Răsăritul tău la Sarmizegetusa

Ziua ta

Soarele tău, peste creasta adevărată

La echinocțiul de primăvară, Soarele trece de creastă la azimutul de 98,6°, cu 52 de minute după ora pe care ar da-o o câmpie.

Ești pe discul de andezit de pe terasa sanctuarelor, la vreo 990 de metri altitudine, în Munții Orăștiei. Spre est, pământul nu se oprește la linia orizontului: urcă. Soarele tău trebuie întâi să se ridice peste coama pădurii, abia apoi îl vezi.

Punctul estompat de sub creastă arată unde ar ieși Soarele dacă terenul ar fi plat, cum îl socotesc tabelele de răsărit. Diferența dintre cele două puncte e toată povestea de mai jos.

Muntele

La est, orizontul stă la 5–9,2 grade

Pe arcul pe care răsare Soarele de-a lungul anului, de la nord-est vara la sud-est iarna, creasta se înalță între 5 și 9,2 grade deasupra orizontalei. O vezi la 1,7–7,8 kilometri.

Aici, Soarele are nevoie de 6–7 minute ca să urce un grad, iar pe drumul lui înclinat se mută spre sud pe măsură ce urcă. De aceea, aici, răsăritul vine, în funcție de zi, cu 42–56 de minute mai târziu decât pe câmpie și cu 7,6–10 grade mai spre sud.

Relieful vine dintr-un model de suprafață de 30 m, care include și coronamentul pădurii. Dacă tot relieful de dincolo de 250 de metri e coborât cu 20 de metri, cât ar avea copacii, răsăritul de solstițiu de iarnă se mută doar de la 131,6° la 131,2°.

Solstițiul

O „linie a solstițiului” trasă pe hârtie țintește un răsărit care, de aici, nu se vede

O afirmație publicată spune că axa absidei marelui sanctuar rotund „stă în fața punctului în care răsare Soarele la solstițiul de iarnă”. Lucrarea din 2009 nu dă niciun unghi și nu pomenește relieful.

Pe un orizont plat, în jurul anului 100, Soarele de solstițiu de iarnă ar răsări la 124°. De pe terasă, el apare abia la 131,6°, cu 42 de minute mai târziu, după ce a urcat 5,7 grade. Orice „aliniere” socotită pe hârtie, fără munte, țintește un punct din spatele crestei.

Nici direcția absidei nu e bătută în cuie. Aurora Pețan scrie că vârful ei arată spre apusul de solstițiu, nu spre răsărit. Pe un plan din 2014, un desen fără scară, dar cu săgeata nordului, vârful absidei stă pe la 150°, mai la sud decât răsare Soarele aici în orice zi a anului. Planul nu spune dacă nordul e cel geografic.

Liniile

Câte linii îți trebuie ca pietrele să arate spre ziua ta

Discul de andezit are zece raze. Cei care îl citesc drept instrument astronomic le socotesc la „aproximativ 36 de grade” una de alta, cu una spre nord; aceeași lucrare notează că arcele au măsuri diferite. Să le luăm totuși pe cuvânt.

Cu cele zece raze și o toleranță de 2 grade, 37 zile din 365 au răsăritul „aliniat”.

Cu toate liniile terasei și o toleranță de 5 grade, aproape două zile din cinci au răsăritul „prins” de o piatră. Axa absidei nu adaugă nimic: arată mai la sud decât răsare Soarele aici vreodată. O potrivire pe care o găsești în atâtea zile nu dovedește că cineva a căutat-o.

Calendarul

Calendarul s-a socotit din 68 de stâlpi. Săpătura a găsit 84 de gropi de stâlpi

Marele sanctuar rotund are 29,40 de metri. În 1963, Georges Charrière număra inelele pornind de la descrierea lui Hadrian Daicoviciu din 1960: un cerc de 104 blocuri de andezit, 210 pietre în 30 de grupuri de șase înalte și una joasă, un cerc de 68 de stâlpi de lemn, iar în mijloc o absidă cu 34 de stâlpi. Din aceste numere s-a clădit „calendarul dacic”.

Numerele țin doar dacă sunt corecte. Săpăturile din 1980, făcute în vederea restaurării, au găsit în inelul de lemn 84 de gropi de stâlpi, nu 68, așezate la distanțe neregulate. „Deci toată povestea cu calendarul s-a ruinat”, scrie Aurora Pețan. Stâlpii erau, foarte probabil, prinși în pereți de lut și nu se vedeau.

Numărul de 84 îl citim aici după Aurora Pețan; raportul săpăturii din 1980 nu l-am găsit publicat.

Dealul

Zidul pe care îl vezi azi la Sarmizegetusa l-au ridicat romanii

Cetatea dacică stătea pe vârful dealului, la 1.042 de metri, și avea, după o estimare, cam un hectar; o altă estimare dă 1,66 hectare. Războaiele cu Roma și nivelările de după ele au distrus-o aproape cu totul: din zidul ei se mai vede doar o mică porțiune, modificată și ea de romani. Zidul care se vede azi, mai ales din blocuri de calcar, închide cam trei hectare și e roman, de la începutul secolului al II-lea. În unele porțiuni au fost zidite bucăți de andezit din sanctuare.

