Timp de peste o mie de ani, între Carpați, Balcani și Marea Neagră, oamenii și-au clădit casele unele peste altele, pe același loc, până când satele au ajuns movile de câțiva metri. Arheologii le numesc telluri. Cimitirul de la Varna, cu cel mai vechi aur prelucrat în cantitate mare, ține de o cultură înrudită.
Peste Carpați, în Moldova, era Cucuteni. În aceleași secole, la sud, în Muntenia, Dobrogea și nordul Bulgariei, era Gumelnița: satele ei înconjoară Bucureștiul de azi.
Vasul antropomorf de la Vidra, înalt de 42 cm, găsit în anii 1930 la Vidra, la circa 20 km de centrul Bucureștiului. Muzeul Municipiului București. Foto: Neoclassicism Enthusiast, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
Fiecare punct de pe hartă e o așezare sau un cimitir datat cu radiocarbon. Se aprinde în secolele în care datările arată oameni acolo. Curba de dedesubt adună toate cele 406 datări publicate: cu cât e mai sus, cu atât mai multe datări cad în acel secol.
Derulează: fiecare pas mută ceasul cu câteva secole.
4.900î.Hr.
Datări însumate
490047004500430041003900
circa 4.900 î.Hr.
Primele sate
Cele mai vechi datări apar în două locuri deodată: la nord de Dunăre, pe valea Mostiștei, și la sud, în nord-estul Bulgariei de azi. Oalele lor păstrează stilul comunităților Boian, care trăiseră aici înainte.
circa 4.700 î.Hr.
Casele cresc pe loc
Casele sunt din lemn și lut. Când una se strică sau arde, următoarea se ridică pe resturile ei, în același loc. Generație după generație, satul urcă. La Hârșova, pe Dunăre, straturile lăsate de comunitățile Gumelnița au ajuns la vreo șapte metri.
circa 4.600 î.Hr.
Aurul de la Varna
Pe țărmul Mării Negre, la Varna, începe să fie folosit un cimitir al unei culturi înrudite. Un singur mormânt, numărul 43, avea peste 990 de obiecte de aur, cântărind în total 1,5 kg. Cimitirul de la Varna păstrează cel mai vechi ansamblu mare de obiecte de aur cunoscut.
circa 4.500 î.Hr.
Cea mai mare întindere
Pe la 4500 î.Hr., comunitățile înrudite, pe care arheologii le numesc împreună complexul Kodjadermen–Gumelnița–Karanovo VI, se întind din sudul Ucrainei până în nordul Greciei. La nord-est, în Moldova, trăiesc în aceleași secole comunitățile Cucuteni. Într-o casă de pe movila Gumelnița s-au găsit două vase pictate în trei culori, în stil Cucuteni.
circa 4.400 î.Hr.
Vârful
Curba atinge maximul în jurul anului 4400 î.Hr. La Pietrele, lângă Giurgiu, un sat stătea pe o movilă care azi are 9 metri, la marginea unui lac care acoperea mare parte din luncă. Oamenii pescuiau crap și somn, cultivau orz, grâu și linte, țineau provizii în vase de până la 400 de litri. Acolo s-au găsit peste 250 de obiecte de cupru, fără urme că ar fi fost lucrate pe loc, și creuzete folosite în experimente cu minereu de plumb.
circa 4.380 î.Hr.
Un sat de cel mult 100 de oameni
La Sultana, pe valea Mostiștei, satul de pe movilă avea, după estimarea arheologilor, 10–20 de case locuite în același timp: cel mult 50–100 de oameni. Pe la 4380 î.Hr. zidul de apărare dispăruse, prăbușit sau dărâmat, iar peste el s-au umplut terase, ca să facă loc pentru mai multe case.
circa 4.350 î.Hr.
Începe declinul
De aici curba coboară și nu-și mai revine. Cimitirul de la Varna nu mai e folosit cam din aceeași vreme. Declinul durează vreo 550 de ani.
circa 4.300 î.Hr.
Patru oameni crescuți în altă parte
Printre cei îngropați la Gumelnița, analiza izotopilor de stronțiu din dinți arată că patru din 17 oameni studiați își petrecuseră copilăria în altă parte, probabil undeva la sud de Dunăre. Printre ei sunt două femei îngropate față în față în aceeași groapă și o fetiță, singura îngropată pe movilă, nu în cimitir. Toți patru au trăit după 4350 î.Hr.
circa 4.250 î.Hr.
