Dâmbovița canalizată, cu splaiul și un pod, în fața Palatului CEC, circa 1900–1906.
Dâmbovița canalizată, cu splaiul și un pod, în fața Palatului CEC, circa 1900–1906. Imagine: necunoscut, publicată de Frédéric Damé, domeniu public
6 mcu cât a fost adâncită albia
8 / 220 m³/salbia mică / albia mare
20 mlățimea fiecărui splai, cu pomi
22%cât de scurtat e drumul apei, pe harta noastră

De ce e acoperită Dâmbovița la Unirii?

Nu Ceaușescu a ascuns primul râul: centrul a fost acoperit încă din anii 1930. În anii 1980, albia a fost refăcută pe două niveluri.

După 1918, orașul a crescut, iar fabricile și atelierele își vărsau reziduurile direct în albie. Ca să ascundă râul de privirea trecătorilor, autoritățile au hotărât acoperirea lui cu un planșeu de beton între podul Senatului, de pe Calea Victoriei, și podul Șerban Vodă: 610 m, după ASTR. Lucrarea e datată 1934–1936 de Radu. Europa Liberă România (2024) dă 635 m și pomenește și circulația. Pe canalul de azi, între cele două poduri sunt cam 760 m: probabil planșeul nu pornea chiar de la pod.

Între 1985 și 1988, pe 10,4 km de la Lacul Morii la Vitan-Bârzești, albia a devenit o cuvă etajată de beton cu apă curată, lată de 20–60 m și adâncă de 1,5–4,5 m. Dedesubt s-a turnat colectorul de ape uzate, din casete alăturate: adună 12 colectoare principale și 11 secundare și a fost proiectat să ducă apa, gravitațional, spre stația de epurare Glina, pe un traseu de 17.238 m măsurat pe plan (ASTR). Capacitatea casetelor crește spre aval, de la circa 28 m³/s la Ciurel la circa 75 m³/s la Vitan (Radu).

Nivelul cuvei se ține cu șase noduri cu stăvilare: Grozăvești, podul Eroilor, Piața Națiunilor Unite, podul Mărășești, Mihai Bravu și Vitan-Bârzești. În amonte, Lacul Morii ține apele mari: 19 milioane m³, 220 ha (Radu). Lacul Văcărești de la ieșirea din oraș, plănuit în același proiect, n-a mai fost umplut: lucrările au rămas neterminate, iar studiile arătau că ar fi ridicat pânza freatică și ar fi inundat subsolurile (Radu). E alt Văcărești decât acumularea din amonte din schema de apărare (ASTR).

Râul dublu, în secțiuneDeasupra, cuva de beton cu apă curată; dedesubt, două casete pentru apele uzate ale orașului.apă curată: 20–60 m lățime, 1,5–4,5 m adâncimecasete pentru apele uzate, spre Glina: capacitate 20–80 m³/s, crescând spre avalsplaisplai
Schema râului dublu din 1985–1988, după ASTR și Radu. Nu e la scară. Radu descrie două casete între Ciurel și Vitan, ASTR un șir de semicasete alăturate; desenul arată două.
Dâmbovița iese din nou la lumină prin gurile de beton de la est de Piața Unirii, 2008 (locul, după coordonatele fotografiei). Foto: Luca Sironi.
Dâmbovița iese din nou la lumină prin gurile de beton de la est de Piața Unirii, 2008 (locul, după coordonatele fotografiei). Foto: Luca Sironi. Imagine: Luca Sironi, CC BY 3.0
Lacul Morii, lacul de acumulare de pe Dâmbovița din vestul Bucureștiului, 2008. Foto: Eminescus.
Lacul Morii, lacul de acumulare de pe Dâmbovița din vestul Bucureștiului, 2008. Foto: Eminescus. Imagine: Eminescus, CC BY-SA 3.0
610 mplanșeul din anii 1930, după ASTR
10,4 kmde râu amenajat, 1985–1988
17.238 mcolectorul, în plan, spre Glina
6noduri cu stăvilare care țin nivelul

Ce ape a pierdut Bucureștiul?

Pe lângă râu, orașul avea pâraie, brațe și bălți. Unele erau deja astupate în 1871, altele se văd pe plan.

Bucureștioara izvora din balta Icoanei și se vărsa în Dâmbovița prin două brațe, unul pe lângă zidurile Curții Domnești, celălalt prin locul străzilor Udricani și Olteni. În vremea Regulamentului Organic ajunsese un șanț, iar pe planul lui Borroczyn „pîrîul a dispărut” (Giurescu).

