Cine a condus orașul tău acum 100, 300 sau 600 de ani?

• Peștera cu Oase (acum circa 42.000–37.000 de ani). Mandibula Oase 1, găsită în 2002, este a unuia dintre cei mai timpurii oameni moderni din Europa. Omul avea un strămoș neanderthalian cu doar patru până la șase generații în urmă.

• Gura Baciului (circa 6200–5500 î.Hr.). La Gura Baciului, lângă Cluj, au trăit unii dintre primii agricultori din spațiul românesc. Ei țineau de cultura Starčevo–Criș și veneau din sud-est.
• Gânditorul de la Cernavodă (circa 5000–4600 î.Hr.). Gânditorul și Femeia șezând, două statuete de lut ars ale culturii Hamangia, au fost găsite în 1956 printre ofrandele din cimitirul de la Cernavodă.

• Cucuteni (circa 4600–3500 î.Hr.). Satul Cucuteni, lângă Târgu Frumos, în județul Iași, dă numele unei culturi. Ramura ei răsăriteană, Trypillia, a ridicat în Ucraina de azi, între circa 3950 și 3650 î.Hr., așezări de până la 320 de hectare. Estimările populației lor variază mult; cea mai citată este de circa 15.000 de locuitori.

• Histria (fondată în 657/656 sau circa 630 î.Hr.). Histria, fondată de coloniști din Milet, este cel mai vechi oraș de pe teritoriul României de azi. Eusebiu dă anul 657/656 î.Hr.; din Pseudo-Scymnos se deduce circa 630 î.Hr., dată cu care se potrivesc cele mai vechi vase găsite acolo.
• Tomis (fondată circa 600 î.Hr.). Orașul Tomis, azi Constanța, a fost întemeiat de coloniști din Milet.
• Callatis (perioada arhaică târzie; anul întemeierii nu se cunoaște). Orașul Callatis, azi Mangalia, a fost întemeiat de coloniști din Heracleea Pontică, la îndemnul unui oracol.

• Histria (fondată în 657/656 sau circa 630 î.Hr.). Histria, fondată de coloniști din Milet, este cel mai vechi oraș de pe teritoriul României de azi. Eusebiu dă anul 657/656 î.Hr.; din Pseudo-Scymnos se deduce circa 630 î.Hr., dată cu care se potrivesc cele mai vechi vase găsite acolo.
• Tomis (fondată circa 600 î.Hr.). Orașul Tomis, azi Constanța, a fost întemeiat de coloniști din Milet.
• Callatis (perioada arhaică târzie; anul întemeierii nu se cunoaște). Orașul Callatis, azi Mangalia, a fost întemeiat de coloniști din Heracleea Pontică, la îndemnul unui oracol.

• Decretul pentru Akornion (48–44 î.Hr.). Un decret al orașului Dionysopolis, azi Balcic, spune că Burebista ajunsese de curând „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia” și stăpânea ambele maluri ale fluviului. E singurul document din vremea lui care îl numește.
• Sarmizegetusa Regia (secolul I î.Hr. – 106 d.Hr.). Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei, a fost centrul regatului dac sub Decebal. Romanii au cucerit-o în 106 d.Hr.
• Costești-Cetățuie (secolul al II-lea sau I î.Hr. – 106 d.Hr.). Cetatea dacică de la Costești-Cetățuie a primit zid și turnuri, probabil în vremea lui Burebista. A fost distrusă în 106 d.Hr.

• Lucullus ia orașele grecești (72–71 î.Hr.). În 72–71 î.Hr., M. Terentius Varro Lucullus, proconsulul Macedoniei, a cucerit orașele grecești de pe coastă, între ele Tomis. A fost prima armată romană care a intrat în Dobrogea.
• Înfrângerea de lângă Histria (circa 61 î.Hr.). Armata lui C. Antonius Hybrida, guvernatorul Macedoniei, a fost nimicită lângă Histria. Roma a pierdut apoi controlul regiunii pentru circa trei decenii.
• Ovidiu, exilat la Tomis (8–17 d.Hr.). Augustus l-a trimis pe poetul Ovidiu în exil la Tomis în anul 8 d.Hr. Acolo a scris Tristele și Ponticele și acolo a murit, în 17 d.Hr.
• Tomis (fondată circa 600 î.Hr.). Orașul Tomis, azi Constanța, a fost întemeiat de coloniști din Milet.
• Histria (fondată în 657/656 sau circa 630 î.Hr.). Histria, fondată de coloniști din Milet, este cel mai vechi oraș de pe teritoriul României de azi. Eusebiu dă anul 657/656 î.Hr.; din Pseudo-Scymnos se deduce circa 630 î.Hr., dată cu care se potrivesc cele mai vechi vase găsite acolo.
• Callatis (perioada arhaică târzie; anul întemeierii nu se cunoaște). Orașul Callatis, azi Mangalia, a fost întemeiat de coloniști din Heracleea Pontică, la îndemnul unui oracol.

• Sarmizegetusa Regia (secolul I î.Hr. – 106 d.Hr.). Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei, a fost centrul regatului dac sub Decebal. Romanii au cucerit-o în 106 d.Hr.
• Costești-Cetățuie (secolul al II-lea sau I î.Hr. – 106 d.Hr.). Cetatea dacică de la Costești-Cetățuie a primit zid și turnuri, probabil în vremea lui Burebista. A fost distrusă în 106 d.Hr.
• Costești-Blidaru (secolul I î.Hr. – 106 d.Hr.). Cetatea de la Blidaru păzea, împreună cu Cetățuia, drumul pe valea Grădiștei spre Sarmizegetusa. A fost distrusă în 106 d.Hr.
• Luncani-Piatra Roșie (a doua jumătate a secolului I î.Hr. – 106 d.Hr.). Cetatea de la Piatra Roșie a fost folosită cel puțin din a doua jumătate a secolului I î.Hr. până la cucerirea romană din 106 d.Hr.
• Bănița (secolul I î.Hr. – 106 d.Hr.). Cetatea de la Bănița păzea drumul spre Sarmizegetusa dinspre sud, din Valea Jiului. A fost distrusă în 106 d.Hr.
• Căpâlna (mijlocul secolului I î.Hr. – 106 d.Hr.). Cetatea de la Căpâlna, pe valea Sebeșului, a fost începută la mijlocul secolului I î.Hr. A ars în 106 d.Hr., în războaiele cu Roma.

• Moesia Inferior (conturul din sec. al II-lea). Conturul provinciei după atlasul digital DARE. La vest se învecina cu Moesia Superior, pe râul Ciabrus (Țibrița). DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Podul lui Traian (construit circa 103–105 d.Hr.). Între cele două războaie dacice, Apolodor din Damasc a construit pentru Traian un pod cu piloni de piatră și arce de lemn peste Dunăre, la Drobeta. După Cassius Dio, podul stătea pe 20 de piloni.
• Drobeta (castru din vremea lui Traian; oraș în secolul al II-lea, colonie sub Septimius Severus). Drobeta, la capătul nordic al podului lui Traian, a crescut din castru în oraș. Sub Septimius Severus a primit rangul de colonie, cel mai înalt pentru un oraș roman.
• Cade Sarmizegetusa Regia (sfârșitul verii lui 106 d.Hr.). În 106, după ce romanii îi ocupaseră capitala și tot teritoriul, Decebal s-a sinucis. Capul lui a fost dus la Roma.
• Tropaeum Traiani (dedicat în 109 d.Hr.). La Adamclisi, Traian a dedicat în 109 d.Hr. lui Marte Răzbunătorul un monument triumfal, după războaiele dacice. Motivul alegerii locului e discutat: o înfrângere romană sub Domițian sau luptele lui Traian din iarna 101/102.

• Provincia Dacia (conturul din sec. al II-lea). Conturul provinciei după atlasul digital DARE; marginea de vest, în Banat, este disputată. DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Moesia Inferior (conturul din sec. al II-lea). Conturul provinciei după atlasul digital DARE. La vest se învecina cu Moesia Superior, pe râul Ciabrus (Țibrița). DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Ulpia Traiana Sarmizegetusa (fondată între 106 și 110 d.Hr.). Ulpia Traiana, primul oraș al provinciei, a fost fondată din ordinul lui Traian, cu veterani ai războaielor dacice. Se afla la circa 40 de km vest de vechea capitală dacică.
• Apulum (106–271/275). La Apulum, azi Alba Iulia, a stat legiunea a XIII-a Gemina. Între circa 118 și 168 a fost singura legiune din Dacia.
• Potaissa (castru legionar din 167/168). În 167 sau 168, legiunea a V-a Macedonica a fost mutată de la Troesmis la Potaissa, azi Turda. A devenit a doua legiune a Daciei.
• Napoca (municipiu sub Hadrian (117–138)). Napoca, azi Cluj-Napoca, a devenit municipiu, adică oraș cu autoconducere, sub Hadrian. Aici își avea sediul guvernatorul Daciei Porolissensis.
• Porolissum (106–271/275). Porolissum, pe Munții Meseș, păzea principalul punct de trecere spre și dinspre provincie. Aici, pe o porțiune, valul de pământ al frontierei a fost înlocuit cu un zid.
• Romula (106–271/275). Romula, lângă Olt, a fost sediul guvernatorului Daciei Inferior. Hadrian formase această provincie din Oltenia și sud-estul Transilvaniei.
• Alburnus Maior (tăblițe cerate datate 131–167 d.Hr.). La Alburnus Maior, azi Roșia Montană, s-au găsit tăblițe cerate cu contracte și socoteli din anii 131–167. Le-au scris mineri aduși mai ales din Dalmația.

• Provincia Dacia (conturul din sec. al II-lea). Conturul provinciei după atlasul digital DARE; marginea de vest, în Banat, este disputată. DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Moesia Inferior (conturul din sec. al II-lea). Conturul provinciei după atlasul digital DARE. La vest se învecina cu Moesia Superior, pe râul Ciabrus (Țibrița). DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Limes Alutanus (sec. II–III). Linia de castre de pe Olt (Limes Alutanus), după DARE. A păzit granița de est a Daciei Inferior și e datată de obicei în vremea lui Hadrian. DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Limes Transalutanus (sec. II–III). Linia de castre după DARE; datarea Limesului Transalutanus (Hadrian sau dinastia Severilor) e discutată. DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Porolissum (106–271/275). Porolissum, pe Munții Meseș, păzea principalul punct de trecere spre și dinspre provincie. Aici, pe o porțiune, valul de pământ al frontierei a fost înlocuit cu un zid.
• Castrul de la Brețcu (sec. II–III d.Hr.). Castrul de la Brețcu, la intrarea într-o trecătoare a Carpaților Orientali, stătea la marginea de est a provinciei.
• Limes Transalutanus (circa 200 – circa 245–248 d.Hr. (datare discutată)). La est de Olt, un drum cu val de pământ și castre la 10–20 de km unul de altul lega Dunărea de trecătoarea Rucăr–Bran. A fost părăsit după atacurile carpilor din 245–247.
• Troesmis (castru legionar de după 106 până în 167/168). După cucerirea Daciei, legiunea a V-a Macedonica a fost mutată la Troesmis, în nordul Dobrogei. A stat acolo până în 167/168.
• Durostorum (castru legionar în secolul al II-lea d.Hr.). La Durostorum, azi Silistra, a stat în secolul al II-lea legiunea a XI-a Claudia. Ea păzea Dunărea în provincia Moesia Inferior.
• Noviodunum (secolele I–III d.Hr.). Noviodunum, azi Isaccea, a fost baza principală a flotei romane de pe Dunărea de Jos.
• Barboși (secolele II–III d.Hr.). La Barboși, lângă Galați, pe malul stâng al Dunării, Roma a ținut un cap de pod al provinciei Moesia Inferior. Era o poziție întărită dincolo de fluviu.

