Ce-a câștigat de fapt Plevna?

Capitolul

aprilie – iulie 1877

Convenția cu Rusia

București, 4/16 aprilie 1877

Independența citită

9/21 mai 1877, parlamentul

Bateriile de la Calafat

spre Vidin, la început de mai

De pe malul de nord al Dunării, bateriile românești de la Calafat schimbă focuri cu tunurile Vidinului de peste fluviu: bubuitul trece apa dintr-un mal într-altul, la început de mai. Cu o lună înainte, la 4 aprilie 1877 stil vechi, România semnase la București convenția care deschidea armatelor ruse drumul prin țară spre Dunăre, cu făgăduiala că integritatea României va fi respectată. Bucureștiul mobilizase, iar tunurile de la Calafat vesteau că războiul începuse deja pe fluviu.

La 9 mai stil vechi – 21 mai în calendarul de azi – Mihail Kogălniceanu s-a ridicat în parlament și a declarat România independentă; camerele au votat-o în aceeași zi, iar prințul Carol a semnat actul a doua zi. Cinci veacuri de suzeranitate otomană au fost lepădate printr-un discurs; ca lepădarea să țină, a trebuit un război.

Războiul a venit repede. Rușii au trecut Dunărea și au luat Nicopolea la 16 iulie; Osman Nuri Pașa, pornit din Vidin cu vreo 12.000 de oameni și 54 de tunuri, a găsit Nicopolea deja pierdută și a cotit spre sud. La 19 iulie a ajuns la Plevna și a ocupat dealurile golașe de la nord și est de oraș – chiar când tunurile diviziei generalului Schilder-Schuldner, trimise de la Nicopole, intrau în acțiune. Asediul a început a doua zi.

Se încheiase o convenție cu România, care îngăduia trecerea rușilor prin țară. Românii și-au proclamat independența față de Turcia.

Encyclopaedia Britannica, 1911, «Russo-Turkish Wars», aprilie–mai 1877 (traducerea redacției)

Între timp În timp ce armatele mărșăluiesc, Londra joacă tenis: primul turneu de la Wimbledon se dispută în vara lui 1877 și îl câștigă Spencer Gore.

Capitolul

iulie – septembrie 1877

Prima bătălie

20 iulie 1877

Marele Asalt

30 august stil vechi / 11 septembrie

Armata de Vest

trupe române și ruse sub comanda prințului Carol

La 20 iulie, oamenii generalului Schilder-Schuldner năvălesc în lucrările exterioare ale Plevnei și-i scot pe otomani din întărituri – dar Osman Pașa contraatacă și-i aruncă înapoi: rușii au pierdut 2.800 de oameni din 8.000, otomanii 2.000. A doua bătălie, de la sfârșitul lui iulie, pornită din trei părți deodată, s-a frânt de redutele de la nord și est de oraș.

Bucureștiul a răspuns chemării rusești în ajutor. Carol I a preluat comanda armatelor unite ruso-române din fața Plevnei; Skobelev a tăiat drumul aprovizionării la Lovcea, pe 3 septembrie; până la sfârșitul lui august toată armata română trecuse Dunărea. La 11 septembrie – 30 august în calendarul românesc – a pornit Marele Asalt: Skobelev a luat două redute sudice, iar Divizia 4 română a colonelului Alexandru Anghelescu, cu prințul Carol la comanda Armatei de Vest, a năvălit asupra redutei Grivița.

Au trebuit patru asalturi sângeroase, iar căpitanul Valter Mărăcineanu, printre alții, nu s-a mai întors. Turcii au reluat cele două redute ale lui Skobelev, dar n-au mai putut să-i clintească pe români din Grivița – singura redută pe care aliații aveau s-o țină până la capătul asediului. După septembrie asalturile frontale au încetat, iar generalul Totleben, inginerul Sevastopolului, a preluat lucrările de asediu.

Românii au luat o redută Grivița, Skobelev a ocupat două redute pe frontul de sud, dar atacul din centru, pe frontul Radișevo, a eșuat.

Encyclopaedia Britannica, 1911, «Plevna», 11 septembrie 1877 (traducerea redacției)

Între timp La Șipca, din 21 august, rușii țin trecătoarea împotriva asalturilor lui Suleiman Pașa.

Capitolul

octombrie 1877 – ianuarie 1878

Rahova

19–21 noiembrie 1877

Spargerea

9 decembrie, peste Vit

Capitularea

28 noiembrie stil vechi / 10 decembrie

Plevna flămânzește, iar aliații îi smulg una câte una sprijinirile din afară. În noiembrie, coloanele româno-ruse ale lui Slăniceanu și Meyendorf dau asaltul Rahovei de pe Dunăre – garnizoana care l-ar mai fi putut aproviziona pe Osman Pașa – și o iau. În jurul Plevnei nu mai rămâne decât o întrebare: ieșire prin spargere sau capitulare.

În noaptea de 9 decembrie, rămași fără hrană, otomanii au încercat să spargă încercuirea spre vest, peste Vit, spre Sofia. Osman Pașa a fost rănit grav în luptă, iar a doua zi – 10 decembrie, 28 noiembrie în calendarul românesc – s-a predat colonelului român Mihail Cerchez, comandantul Diviziei 2.

După cădere, armata română s-a întors spre Dunăre și a dus operațiunile Vidin–Smârdan din ianuarie 1878. Pentru Plevna campania se sfârșise; pentru România prestigiul era câștigat, dar lucrarea juridică – recunoașterea pe care nicio armată nu și-o poate da singură – abia urma, în martie la San Stefano și în iulie la Berlin.

A ținut poziția, după ce a fost strâns încercuit, până la 9 decembrie, când, silit de lipsuri să-și taie drum, a fost rănit grav și obligat să capituleze.

Encyclopaedia Britannica, 1911, «Osman (pasha)», 9–10 decembrie 1877 (traducerea redacției)

Între timp În răsărit, cetatea Kars cade în mâinile rușilor, în noiembrie 1877.

Capitolul

martie – iulie 1878

San Stefano

3 martie 1878

Congresul de la Berlin

13 iunie – 13 iulie 1878

Schimbul

Dobrogea de Nord intră, Basarabia de sud iese

La 3 martie 1878, la San Stefano, Rusia și Imperiul Otoman își semnează pacea între ei: pana trece hârtia dintr-o mână într-alta, iar Marile Puteri ale Europei refuză s-o recunoască. Tratatul se întoarce pe masă: în iunie un congres se adună la Berlin ca să redeseneze ce desenase San Stefano.

Tratatul de la Berlin s-a semnat la 13 iulie 1878. A recunoscut independența României – și a impus schimbul: Dobrogea de Nord și Delta Dunării României, cele trei județe sud-basarabene Cahul, Bolgrad și Ismail Rusiei, în pofida rugăminților delegaților români. Ocupația rusească a Bulgariei a fost plafonată la nouă luni.

Așadar sloganul are nevoie de trei date. Independența a fost proclamată la București în mai 1877, plătită la reduta Grivița în august și recunoscută în Europa în iulie 1878. Războiul a fost necesar; tratatul a fost suficient – iar cine repetă sloganul fără cele trei date spune doar o treime de adevăr.

La 13 iulie 1878 s-a semnat Tratatul de la Berlin: România și-a primit independența (dar a fost silită să cedeze Basarabia Rusiei, primind în schimb Dobrogea).

Encyclopaedia Britannica, 1911, 13 iulie 1878 (traducerea redacției)

Între timp La Constantinopol, corespondentul MacGahan moare de tifos la 9 iunie 1878.