Satul de la Pietrele e părăsit
Movila de la Pietrele nu mai e locuită după aproximativ 4250 î.Hr. Altele rezistă mai mult.
circa 4.000 î.Hr.
Ultimii de la Gumelnița
Pe movila de lângă Oltenița, care a dat numele culturii, ultimele datări ajung spre 4000 î.Hr. Comunitatea de aici a fost una dintre cele care au rezistat cel mai mult. La Hârșova, peste straturile Gumelnița se află un strat de un metru și jumătate, cu alt tip de ceramică, numit de arheologi Cernavodă I.
circa 3.800 î.Hr.
Liniștea
Pe la 3800 î.Hr. semnalul dispare. Movilele rămân. Pe ele au crescut apoi vii și cimitire, iar despre cea de la Oltenița s-a crezut, în secolul al XIX-lea, că ascunde o cetate romană.
Curba e refăcută aici cu metoda autorilor, pe datele lor publicate (Popescu și colab., 2023). Ea măsoară activitatea datată, care urmează populația, dar și felul în care s-au așezat oamenii și locurile unde s-a săpat.
O asemenea movilă e în mare parte satul însuși: pereți de lut ars, podele refăcute, vetre, gropi, tot ce au lăsat generații care au locuit pe același petic de pământ. La Gumelnița, satul a pornit de pe un martor de eroziune, o bucată ruptă din terasa Dunării, și i-a adăugat patru-cinci metri.
Trei movile desenate la aceeași scară, cu un om de 1,70 m alături. La Hârșova, grosimile straturilor sunt cele publicate de echipa franco-română. La Gumelnița și Pietrele, desenul arată doar înălțimea totală.
Un deget la doi ani
La Gumelnița, depunerile ajung la 5 metri în colțul de sud-est, săpat în ultimii ani, iar datările movilei acoperă circa 780 de ani. În medie, iese cam 6 milimetri pe an: un metru la fiecare 150 de ani, adică la cinci-șase generații. În realitate, movila creștea în salturi, de fiecare dată când o casă era dărâmată sau ardea și alta se construia peste ea.
Movila de la Pietrele, 9 m, văzută peste un lan de porumb. Foto: Steven Trick, Wikimedia Commons, CC BY 3.0
Cioburile uriașilor
La începutul anilor 1870, Alexandru Odobescu le-a cerut învățătorilor de la sate să-i scrie ce urme vechi se găsesc pe la ei. Un învățător din Oltenița a răspuns că la marginea orașului e o movilă din care plugul scoate multe cioburi, „probabil preistorice”.
Peste o jumătate de secol, țăranii din Oltenița Rurală aveau alt răspuns: pe movilă se găseau cioburi „de la uriași”. Un om nu-și lucra bucata de pe movilă din cauza „cărămizilor” de la 30–40 cm adâncime. Erau pereți arși de case vechi de peste 6.000 de ani.
Acolo a săpat Vladimir Dumitrescu, în vara lui 1925, ajutat de Ion Nestor. Movila, acoperită de vie, purta numele proprietarului, Calomfirescu, care nu i-a lăsat să sape nici pe alei. Registrul arheologic o socotește prima săpătură stratigrafică românească într-o așezare preistorică. Din straturile ei, Dumitrescu a despărțit fazele A și B, iar numele movilei a ajuns numele întregii culturi.
Între 1938 și 1940 a săpat acolo și directorul Muzeului Municipiului București, Dinu V. Rosetti. Registrul arheologic consemnează că obiectele de aur găsite atunci s-au pierdut în al Doilea Război Mondial, când colecțiile muzeului au fost evacuate la Craiova.
Câteva lucruri din lumea lor, cu locul unde se păstrează azi.
Macheta de la Căscioarele O machetă de lut, lungă de 51 cm: patru acoperișuri pe un soclu găurit. Găsită în 1963 pe insula Ostrovel, lângă Căscioarele. Muzeul Național de Istorie a României. Foto: CryolophosaurusEllioti, Wikimedia Commons, CC BY 4.0O figurină din casă Figurinele de lut ca aceasta apar în casele Gumelnița. Nu știm ce însemnau pentru cei care le-au făcut. Aceasta e de la Vidra. Muzeul Municipiului București. Foto: Neoclassicism Enthusiast, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0Un capac cu rât Capac de vas modelat ca un cap de porc. Muzeul Civilizației Gumelnița, Oltenița. Foto: Neoclassicism Enthusiast, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0Figurine din os Siluete plate, tăiate din os, de la Vidra, Sultana și Sărulești. Cea mai mare figurină prismatică de os de la Sultana are 13,6 cm. Foto: Neoclassicism Enthusiast, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0Mormântul 43 de la Varna Peste 990 de obiecte de aur într-un singur mormânt. Muzeul Arheologic din Varna. Foto: Gabriele Burchielli, Wikimedia Commons, CC BY 2.0
Pe movila Gumelnița, în 1960, s-a găsit și un idol de aur care cântărește un singur gram, lung de un centimetru și jumătate, păstrat la muzeul din Oltenița.
