mariuscomper.uk English

Robia romilor în Moldova și Țara Românească · 1385–1856

Copiii scoși la mezat în 1851 aveau nume

În septembrie 1851, gazeta oficială a Moldovei anunța scoaterea la mezat a romilor înrobiți de pe moșia Heleșteni, după moartea unui boier plin de datorii. Lista îi cuprindea pe toți, familie cu familie, cu nume și vârstă: vreo 350 de oameni, dintre care 146 de copii sub 15 ani. În decembrie 1855, robia s-a încheiat în Moldova. Legile i-au despăgubit pe stăpâni; oamenii eliberați n-au primit nicio despăgubire.

Marius Comper · 27 septembrie 2026

Lista de la Heleșteni

Vistiernicul Alecu Sturza murise lăsând datorii mari. Văduva lui, Elenco, își cerea înapoi zestrea: 15.500 de galbeni. La 10 mai 1851, Divanul Moldovei, cea mai înaltă instanță a țării, a hotărât să se vândă la mezat o parte din avere. În avere intrau și romii de pe moșia lui de la Heleșteni, în ținutul Roman. Hotărârea a apărut în Buletinul oficial de la Iași din 16 septembrie 1851, cu lista lor alăturată.

Lista îi împarte în patru cete, fiecare condusă de un jude, rom și el, care strângea dările și le trimitea, prin bulibașă, stăpânului. Fiecare familie are un număr: întâi capul familiei, apoi ceilalți membri, fiecare cu vârsta lui și, uneori, cu meseria: fierar, cântărar, cobzar, scripcar, zlătar, ciurar.

sub 15 ani 010203040506070 vârsta în 1851
Fiecare punct e un om de pe listă, așezat după vârstă. 146 din 351 nu împliniseră 15 ani.

Ceata 1 · Lui Ștefan sin Iordaki Kostaki

  1. 1.
  2. 2.
  3. 3. Talapan brat Mistrian
  4. 4.
  5. 5.
  6. 6.
  7. 7.
  8. 8.
  9. 9.
  10. 10.
  11. 11.
  12. 12.
  13. 13.
  14. 14.
  15. 15.
  16. 16.
  17. 17.
  18. 18.
  19. 19.
  20. 20.
  21. 21.
  22. 22.
  23. 23.
  24. 24.
  25. 25.
  26. 26.
  27. 27.
  28. 28.
  29. 29.
  30. 30.
  31. 31.
  32. 32.
  33. 33.
  34. 34.
  35. 35.
  36. 36.
  37. 37.

Ceata 2 · Mărğian săn Latsku Vișan

  1. 1.
  2. 2.
  3. 3.
  4. 4.
  5. 5.
  6. 6.
  7. 7.
  8. 8.
  9. 9.
  10. 10.
  11. 11.
  12. 12.
  13. 13.
  14. 14.
  15. 15.
  16. 16.
  17. 17.
  18. 18.
  19. 19.
  20. 20.
  21. 21.
  22. 22.
  23. 23.
  24. 24.
  25. 25.
  26. 26.
  27. 27.

Ceata 3 · Gheorghe sin Vasilie Kantarağiu

  1. 1.
  2. 2.
  3. 3.
  4. 4.
  5. 5.
  6. 6.
  7. 7.
  8. 8.
  9. 9.
  10. 10.
  11. 11.
  12. 12.
  13. 13.
  14. 14.
  15. 15.
  16. 16.
  17. 17.
  18. 18.
  19. 19.
  20. 20.

Ceata 4 · Gheorghie a Bratului sin Zlatariul

  1. 1.
  2. 2.
  3. 3.
  4. 4.
  5. 5.
  6. 6.
  7. 7.
  8. 8.
  9. 9.
  10. 10.
  11. 11.
  12. 12.
  13. 13.
  14. 14.
  15. 15.
  16. 16.
  17. 17.
  18. 18.
  19. 19.
  20. 20.