Pe malul drept, Dâmbovicioara venea dinspre Dealul Spirii, trecea prin mahalalele Sfinții Apostoli și Antim și se vărsa în Dâmbovița pe locul Pieței Unirii. În 1830 era astupată (Giurescu), deci nu e de mirare că planul din 1871 n-o mai arată. Numele mai e folosit și pentru brațul vechi din Tabaci, Gârlița, care se vede pe plan (Velescu): e cel din pasul „Între Gârle” al poveștii.

Pe locul Cișmigiului era lacul lui Dura neguțătorul, pomenit din vremea lui Matei Basarab (Giurescu). În 1830, Kiseleff a poruncit secarea bălții și facerea unei grădini publice; în 1845, o poruncă domnească din 15 februarie a trecut balta în grija orașului, iar alta, din 16 iulie, a cerut planul grădinii publice (Roșu). Curățarea lacului începe în 1859 (Radu). Pe planul din 1871 se vede deci lacul grădinii, nu balta veche.

Pe lunca de pe malul drept, Giurescu mai enumeră, printre altele, lacul dintre Grozăvești și Cotroceni, lacul de la Sf. Elefterie, lacul Antim, balta mare a Broștenilor de sub Radu Vodă și lacul Filaretului; pe malul stâng pomenește heleșteul bisericii lui Tîrcă. Acesta din urmă apare pe planul din 1871 ca „Heleșteu Biserici Tirca”, lângă Vitan.

Brațul din Tabaci pe planul din 1871: râul principal în dreapta, Gârlița în stânga, ostrovul între ele.
Brațul din Tabaci pe planul din 1871: râul principal în dreapta, Gârlița în stânga, ostrovul între ele. Imagine: Maior D. Pappasoglu, domeniu public
Bucla din centru pe planul din 1871, sub Curtea de Apel și hala Primăriei.
Bucla din centru pe planul din 1871, sub Curtea de Apel și hala Primăriei. Imagine: Maior D. Pappasoglu, domeniu public
Podul din Piața Ghica (partea de nord a Pieței Unirii de azi), iunie 1869. Acuarelă de Amedeo Preziosi.
Podul din Piața Ghica (partea de nord a Pieței Unirii de azi), iunie 1869. Acuarelă de Amedeo Preziosi. Imagine: Amedeo Preziosi, domeniu public
„Dâmbovița, apă dulce”: scăldat și sacagii umplând butoaiele în râu, 15 iulie [1868]. Acuarelă de Amedeo Preziosi.
„Dâmbovița, apă dulce”: scăldat și sacagii umplând butoaiele în râu, 15 iulie [1868]. Acuarelă de Amedeo Preziosi. Imagine: Amedeo Preziosi, domeniu public

Test: cât ai reținut?

Șase întrebări din pagină. Fiecare răspuns arată de unde vine.

Pe ce plan e trasată Dâmbovița de pe hartă?
Ce înseamnă numele străzii Între Gârle?
Cine a întocmit planurile canalului din 1880?
Cu câți metri a fost adâncită albia la canalizare?
Cât de scurt e canalul față de râul din 1871, între aceleași capete?
Ce trebuie să ducă casetele de sub Dâmbovița?