• Provincia Dacia (conturul din sec. al II-lea). Conturul provinciei după atlasul digital DARE; marginea de vest, în Banat, este disputată. DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Moesia Inferior (conturul din sec. al II-lea). Conturul provinciei după atlasul digital DARE. La vest se învecina cu Moesia Superior, pe râul Ciabrus (Țibrița). DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Limes Alutanus (sec. II–III). Linia de castre de pe Olt (Limes Alutanus), după DARE. A păzit granița de est a Daciei Inferior și e datată de obicei în vremea lui Hadrian. DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Limes Transalutanus (sec. II–III). Linia de castre după DARE; datarea Limesului Transalutanus (Hadrian sau dinastia Severilor) e discutată. DARE (Åhlfeldt, Lund University), CC BY-SA
• Apulum (106–271/275). La Apulum, azi Alba Iulia, a stat legiunea a XIII-a Gemina. Între circa 118 și 168 a fost singura legiune din Dacia.
• Potaissa (castru legionar din 167/168). În 167 sau 168, legiunea a V-a Macedonica a fost mutată de la Troesmis la Potaissa, azi Turda. A devenit a doua legiune a Daciei.
• Romula (106–271/275). Romula, lângă Olt, a fost sediul guvernatorului Daciei Inferior. Hadrian formase această provincie din Oltenia și sud-estul Transilvaniei.
• Drobeta (castru din vremea lui Traian; oraș în secolul al II-lea, colonie sub Septimius Severus). Drobeta, la capătul nordic al podului lui Traian, a crescut din castru în oraș. Sub Septimius Severus a primit rangul de colonie, cel mai înalt pentru un oraș roman.
• Limes Transalutanus (circa 200 – circa 245–248 d.Hr. (datare discutată)). La est de Olt, un drum cu val de pământ și castre la 10–20 de km unul de altul lega Dunărea de trecătoarea Rucăr–Bran. A fost părăsit după atacurile carpilor din 245–247.

• Scythia Minor (c. 293 – începutul secolului al VII-lea). Provincia romană, apoi romano-bizantină, cu capitala la Tomis; conturul urmează aproximativ Dobrogea de azi.
• Tomis, capitala Scythiei Minor (între 286 și 293 – 679/681). Între 286 și 293, Dioclețian a desprins Scythia Minor (Dobrogea) din Moesia Inferior și a făcut din ea o provincie cu capitala la Tomis. Stăpânirea romană s-a prăbușit în mare parte la începutul secolului al VII-lea, iar în 681 Bizanțul a recunoscut așezarea bulgarilor.
• Podul lui Constantin, Sucidava (328 (inaugurat, după Chronicon Paschale)). Constantin cel Mare a construit un pod pe piloni de piatră peste Dunăre, între Sucidava (Celei, lângă Corabia) și Oescus. Podul a fost inaugurat în 328 și i-a dat Romei un cap de pod pe malul stâng.
• Hunii distrug Sucidava (c. 410–411 (după Bóna); din nou în 443–447). În jurul anilor 410–411, după datarea arheologului István Bóna, hunii au distrus fortificațiile romane de la Sucidava și Hinova, pe malul stâng al Dunării. Câmpia dintre Dunăre și Carpați a trecut sub controlul lor. Sub Attila, în 443–447, Sucidava a fost prădată din nou.

• Necropola de la Sântana de Mureș (secolul al IV-lea (necropolele ies din uz în 376–381)). Necropola de la Sântana de Mureș, lângă Târgu Mureș, a dat numele culturii Sântana de Mureș–Cerneahov. În secolul al IV-lea, această cultură se întindea din Transilvania până în Ucraina.
• Tezaurul de la Pietroasele (sfârșitul secolului al IV-lea sau începutul secolului al V-lea (găsit în 1837)). Tezaurul de aur de la Pietroasele (Buzău), găsit în 1837, este o comoară gotică de la sfârșitul secolului al IV-lea sau începutul secolului al V-lea. Din circa 22 de piese s-au păstrat 12, aflate la Muzeul Național de Istorie a României.
• Donariul de la Biertan (secolul al IV-lea (găsit în 1775)). În 1775, lângă Biertan, s-a găsit un obiect creștin de bronz din secolul al IV-lea. Poartă inscripția latină EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI („Eu, Zenovius, am pus această ofrandă”).

• Hunii distrug Sucidava (c. 410–411 (după Bóna); din nou în 443–447). În jurul anilor 410–411, după datarea arheologului István Bóna, hunii au distrus fortificațiile romane de la Sucidava și Hinova, pe malul stâng al Dunării. Câmpia dintre Dunăre și Carpați a trecut sub controlul lor. Sub Attila, în 443–447, Sucidava a fost prădată din nou.
• Morminte princiare la Apahida (c. 470–500 (descoperite în 1889 și 1968)). La Apahida, lângă Cluj, au fost găsite cel puțin două morminte princiare gepide din jurul anilor 470–500. Un inel de aur poartă numele OMHARIVS, probabil al unui rege absent din izvoarele scrise.
• Avarii distrug regatul gepid (567–568). În 567–568 avarii au distrus regatul gepizilor. Atunci au fost părăsite așezarea și necropola gepidă de la Morești, pe Mureș, iar după arheologul István Bóna, și cel puțin 25 dintre cele 30 de necropole gepide cunoscute.

• Tomis, capitala Scythiei Minor (între 286 și 293 – 679/681). Între 286 și 293, Dioclețian a desprins Scythia Minor (Dobrogea) din Moesia Inferior și a făcut din ea o provincie cu capitala la Tomis. Stăpânirea romană s-a prăbușit în mare parte la începutul secolului al VII-lea, iar în 681 Bizanțul a recunoscut așezarea bulgarilor.
• Necropola de la Blandiana (secolul al IX-lea). La Blandiana, pe Mureș, s-a găsit o necropolă din secolul al IX-lea cu vase de tip bulgăresc. În 892, regele Arnulf le cerea bulgarilor să nu mai vândă sare moravilor.

• Dristra, sediul Paristrionului (971 – ultimul sfert al secolului al XII-lea). După 971, Dorostolon (Silistra) a devenit centrul stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos. Provincia, numită Paristrion sau Paradunavon, a rămas bizantină până la răscoala din 1185–1186.
• Cetatea Dinogetia (Garvăn) (refăcută după 971). Cetatea Dinogetia este una dintre vechile cetăți romane de pe Dunăre pe care bizantinii le-au refăcut și lărgit după 971, când Dobrogea a redevenit provincie a imperiului.
• Cetatea Capidava (refăcută după 971). Cetatea Capidava este una dintre vechile cetăți romane de pe Dunăre pe care bizantinii le-au refăcut și lărgit după 971, când Dobrogea a redevenit provincie a imperiului.
• Noviodunum (Isaccea) (refăcută după 971). Noviodunum este una dintre vechile cetăți romane de pe Dunăre pe care bizantinii le-au refăcut și lărgit după 971, când Dobrogea a redevenit provincie a imperiului.
• Păcuiul lui Soare (după 971 (sau mai devreme, după Atanasov)). Pe insula Păcuiul lui Soare, lângă Ostrov, se află o cetate cu port la Dunăre. De obicei este socotită o construcție bizantină de după 971.

• Ștefan I îl învinge pe gyula (1003). Potrivit Analelor de la Hildesheim, în 1003 regele Ștefan al Ungariei l-a prins pe unchiul său, „regele Iulus”, cu soția și cei doi fii, și i-a silit țara să se creștineze. Istoricii îl identifică pe Iulus cu gyula, stăpânul Transilvaniei.
• Cenad, cetatea lui Ahtum (1002, 1008 sau 1027–1030; episcopie în 1030). Ahtum, stăpânul cetății Morisena (Cenad), pe Mureș, a fost învins de oastea regelui Ștefan, condusă de Csanád. În 1030 Gerard a devenit primul episcop de Cenad.
• Cetatea Turda (1075) (1075). Cea mai veche mențiune documentară a unei cetăți regale din Transilvania este „castrum Turda”, într-un act datat 1075. Actul întemeia mănăstirea Garamszentbenedek și îi dădea jumătate din vama regală pe sarea încărcată pe Arieș.
• Mercurius, „princeps Ultrasilvanus” (1111) (1111 și 1113). Actele regale din 1111 și 1113 îl numesc pe Mercurius „princeps Ultrasilvanus”. Poate a fost primul guvernator al Transilvaniei cunoscut după nume; unii istorici cred că era doar un mare proprietar. Titlul de voievod apare în acte abia la sfârșitul secolului al XII-lea.

• Gelu, după Gesta (râul Căpuș) (sfârșitul secolului al IX-lea, într-o cronică scrisă în jurul anului 1200). Gesta Hungarorum, o cronică scrisă în jurul anului 1200, spune că Transilvania era stăpânită de Gelu, „un anume vlah”, cu supuși vlahi și slavi. Tot ea spune că oamenii lui Tuhutum l-au ucis lângă râul Căpuș.
• Biharia: Menumorut, după Gesta (sfârșitul secolului al IX-lea (Gesta); civitas Byhor în 1075). Gesta face din cetatea Bihor reședința ducelui Menumorut, stăpân între Tisa, Mureș și Someș. Cetatea (civitas Byhor) apare abia într-un act datat 1075.
• Cetatea Dăbâca (secolele IX/X–XI; comite de Dăbâca în 1164). Datarea cetății de pământ și lemn de la Dăbâca, pe Lonea, este disputată: unii arheologi văd urme din secolul al IX-lea, alții o datează după 965. Un comite de Dăbâca apare în acte din 1164.
• Cenad, cetatea lui Ahtum (1002, 1008 sau 1027–1030; episcopie în 1030). Ahtum, stăpânul cetății Morisena (Cenad), pe Mureș, a fost învins de oastea regelui Ștefan, condusă de Csanád. În 1030 Gerard a devenit primul episcop de Cenad.

• Donariul de la Biertan (secolul al IV-lea (găsit în 1775)). În 1775, lângă Biertan, s-a găsit un obiect creștin de bronz din secolul al IV-lea. Poartă inscripția latină EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI („Eu, Zenovius, am pus această ofrandă”).
• Cârța: „exempta de Blaccis” (1223 (confirmă o danie mai veche)). În 1223 regele Andrei al II-lea a confirmat mănăstirii cisterciene Cârța un pământ pe Olt „luat de la vlahi” (exemptam de Blaccis). Pământul fusese dat mai demult, prin voievodul Benedict.
• „Terra Blacorum” (Făgăraș) (1222 (text datat; autenticitatea e disputată)). Un privilegiu datat 1222 scutește de vamă oamenii cavalerilor teutoni când trec „prin țara secuilor sau prin țara vlahilor” (terra Blacorum). Istoricii localizează această țară în zona Făgărașului.

• Cavalerii teutoni în Țara Bârsei (1211–1225). În 1211 regele Andrei al II-lea a dat Ordinului Teutonic Țara Bârsei, descrisă în act ca „pustie și nelocuită”, „dincolo de păduri, spre cumani”, ca să ridice acolo cetăți de lemn contra cumanilor. În 1225 i-a alungat pe cavaleri.
• „Terra Blacorum” (Făgăraș) (1222 (text datat; autenticitatea e disputată)). Un privilegiu datat 1222 scutește de vamă oamenii cavalerilor teutoni când trec „prin țara secuilor sau prin țara vlahilor” (terra Blacorum). Istoricii localizează această țară în zona Făgărașului.
• Cârța: „exempta de Blaccis” (1223 (confirmă o danie mai veche)). În 1223 regele Andrei al II-lea a confirmat mănăstirii cisterciene Cârța un pământ pe Olt „luat de la vlahi” (exemptam de Blaccis). Pământul fusese dat mai demult, prin voievodul Benedict.
• Andreanum, Sibiu (1224). Prin Andreanum (1224), regele Andrei al II-lea i-a unit pe coloniștii germani din sudul Transilvaniei, de la Orăștie la Baraolt, într-un singur popor, sub comitele de Sibiu. Tot atunci le-a dat în folosință comună „pădurea vlahilor și pecenegilor”.
• „Țara secuilor din Sebeș” (înainte de 1224; comite al secuilor în 1235). Andreanumul din 1224 le dă sașilor și „țara secuilor din Sebeș”. Istoricii îi socotesc pe secui grăniceri ai regatului, mutați treptat spre est, iar un comite al secuilor apare în acte din 1235.