Numele sunt scrise cum le-a transcris Moses Gaster în 1923 din literele chirilice ale Buletinului; pe cele neobișnuite el le-a cules cu italice, ca aici. Un nume nu se mai putea citi. Gaster numără 349 de oameni, dar rândurile tabelului său dau 351. Tot el dă o dată, 9 septembrie, pentru numărul din Buletin pe care îl citează ca apărut la 16 septembrie. În două familii, potrivit vârstelor, mama ar fi avut nouă sau zece ani când a născut primul copil; Gaster credea că acel copil era de fapt un frate sau o soră a unuia dintre părinți.

Tabelul tipărit de Gaster: ceata întâi, familia lui Ioan Mătrean Duminikă, 70 de ani, cu Barikă, 10, Zoitsa, 12, și Krihan, 4.
Începutul listei în transcrierea lui Moses Gaster, Journal of the Gypsy Lore Society, 1923. Ceata întâi se deschide cu Ioan Mătrean Duminikă, de 70 de ani, cu Barikă, Zoitsa și Krihan, de 10, 12 și 4 ani. Domeniu public · exemplarul Universității din Michigan, prin Internet Archive

Ce însemna să fii rob

Cel mai vechi act care pomenește robi romi la nord de Dunăre e din 1385: Dan I, domnul Țării Românești, trece mănăstirii Tismana 40 de sălașe, adică familii, pe care Vladislav I le dăruise mai înainte. În Moldova, prima mențiune e din 1428, când Alexandru cel Bun dăruiește mănăstirii Bistrița 31 de sălașe. De atunci și până în 1856 au trecut aproape cinci sute de ani.

În actele vremii, robii romi sunt numiți „țigani”; cuvântul apare aici numai în citate.

Robii aveau trei feluri de stăpâni: domnul țării, care avea cei mai mulți, mănăstirile și boierii. Robii domnului umblau de obicei prin țară, își practicau meseriile și plăteau o dare vistieriei. Robii mănăstirilor și ai boierilor lucrau unde îi punea stăpânul: fierari, zidari, bucătari, vizitii, lăutari, slugi la curte, muncitori pe moșie.

Stăpânul îi putea vinde, schimba pe alt bun, lăsa moștenire, da ca zestre sau folosi la plata unei datorii. Mezatul de la Heleșteni a pornit de la două dintre acestea: datoriile unui boier și zestrea cerută de văduva lui.

Femeia luată de la bărbat, fata răpită de la părinți, copiii rupți de la sânul născătorilor lor și răzleți, și despărțiți unii de alții, și vânduți ca vitele la deosebiți cumpărători în cele patru colțuri ale României.

Mihail Kogălniceanu, discurs la Academia Română, 1891

Căsătoria cerea învoirea stăpânului. Când doi robi cu stăpâni diferiți se luau fără învoire, obiceiul pământului desfăcea căsătoria, iar copiii se împărțeau în mod egal între cei doi stăpâni. Omul liber care se căsătorea cu o roabă sau cu un rob devenea și el rob, împreună cu copiii. Abia după 1766 câteva legi au încercat să oprească împărțirea copiilor.

Stăpânul nu avea drept de viață și de moarte, dar robii puteau fi bătuți, ținuți în foame, închiși în închisorile stăpânului, iar roabele de la curțile boierești erau adesea abuzate sexual. Mihail Kogălniceanu își amintea că văzuse în tinerețe, pe ulițele Iașilor, oameni cu lanțuri la mâini și la picioare, unii cu coarne de fier prinse de frunte și legate cu un colan în jurul gâtului.

Codul Calimach al Moldovei, din 1817, numea robia „împotriva firescului drit al omului”, iar Legiuirea Caragea a Țării Românești, din 1818, scria că „stăpânul nu are putere asupra vieții țiganului”. Codurile n-au desființat robia, care a continuat încă patru decenii.

Portret în ulei al lui Mihail Kogălniceanu.
Mihail Kogălniceanu, pictat de Mișu Popp. A scris, împreună cu Petre Mavrogheni, legea din 1855 a Moldovei. Mișu Popp · domeniu public · Wikimedia Commons

Am atâtea suflete de țigani, am vândut și am cumpărat atâtea suflete de țigani.