Întrebări

Pe unde curgea Dâmbovița înainte de canalizare?
Pe planul din 1871, râul intra în oraș pe la Grozăvești, făcea bucle la Cotroceni, urca în centru până aproape de Curtea Veche (pe la Strada Franceză și Strada Halelor), cobora spre Piața Unirii și Radu Vodă, se despărțea în două brațe în jurul mahalalei Tabaci și ieșea în bucle largi spre Văcărești. Harta din capul paginii îl arată peste străzile de azi.
Cât de sigur e traseul pe strada mea?
Un plan vechi dă doar o estimare. Marja de-a lungul râului e între 40 și 177 m, iar fiecare răspuns în aria planului o arată pentru locul cerut. Dacă distanța până la apă nu depășește marja, apa ar fi putut trece chiar pe acolo. Detaliile sunt la „Cum am pus planul din 1871 peste oraș”.
Când a fost canalizată Dâmbovița?
Lucrările mari au început la 21 noiembrie 1880 (stil vechi), după planurile arhitectului Grigore Cerchez, executate de antreprenorul francez A. Boisguerin. Giurescu le încheie în 1883, ASTR în 1885. Albia a fost adâncită cu 6 m, iar pe maluri s-au făcut splaiurile de câte 20 m.
De ce e acoperită Dâmbovița în centru?
În anii 1930 (1934–1936, după Radu), cursul central a fost acoperit cu un planșeu de beton între podul de pe Calea Victoriei și podul Șerban Vodă, de circa 600 m (610 m după ASTR), ca să nu se mai vadă râul murdar. Între 1985 și 1988, albia a fost refăcută pe două niveluri, cu apele uzate în casete sub apa curată.
Ce e „Între Gârle”?
O stradă din Tabaci al cărei nume înseamnă „între pâraie”. Istoricul Oliver Velescu scrie că păstrează amintirea ostrovului dintre Dâmbovița și brațul ei vechi, Gârlița; pe harta noastră, adresa Între Gârle 5 e la 3 m de brațul trasat de pe planul din 1871 (marja locului: ±41 m).
Câte mori erau pe Dâmbovița în București?
Legea votată la 4 martie 1865 (Cebuc) privea opt locuri cu mori, în oraș și lângă el: Grozăvești, Pălici, Vlădica, Mihai Vodă, Radu Vodă, Foișor, Vitan și Tânganu (Duțu). Un loc putea avea mai multe roți. Pe Dâmbovița, în oraș și în afara lui, un plan al lui I. Teofilu numește 49 de mori de apă existente înainte de 1862 (Cebuc).

Cum am pus planul din 1871 peste oraș

Apa vine de pe planul Bucureștilor al maiorului D. Pappasoglu, din 1871 (scanare în domeniul public, Wikimedia Commons, 7.040 × 4.843 pixeli). Am trasat de mână, la rezoluție maximă, mijlocul benzii albastre a râului, brațul din Tabaci și lacul Cișmigiu, apoi am verificat linia suprapunând-o peste scanare, bucată cu bucată. Văile desenate cu hașuri, fără apă (la Cotroceni și sub Dealul Spirii), sunt relief, nu apă, și nu intră în calcul.

Ca să așezăm planul peste orașul de azi, am identificat pe scanare simbolurile a 22 de biserici care există și azi, plus clădirea Gării Filaret din 1869, și le-am asociat cu clădirile din OpenStreetMap. Alte 4 au rămas pe dinafară, pentru că nu eram siguri ce biserică arată simbolul. La 3 dintre cele folosite (Cărămidarii de Sus, Bărbătescu Vechi, Popa Tatu), sursele nu confirmă că biserica de azi stă pe locul celei din 1871; o a patra, Cărămidarii de Jos, e pe locul de azi din 1856, după Wikipedia. Le-am păstrat pentru că fără ele capetele potrivirii slăbesc: mediana abaterilor ar fi de 51 m în loc de 53 m, dar la 80% dintre repere abaterea ar ajunge la 123 m în loc de 93 m, iar cea mai mare, la 319 m în loc de 137 m.

Am încercat mai multe feluri de potrivire (afină, polinomiale, spline cu netezire diferită). Regula alege cea mai netedă dintre cele a căror eroare, la proba în care scoatem pe rând câte un reper, e aproape de cea mai mică. Ca regula să nu-și noteze singură lucrarea, am măsurat eroarea de la capăt: pentru fiecare reper scos, am repetat alegerea doar cu celelalte 22, am refăcut potrivirea și am măsurat abaterea la reperul scos. Abaterea mediană e de 53 m, la 80% dintre repere e de cel mult 93 m, iar cea mai mare e de 137 m. Prima versiune a acestei pagini citise reperele de pe etichete, nu de pe simboluri, și avea, la proba simplă, o mediană de 114 m și cel mult 199 m.

De aici vine marja estimată pentru fiecare loc (nu un interval de încredere statistic): abaterile celor mai apropiate 4 repere, mediate cu ponderi după distanță, 10% din distanța până la cel mai apropiat reper, cea mai mare diferență dintre potrivirea aleasă și celelalte potriviri netede (fără polinomul de gradul trei, care deviază puternic la margini) și circa 20 m pentru citirea liniei de pe scanare, combinate ca rădăcină din suma pătratelor, cu un minim de 40 m. De-a lungul râului, marja e între 40 și 177 m, de obicei în jur de 88 m, mai mică în centru și mai mare la capete. Pentru lacul Cișmigiu și pentru adresele din afara planului, răspunsul nu dă o marjă. Fără o măsurătoare independentă a cursului din 1871, nu putem estima cât de exact l-a desenat cartograful.