Nimeni nu știe sigur. Declinul s-a întins pe secole și a arătat altfel de la un loc la altul: Pietrele e părăsit pe la 4250 î.Hr., movila Gumelnița e locuită până spre 4000. Iată ce susține fiecare.
Clima
Bernhard Weninger și Thomas Harper, alături de alții
O schimbare rapidă a climei a făcut agricultura din lunci mai grea; oamenii au trecut spre creșterea animalelor, cu așezări mai mici și mai mobile.
Intervalele de timp sunt largi, iar datele vin din regiuni diferite.
Mai puțină hrană
Johannes Müller, Cătălin Lazăr și colab., la Sultana
Spre sfârșitul satului de la Sultana, vânătoarea și culesul devin mai importante, semn obișnuit al unei crize de hrană. Primele analize izotopice arată încălzire și uscare.
Rezultate preliminare, dintr-un singur sit.
Nu atât de repede
John Chapman
Părăsirea movilelor Gumelnița vine după presupusul eveniment climatic, iar unele sunt locuite până la începutul mileniului IV. O schimbare a climei nu explică singură de ce satele au avut soarte diferite.
Nou-veniți din stepă
David Anthony
Peste șase sute de movile au fost arse și părăsite între 4200 și 3900 î.Hr., iar grupuri din stepă apar în aceeași vreme. Anthony lasă deschisă întrebarea dacă ele au provocat criza sau au venit după ea.
E o privire de ansamblu; nu fiecare movilă a fost arsă.
Oameni amestecați
Igor Bruyako, Blagoje Govedarica, Igor Manzura; Penske și colab.
La Orlovka-Kartal, pe Dunărea de Jos, mormintele Cernavodă I au paralele și la Dunăre, și în stepă, iar ADN-ul arată oameni cu strămoși diferiți îngropați unii lângă alții.
Căldură și ape
Henrieta Todorova
Încălzirea și apele nestatornice: secete, izvoare secate, inundații, eroziune. Invazia din stepă nu explică singură ruptura.
Creștere și prăbușire
Gabriel Popescu, Cătălin Lazăr și colab.
Creșterea rapidă, urmată de o scădere la fel de rapidă, seamănă cu alte „boom-uri” neolitice din Europa, deși o parte din tipar poate veni din felul în care s-au așezat oamenii, nu din numărul lor. Cauzele „cer cercetări mai aprofundate”.
ADN-ul antic arată că oamenii acestor comunități coborau mai ales din primii agricultori veniți din Anatolia, cu o parte de strămoși vânători-culegători din Balcani. Strămoși din stepă apar doar izolat, la Varna și Smyadovo.
În jurul Bucureștiului, epoca aceasta înseamnă Gumelnița, nu Cucuteni. Dar în oraș, arheologii au găsit mai ales urmele înaintașilor, comunitățile Boian.
În București, Gumelnița apare doar în câteva cioburi, unele cu atribuire nesigură, și în patru unelte de silex. Movilele ei sunt chiar dincolo de margine, toate în Ilfov, la 11–19 km de Piața Unirii. Un studiu al Muzeului Municipiului le-a numit „monumente fantomatice”: din cinci, doar cea de la Glina se mai vede limpede.
Gumelnița în oraș
Movile Gumelnița din jur
Boian sau Gumelnița
Boian, înaintașii
1
Lacul Morii, 1985
Când se săpa pentru digul lacului, arheologa Vasilica Sandu a strâns de pe un ogor de lângă Institutul Pasteur câteva cioburi „cu profil specific culturii Gumelnița”. Jumătate din loc e acum sub dig.
2
Bucureștii Noi, 2013
Într-o groapă eneolitică de lângă cimitirul Străulești, o săpătură de salvare a Muzeului Municipiului a găsit patru unelte de silex caracteristice culturii Gumelnița.