Vorba stăpânilor, citată de Kogălniceanu: robii se numărau pe „suflete”

Cum s-a terminat, lege cu lege

Robia s-a desființat treptat, categorie cu categorie. Între 1843 și 1847, cele două principate i-au eliberat pe robii statului și pe ai mănăstirilor; robii boierilor au fost eliberați abia în 1855 și 1856. În 1848, o eliberare a fost anulată după trei luni.

Ilinka avea

  1. nenăscută

    1832 · Țara Românească

    O lege îi pune pe robii statului sub Vornicia Temnițelor și îi cere acesteia să cumpere robi de la particulari. Între 1833 și 1839 cumpără 185 de oameni, cu 86.328 de lei. Nu-i eliberează: devin robii statului, adică plătitori de dări.

  2. nenăscută

    1839 · Moldova

    Robul pe care stăpânul vrea să-l vândă câștigă dreptul să se răscumpere el însuși, la prețul vânzării.

  3. nenăscută

    22 martie 1843 · Țara Românească

    Robii statului sunt trecuți la autoritățile obișnuite și încetează să fie robi.

  4. nenăscută

    31 ianuarie și 14 februarie 1844 · Moldova

    Sunt eliberați robii mănăstirilor, apoi ai statului. Din dările celor dintâi se face un fond pentru răscumpărarea robilor scoși la vânzare de particulari. Tinerii Iașului îi mulțumesc domnului, iar foaia lui Kogălniceanu scoate un număr tipărit pe hârtie verde.

  5. nenăscută

    11 februarie 1847 · Țara Românească

    Sunt eliberați robii mănăstirilor, ai bisericilor și ai altor așezăminte, fără despăgubire.

  6. nenăscută

    9/21 iunie 1848 · Țara Românească

    Proclamația de la Islaz cere, la articolul 14, eliberarea robilor cu despăgubirea stăpânilor. La 26 iunie, Guvernul provizoriu îi declară liberi pe robii particularilor; o comisie de trei oameni, Ioasaf Znagoveanu, Cezar Bolliac și Petrache Poenaru, le dă adeverințe de slobozenie.

  7. nenăscută

    28 septembrie/10 octombrie 1848 · Țara Românească

    Revoluția e înfrântă, decretul e anulat, iar cei eliberați în vară redevin robi.

  8. nenăscută

    22 noiembrie 1850 · Țara Românească

    Familiile de robi nu mai pot fi despărțite prin vânzare sau danie. Stăpânul care vrea să vândă trebuie să se adreseze vistieriei, care cumpără robii și îi eliberează pe loc.

  9. sub un an

    16 septembrie 1851 · Moldova

    Buletinul oficial de la Iași publică lista de la Heleșteni: romii de pe moșia Sturza vor fi vânduți la mezat.

  10. 4 ani

    iunie 1855 · Țara Românească

    Domnul Barbu Știrbei numește robia o monstruozitate într-un memoriu despre reformele țării. În același an, Vasile Alecsandri își eliberează robii familiei fără să ceară nimic.

  11. 5 ani

    28 noiembrie și 10/22 decembrie 1855 · Moldova

    Domnul Grigore Ghica cere desființarea robiei; proiectul îl scriu Petre Mavrogheni și Mihail Kogălniceanu, iar Divanul îl votează. Preambulul legii declară robia desființată pentru totdeauna, iar pe toți cei care calcă pământul Moldovei, oameni liberi.

  12. 5 ani

    8/20 februarie 1856 · Țara Românească

    Știrbei promulgă legea care îi eliberează pe toți robii particularilor. E ultimul act al robiei în Principate.

  13. 13 ani

    1864 · România

    Reforma agrară. O parte dintre foștii robi așezați pe moșii primesc pământ și devin mici proprietari.

Actele sunt datate pe stil vechi. Unde două date sunt despărțite de o bară, a doua e pe stil nou, cu 12 zile mai târziu; datele legate prin „și” sunt evenimente diferite.