• Răscoala lui Petru și Asan (toamna lui 1185 – 1186). În toamna lui 1185, frații Asan și Teodor-Petru au ridicat Paristrionul la răscoală împotriva Bizanțului. Izvoarele bizantine îi numesc vlahi, iar statul lor s-a prezentat ca renașterea țaratului bulgar.
• Episcopia cumanilor (Milcov) (1227/1228 – 1241). În 1227 căpetenia cumană Bars s-a botezat și s-a supus regelui Ungariei. Pe Milcov a funcționat apoi o episcopie catolică a cumanilor, din 1228 până la invazia mongolă din 1241.
• Severin: primul ban (1233) (1233). Regii Ungariei au numit un ban, adică un guvernator, cu reședința în cetatea Severin. Primul ban de Severin apare într-un act din 1233.

• Mongolii lui Kadan, 1241 (primăvara lui 1241). În primăvara lui 1241, o armată mongolă condusă de Kadan a trecut pasul Rodnei și a asediat Rodna. Apoi a pustiit Bistrița și Clujul și a ieșit prin Poarta Meseșului spre câmpia Tisei.
• Mongolii lui Bogutai, 1241 (primăvara lui 1241). O a doua armată mongolă, condusă de Bogutai, a intrat prin pasul Oituz, l-a ucis pe voievodul Pousa și a cucerit pe rând Cetatea de Baltă, Sibiul și Alba Iulia. Un detașament a trecut Siretul și a pustiit Cumania.
• Episcopia cumanilor (Milcov) (1227/1228 – 1241). În 1227 căpetenia cumană Bars s-a botezat și s-a supus regelui Ungariei. Pe Milcov a funcționat apoi o episcopie catolică a cumanilor, din 1228 până la invazia mongolă din 1241.

• Diploma cavalerilor ioaniți (2 iunie 1247). La 2 iunie 1247 regele Béla al IV-lea le-a dat ioaniților Țara Severinului, până la Olt, și Cumania, dincolo de Olt. A exclus țările voievozilor Litovoi și Seneslau, pe care le-a lăsat vlahilor „cum le-au ținut până acum”.
• Hațeg („terra Harszoc”) (1247). Diploma din 1247 le dădea ioaniților jumătate din veniturile de la vlahii din țara lui Litovoi, „în afară de țara Hațegului”, pe care regele o păstra pentru sine.
• Litovoi refuză tributul (c. 1272 sau 1277–1280 (relatat într-un act din 8 ianuarie 1285)). Voievodul Litovoi a refuzat tributul cerut de regele Ladislau al IV-lea și a fost ucis de oastea trimisă împotriva lui. Fratele său, Bărbat, a fost prins și răscumpărat, potrivit unui act regal din 1285.
• Basarab, „voievodul nostru” (26 iulie 1324). Un act al regelui Carol Robert de Anjou din 26 iulie 1324 îl numește pe Basarab „voievodul nostru transalpin”, adică vasal al coroanei Ungariei. Este prima mențiune documentară a lui Basarab.
• Carol Robert de Anjou ia Severinul (septembrie 1330). În septembrie 1330 regele Carol Robert de Anjou a intrat prin Severin în țara lui Basarab, a luat cetatea și a dat-o, cu banatul, lui Dionisie. Basarab a oferit 7.000 de mărci de argint pentru pace, dar regele a refuzat.
• Lupta din 1330: ipoteza Loviștea (9–12 noiembrie 1330). Loviștea este unul dintre locurile propuse pentru lupta din 9–12 noiembrie 1330, în care oastea lui Basarab a învins armata regelui Carol Robert de Anjou. Ipoteza le aparține lui A. Sacerdoțeanu (1934) și lui I. Conea (1935).
• Lupta din 1330: ipoteza Bran (9–12 noiembrie 1330). Drumul dintre Câmpulung și Bran este unul dintre locurile propuse pentru lupta din 9–12 noiembrie 1330, în care oastea lui Basarab a învins armata regelui Carol Robert de Anjou. Ipoteza îi aparține lui N. Iorga.
• Lupta din 1330: ipoteza Mehadia (9–12 noiembrie 1330). Strâmtoarea Mehadia–Orșova este unul dintre locurile propuse pentru lupta din 9–12 noiembrie 1330, în care oastea lui Basarab a învins armata regelui Carol Robert de Anjou. Ipoteza a fost propusă de P. Dragalina (1899) și este susținută de C. Rezachevici.
• Lupta din 1330: ipoteza Prahova (9–12 noiembrie 1330). Valea Prahovei este unul dintre locurile propuse pentru lupta din 9–12 noiembrie 1330, în care oastea lui Basarab a învins armata regelui Carol Robert de Anjou. Ipoteza îi aparține lui F.-N. Smărăndescu.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia; Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Posada (9–12 noiembrie 1330). Oastea regelui Carol Robert de Anjou cade într-o ambuscadă a oamenilor lui Basarab și e aproape nimicită; regele scapă cu greu. Locul bătăliei e disputat.
• Curtea de Argeș (secolul al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea). Curtea de Argeș este reședința domnilor Țării Românești în secolul al XIV-lea. Tradiția pune la Câmpulung o reședință și mai veche.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia; Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Baia (mijlocul secolului al XIV-lea). Cronicile moldovenești pun începutul Moldovei la Baia, oraș al coloniștilor sași, sub Dragoș, venit din Maramureș. Țara lui Dragoș era o marcă de graniță (ținut de apărare) a Regatului Ungariei.
• Bogdan I (1359 (rebeliunea); 2 februarie 1365 (diploma regală)). Bogdan din Maramureș trece munții, îl alungă pe Balc, vasalul regelui Ungariei, și ține Moldova împotriva voinței regelui. Istoricii români văd aici o țară independentă; Istoria Transilvaniei a Academiei Maghiare de Științe, o largă autonomie.
• Siret (a doua jumătate a secolului al XIV-lea). Siret este una dintre primele reședințe ale domnilor Moldovei, înainte de mutarea scaunului la Suceava.
• Suceava (sfârșitul secolului al XIV-lea – 1564). Suceava este scaunul domnesc (capitala) al Moldovei de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în 1564.
• Cetatea Albă (sfârșitul secolului al XIV-lea – 1484). Cetatea Albă, port la gura Nistrului, trece sub stăpânirea Moldovei la sfârșitul secolului al XIV-lea și îi dă ieșire la mare.
• Mitropolia Moldovei recunoscută (iulie 1401). Patriarhia de Constantinopol îl recunoaște pe Iosif ca mitropolit al Moldovei. Recunoașterea vine după un conflict de peste zece ani cu domnii Moldovei.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Robi romi la Tismana (1385). Prima mențiune a robilor romi: domnul Dan I dăruiește mănăstirii Tismana 40 de sălașe de „ațigani”, care fuseseră ale mănăstirii Vodița. Un sălaș era gospodăria uneia sau a câtorva familii.
• Robi romi în Moldova (1428). Alexandru cel Bun dăruiește mănăstirii Bistrița 31 de sălașe (gospodării) de țigani și 12 sălașe de tătari. Este cea mai veche danie de robi romi cunoscută în Moldova.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Rovine (10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395). Mircea cel Bătrân înfruntă oastea sultanului Baiazid I la Rovine, un loc neidentificat. Istoricii dispută data și învingătorul, dar otomanii nu cuceresc țara.
• Nicopole (25 septembrie 1396). Cruciada condusă de regele Sigismund al Ungariei este zdrobită de otomani la Nicopole, pe malul drept al Dunării, peste fluviu de Turnu.
• Dârstor (Silistra) (după 1402 – 1419). După înfrângerea lui Baiazid la Ankara (1402), Mircea ia din nou Silistra și o ține până la moarte. În primăvara lui 1419, sultanul Mahomed I recucerește Silistra și toată Dobrogea.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Țara Românească plătește tribut (1417 (unele lucrări: 1415)). După campania sultanului Mahomed I din 1417, Țara Românească acceptă să plătească Porții (guvernul otoman) un tribut anual și să trimită ostatici din familii nobile.
• Giurgiu (Yergöğü) (1420–1427; în jurul lui 1431–1445; din nou din 1449). Cetatea Giurgiu, ridicată de Mircea, e luată de otomani în 1420, recucerită de munteni în 1427, pierdută din nou în jurul lui 1431, luată iar de Vlad Dracul în 1445 și din nou otomană din 1449. Devine centrul unei kazale (district otoman) cu 25 de sate.
• Turnu (Kule) (în jurul lui 1420). Odată cu Giurgiu, otomanii anexează cetatea Turnu, aflată peste Dunăre de Nicopole, și o țin până în 1829.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Răscoala de la Bobâlna (primăvara 1437 – ianuarie 1438). Țăranii maghiari și români din Transilvania se răscoală împotriva dijmelor cerute de episcop și își fac tabăra pe dealul Bobâlna. Răscoala e înfrântă în ianuarie 1438.
• Uniunea celor trei națiuni (septembrie 1437 (Căpâlna); 2 februarie 1438 (Turda)). Nobilii, secuii și sașii din Transilvania își jură sprijin împotriva țăranilor răsculați. Istoriografia română vede aici excluderea românilor ca popor; László Makkai, o alianță de stări (grupuri privilegiate).

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Hunedoara (1409 (moșia); 1441–1456 (voievod, guvernator)). familia Hunedoreștilor, probabil boieri veniți din Țara Românească, primește moșia Hunedoara în 1409. Iancu de Hunedoara devine voievod al Transilvaniei în 1441, apoi guvernator al Ungariei.
• Belgrad, 1456 (4–22 iulie 1456). Iancu de Hunedoara respinge asediul Belgradului, condus de Mahomed al II-lea. Moare de ciumă în același an și e înmormântat la Alba Iulia.
• Casa lui Matia, Cluj (23 februarie 1443). Matia, fiul lui Iancu de Hunedoara, se naște la Cluj. Ales rege al Ungariei în 1458, domnește până în 1490.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• București, 1459 (20 septembrie 1459). Un hrisov (act domnesc) al lui Vlad Țepeș, scris în slavonă, se încheie cu „s-a scris în cetatea București”. Este prima mențiune a orașului.
• Târgoviște (începutul secolului al XV-lea – 1659). De la începutul secolului al XV-lea, Târgoviște este principala reședință a domnilor Țării Românești. Din a doua jumătate a secolului, Bucureștiul devine a doua reședință.
• Atacul de noapte (17 iunie 1462). Vlad Țepeș, care refuzase tributul, atacă noaptea tabăra sultanului Mahomed al II-lea. Campania se încheie totuși cu Radu cel Frumos pe tron și cu tributul reluat.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Vaslui (10 ianuarie 1475). Ștefan cel Mare, care încetase să plătească tributul, învinge la Vaslui oastea otomană trimisă să-l pedepsească.
• Războieni (26 iulie 1476). Sultanul Mahomed al II-lea învinge oastea lui Ștefan cel Mare la Războieni (Valea Albă). După bătălie urmează tratative de pace.
• Căderea Chiliei (14 sau 15 iulie 1484). Sultanul Baiazid al II-lea asediază Chilia de pe uscat și de pe Dunăre. După zece zile de bombardament, comandantul predă cetatea.
• Căderea Cetății Albe (3–5 august 1484). Otomanii, ajutați de hanul Crimeii, iau Cetatea Albă. Moldova și-a pierdut astfel ambele porturi, iar Ștefan reia plata tributului în 1486.
• Tătarii din Bugeac (după 1484 și mai ales după 1538). Baiazid al II-lea așază în jurul Cetății Albe tătari scutiți de dări. După 1538, nogaii și tătarii, supuși hanului Crimeii, se așază tot mai des în Bugeac.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Scrisoarea lui Neacșu (29–30 iunie 1521 (probabil)). Neacșu, negustor din Câmpulung, îi scrie judelui (primarului) Brașovului despre o mișcare a oștilor otomane. Este cel mai vechi text în limba română păstrat care poate fi datat aproape la zi.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Regatul Ungariei de Răsărit: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte (sub suzeranitate otomană).