3
Băneasa, malul lacului
Pe strada Bujorului, în 2006, au ieșit opt cioburi, „foarte probabil de tip Boian sau Gumelniţa”. Registrul arheologic trece aici o așezare cu această atribuire nesigură.
4
Cățelu, lacul Pantelimon
Trei bordeie, case adâncite în pământ, ale culturii Boian, săpate de Valeriu Leahu la începutul anilor 1960.
5
Giulești–Sârbi
Lângă mănăstirea Chiajna: sate Boian și Dudești, mai vechi decât Gumelnița.
6
Militari–Câmpul Boja
Pe terasa Dâmboviței, alături de urme din alte epoci, o așezare Boian.
7
Măgurele, Movila Filipescu, 11 km
Satul de pe movilă e de la începutul culturii Gumelnița. Movila a fost aplatizată: azi e grădină de zarzavat, iar cioburile eneolitice ies la fiecare arătură. Alături s-a amenajat un loc de joacă.
8
Măgura Jilavei, 12 km
Aici a găsit Dinu V. Rosetti, în 1930–1931, primul șanț de apărare gumelnițean. Movila a fost mâncată de cariera unei cărămidării. Arheologul Vasile Opriș se întreba, în 2015, câte clădiri din București au în pereți cărămizi făcute din lutul ei.
9
Glina, La Nuci, 14 km
Movila care se mai vede: 4 m, jos Boian, deasupra Gumelnița, sus epoca bronzului. Constructorii autostrăzii spre mare au luat pământ din prelungirea ei de nord. În iulie 2026, Muzeul Municipiului și partenerii săi au găsit aici o casă Gumelnița nearsă, cu o figurină întreagă, și gropi de provizii de peste 2,5 m adâncime.
10
Chitila–Fermă, 15 km
O movilă Gumelnița, nivelată cu buldozerul în anii 1970, la amenajarea malurilor Colentinei. A rămas un rest de câțiva metri pe câteva zeci, acoperit azi de mărăcini.
11
Vidra, Măgura Jidovilor, 19 km
Peste 6 m de straturi: jos Boian, apoi trei niveluri Gumelnița. Vasul de la Vidra a ieșit din ultimul. Rosetti a săpat-o aproape toată în 1931–1933, iar ce a rămas a fost nivelat; locul se mai găsește doar după coordonate și după un nuc mare, pe jumătate uscat.
Movila de la Glina e cel mai aproape de oraș dintre cele care se mai văd. Pentru una întreagă, cu muzeul ei alături, drumul duce la Oltenița.
Datările: 406 datări cu radiocarbon din 59 de situri, fișierul publicat de Popescu și colab. (Radiocarbon, 2023; Zenodo 10.5281/zenodo.5701137). Articolul menționează 440 de datări; aici sunt folosite cele 406 din fișier. Calibrare IntCal20, grupare pe sit la 100 de ani radiocarbon, ca în codul autorilor; curba e netezită pe 50 de ani. Vârful iese la 4394 î.Hr., față de circa 4400–4408 în articol.
Punctele de pe hartă se aprind în funcție de suma probabilităților datărilor fiecărui sit, raportată la maximul sitului. Datările pe os uman pot părea mai vechi cu un secol și ceva din cauza peștelui din hrană; de aceea, anii citați în text vin din articolele fiecărui sit, nu din curbă.
Harta: Natural Earth (domeniu public); râurile și lacurile Bucureștiului: OpenStreetMap (ODbL); limita municipiului: geoBoundaries. Punctele din București sunt aproximative.
Popescu, G. M. et al. (2023). Sine qua non: inferring KGK-VI population dynamics from aggregated probability distributions of radiocarbon dates. Radiocarbon 65(2). doi.org/10.1017/RDC.2023.6
Tafani, A. et al. (2025). Tracing chalcolithic population mobility using strontium isotopes and proteomics at Gumelnița site, Romania. Scientific Reports. www.nature.com/articles/s41598-025-05671-0
Higham, T. et al. (2018). AMS dating of the Late Copper Age Varna cemetery, Bulgaria. Radiocarbon 60. doi.org/10.1017/RDC.2018.9
Sandu, V. (2014). Descoperiri arheologice pe șantierul de amenajare a Lacului Dâmbovița. București. Materiale de Istorie și Muzeografie XXVIII. bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/28-Bucuresti
