Toată țara s‑a mutat la Iași

Capitolul

1916

Pleacă întâi

13/26 noiembrie 1916

Ocupația

6 decembrie 1916

Retragerea

noaptea de 14–15 decembrie

Pe 2 noiembrie 1916 familia regală și-a îngropat în pripă copilul de 3 ani, pe principele Mircea, mort de febră tifoidă la Buftea, în capela palatului Cotroceni, în timp ce tunurile se apropiau de București. Înmormântarea grăbită a fost prologul pribegiei: curtea avea să plece spre Iași.

De la 13/26 noiembrie parlamentarii și oamenii politici au început să plece din București cu trenuri speciale, iar Casa Regală a pornit tot atunci spre Iași. Cartierul General s-a evacuat de la Periș pe 17/30 noiembrie. Cei fără loc în trenuri au luat-o pe jos: vreo 4.000 de cercetași, copii între 12 și 17 ani, au făcut cei 56 de kilometri până la Ploiești în peste două zile, prin ploaie de toamnă, spre coloniile de la Solești, Sculeni și Bâlca.

Pe 6 decembrie Bucureștiul și Ploieștiul au fost ocupate de Puterile Centrale, iar în noaptea de 14–15 decembrie trupele române s-au retras din Muntenia în Moldova. Nu exista un plan de evacuare a civililor; autoritățile se temuseră că puhoiul de oameni ar fi încurcat mișcarea armatei.

Era o viziune de infern.

Daniel Șandru, despre coloanele din noiembrie 1916

Între timp: pe 11 decembrie, trupele germane și austro-ungare treceau Ialomița, înaintând spre sudul Moldovei.

Capitolul

1916

Înainte

70.000 de locuitori

După

peste 300.000

Galați

130.000 la sfârșit de 1916

Spre ora prânzului trenul s-a oprit într-o haltă cu numele Grajduri, la o aruncătură de Iași, și regina a rămas în vagon să aștepte vești: nu știa unde va locui, nu se hotărâse nimic, iar un ofițer plecase înainte cu o locomotivă să cerceteze orașul. Așa arăta mutarea unei țări: un tren oprit în câmp, cu suverana înăuntru.

În doar câteva săptămâni populația Iașului a crescut brusc de la 70.000 de locuitori la peste 300.000 de locuitori, fără a socoti efectivele militare românești și rusești staționate aici sau în imediata apropiere. Pe lângă cei 2.131.527 de locuitori numărați de recensământul din 1912 în Moldova s-au adăugat vreo 1.500.000 de refugiați români, civili și militari, plus 1.000.000 de militari ruși, plus mii de prizonieri și internați civili.

Numărătoarea nu e bătută în cuie: un diplomat american zicea 300.000 de refugiați la Iași, un medic militar 510.000, alții 400.000–450.000 la începutul lui 1917 fără trupe. Primarul Gheorghe Mârzescu a dus greul zilelor acelora cu ce avea administrația orașului; avea să ajungă ministru al Agriculturii în guvernul de coaliție. Regele și regina s-au revăzut la Zorleni, lângă Bârlad, pe 28 noiembrie stil vechi, 11 decembrie stil nou, iar pe 6 decembrie regina își alesese drept reședință clădirea Corpului IV Armată, Palatul Cantacuzino-Pașcanu, ajuns centru de sprijin pentru răniți și civili.

Spre ora prânzului am ajuns la o gară pe nume Grajduri, unde ne-am oprit deocamdată, în timp ce Ballif a plecat înainte la Iași, cu o locomotivă, ca să cerceteze orașul și să vadă unde aș putea locui.

Regina Maria, însemnare din decembrie 1916, citată de Daniel Șandru

Între timp: în noaptea de 15/28 decembrie, la ora 3 dimineața, trenul tezaurului pleca din Iași spre Moscova.

Capitolul

1917

Cazuri estimate

500.000

Vârful

februarie 1917

Morți în Moldova

peste 300.000

În februarie 1917 ușile spitalelor din Iași erau păzite de mormane de morți: bolnavii cădeau pe peroane, pe drumuri, în pragul spitalelor, albiți de păduchi, iar regimentele încartiruite prin sate dormeau câte 25–30 de oameni într-o căsuță strâmtă. Așa arăta vârful epidemiei de tifos exantematic.

Epidemia începuse în decembrie 1916, a atins maximul în februarie 1917 și în iunie 1917 era aproape stinsă, cu vreo 500.000 de cazuri estimate. Împreună cu febra recurentă, tifosul a făcut peste 300.000 de morți în toată Moldova, militari și civili laolaltă.

Rețeaua de spitale a reginei, clădită încă din anii neutralității, a primit puhoiul: în fiecare dimineață suverana colinda saloanele în uniformă de infirmieră, iar la Roman misiunea Crucii Roșii americane ridicase un spital sub steagurile Aliaților. În vara următoare armata refăcută ținea frontul la Mărășești, fir deplin la vecinul marasesti-1917.

Albiți de păduchi, semănau boala în calea lor; unii cădeau morți pe drum, pe peroanele gărilor, pe șosele, la ușile spitalelor, unde zăceau mormane de cadavre îngrămădite cu sutele unele peste altele.

Ion Cantacuzino, citat în Clujul Medical (tradus)

În fiecare dimineață, regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare, colinda spitalele.

Contele de Saint-Aulaire, citat de Daniel Șandru

Între timp: vara lui 1917, armata refăcută cu Misiunea Berthelot oprea înaintarea germană spre Moldova.

Capitolul

1918

Basarabia

27 martie 1918

Alba Iulia

1 decembrie 1918

Capitala

înapoi la București

În dimineața de 1 decembrie 1918 delegații adunați la Alba Iulia au adoptat proclamația de unire cu Regatul Român, iar vestea a călătorit spre răsărit, spre orașul unde statul român își petrecuse exilul. Cu câteva luni înainte, pe 27 martie, Sfatul Țării din Basarabia proclamase unirea, iar Bucovina își votase unirea cu Țara în 15 noiembrie.

Ferdinand refuzase să semneze și să ratifice Tratatul de la București, ordonase remobilizarea armatei, iar România reintrase în război de partea Antantei, după ce frontul de la Salonic scosese Bulgaria din luptă. Capitala s-a mutat înapoi de la Iași la București în 1918, după doi ani de pribegie.

Ce a rămas în urmă se numără greu: sute de mii de morți ai iernii zac în pământul Moldovei. Firul lăzilor plecate din gară la Iași în decembrie 1916 e la vecinul tezaurul-de-la-moscova, iar ziua Unirii la vecinul alba-iulia-1918.

Ferdinand a refuzat să semneze și să ratifice Tratatul de la București, apoi a ordonat remobilizarea armatei.

După articolul Ferdinand I al României (tradus)

Între timp: la Iași se ținuse Conferința de la Iași, întâlnirea diplomaților Antantei din noiembrie 1918.