• Răscoala lui Doja (1514; Doja e executat la 20 iulie 1514). O cruciadă împotriva turcilor devine un mare război țărănesc, condus de secuiul Gheorghe Doja și purtat mai ales în Marea Câmpie Ungară. Doja e înfrânt la Timișoara, iar legile din 1514 leagă țăranii de pământ.
• Mohács (29 august 1526). Oastea Ungariei e nimicită de otomani la Mohács, iar regele Ludovic al II-lea moare. Urmează doi regi rivali: Ioan Zápolya și Ferdinand de Habsburg.
• Căderea Budei (august 1541). Soliman Magnificul ocupă Buda, iar Ungaria se împarte în trei. Transilvania și părțile de est devin un stat tributar Porții, condus de la Alba Iulia.
• Alba Iulia (Gyulafehérvár) (din 1541). După 1541, fosta reședință a episcopiei catolice devine capitala statului transilvan.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Monarhia Habsburgică: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

• Suceava capitulează (septembrie 1538). Sultanul Soliman Magnificul intră în Moldova împotriva lui Petru Rareș. Suceava capitulează, Rareș pierde tronul, iar sultanul îl numește domn pe Ștefan Lăcustă.
• Tighina (Bender) (1538). După campania din 1538, Tighina devine cetate otomană, cu numele de Bender. Sudul ținutului dintre Prut și Nistru este organizat ca Bugeac.
• Hotin (1476; 1538). Cetatea Hotin, pe Nistru, rămâne a Moldovei tot secolul al XVI-lea. Rezistă otomanilor în 1476, iar în 1538 e asediată de polonezi și apoi înapoiată lui Rareș.
• Brăila (Ibrail) (între 1538 și 1540). Otomanii iau Brăila între 1538 și 1540 și o fac centrul unei kazale (district) a sangeacului (provinciei) Silistra. În a doua jumătate a secolului, kazaua are cinci sau șase sate.
• Căderea Timișoarei (1552). Otomanii iau Timișoara și cetățile de pe Mureș. Banatul de câmpie devine eialetul Timișoarei, o provincie otomană condusă direct de un pașă.
• Lipova (1552). Lipova, fostă cetate a lui Zápolya pe Mureș, cade în 1552 odată cu tot comitatul Arad.
• Lugoj–Caransebeș (pierdute în 1552; redate în 1554). Lugojul și Caransebeșul cad în 1552, dar în 1554 sultanul le înapoiază unui partizan al lui Zápolya. Rămân apoi cetăți de graniță ale Transilvaniei până în 1658.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie; Principatul Transilvaniei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de munte (sub suzeranitate otomană).

• Iași (în jurul lui 1564). Domnul Alexandru Lăpușneanu mută scaunul Moldovei de la Suceava la Iași. Orașul rămâne capitala Moldovei până în 1859.
• Tratatul de la Speyer (1570; ratificat la 10 martie 1571). Ioan Sigismund renunță la titlul de rege și devine „principe”. Se naște Principatul Transilvaniei, care păstrează Maramureșul, Crasna, Solnocul de Mijloc și Bihorul.
• Alba Iulia (Gyulafehérvár) (din 1541). După 1541, fosta reședință a episcopiei catolice devine capitala statului transilvan.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate habsburgică); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitatea regelui Poloniei); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie; Principatul Transilvaniei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de munte (sub suzeranitate habsburgică).

• Călugăreni (13 august (stil vechi) / 23 august (stil nou) 1595). Mihai Viteazul, care se ridicase împotriva Porții și devenise vasal al lui Sigismund Báthory, oprește la Călugăreni oastea lui Sinan Pașa, dar trebuie apoi să se retragă spre munți.
• Giurgiu, 1595 (octombrie 1595). Cu ajutorul oștii transilvane, Mihai recucerește Târgoviștea și Bucureștiul și nimicește ariergarda (trupele din urmă) a lui Sinan Pașa la Giurgiu.
• Șelimbăr (18 octombrie (stil vechi) / 28 octombrie (stil nou) 1599). Mihai învinge la Șelimbăr oastea cardinalului Andrei Báthory. La 1 noiembrie intră în Alba Iulia, iar dieta (adunarea stărilor) îl recunoaște drept locțiitor al împăratului Rudolf al II-lea.
• Mihai în Moldova (mai 1600). Mihai atacă prin surprindere Moldova și îl alungă pe domnul sprijinit de poloni, Ieremia Movilă. Istoria Transilvaniei a Academiei Maghiare de Științe explică atacul prin nevoia de bani pentru mercenari; istoriografia română, prin planul de a uni cele trei țări.
• Trei țări, un domn (mai – septembrie 1600). Din mai până în septembrie 1600, Mihai conduce deodată Țara Românească, Transilvania și Moldova; sigiliul său poartă stemele celor trei. Tradiția școlară o numește prima unire; alți istorici văd o stăpânire personală, ținută prin forță.
• Mirăslău (18 septembrie 1600). Nobilii transilvani răsculați și armata imperială a generalului Basta îl înving pe Mihai la Mirăslău. Mihai pierde Transilvania, apoi Moldova și Țara Românească.
• Guruslău (3 august 1601). Mihai și Basta, din nou aliați, îl înving la Guruslău pe Sigismund Báthory, care revenise pe tronul Transilvaniei.
• Moartea lui Mihai (9 august (stil vechi) / 19 august (stil nou) 1601). La două săptămâni după Guruslău, Mihai este ucis lângă Turda de ofițeri valoni din armata lui Basta.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie; Principatul Transilvaniei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de munte (sub suzeranitate otomană).

• Alba Iulia, capitala lui Bethlen (23 octombrie 1613 – 15 noiembrie 1629). Gabriel Bethlen a devenit principe al Transilvaniei la 23 octombrie 1613, ales sub presiunea unei armate otomane, și a domnit de la Alba Iulia până la moartea sa, la 15 noiembrie 1629.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Principatul Transilvaniei: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord) (sub suzeranitate otomană).

• Ineu și Lugoj trec la otomani (1658 (Ineu: 2 septembrie 1658)). În 1658 cetatea Ineu s-a predat otomanilor, iar principele Acațiu Barcsai a cedat Porții Lugojul și Caransebeșul; pacea de la Vasvár (1664) a confirmat aceste pierderi.
• Otomanii cuceresc Oradea (august 1660). După un asediu de 44 de zile, Oradea s-a predat otomanilor în august 1660 și a devenit centrul unei provincii otomane (eyaletul de Varat) până în 1692.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Monarhia Habsburgică: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord).

• Asediul Vienei (iulie – 12 septembrie 1683). La ordinul sultanului, principele Mihail Apafi s-a alăturat în 1683, cu o oaste mică, taberei marelui vizir de la Viena. Înfrângerea otomană din 12 septembrie a deschis războiul care a adus Transilvania sub Habsburgi.
• Tratatul de la Blaj (octombrie 1687). În toamna lui 1687, cu circa 40.000 de soldați imperiali în țară, principatul a semnat la Blaj un acord cu Carol de Lorena: iernatul trupelor și Sibiul predat, în schimbul promisiunii că autonomia va fi respectată.
• Declarația de la Făgăraș (9 mai 1688). La 9 mai 1688, sfatul și stările Transilvaniei au semnat renunțarea la suzeranitatea otomană în favoarea lui Leopold I, împărat și rege al Ungariei. Actul poartă numele Făgărașului, reședința principelui Apafi.
• Bătălia de la Zărnești (21 august 1690). La 21 august 1690, Emeric Thököly, numit principe de Poartă, a învins armata imperială la Zărnești; ales principe în septembrie, a fost alungat din țară în aceeași toamnă.
• Diploma Leopoldină (octombrie 1690 – decembrie 1691). Diploma Leopoldină a fixat statutul Transilvaniei sub Habsburgi: autonomie internă, un guvernator ales dintre cele trei „națiuni” (nobilimea maghiară, sașii, secuii) și un impozit fix de 50.000 de taleri pe timp de pace (400.000 de florini în război). Românii nu erau printre ele.
• Imperialii recuceresc Oradea (iunie 1692). Armata imperială a asediat Oradea din 1691 aproape un an; garnizoana otomană s-a predat în iunie 1692.
• Pacea de la Karlowitz (26 ianuarie 1699). Pacea de la Karlowitz a recunoscut Transilvania ca posesiune habsburgică, dar a lăsat Banatul Timișoarei otomanilor, cu frontiera pe Mureș.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Monarhia Habsburgică: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Unirea cu Biserica Romei (1697–1701). Între 1697 și 1701, o parte a clerului ortodox român din Transilvania, condusă de episcopii Teofil și Atanasie Anghel, a acceptat unirea cu Roma în schimbul drepturilor clerului catolic; așa a luat naștere Biserica Greco-Catolică.
• Sinodul lui Inochentie Micu (iunie–iulie 1744). În 1744, episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein a convocat la Blaj un sinod cu preoți, nobili și țărani români, ca să ceară drepturi politice pentru români; chemat la Viena, a plecat în exil la Roma.