Desen în tuș: un om ridică brațul în fața unei mulțimi de bărbați și femei, unii îngenuncheați.
Theodor Aman, alegorie a dezrobirii romilor, pe la 1848. Reproducere după un album vechi. Theodor Aman · domeniu public · Wikimedia Commons

Cine a primit bani

Robii statului și ai mănăstirilor au fost eliberați fără ca cineva să fie despăgubit. Pentru robii boierilor, însă, din 1832 încoace a contat aceeași regulă: stăpânul nu trebuia să piardă nimic. Statul plătea prețul pieței, uneori mai mult, deși existau voci care cereau eliberarea fără despăgubire. Chiar și revoluția din 1848 le promitea stăpânilor despăgubiri.

Legile din 1855–1856 au păstrat regula. În Moldova, stăpânul primea 8 galbeni pentru un vătraș, adică un rob așezat pe moșie, sau pentru un lingurar, și 4 galbeni pentru un lăieș, adică un rob fără loc statornic. Pentru invalizi și prunci nu primea nimic. Vistieria n-avea bani, așa că stăpânii au primit bonuri de stat cu o dobândă de zece la sută pe an. În Țara Românească, prețul era de 10 galbeni de om, plătit în rate, timp de mai mulți ani.

Cât primea stăpânul pentru fiecare om eliberat
  • Țara Românească, oricine10 galbeni
  • Moldova, vătraș sau lingurar8 galbeni
  • Moldova, lăieș4 galbeni
  • Moldova, invalid sau prunc0 galbeni

În Țara Românească, fondul de despăgubire era alimentat din dările plătite de toți romii care plăteau dări: cei abia eliberați, dar și foștii robi ai statului și ai mănăstirilor. În Moldova, o parte venea din dările foștilor robi ai statului și ai mănăstirilor și ale robilor particulari eliberați mai devreme, iar restul, de la vistierie și din casa clerului.

Cei eliberați n-au primit nicio despăgubire. În Țara Românească, legea le cerea să se așeze într-un sat, să-și ridice case și să nu plece de acolo paisprezece ani, adică două perioade de recensământ de câte șapte ani.

  1. Romii eliberațiîși plătesc dările
  2. Fondul de despăgubireîn Moldova, și vistieria și clerul
  3. Foștii stăpâni10, 8 sau 4 galbeni de om

Către foștii robi: nimic

Drumul banilor după legile din 1855–1856

Raportul Finanțelor Moldovei, iunie 1856

  • 334 de stăpâni cer despăgubire
  • 264 de stăpâni renunță la ea
  • 20.589 de oameni pentru care statul datorează bani
  • 4.613.112 lei datorați
  • 10.424 de oameni eliberați fără despăgubire

Raportul era parțial: câteva ținuturi mici nu-și trimiseseră încă registrele. Pentru Țara Românească nu s-a păstrat, în sursele cercetate, un bilanț asemănător.

Unii stăpâni au renunțat la bani. Ziarele publicau aproape zilnic declarațiile lor, iar listele cu numele lor s-au tipărit. Cine renunța primea în schimb o scutire de dări de zece ani pentru foștii lui robi, ceea ce îi ajuta să-i așeze pe moșie pe cei fără loc statornic. Boierii munteni au fost, scrie Achim, mai puțin darnici decât cei moldoveni.

Ce a urmat

Legile din 1855 și 1856 au eliberat, după istoricul Viorel Achim, aproximativ 250.000 de oameni. O altă socoteală, a Venerei Achim, citată de Ciprian Necula, ajunge la 266.335: 166.335 în Țara Românească și vreo 100.000 în Moldova. Niciuna nu e un număr exact.

După eliberare, romii au plătit dări și au făcut munca impusă țăranilor. O parte dintre foștii robi au primit loturi pe moșiile unde trăiau, iar după reforma din 1864 au devenit mici proprietari. Mulți au refuzat pământul și obligațiile legate de el; mulți au plecat din satele unde fuseseră așezați, iar autoritățile au răspuns cu măsuri de poliție. Tot atunci, o parte dintre romi au părăsit Principatele.