Căutarea folosește adresele din OpenStreetMap (130.099 de adrese, fără dubluri); distanța se calculează în browser, iar adresa scrisă nu pleacă de acolo. Dacă distanța până la apa din 1871 nu depășește marja locului, răspunsul spune că apa ar fi putut trece chiar pe acolo; altfel dă distanța, cu marja. Dacă adresa e în afara planului și la peste 400 m de apa trasată, răspunsul spune că planul nu ajunge până acolo.

Lungimile din poveste sunt ale noastre: 9,96 km pentru cursul principal din 1871, între capetele trasate, și 7,8 km pentru Dâmbovița de azi (OpenStreetMap) între punctele ei cele mai apropiate de acele capete. Capetele vechi stau la circa 300 m de canalul de azi, așa că procentul e aproximativ. Istoria râului e doar ce spun sursele de mai jos.

Reperele folosite, cu eroarea fiecăruia
ReperAbatere în potrivireAbatere scos din calcul
Biserica "Sfântul Dumitru" - Slobozia18 m3 m
Biserica Mănăstirii Antim11 m16 m
Biserica Ortodoxă „Bucur Ciobanul”9 m20 m
Biserica „Sfântul Anton - Curtea Veche”22 m25 m
Biserica Sfinții Apostoli18 m30 m
Biserica Domnița Bălașa27 m34 m
Mănăstirea Radu Vodă28 m37 m
Biserica “Sfântul Mucenic Trifon, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Cărămidarii de Jos18 m41 m
Biserica Ortodoxă „Sfântul Spiridon Nou”29 m42 m
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” - Manu Cavafu27 m49 m
Biserica „Sfântul Ilie” - Gorgani5 m53 m
Biserica „Sfântul Nicolae“ - Șelari38 m53 m
Biserica Ortodoxă "Cărămidarii de Sus"10 m67 m
Biserica „Sfânta Ecaterina”46 m73 m
Biserica Flămânda50 m73 m
Biserica Foișor18 m76 m
Biserica Ortodoxă „Popa Tatu”11 m80 m
Biserica Sfântul Nicolae - Negustori43 m91 m
Biserica "Sfântul Elefterie Vechi"48 m94 m
Biserica „Sfântul Nicolae" - Udricani24 m94 m
Gara Filaret (1869)45 m104 m
Biserica Ortodoxă "Bărbătescu Vechi"28 m127 m
Biserica Ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena62 m137 m

Surse

  1. D. Stematiu, D. Teodorescu, „Râul Dâmbovița în București: sistemul de apărare împotriva inundațiilor”, Lucrările celei de-a VII-a ediții a Conferinței anuale a ASTR, 2012, pp. 143–150 (PDF).
  2. Mariana Radu, „Hydrographic changes in the lower basin of Dâmbovița (the Lungulețu area – junction with Colentina) in the XVIII–XX centuries”, Present Environment and Sustainable Development 2, 2008, pp. 365–377 (PDF).
  3. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, București, 1966: pp. 17–22 (apele orașului), p. 157 (canalul din 1880).
  4. Ana-Maria Lepăr, „Incendii, epidemii și calamități naturale în București (1774-1834)”, București. Materiale de istorie și muzeografie XXX, 2016, pp. 292–305 (PDF).
  5. Oliver Velescu, „Strada Lânăriei și vecinătățile ei”, București. Materiale de istorie și muzeografie XVI, 2002, pp. 252–260 (aici pp. 253, 255).
  6. Alexandru Cebuc, despre morile de pe Dâmbovița, București. Materiale de istorie și muzeografie VI, 1968, pp. 249–259 (aici pp. 256–259); Aurel Duțu, „Preocupări ale Consiliului Municipal din București privind modernizarea industriei moraritului (1848-1900)”, București. Materiale de istorie și muzeografie V, 1967, pp. 314–315.
  7. Europa Liberă România, articol despre planșeul de la Unirii, 2024 (online): lungimea de 635 m și circulația, ca relatare de presă.
  8. Lavinia Roșu, „Cișmigiu în prima jumătate a secolului al XIX-lea”, București. Materiale de istorie și muzeografie XII, 1997, pp. 200–208 (PDF).
  9. Maior D. Pappasoglu, Planul Bucureștilor, 1871, scanare în domeniul public (Wikimedia Commons).
  10. OpenStreetMap, contribuitorii (ODbL), septembrie–octombrie 2026: străzile, adresele, cursul Dâmboviței de azi și clădirile bisericilor și a gării folosite ca repere; Lista monumentelor istorice (prin Wikipedia) pentru vechimea lor.