Pe hartă: Monarhia Habsburgică: Oltenia, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Țara Românească: Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Timișoara capitulează (13 octombrie 1716). După un asediu de 43 de zile, garnizoana otomană a Timișoarei a capitulat la 13 octombrie 1716 în fața armatei imperiale a prințului Eugeniu de Savoia; stăpânirea otomană începută în 1552 s-a încheiat.
• Pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718). Prin pacea de la Passarowitz, Poarta a cedat împăratului Banatul Timișoarei și Țara Românească de la vest de Olt (Oltenia); râul Olt a devenit frontieră.
• Craiova, Oltenia imperială (1718–1739). Între 1718 și 1739, Oltenia a fost o provincie habsburgică condusă de la Craiova de un ban numit de împărat, sub supravegherea generalului de la Sibiu; Carol al VI-lea se intitula prinț al Valahiei de dincoace de Olt.
• Pacea de la Belgrad (18 septembrie 1739). Prin pacea de la Belgrad, împăratul a înapoiat Porții „toată Valahia austriacă”, iar Oltenia a revenit Țării Românești; Banatul a rămas austriac.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Colonizarea Banatului (valuri: 1718–1726, 1763–1772, 1782–1788). Autoritățile habsburgice au adus coloniști din sud-vestul Germaniei („șvabi”) în Banat și în alte câmpii dunărene, în valuri mari: după cucerire până în 1726, apoi în 1763–1772 și 1782–1788.
• Năsăud, regimentul grăniceresc (1762–1764 (înființare)). Din 1762, Viena a transformat satele românești din districtul Năsăudului în graniță militară: țăranii deveneau grăniceri liberi, cu condiția să slujească și să treacă la Biserica Greco-Catolică. Aici a stat Regimentul 2 românesc.
• Orlat, regimentul grăniceresc (din 1762). La Orlat, lângă Sibiu, a fost reședința Regimentului 1 românesc de graniță, cu școală latino-germană și, din 1770, o fabrică de hârtie a armatei.
• Masacrul de la Siculeni (7 ianuarie 1764). La 7 ianuarie 1764, trupele imperiale au atacat la Siculeni (Mádéfalva) tabăra secuilor care refuzau înrolarea în graniță și au ucis, după diferite surse, între 200 și 400 de oameni.
• Banatul trece la Ungaria (1778–1779). Banatul Timișoarei, condus direct de la Viena din 1718, a revenit Regatului Ungariei printr-o hotărâre a Mariei Tereza din 1778; comitatele refăcute au primit steme în 1779. Granița militară din sud a rămas sub conducere militară până în 1872.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Răscoala lui Horea (31 octombrie – 7 decembrie 1784). La 31 octombrie 1784, țăranii români adunați la Mesteacăn, lângă Brad, s-au ciocnit cu autoritățile comitatului; răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan a cuprins Zarandul și Munții Apuseni și a fost înfrântă la 7 decembrie.
• Execuția lui Horea și Cloșca (februarie 1785). Horea și Cloșca au fost executați prin frângerea cu roata la Alba Iulia, în fața țăranilor aduși să privească; Crișan se sinucisese în închisoare.
• Clujul devine capitală (1790). În 1790, Guberniul, guvernul Transilvaniei, s-a mutat de la Sibiu la Cluj, care a devenit capitala provinciei.
• Supplex Libellus Valachorum (martie 1791). În 1791, intelectualii români din Transilvania au cerut împăratului Leopold al II-lea, prin Supplex Libellus Valachorum, recunoașterea românilor ca a patra „națiune” a țării; dieta de la Cluj a respins cererea.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Pacea de la București (16/28 mai 1812). Prin pacea de la București, Poarta a cedat Rusiei pământurile de la est de Prut: ținuturi ale Moldovei și raiale conduse direct de otomani. Frontiera a urmat Prutul până la Dunăre, apoi brațul Chilia până la mare.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Robi eliberați, Țara Românească (22 martie 1843 / 11 februarie 1847). În Țara Românească, robii romi ai statului au fost eliberați printr-o lege din martie 1843, iar cei ai mănăstirilor, episcopiilor și altor instituții publice printr-o lege din februarie 1847, propusă de domnul Gheorghe Bibescu.
• Robi eliberați, Moldova (31 ianuarie – 14 februarie 1844). În Moldova, la propunerea domnului Mihail Sturdza, legile din ianuarie–februarie 1844 i-au eliberat pe robii romi ai Mitropoliei, episcopiilor, mănăstirilor și ai statului.
• Sfârșitul robiei în Moldova (10/22 decembrie 1855). La 10/22 decembrie 1855, Divanul Obștesc al Moldovei a votat, la propunerea domnului Grigore Alexandru Ghica, legea care i-a eliberat pe ultimii robi romi, cei ai proprietarilor particulari, cu despăgubiri pentru stăpâni.
• Ultimii robi, Țara Românească (8/20 februarie 1856). La 8/20 februarie 1856, sub domnul Barbu Știrbei, o lege i-a eliberat pe robii romi ai proprietarilor particulari din Țara Românească. Între 1843 și 1856 au fost eliberați în total aproximativ 250.000 de oameni în cele două principate.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Imperiul Otoman: sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Monarhia Habsburgică: Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord).

• Cazania lui Varlaam, Iași (1643). În 1643, sub Vasile Lupu, tiparnița domnească de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași a scos Cazania mitropolitului Varlaam, o carte de predici. În Țara Românească, Matei Basarab tipărea la Târgoviște cărți de lege, ca „Îndreptarea legii” (1652).
• București devine capitală (1659). În 1659, domnul Gheorghe Ghica a dărâmat, din ordinul Porții, curtea domnească de la Târgoviște, iar Bucureștiul a devenit capitala Țării Românești.
• Bătălia de la Stănilești (7/18 – 11/22 iulie 1711). Dimitrie Cantemir s-a aliat cu Petru cel Mare împotriva Porții (Luțk, aprilie 1711), dar armata ruso-moldovenească a fost încercuită de otomani la Stănilești, pe Prut, în iulie 1711; Cantemir a plecat în exil în Rusia.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Otoman: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Domnii fanarioți (1711–1821 (Țara Românească din 1716)). Din 1711 în Moldova și din 1716 în Țara Românească, Poarta a încetat să aleagă domnii dintre boierii țării și i-a numit din familiile Fanarului, cartierul grecesc al Constantinopolului. Regimul fanariot a durat până în 1821.
• Sfârșitul rumâniei și veciniei (5 august 1746 (Țara Românească) / 6 aprilie 1749 (Moldova)). Domnul Constantin Mavrocordat a desființat legarea personală a țăranilor de stăpân: rumânia în Țara Românească (5 august 1746) și vecinia în Moldova (6 aprilie 1749). Țăranii au rămas datori cu muncă și dări către stăpânul moșiei.
• Hotinul devine raia (1713 (cetatea) / 1715 (raiaua)). În 1713 otomanii au preluat cetatea Hotinului, iar în 1715 ținutul a devenit raia, adică teritoriu condus direct de otomani, scos de sub autoritatea domnului Moldovei.
• Pacea de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774). Prin pacea încheiată în tabăra de lângă satul Kuciuk-Kainargi, Rusia a înapoiat Porții Țara Românească și Moldova, dar cu condiții scrise în tratat: amnistie, libertate religioasă și doi ani fără tribut.
• Bucovina anexată de Austria (31 august 1774 – 7 mai 1775). Trupele austriece au intrat în Cernăuți la 31 august 1774; prin convenția de la Constantinopol din 7 mai 1775, Poarta a cedat Austriei nordul Moldovei, numit de atunci Bucovina, cu Suceava și Cernăuți.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Proclamația de la Padeș (ianuarie 1821). La Padeș, în Gorj, Tudor Vladimirescu a chemat oamenii la răscoală împotriva boierilor și a domnilor fanarioți, în ianuarie 1821; în martie a intrat în București.
• Pacea de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829). Pacea de la Adrianopol a înapoiat Țării Românești orașele turcești de pe malul stâng al Dunării (Brăila, Giurgiu, Turnu) și a mutat frontiera pe firul fluviului. Principatele au primit libertatea comerțului și domni pe viață.
• Regulamentele Organice (iulie 1831 (Țara Românească) / ianuarie 1832 (Moldova)). Sub ocupația rusă condusă de generalul Pavel Kiseleff, Regulamentele Organice au dat Țării Românești și Moldovei legi de organizare aproape identice, confirmate de Poartă.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Petiția de la Iași (27 martie / 8 aprilie 1848). La 27 martie/8 aprilie 1848, o adunare de boieri și intelectuali de la hotelul Petersburg din Iași a redactat o petiție de reforme către domnul Mihail Sturdza.
• Adunarea de la Blaj (3/15 mai 1848). La 3/15 mai 1848, între 30.000 și 40.000 de oameni, după estimările observatorilor, s-au adunat la Blaj. Adunarea a cerut desființarea iobăgiei, recunoașterea românilor ca națiune și amânarea unirii Transilvaniei cu Ungaria.
• Proclamația de la Islaz (9/21 iunie 1848). La 9/21 iunie 1848, la Islaz, revoluționarii munteni au citit o proclamație în 22 de puncte, care cerea, între altele, eliberarea robilor romi cu despăgubire.
• Dealul Spirii (13/25 septembrie 1848). La 13/25 septembrie 1848, apărătorii Bucureștiului au luptat pe Dealul Spirii cu trupele otomane venite să restabilească ordinea; două zile mai târziu, armata rusă a intrat în Țara Românească și revoluția s-a încheiat.
• Distrugerea Aiudului (8–9 ianuarie 1849). În ianuarie 1849, insurgenți români au incendiat Aiudul, cu colegiul și biblioteca lui, și au ucis locuitori maghiari; războiul civil din Transilvania a produs masacre de ambele părți.
• Munții Apuseni, 1849 (mai 1849). În primăvara lui 1849, negocierile dintre guvernul maghiar și Avram Iancu au eșuat. După intrarea trupelor comandantului maghiar Imre Hatvani în Abrud, doi lideri români, Dobra și Buteanu, au fost uciși, iar oastea lui Iancu a incendiat Abrudul și Roșia.

Pe hartă: Țara Românească: Oltenia, Muntenia (sub suzeranitate otomană); Moldova: Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Sudul Basarabiei revine Moldovei (30 martie 1856 (tratat) – martie 1857 (predare)). După Războiul Crimeii, tratatul de la Paris a obligat Rusia să cedeze Moldovei sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail); predarea efectivă a avut loc în martie 1857.
• Comisia Europeană a Dunării (din 1856). Tratatul de la Paris a creat Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Galați, însărcinată să curețe gurile fluviului și să asigure navigația liberă.
• Divanurile ad-hoc cer unirea (7/19 și 9/21 octombrie 1857). Adunările ad-hoc alese în 1857 la cererea marilor puteri au votat unirea Moldovei cu Țara Românească sub un prinț străin: Iașiul la 7/19 octombrie (81 de voturi la 2), Bucureștiul la 9/21 octombrie, în unanimitate.
• Convenția de la Paris (7/19 august 1858). Convenția de la Paris a creat „Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești”, sub suzeranitate otomană, cu doi domni aleși pe viață, două adunări și o Comisie Centrală comună la Focșani.

Pe hartă: Principatele Unite: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Cuza ales la Iași (5/17 ianuarie 1859). Adunarea electivă a Moldovei îl alege domn pe Alexandru Ioan Cuza, în unanimitate.
• Cuza ales la București (24 ianuarie/5 februarie 1859). Adunarea Țării Românești îl alege tot pe Cuza, așa că cele două principate au de acum același domn.
• Comisia Centrală, Focșani (1859–1862). La Focșani, pe granița dintre principate, lucrează o comisie comună creată de Convenția de la Paris din 1858. Ea este desființată în 1862.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• O adunare, un guvern (22 ianuarie/3 februarie – 24 ianuarie/5 februarie 1862). Pe 22 ianuarie/3 februarie 1862 se formează un singur guvern, condus de Barbu Catargiu, iar pe 24 ianuarie/5 februarie se întrunește la București o singură adunare pentru ambele principate.
• Secularizarea averilor (13/25 decembrie 1863). Adunarea votează trecerea averilor mănăstirești în proprietatea statului. Estimările pentru suprafața lor merg de la peste un sfert până la aproape o treime din țară.
• Legea rurală (14/26 august 1864). Legea rurală desființează claca, munca neplătită pe care țăranii o datorau proprietarului moșiei. Familiile de țărani primesc loturi în proprietate, după numărul de vite de muncă pe care le au.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Monarhia Habsburgică: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Cuza silit să abdice (11/23 februarie 1866). Ofițeri conspiratori îl obligă pe Cuza să semneze abdicarea. Puterea trece la o locotenență domnească, un consiliu care conduce țara în locul domnului.
• Carol debarcă la Severin (8/20 mai 1866). Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ales prin plebiscit, intră în țară pe Dunăre la Turnu Severin și depune jurământul la București două zile mai târziu.
• Constituția: numele România (29 iunie/11 iulie – 1/13 iulie 1866). Constituția, adoptată pe 29 iunie/11 iulie și promulgată pe 1/13 iulie 1866, spune în articolul 1 că Principatele Unite formează un singur stat indivizibil, cu numele România.
• Firmanul de investitură (octombrie 1866). La Constantinopol, sultanul, încă suzeran, îi dă lui Carol firmanul de investitură și admite succesiunea ereditară.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Dieta Transilvaniei dizolvată (20 iunie 1867). După compromisul austro-ungar, dieta de la Cluj, adunarea Transilvaniei, este dizolvată prin decret regal. Transilvania își pierde statutul separat.
• Legea XLIII/1868 (1868). Parlamentul de la Budapesta reglementează prin lege unirea Transilvaniei cu Ungaria. Tot în 1868 votează legea naționalităților, pe care istoria Academiei Maghiare de Științe o numește liberală, iar Memorandumul românesc din 1892, egală doar în titlu.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad) (sub suzeranitate otomană); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Imperiul Otoman: Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Proclamarea independenței (9/21 mai 1877). Parlamentul de la București proclamă independența României față de Imperiul Otoman.
• Plevna și Grivița (30 august/11 septembrie – 28 noiembrie/10 decembrie 1877). Trupele române cuceresc reduta Grivița la asaltul din 30 august/11 septembrie. Pe 28 noiembrie/10 decembrie, Osman Pașa predă Plevna colonelului român Mihail Cerchez și generalului rus Ganețki.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord; Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud) (sub suzeranitate otomană).