De la cetate, un drum pavat cu dale de calcar cobora spre est, la terasa sacră, pe la 1.000 de metri. Sub traseul zidului, la 38 de metri de poarta de sud, a apărut o fierărie romană, iar sub ea, o monetărie dacică arsă în anul 106.

Azi: zidul roman, în ruină, și sanctuarele restaurate în 1980.

Lectura obișnuită pune căderea capitalei în 106, la sfârșitul celui de-al doilea război. Aurora Pețan interpretează altfel rezultatele celor mai recente săpături: capitala ar fi fost cucerită și distrusă încă din 102, după primul război. Cele două interpretări diferă pentru anii 102–106. Cassius Dio scrie că, după pacea din 102, Decebal a trebuit să „dărâme cetățile”, iar Traian a plecat din „tabăra de la Zermizegethusa”.

Terasele

Câte terase are Sarmizegetusa? Numărătorile dau de la peste 50 la circa 430

Pe versanții însoriți ai dealului, dacii și-au săpat în munte platforme pentru case, ateliere și hambare. Cea mai mare, în incinta cetății, are circa 10.000 de metri pătrați, iar cea mai mare dintre terasele sanctuarelor, circa 8.500. Cele mai multe sunt mici: 245 din 373 au sub 500 de metri pătrați, iar unele abia 30.

Numărătorile s-au schimbat pe măsură ce cercetarea a acoperit mai mult teren. Ridicarea topografică începută în 2006 a găsit 262 de terase doar în cele două cartiere civile. În noiembrie 2011, în timpul realizării unui documentar BBC, o scanare LiDAR din avion, cu laserul care măsoară relieful de sub pădure, a acoperit circa 100 de kilometri pătrați și a permis identificarea a circa 430 de terase și platforme de case. Numărătoarea din 2025 folosește modelul LiDAR al Agenției de Cadastru, verificat pe teren, și ajunge la 373 de terase. Autorii ei avertizează că nici numărul, nici suprafețele nu sunt valori absolute.

O parte din terase nu se mai poate număra. Două alunecări de teren din cartierul de est au afectat peste 50.000 de metri pătrați, iar una din vest, cel puțin 30.000: au rupt terase și, probabil, au făcut să dispară altele. Restaurarea din 1980 a micșorat terasele sanctuarelor, iar drumurile forestiere au tăiat altele. Pe toată valea Grădiștii, până la Costești, aceiași autori numără circa 1.500 de terase și platouri cu urme antice, o estimare pe care o consideră doar apropiată de numărul din Antichitate.

Pietrele

Ce rămâne după ce scoți poveștile

Rămâne mult. Discul de andezit are 6,98 metri, un centru de 1,46 metri și zece raze lungi în medie de 2,76 metri. Lucrarea care l-a măsurat în 1996 îl numea, prudent, „un posibil cadran solar”; o alta, din 1994, îl citea ca altar de sacrificiu. Nicio lectură nu e dovedită.

Situl a trecut prin multe săpături și răzgândiri. Administrația austriacă a săpat aici în 1803 și 1804 după aur. Constantin Daicoviciu, care a condus săpăturile, a citit mai întâi clădirile dreptunghiulare drept grânare, apoi s-a răzgândit și le-a declarat temple. O sinteză din 2019 numește, după Everett Wheeler, întreaga arhitectură «archaeological nightmare» („un coșmar arheologic”).

În 1999, cele șase cetăți dacice din Munții Orăștiei au intrat în patrimoniul mondial UNESCO. Ce știm sigur încape în măsurători. Ce se întâmpla pe pietre e încă o întrebare deschisă.

Zeul și regele

Zeul are o singură sursă. Regele are un vas

Legătura dintre sanctuare și Zalmoxe vine din cărți moderne. Singura sursă antică informată e Herodot (Istorii 4.93–96), care a auzit povestea de la grecii de la Pont și nici n-o crede de tot, nici n-o respinge. Dincolo de versiunile literare, un cercetător notează că nu există „absolut nicio dovadă” a unui cult real. În sursele verificate, nicio inscripție de la Sarmizegetusa Regia nu-i poartă numele.

Aurora Pețan transcrie inscripția de pe vas ca DECEBALVS PER SCORILO; cu grafia modernă, DECEBALUS PER SCORILO. Sensul ei este disputat; una dintre traducerile frecvente este „Decebal, fiul lui Scorilo”. Capitala a fost a unui regat, cam un secol și jumătate, de când Burebista a adus-o de la Argedava până la cucerirea romană, în 106 sau, după o lectură recentă, încă din 102.

Dimineața ta

Când vine lumina, la Sarmizegetusa, în ziua ta

La echinocțiu, lumina trece de creastă la ora 07:21, ora României.

Dacă mergi acolo, ia-ți ora din calculul de sus, care ține cont de creastă. Iar dacă ai și tu dealuri, blocuri sau munți spre est, uită-te mâine dimineață: Soarele apare după ei, deci mai târziu decât ora răsăritului pe un orizont plat.