Insula latină

Într-o dimineață, în anii de după 106, pe ulițele Sarmizegetusei se amestecă graiuri din tot imperiul — coloniști aduși, cum scrie Eutropius, „din toată lumea romană” după cele două războaie dacice ale lui Traian, din 101–102 și 105–106, își descarcă sacii într-o provincie abia întemeiată. Latina adusă de ei avea să rămână mult după plecarea administrației.

Provincia a ținut aproape 170 de ani. În jurul lui 271 Aurelian a sfințit abandonarea definitivă a Daciei și s-a retras dincolo de Dunăre, întemeind la sud o nouă Dacia Aureliana, împărțită apoi în două, cu una dintre jumătăți condusă de la Serdica — Sofia de azi. La nord de fluviu, latina s-a vorbit mai departe, ruptă de Roma.

Ruptă e cuvântul: româna s-a format între secolele al V-lea și al VII-lea, după datarea lingvistului G. Ivănescu, și a crescut singură — o insulă latină la 1.137 de kilometri de Roma, cum arată arcul Roma–București.

Dacia Traiana was a Roman province for nearly 170 years, until the reigns of Gallienus and Aurelian when it was abandoned (c. 271 CE).

World History Encyclopedia, „Dacia”

În 587, în campania împotriva avarilor și slavilor, un ostaș a strigat „torna, torna, fratre!” — întoarce-te, întoarce-te, frate — în limba lui maternă, cum povestesc Theophylact Simocatta și Theophanes. Cercetătorii români au citit-o multă vreme drept prima urmă scrisă a romanității balcanice; un studiu din 2024 al Elisabetei Negrău aude în ea latina ostașilor și găsește forma „fratre” doar în copii mai târzii.

Apoi hârtia. Psaltirea Hurmuzaki, copiată, după filigrane, cam în primul deceniu de după 1500, e cel mai vechi scris cunoscut în română — o copie bilingvă. Cel mai vechi document datat precis e o scrisoare de negustor: la sfârșitul lui iunie 1521 Neacșu din Câmpulung îi scria cu chirilice judelui Brașovului că turcii au ieșit din Sofia și au pornit în sus pe Dunăre. Scrisoarea numește până și „Țara Rumânească”.

A urmat tiparul: Evangheliarul de la Sibiu din 1551–1553, apoi Tetraevanghelul lui Coresi la Brașov în 1561 — prima ediție cu Evanghelia doar în română — și Palia de la Orăștie în 1582, primele cărți ale Vechiului Testament, traduse de pastori calvini ardeleni.

I pak dau știre domniie tale za lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eșit den Sofiia…

Scrisoarea lui Neacșu, Câmpulung, sfârșitul lui iunie 1521

Pe la 1561, pe când Coresi își potrivea literele la Brașov, un cumpărător cerea la piață „pâinea” — cu articolul lipit la coada cuvântului, ca azi: omul. Româna e limba romanică ce și-a pus articolul la sfârșit — -l din omul e latinescul illum, spun dicționarele, un demonstrativ, ca în celelalte limbi romanice — și împarte șmecheria cu albaneza, bulgara și macedoneana: uniunea lingvistică balcanică.

Infinitivul a pățit cam la fel: româna zice vreau să cânt, cu conjunctivul acolo unde latina avea infinitiv. Viitorul se face cu a vrea; genitivul și dativul s-au contopit; împrumuturile slave s-au adunat teanc. Oase vechi, încheieturi noi.

Iar oasele vechi sunt reale: cazuri acolo unde franceza nu mai are niciunul, un gen neutru, un vocativ în -e — frate! Prima gramatică tipărită ce le-a descris pe toate, Elementa linguae daco-romanae a lui Micu și Șincai, a ieșit de sub teascurile lui Joseph von Kurzböck la Viena în 1780 — Micu era atunci capelan la colegiul greco-catolic Sfânta Barbara de acolo — și a împins alfabetul latin.

The definite articles are usually attached to the end of the noun as enclitics.

rezumatul însuși al gramaticilor

Între 1895 și 1907 Gustav Weigand a umblat din sat în sat, prin 752 de localități, cu carnețelul în mână, întrebând cum se zice la lucrurile de toate zilele: răspunsurile umplu Linguistischer Atlas des dacorumänischen Sprachgebietes, scos la Leipzig în nouă fascicule și încheiat în 1909. Din româna comună, vorbită până pe la secolul al X-lea, coboară patru dialecte: dacoromâna la nord de Dunăre, aromâna și meglenoromâna la sud de linia Jireček și istroromâna — poate doar vreo 120 de vorbitori fluenți rămași în Istria.

Româna s-a scris cu chirilice până târziu în secolul al XIX-lea: alfabetele de tranziție au amestecat litere latine între 1830 și 1860, iar alfabetul latin a devenit oficial în Țara Românească și Transilvania în 1860, în Moldova în 1862. Cel mai vechi scris cu litere latine e mai vechi — un text ardelenesc de la sfârșitul secolului al XVI-lea, cu ortografie maghiară.

Azi româna e oficială în România și Moldova și e vorbită ca limbă maternă de vreo 22 de milioane de oameni, după socoteala Ethnologue. Curtea Constituțională a Moldovei a decis în decembrie 2013 că limba de stat e româna; Parlamentul a scris-o în toate legile la 16 martie 2023, promulgat la 22 martie.

the Declaration of Independence made a clear distinction, expressly opting for the term “Romanian language”.

Curtea Constituțională a Moldovei, hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013, §108 (traducerea oficială în engleză)