• Sudul Basarabiei revine Rusiei (13 iulie 1878). Tratatul de la Berlin obligă România să înapoieze Rusiei sudul Basarabiei, primit de Moldova în 1856: județele Cahul, Bolgrad și Ismail.
• Dobrogea de Nord, la România (13 iulie 1878; preluare 14/26 noiembrie 1878). Tratatul de la Berlin adaugă României Delta Dunării, Insula Șerpilor și sangeacul Tulcea, o provincie otomană, până la o linie de la est de Silistra la sud de Mangalia. Armata română intră în Dobrogea în noiembrie 1878.
• Insula Șerpilor (13 iulie 1878). Insula Șerpilor este numită explicit în articolul 46 al Tratatului de la Berlin, printre teritoriile adăugate României.
• Granița din 1878 (1878–1913). Granița dintre România și Bulgaria pornește de la est de Silistra și ajunge la Marea Neagră la sud de Mangalia. Orașul Silistra rămâne în Bulgaria.
• Dobrogea de Sud, în Bulgaria (13 iulie 1878). Tratatul de la Berlin face din Bulgaria un principat autonom, care plătește tribut sultanului. Dobrogea de Sud, cu Silistra, intră în acest principat.
• România devine regat (14/26 martie 1881; încoronare 10/22 mai 1881). Parlamentul ridică principatul la rang de regat, iar Carol este încoronat cu o coroană din oțelul unui tun capturat la Plevna.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord; Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud) (sub suzeranitate otomană).

• Memorandumul la Viena (mai 1892). O delegație de 237 de români din Transilvania (circa 300, după alte relatări) duce la Viena un memoriu către împărat. Documentul este trimis nedesfăcut la Budapesta.
• Procesul Memorandului (7–25 mai 1894). La Cluj, 14 dintre autorii memoriului sunt condamnați pentru incitare prin presă; pedepsele merg de la două luni la cinci ani, cea mai grea fiind a lui Vasile Lucaciu.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord; Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud) (sub suzeranitate otomană).

• Flămânzi: începe răscoala (8/21 februarie 1907). Răscoala țărănească începe la Flămânzi, în județul Botoșani, pe moșiile luate în arendă, adică închiriate, de trustul Fischer. În nordul Moldovei, unde mulți arendași erau evrei, revolta se întoarce la început împotriva lor. În martie se întinde până în Oltenia și Muntenia.
• Câți au murit în 1907? (martie–aprilie 1907). Guvernul a raportat 419 sau 421 de morți, numai pentru 28 martie–5 aprilie. Un raport întocmit în 1910 de maiorul Gheorghe Dabija a numărat 1.786 de țărani împușcați. Ziarul Dimineața a scris 11.000, număr preluat de istoriografia comunistă și citat și azi de mulți istorici. Istoricul Ion Bulei estimează 2.000–3.000.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova).

• Pacea de la București, 1913 (28 iulie/10 august 1913). După al Doilea Război Balcanic, Bulgaria cedează României Dobrogea de Sud, până la o linie de la Turtucaia la sud de Ecrene.
• Granița din 1913 (1913). Noua graniță pornește de la Dunăre, deasupra Turtucaiei, și ajunge la Marea Neagră la sud de Ecrene.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Imperiul Rus: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova).

• România intră în război (14/27 august 1916; Brașov, 16/29 august). România declară război Austro-Ungariei și trece Carpații. Pe 16/29 august, trupele române intră într-un Brașov părăsit de locuitori.
• Turtucaia (24 august/6 septembrie 1916). Garnizoana română din Turtucaia capitulează în fața trupelor bulgare și germane; Dobrogea de Sud este pierdută.
• Bucureștiul ocupat (23 noiembrie/6 decembrie 1916). Armatele Puterilor Centrale ocupă Bucureștiul; regele, guvernul și parlamentul se mută la Iași.
• Iași, capitală în timp de război (decembrie 1916 – decembrie 1918). Timp de doi ani, statul român este condus din Iași. Puterile Centrale ocupă circa două treimi din țară, iar statului îi rămâne Moldova de vest.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Republica Democratică Moldovenească: ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova).

• Mărăști (11/24 iulie – 19 iulie/1 august 1917). Armata a 2-a română, cu trupe ruse, atacă la Mărăști și împinge frontul înapoi.
• Mărășești (24 iulie/6 august – 21 august/3 septembrie 1917). Ofensiva lui Mackensen este oprită la Mărășești, cu 27.410 pierderi românești, dintre care 5.125 de morți. Frontul din Moldova rămâne pe loc până la sfârșitul războiului.
• Oituz (26 iulie/8 august – 9/22 august 1917). La Oituz, trupele române țin trecătoarea spre valea Trotușului în fața atacului austro-german.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Pacea preliminară, Buftea (20 februarie/5 martie 1918). Izolată după ieșirea Rusiei din război, România acceptă la Buftea condițiile preliminare ale Puterilor Centrale.
• Pacea de la București, 1918 (24 aprilie/7 mai 1918). Guvernul Marghiloman semnează pacea, prin care România cedează Dobrogea și crestele Carpaților. Parlamentul o ratifică, dar regele Ferdinand nu o promulgă, așa că tratatul nu intră niciodată în vigoare.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Austro-Ungaria: Bucovina de sud, Bucovina de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Armata română la Chișinău (ianuarie 1918). La cererea unei părți a Sfatului Țării, adunarea Basarabiei, armata română trece Prutul și alungă unitățile bolșevice din Chișinău. Unioniștii vorbesc despre ordine restabilită; criticii spun că armata nu a fost neutră politic.
• Sfatul Țării votează unirea (27 martie/9 aprilie 1918). Din 138 de deputați, 86 votează unirea Basarabiei cu România, cu condiția autonomiei; 3 votează contra, 36 se abțin și 13 lipsesc. Deputații aleseseră votul deschis, cu 82 de voturi la 27, iar armata română era în oraș.
• Unirea fără condiții (27 noiembrie/10 decembrie 1918). Într-o ultimă ședință, Sfatul Țării renunță la condițiile unirii din martie și apoi se dizolvă. Criticii notează că la ședință au participat doar 44 de membri.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Armata română la Cernăuți (29 octombrie/11 noiembrie 1918). La cererea Consiliului Național Român, Divizia 8 română intră în Cernăuți, după ce comitetul ucrainean se retrăsese.
• Congresul General al Bucovinei (15/28 noiembrie 1918). În sala sinodală a Mitropoliei din Cernăuți, cei 100 de delegați prezenți votează în unanimitate unirea Bucovinei cu România. Consiliul Național Ucrainean și Consiliul Național Evreiesc refuză să participe.
• Armistițiul de la Belgrad (13 noiembrie 1918). Armistițiul semnat de guvernul Károlyi lasă Ungaria sub administrația Budapestei, dar permite trupelor Antantei să înainteze până la Mureș.
• Adunarea de la Alba Iulia (18 noiembrie/1 decembrie 1918). 1.228 de delegați ai românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș votează unirea cu România. Rezoluția promite deplină libertate națională celorlalte popoare.
• Adunarea secuiască (28 noiembrie 1918). La Târgu Mureș, o adunare a secuilor cere păstrarea integrității teritoriale a Ungariei.
• Cluj: adunarea maghiară (22–24 decembrie 1918). Pe 22 decembrie, circa 40.000 de oameni cer la Cluj ca Transilvania să rămână în Ungaria. Armata română intră în oraș pe 23 sau 24 decembrie.
• Sașii la Mediaș (8 ianuarie 1919). Consiliul Național Săsesc, întrunit la Mediaș, declară că sașii acceptă unirea Transilvaniei cu România și cere garanții pentru drepturile lor. În noiembrie 1918, același consiliu preferase Ungaria.
• Armata sârbă la Timișoara (17 noiembrie 1918 – 27 iulie 1919). Armata sârbă ocupă Timișoara și cea mai mare parte a Banatului. Din ianuarie 1919, trupe franceze preiau partea de est.
• Timișoara, administrație română (3 august 1919). După retragerea trupelor sârbe, primele unități ale armatei române intră în Timișoara, iar Aurel Cosma preia prefectura.
• Regele revine la București (18 noiembrie/1 decembrie 1918). În aceeași zi cu adunarea de la Alba Iulia, regele Ferdinand intră din nou în București, în fruntea armatei.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord); Ungaria: Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Oradea, aprilie 1919 (19–20 aprilie 1919). Armata română a intrat în Carei la 19 aprilie și în Oradea și Salonta la 20 aprilie 1919, depășind linia de demarcație fixată de Aliați.
• Timișoara, august 1919 (27 iulie – 3 august 1919). Trupele sârbe au părăsit Timișoara la 27 iulie 1919, administrația românească a fost decretată a doua zi, iar armata română a intrat în oraș la 3 august.
• Trupe române la Budapesta (3–4 august – 14 noiembrie 1919). Cavaleria română a intrat în Budapesta în seara de 3 august 1919; armata română a ținut orașul până la evacuarea din 14 noiembrie 1919.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Tratatul de la Saint-Germain (10 septembrie 1919). Prin Tratatul de la Saint-Germain, semnat la 10 septembrie 1919 și în vigoare din 16 iulie 1920, Austria a renunțat la Bucovina în favoarea României.
• Tratatul de la Neuilly (27 noiembrie 1919). Tratatul de pace cu Bulgaria, semnat la Neuilly la 27 noiembrie 1919, a lăsat Cadrilaterul (sudul Dobrogei) în România, pe granița din 1913.
• Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920). Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920 și în vigoare din 26 iulie 1921, a fixat granița româno-ungară.
• Protocolul de la Paris (28 octombrie 1920). Prin Protocolul de la Paris din 28 octombrie 1920, Franța, Marea Britanie, Italia și Japonia au recunoscut unirea Basarabiei cu România; Japonia nu l-a ratificat, așa că nu a intrat niciodată în vigoare.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Recensământul din 1930 (29 decembrie 1930). Recensământul din 29 decembrie 1930 a numărat 18.057.028 de locuitori în România Mare.
• Reforma agrară (1920–1921). Reforma agrară a fost votată pe provincii: Basarabia la 13 martie 1920, Vechiul Regat la 17 iulie 1921, Transilvania și Bucovina la 30 iulie 1921.
• Constituția din 1923 (29 martie 1923). Constituția din 1923 a definit România ca stat național unitar și a dat drept de vot bărbaților majori; pentru femei a lăsat drepturile politice pe seama unor legi speciale.
• Votul femeilor (1929, 1938–1939, 1946). Femeile au primit votul în trei pași: în 1929, la alegerile locale, cu restricții; în 1938–1939, la cele parlamentare, doar știutoarele de carte de cel puțin 30 de ani; prin legea din iulie 1946, toate, de la 21 de ani.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte.

• Asasinarea lui I. G. Duca (decembrie 1933). Legionarii l-au ucis pe prim-ministrul Ion G. Duca în 1933 și pe prim-ministrul Armand Călinescu în septembrie 1939.
• Alegerile din 1937 (decembrie 1937). La alegerile din decembrie 1937, mișcarea legionară a luat 15,58% și 66 de mandate, al treilea rezultat după blocul guvernamental și Partidul Național-Țărănesc.
• Dictatura regală (februarie–martie 1938). În februarie 1938 regele Carol al II-lea a demis guvernul Goga, a declarat nulă Constituția din 1923 și a promulgat o nouă constituție care i-a dat puterea; la 30 martie 1938 a dizolvat partidele.
• Cele zece ținuturi (august 1938). Legea administrativă din august 1938 a grupat cele 71 de județe în zece ținuturi conduse de rezidenți regali.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova).