În 2012, sociologul Ciprian Necula observa că romii n-au fost despăgubiți niciodată pentru robie, nici cu bani, nici moral, și că România nu avea un muzeu, un monument sau ceremonii publice dedicate ei. Din 2011, 20 februarie este prin lege ziua de comemorare a dezrobirii romilor, în amintirea legii promulgate de Știrbei.

Poporul român leapădă de pe sine neomenia și rușinea de a ține robi.

Proclamația din iunie 1848, citată de Kogălniceanu

Gaster n-a găsit în acte rezultatul mezatului, iar sursele de aici nu-i mai urmăresc pe oamenii de la Heleșteni după septembrie 1851. Cei mai mici dintre ei aveau aproape cinci ani când Moldova a desființat robia și ar fi putut trăi până în secolul al XX-lea.

Ce se spune greșit

Afișul din 1852 e un fals

Gravură: un om așezat, cu obrazul în palmă și lanțuri la picioare, semnată «Valerio» în colțul din stânga sus. Afiș cu chenar: „A vinde un prim sălaș de robi sau sclavi țigănești”, cu desenul unui om înlănțuit.
Stânga: gravura lui Valerio, semnată în colț, din cartea lui Colocci, 1889. Dreapta: „afișul din 1852”, publicat în 1987. Colocci 1889, domeniu public · Internet Archive; afișul · Wikimedia Commons

O imagine des reprodusă a robiei romilor e un afiș care anunță vânzarea unui „prim sălaș de robi sau sclavi țigănești” la mănăstirea Sfântul Ilie, la 8 mai 1852. Circulă după cartea lui Ian Hancock „The Pariah Syndrome”, din 1987, unde Hancock scrie că a primit o fotocopie de la un anume Nicolae Oprescu din București. Omul înlănțuit de pe afiș e însă o gravură cunoscută: „Zingaro in catene” a lui Théodore Valerio, tipărită de Adriano Colocci în cartea „Gli Zingari”, la Torino, în 1889, pagina 89. Aceeași poză, aceleași lanțuri, dar fără semnătura și anul pe care gravura le poartă în colț. Hancock observase asemănarea și credea că afișul fusese modelul gravurii.

Textul spune altceva. E scris cu litere latine, deși alfabetul latin a devenit oficial în Țara Românească abia în 1860, și sună ca o traducere cuvânt cu cuvânt din engleză: „A vinde” pentru „For sale”, „prim sălaș” pentru „prime lot”, „în condiție fină” pentru „in fine condition”. Lingvistul Dan Ungureanu, de la Universitatea Carolină din Praga, argumentează că textul a fost compus de un vorbitor de engleză. Afișul e un fals modern. Cine l-a compus nu s-a stabilit, iar niciun original nu a fost arătat vreodată.

Kogălniceanu i-a dezrobit singur pe romi.

Legea Moldovei a scris-o împreună cu Petre Mavrogheni, la cererea domnului Grigore Ghica; legea Țării Românești a fost a lui Barbu Știrbei. Înaintea celor două legi au fost legi parțiale, din 1832 încoace, și campanii de presă aboliționiste.

Robia s-a terminat într-o singură zi.

Au fost legi succesive: 1843, 1844, 1847, vara din 1848, anulată în toamnă, apoi 1855 și 1856.

Cei eliberați au primit pământ.

Legile din 1855–1856 i-au eliberat și i-au făcut plătitori de dări. Pământ au primit doar unii, mai ales prin reforma din 1864.

Robii au fost despăgubiți.

Despăgubirea a mers la stăpâni. În Țara Românească, fondul din care se plătea se umplea din dările romilor eliberați.

Surse

Lista de la Heleșteni urmează transcrierea lui Moses Gaster din 1923; numărătorile din pagină sunt făcute pe rândurile tabelului său. Legile, tarifele și raportul din 1856 urmează studiul lui Viorel Achim, care citează Buletinul oficial și Analele parlamentare act cu act. Unde discursul lui Kogălniceanu din 1891 dau alte date decât actele (legea munteană din 1843 pusă în 1845, proclamația din iunie 1848 pusă la 11 iunie), pagina urmează actele.

Documente

Studii

Imagini