„Pe aici nu se trece”: Mărășești, 1917

Capitolul

24 iulie – 1 august

Durata

9 zile

Comandant

general Averescu

Rezultat

victorie româno-rusă

În zori de 24 iulie, pe valea Cașinului miroase a iarbă cosită și a explozibil: Armata 2 a generalului Alexandru Averescu iese din tranșee umăr la umăr cu trupe ruse și lovește ca să încercuiască și să distrugă Armata 9 germană. E prima mare ofensivă românească a verii, după iarna refacerii, iar omul care o conduce răspunde în fața șefului Marelui Cartier General, Constantin Prezan.

Până la 1 august, ofensiva se oprește după victoria de la Mărăști, consemnată de surse: rămâne singura dintre cele două ofensive plănuite ale verii care se duce la capăt, fiindcă operațiunea paralelă de la Nămoloasa e abandonată între timp. Armata rusă, zguduită de revoluție, nu mai poate fi socotită un partener sigur.

Mărăștiul le dă românilor altceva decât kilometri: dovada că armata reclădită în iarna 1916–1917, cu Misiunea franceză a generalului Berthelot, poate bate Puterile Centrale. Peste câteva zile, aceeași armată va avea de dovedit că știe și să reziste.

Eu am contrasemnat decretul pentru înaintarea dumneavoastră la gradul de general…

Constantin Prezan către Alexandru Averescu, șeful Marelui Cartier General către comandantul Armatei 2 (Wikipedia RO).

Între timp: cu câteva zile înainte se stinsese ofensiva Kerenski (1–19 iulie), ultima ofensivă rusă a războiului, iar prăbușirea ei îngropa și planul de la Nămoloasa.

Capitolul

6 august – 3 septembrie

Durata

29 de zile

Pierderi românești

27.410

Pierderi inamice

60.000–65.000

În dimineața de 6 august, bubuitul artileriei lui Mackensen se aude până dincolo de Siret: feldmareșalul lovește la Mărășești ca să spargă frontul, să urce pe valea Siretului spre Adjud și să dea mâna cu Armata 1 austro-ungară venită dinspre Oituz. În cale îi stă Armata 1 română a generalului Eremia Grigorescu, alături de trupe ruse.

Urmează 29 de zile de atacuri și contraatacuri între Siret și Putna, pe aliniamentul Muncelu–Mărășești. Românii pierd 27.410 de oameni: 5.125 de morți, 9.818 de dispăruți, 12.467 de răniți, iar rușii, din aceleași tabele, 25.650. Pierderile inamicului se ridică, după aceleași tabele, la 60.000–65.000 de oameni.

La 3 septembrie, Mackensen oprește atacul ca să mute trupe pe Frontul Italian. Ofensiva eșuase, iar frontul din zonă se stabilizează până la sfârșitul războiului. Cea mai mare bătălie de pe frontul românesc se sfârșea fără minuni, în lectura acestei pagini: cu tranșee, cu artilerie și cu divizii ruse care rămăseseră în linie.

Mărășeștii au fost mormântul iluziilor germane.

Ordinul de zi al generalului Grigorescu, citat în surse secundare (Boghean, CCD Bacău).

Între timp: în Flandra, aliații încleștaseră a treia bătălie de la Ypres, Passchendaele (iulie–noiembrie 1917): vara lui 1917 sângera pe toate fronturile.

Capitolul

8–22 august

Durata

15 zile

Deschiderea

cam 200 de tunuri

Rezultat

victorie defensivă

În dimineața de 8 august, valea Oituzului se umple de bubuit: cam 200 de guri de foc, dintre care 30 de piese grele, se descarcă asupra Corpului IV român. Planul Puterilor Centrale e limpede: valea Trotușului spre Onești, apoi spre Adjud, unde trupele de Oituz trebuie să dea mâna cu cele de la Mărășești.

Timp de 15 zile, românii sprijiniți de trupe ruse țin văile Slănicului, Oituzului și Cașinului. Inamicul înaintează pe alocuri câțiva kilometri, dar joncțiunea nu se face niciodată: succesul strategic rămâne de partea apărării.

La 22 august, a treia bătălie de la Oituz se încheie cu o victorie defensivă românească. Grupul Gerok, aceeași unitate bătută la Mărăști, și Corpul 8 (o divizie germană și două austro-ungare) rămân blocați în munți, iar cleștele gândit la Adjud nu se mai închide.

Între timp: la câteva zeci de kilometri spre sud-est, cazanul Mărășeștilor decidea aceeași joncțiune: cele două bătălii se suprapun zi cu zi între 8 și 22 august.

Capitolul

22 august / 4 septembrie

Unitatea

Regimentul 43/59, Compania 7

Misiunea

joncțiunea companiilor 5–6

Ora atacului

în jur de 21:15

Pe ploaie torențială, în noroi până la glezne, Regimentul 43/59 Infanterie urcă la 20 august stil vechi spre Dealul Secului, la vest de Fitionești, ca să schimbe Regimentul 35 în linia întâi. Sublocotenentul Teodoroiu își cară arma, ranița, cartușiera cu 160 de cartușe și cinci grenade.

Două zile stă Compania 7 în rezervă. La 22 august stil vechi, plutonul ei primește misiunea de a ține joncțiunea dintre companiile 5 și 6. În jur de 21:15 începe pregătirea de artilerie germană; atacul e respins, românii trec la contraatac, iar plutonul, înaintând mai repede decât compania vecină, rămâne cu flancul stâng descoperit, exact unde inamicul își concentrează focul.

Ecaterina Teodoroiu cade secerată de mitralieră în timp ce își îmbărbătează ostașii. Data morții e 22 august stil vechi, adică 4 septembrie stil nou, la o zi după sfârșitul oficial al bătăliei de la Mărășești, în ultimele ei lupte. E îngropată la «Poienele», lângă căpitanul Dumitru Morojan, căzut cu o zi înainte; osemintele ajung la Târgu Jiu în iunie 1921.

Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!

Cuvinte atribuite Ecaterinei Teodoroiu în clipa morții, «intrate în memoria colectivă» (Wikipedia RO).

Între timp: cu o zi înainte, Mackensen oprise atacul de la Mărășești ca să mute trupe pe Frontul Italian, iar frontul din Moldova se stabilizase.