• Ultimatumul sovietic (26–28 iunie 1940). La 26 iunie 1940 Molotov a cerut Basarabia și nordul Bucovinei; la 28 iunie guvernul român a acceptat, iar România a pierdut 50.762 de km² și 3.776.309 locuitori.
• Armata Roșie ajunge la Prut (28 iunie – 3 iulie 1940). Trupele sovietice au trecut Nistrul în noaptea de 27/28 iunie, au intrat în Cernăuți, Hotin, Bălți, Chișinău și Cetatea Albă pe 28 iunie și au ajuns la Prut pe 30 iunie 1940.
• Herța (iunie–iulie 1940). Nota sovietică nu numea ținutul Herța. Harta anexată îl includea, trimisul român a refuzat s-o primească, iar Uniunea Sovietică a ocupat ținutul.
• Galați, 30 iunie 1940 (30 iunie 1940). La Galați, soldați români în retragere au deschis focul asupra unei mulțimi de refugiați și au ucis aproximativ 300 de oameni, cei mai mulți evrei, potrivit Comisiei Wiesel.
• Pogromul de la Dorohoi (1 iulie 1940). La 1 iulie 1940, la Dorohoi, soldați români au ucis evrei, începând cu zece soldați evrei aflați la o înmormântare; numărătoarea oficială a dat 53 de morți, iar comunitatea evreiască a orașului a numărat între 165 și 200.
• RSS Moldovenească (2 august 1940). La 2 august 1940 Moscova a creat RSS Moldovenească, o republică sovietică, din cea mai mare parte a Basarabiei și o fâșie de la est de Nistru; nordul Bucovinei, Herța, Hotinul și sudul Basarabiei au trecut la RSS Ucraineană.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Cadrilaterul (Dobrogea de sud), Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

• Al doilea arbitraj de la Viena (30 august 1940). Prin arbitrajul germano-italian de la Viena, Ungaria a primit nordul Transilvaniei: 43.591 de km² cu aproximativ 2,5 milioane de locuitori, după istoricul Randolph Braham.
• Treznea, 9 septembrie 1940 (9 septembrie 1940). La Treznea, trupe maghiare au ucis 93 de oameni, 87 de români și 6 evrei, număr dat atât de surse românești, cât și de istoricul maghiar Balázs Ablonczy.
• Ip, 14 septembrie 1940 (13–14 septembrie 1940). La Ip, în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, soldați maghiari au ucis între 152 și 158 de români. Relatarea maghiară leagă uciderile de un atac cu mitraliera asupra trupelor.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

• Tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940). Prin Tratatul de la Craiova, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul (județele Durostor și Caliacra), unde recensământul din 1930 numărase 378.344 de locuitori.
• Schimbul de populație (toamna 1940). După Tratatul de la Craiova, 103.711 români au fost mutați din Cadrilater în România, iar 62.278 de bulgari din nordul Dobrogei au fost mutați în Bulgaria, potrivit istoricului Dennis Deletant.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

• Statul național-legionar (6 septembrie 1940 – ianuarie 1941). Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940; Ion Antonescu a guvernat cu Garda de Fier, care a avut 15 miniștri în guvernul din 14 septembrie.
• Masacrul de la Jilava (26–27 noiembrie 1940). În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, legionarii au ucis în închisoarea Jilava 64 de oameni politici și apărători ai ordinii interbelice, între ei un fost prim-ministru. Câteva ore mai târziu, legionarii i-au ucis pe Nicolae Iorga și pe Virgil Madgearu.
• Pogromul de la București (21–23 ianuarie 1941). În timpul rebeliunii legionare din 21–23 ianuarie 1941, la București au fost uciși 121 sau 125 de evrei (raportul Comisiei Wiesel dă ambele numere).

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

• Înaintarea din iulie 1941 (22 iunie – sfârșitul lui iulie 1941). România a intrat în război alături de Germania la 22 iunie 1941; Cernăuțiul a fost luat la 5 iulie, Chișinăul la 16 iulie, iar până la sfârșitul lui iulie toată Basarabia.
• Pogromul de la Iași (28/29 iunie – 6 iulie 1941). Pogromul s-a făcut din ordinul expres al lui Ion Antonescu, scrie Comisia Wiesel. Au murit între 13.266 de evrei, numărul recunoscut de SSI, serviciul român de informații, și 14.850, după numărătoarea comunității evreiești, în pogromul de la Iași și în trenurile morții.
• Trenurile morții (30 iunie – 6 iulie 1941). Din trenul spre Călărași, cu până la 5.000 de evrei, au ajuns vii 1.011 după șapte zile; din trenul spre Podu Iloaiei, cu până la 2.700, au coborât vii 700.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

• Basarabia și Bucovina, 1941 (iulie–august 1941). În Basarabia și Bucovina, trupe române și germane au ucis în 1941 între 45.000 și 60.000 de evrei, potrivit Comisiei Wiesel.
• Deportările peste Nistru (septembrie 1941 – 1942). După rapoartele guvernatorilor, în 1941 au fost deportați în Transnistria 147.712 evrei: 91.845 din Bucovina (cu Hotinul și Dorohoiul) și 55.867 din Basarabia. Cu deportările din 1942, între 154.449 și 170.737 de oameni. Între 105.000 și 120.000 de evrei deportați din România au murit acolo.
• Guvernământul Transnistriei (august 1941 – martie 1944). Între Nistru și Bug, România a administrat, fără s-o anexeze, Guvernământul Transnistriei, cu capitala la Tiraspol, apoi la Odesa. Acolo au fost uciși între 115.000 și 180.000 de evrei localnici. În total, Comisia Wiesel estimează între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni uciși sau morți în România și în teritoriile controlate de ea.
• Masacrul de la Odesa (22–24 octombrie 1941). După explozia din 22 octombrie 1941 care a ucis comandanți români, armata română a omorât evrei din Odesa; circa 22.000 au fost închiși în magaziile de la Dalnic și uciși.
• Bogdanovka și Domanovka (21 decembrie 1941 – 18 martie 1942). În județul Golta, condus de prefectul român Modest Isopescu, locotenent-colonel de jandarmi, Antonescu a permis masacrul de la Bogdanovka: polițiști ucraineni aduși din județ, ajutați de jandarmi români, au împușcat acolo circa 48.000 de evrei între 21 decembrie 1941 și 8 ianuarie 1942. La Domanovka, poliția ucraineană și jandarmii români au ucis 18.000 de evrei între 10 ianuarie și 18 martie 1942.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

• Deportarea romilor (1 iunie 1942 – 1944). Din iunie 1942 regimul Antonescu a deportat în Transnistria puțin peste 25.000 de romi, dintre care aproximativ 11.000 au murit. Circa 14.000 au supraviețuit; cei mai mulți s-au întors în primăvara lui 1944.
• Stalingrad (19–20 noiembrie 1942). Contraofensiva sovietică de la Stalingrad a lovit întâi Armata a 3-a română, la 19 noiembrie 1942, și Armata a 4-a română, a doua zi.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova), Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Crișana (sud), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud); Ungaria: Transilvania (nord), Crișana și Maramureș (nord).

• Deportările la Auschwitz (3 mai – 27 iunie 1944). După ocuparea Ungariei de către Germania, la 19 martie 1944, jandarmeria și administrația maghiară, împreună cu comandoul nazist condus de Adolf Eichmann, i-au închis pe evreii din nordul Transilvaniei în ghetouri din 3 mai 1944; între 16 mai și 27 iunie, 131.639 de oameni au fost deportați la Auschwitz în 45 de trenuri.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Frontul din martie–aprilie 1944 (17 martie – 6 aprilie 1944). În martie–aprilie 1944 Armata Roșie a luat nordul Basarabiei și al Bucovinei: Soroca la 17 martie, Bălți la 26 martie, Cernăuți la 29 martie, Hotin la 3 aprilie, Orhei la 6 aprilie.
• Ofensiva Iași–Chișinău (20–29 august 1944). Ofensiva sovietică pornită la 20 august 1944 a luat Iașiul la 21 august și Chișinăul la 24 august, iar până la 26 august tot sudul Basarabiei.
• 23 august 1944 (23 august 1944). La 23 august 1944 regele Mihai l-a arestat pe mareșalul Antonescu la Palatul Regal, iar România a ieșit din alianța cu Germania.
• Armistițiul de la Moscova (12 septembrie 1944). Armistițiul semnat la Moscova la 12 septembrie 1944 declara nul arbitrajul de la Viena și prevedea ca Transilvania, sau cea mai mare parte a ei, să revină României, sub rezerva tratatului de pace.
• Nordul Transilvaniei, 1944 (septembrie – 25 octombrie 1944). Trupele sovietice și române au luat Clujul la 11 octombrie, Oradea la 12 octombrie și Satu Mare și Carei la 25 octombrie 1944.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Deportarea germanilor în URSS (10–20 ianuarie 1945). În ianuarie 1945 aproximativ 75.000 de etnici germani din România au fost deportați la muncă în URSS. Au murit circa 12% dintre sași, circa 15% dintre șvabii bănățeni și aproape 20% dintre șvabii sătmăreni; pentru sași, Hannelore Baier dă 10% morți în URSS și încă 2% la repatriere.
• Guvernul Groza (6 martie 1945). La 6 martie 1945, sub presiune sovietică, s-a format guvernul Petru Groza, dominat de comuniști.
• Administrația românească revine (9–13 martie 1945). Comandamentul sovietic a alungat administrația românească din nordul Transilvaniei în noiembrie 1944. La 9 martie 1945, după patru luni de administrație militară sovietică, Stalin a lăsat-o să revină; la 13 martie a avut loc ceremonia de la Cluj.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Alegerile din 1946 (19 noiembrie 1946). Alegerile din 19 noiembrie 1946 au fost câștigate de blocul condus de comuniști prin falsificarea rezultatelor, potrivit istoricului Florian Banu.
• Tratatul de pace de la Paris (10 februarie 1947). Tratatul de pace semnat la Paris la 10 februarie 1947 a anulat arbitrajul de la Viena și a păstrat granița sovieto-română din 28 iunie 1940; a intrat în vigoare la 15 septembrie 1947.
• Abdicarea regelui Mihai (30 decembrie 1947). La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost forțat să abdice, iar în aceeași zi a fost proclamată Republica Populară Română.
• Votul femeilor (1929, 1938–1939, 1946). Femeile au primit votul în trei pași: în 1929, la alegerile locale, cu restricții; în 1938–1939, la cele parlamentare, doar știutoarele de carte de cel puțin 30 de ani; prin legea din iulie 1946, toate, de la 21 de ani.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Insula Șerpilor (4 februarie 1948). Printr-un protocol din 4 februarie 1948, insula a trecut la URSS; azi aparține Ucrainei.
• Naționalizarea (11 iunie 1948). Legea din 11 iunie 1948 a trecut în proprietatea statului întreprinderile industriale, băncile, societățile de asigurare, minele și societățile de transport.
• Insula Șerpilor trece la URSS (4 februarie 1948 (protocol); 23 mai 1948 (predare)). Protocolul româno-sovietic semnat la Moscova la 4 februarie 1948 prevedea că Insula Șerpilor „este încorporată în URSS”. Insula a fost predată la 23 mai 1948.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Lagărele Canalului, 1949–1953 (vara lui 1949 – 18 iulie 1953). După estimări minimale, pe șantierele Canalului Dunăre–Marea Neagră se aflau în fiecare moment 40.000–60.000 de deținuți. Lucrările au fost oprite la 18 iulie 1953.
• Închisoarea Pitești (decembrie 1949 – septembrie 1951). La Pitești, deținuți studenți au fost siliți prin tortură să-și tortureze colegii, în ceea ce regimul numea „reeducare”. Pentru întreaga „reeducare”, de la Suceava și Pitești la Gherla, raportul Comisiei Tismăneanu numără zeci de morți și câteva sute de schilodiți.
• Închisoarea Sighet (5–6 mai 1950 și anii următori). În noaptea de 5–6 mai 1950, 90 de foști demnitari au fost aduși la Sighet. Între 1950 și 1955 au trecut prin Sighet circa 180 de deținuți; 53 dintre ei au murit acolo.
• Închisoarea Gherla (1950–1952). „Reeducarea” începută la Pitești a fost extinsă în 1950 la Gherla. Gherla era o închisoare mare pentru deținuți cu pedepse lungi, mai ales țărani, muncitori și tineri.
• Închisoarea Aiud (1948–1964 (și deținuți politici în anii 1980)). Aiudul a fost una dintre marile închisori pentru deținuții politici cu pedepse grele, inclusiv muncă silnică pe viață. Aici au existat deținuți politici și în anii 1980.
• Lagărele Periprava și Salcia (anii 1950 – începutul anilor 1960). Raportul Comisiei Tismăneanu numește Periprava și Salcia, pe Dunăre, alături de punctele de lucru ale Canalului, drept cele mai dure lagăre de muncă, cu mortalitate ridicată.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Județele desființate (1950) (septembrie 1950 – februarie 1968). Legea nr. 5/1950 a înlocuit cele 58 de județe cu 28 de regiuni, împărțite în raioane, după model sovietic. Sistemul a durat până în februarie 1968.
• Regiunea Autonomă Maghiară (27 septembrie 1952 – februarie 1968). Constituția din 27 septembrie 1952 a creat Regiunea Autonomă Maghiară, cu centrul la Târgu Mureș. În 1956 avea 13.500 de km² și 731.387 de locuitori, dintre care 77,3% maghiari.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Deportarea în Bărăgan (18 iunie 1951 – 1956). În noaptea de Rusalii 1951, între 40.320 și aproximativ 44.000 de oameni, după sursă, au fost deportați în Bărăgan din fâșia de 25 de km de la granița cu Iugoslavia (Banat și sud-vestul Olteniei). Acolo au fost înființate 18 sate noi.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Colectivizarea 1949–1962 (martie 1949 – 27 aprilie 1962). Colectivizarea a strâns pământul țăranilor în gospodării agricole colective. A început în 1949, a încetinit după 1952, a fost reluată în forță în 1957 și declarată încheiată la 27 aprilie 1962.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Pleacă trupele sovietice (iunie–iulie 1958). Aproximativ 25.000 de soldați sovietici au părăsit România în iunie–iulie 1958. Retragerea fusese aprobată de statele Tratatului de la Varșovia la 24 mai 1958.
• Ceaușescu preia partidul (martie 1965). La câteva zile după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 19 martie 1965, Nicolae Ceaușescu a preluat conducerea partidului. În august 1965, noua constituție a schimbat numele statului în Republica Socialistă România.
• Discursul din balcon, 1968 (21 august 1968). La 21 august 1968, în fața a circa 100.000 de oameni, Ceaușescu a condamnat invadarea Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varșovia, la care România nu a participat. Raportul Comisiei Tismăneanu numește gestul o „mascaradă”, care i-a adus totuși entuziasmul populației.
• Revin județele (1968) (16 februarie 1968). Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 a împărțit țara în 39 de județe și municipiul București. Astăzi sunt 41 de județe și municipiul București.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Decretul 770 (1966) (1 octombrie 1966 – decembrie 1989). Decretul 770 din 1 octombrie 1966 a interzis avortul, cu puține excepții. Între 1966 și 1989, 9.452 de femei au fost înregistrate în statisticile mortalității materne, un număr subestimat, potrivit Comisiei Tismăneanu.
• Cutremurul din 1977 (4 martie 1977, ora 21:21). Cutremurul din Vrancea de la 4 martie 1977 a avut magnitudinea 7,4 și s-a produs la 94 de km adâncime. Potrivit rapoartelor oficiale finale, a ucis 1.578 de oameni, dintre care 1.424 în București.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Porțile de Fier I (16 mai 1972). Hidrocentrala și sistemul de navigație Porțile de Fier I, construite împreună cu Iugoslavia, au fost inaugurate la 16 mai 1972.
• Canalul inaugurat (1984) (26 mai 1984). Canalul Dunăre–Marea Neagră, lung de 64,4 km între Cernavodă și Agigea, a fost inaugurat la 26 mai 1984. Ramura nordică, Poarta Albă–Midia Năvodari, a fost terminată mai târziu.
• Casa Poporului (1984–1989). Demolările masive pentru Casa Republicii, azi Palatul Parlamentului, și pentru noul centru civic au început în 1984. Au fost demolate cartiere care formau un sfert din centrul istoric al Bucureștiului, iar zeci de mii de locuitori au fost mutați.
• Sistematizarea satelor (legea din 29 octombrie 1974; plan 1986–1988). În 1986, un raport al Comitetului Central propunea desființarea a 3.931 din cele 13.123 de sate, iar în 1988 Ceaușescu vorbea de 7.000–8.000. Până în decembrie 1989 au fost rase puține sate, printre ele Buda și Dimieni, lângă București.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Greva de la Motru (19 octombrie 1981). Decretul din 9 octombrie 1981 a pedepsit cu închisoarea „specula” cu alimente, iar cel din 17 octombrie a dus la raționalizarea pâinii, a făinii și a mălaiului. La 19 octombrie 1981, minerii din Motru au protestat împotriva rațiilor de pâine.
• Revolta de la Brașov (15 noiembrie 1987). La 15 noiembrie 1987, muncitorii uzinei de autocamioane „Steagul Roșu” au mers la Comitetul Județean de Partid, unde circa 8.000 de oameni, după participanți, au scandat împotriva lui Ceaușescu. Apoi 62 de muncitori au fost mutați forțat în alte orașe.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Timișoara (15–20 decembrie 1989). Protestul început la 15–16 decembrie în fața casei parohiale a pastorului László Tőkés a devenit revoltă, iar la 20 decembrie orașul era al protestatarilor. Potrivit procurorilor, 66 de oameni au fost împușcați mortal în seara și noaptea de 17/18 decembrie.
• București (21–22 decembrie 1989). Mitingul convocat de Ceaușescu la 21 decembrie s-a transformat în protest. În noaptea de 21/22 decembrie, demonstranții de la baricada din Piața Universității au fost reprimați cu focuri de armă.
• Cluj (21 decembrie 1989). La Cluj, la 21 decembrie, militarii au tras în demonstranți. Procurorii consemnează 11 morți la intersecția străzilor Napoca și Universității și 9 în zona Calea Moților.
• Sibiu (21–22 decembrie 1989). La 21 decembrie, militarii UM 01512 au tras în Piața Mare: cinci oameni au fost împușcați, unul mortal. La 22 decembrie, în luptele de lângă unitate, procurorii numără 19 morți din Ministerul de Interne, pe lângă alți militari și civili.
• Cugir (21 decembrie 1989). La Cugir, la 21 decembrie, muncitorii au ieșit în stradă și au atacat sediul miliției, poliția vremii. Milițienii baricadați înăuntru au tras focuri de avertisment; mulțimea a incendiat clădirea și a ucis doi milițieni. Potrivit presei locale, în Cugir au murit zece oameni între 21 decembrie și 10 ianuarie.
• Fuga lui Ceaușescu, 22 decembrie (22 decembrie 1989). La 22 decembrie 1989, mulțimea a ocupat sediul Comitetului Central. Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit cu elicopterul de pe acoperiș și au fost prinși în aceeași zi lângă Târgoviște.
• Târgoviște (22–25 decembrie 1989). Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați la 25 decembrie 1989 în cazarma din Târgoviște și executați în aceeași zi. Comisia Tismăneanu și procurorii militari numesc procesul un simulacru.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Uniunea Sovietică: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Câți au murit în 1989 (16–30 decembrie 1989). Comisia Tismăneanu dă 1.104 morți: 162 până la 22 decembrie și 942 între 22 și 27 decembrie. Rechizitoriul procurorilor militari din 2022 numără 153 de morți între 16 și 22 decembrie, ora 12, și 857 între 22 decembrie, ora 16, și 30 decembrie.
• Otopeni (23 decembrie 1989). În dimineața de 23 decembrie, la aeroportul Otopeni, militarii Armatei care apărau aeroportul au tras într-un detașament al trupelor de Securitate trimis în ajutor, luându-l drept inamic, și într-un autobuz cu civili. Potrivit procurorilor, au murit 48 de oameni: 40 de militari și 8 civili.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Ucraina: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă); Republica Moldova: ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Târgu Mureș, martie 1990 (19–20 martie 1990). În ciocnirile dintre români și maghiari de la Târgu Mureș, din 19–20 martie 1990, au murit cinci oameni și peste 300 au fost răniți, potrivit Helsinki Watch.
• Mineriada, iunie 1990 (13–15 iunie 1990). După 52 de zile de protest în Piața Universității, forțele de ordine și mii de mineri aduși la București au atacat demonstranții. Procurorii consemnează patru oameni împușcați mortal și 1.388 de oameni vătămați.
• Constituția din 1991 (21 noiembrie – 8 decembrie 1991). Constituția României a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare după referendumul din 8 decembrie 1991.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Ucraina: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă); Republica Moldova: ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• Legile limbii, Chișinău 1989 (31 august 1989). La 31 august 1989, Sovietul Suprem, parlamentul RSS Moldovenești, a declarat limba română, numită atunci „moldovenească”, limbă de stat. Tot atunci s-a revenit la alfabetul latin.
• Nordul Bucovinei, în Ucraina (24 august 1991). La 24 august 1991, Rada Supremă a Ucrainei a proclamat independența. Nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul fostului județ Hotin și Bugeacul (sudul Basarabiei, spre Marea Neagră) au rămas în statul ucrainean independent.
• Independența Moldovei (27 august 1991). La 27 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență și a desprins republica de Uniunea Sovietică.
• Războiul de pe Nistru, 1992 (2 septembrie 1990; martie – 21 iulie 1992). Regiunea transnistreană s-a proclamat republică separată la 2 septembrie 1990. După luptele din 1992, inclusiv la Tighina (Bender), Mircea Snegur și Boris Elțîn au semnat la Moscova, la 21 iulie 1992, acordul de încetare a focului.

Pe hartă: România: Oltenia, Muntenia, Moldova, la vest de Prut, Bucovina de sud, Dobrogea de nord, Transilvania (sud), Transilvania (nord), Crișana (sud), Crișana și Maramureș (nord), Banatul de câmpie, Banatul de munte; Ucraina: Bucovina de nord, ținutul Herța, ținutul Hotinului (nord, azi în Ucraina), sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad), Bugeacul de est (Cetatea Albă); Republica Moldova: ținutul Hotinului (sud, azi în Republica Moldova), Basarabia (centru și nord), sudul Basarabiei (Cahul), sud-estul Basarabiei (azi în Republica Moldova); Bulgaria: Cadrilaterul (Dobrogea de sud).

• România în NATO (29 martie 2004). La 29 martie 2004, România a devenit membră NATO, împreună cu Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.
• România în Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, pe baza tratatului de aderare semnat la 25 aprilie 2005.
• Granița maritimă (CIJ 2009) (3 februarie 2009). Curtea Internațională de Justiție a trasat în unanimitate granița maritimă dintre România și Ucraina. Insulei Șerpilor i s-a lăsat doar marea teritorială de 12 mile marine; în rest, nu a influențat linia.
• România în Schengen (31 martie 2024 (aer și mare); 1 ianuarie 2025 (uscat)). Controalele la frontierele dintre România și celelalte state Schengen au fost ridicate în porturi și aeroporturi la 31 martie 2024, iar pe uscat la 1 ianuarie 2025.
• Recensământul din 2021 (1 decembrie 2021). La recensământul din 2021, populația rezidentă a României era de 19.053.815 persoane, cu 1,1 milioane mai puține decât în 2011.
• Românii din străinătate (2024). Potrivit ONU (UN DESA), în 2024 circa 4,58 milioane de persoane născute în România trăiau în alte țări, cele mai multe în Germania, Italia și Regatul Unit.