Ce NU s-a întâmplat la Sarmizegetusa

Capitolul

1803–1804: săpăturile austriece

Altitudine

1.200 de metri

Cetăți în sistem

6

Lista UNESCO

906

Sarmizegetusa Regia se află la Grădiștea de Munte, în județul Hunedoara, pe un munte de 1.200 de metri din Munții Orăștiei. A fost capitala și centrul militar, religios și politic al dacilor înainte de războaiele cu Roma, miezul unui sistem defensiv de șase cetăți.

Ideea unui sistem de fortificații dacice aici prinde contur în secolul al 19-lea, când administrația austriacă își trimite oamenii să cerceteze tezaurele de metal prețios. Mesagerii imperiali raportează oficial fortificația și alte construcții de piatră, iar apoi vin savanții, colecționarii și căutătorii de comori, fiecare săpând unde poftește.

Cele mai întinse săpături de dinaintea cercetării sistematice sunt cele austriece din 1803 și 1804, iar scopul lor e limpede: aurul. Ce au lăsat în urmă se măsoară mai mult în context pierdut decât în obiecte.

Cercetarea sistematică vine mai târziu și nu se mai oprește: specialiștii muzeului din Cluj studiază situl neîntrerupt de peste șase decenii. În 1999, cele șase cetăți intră în lista UNESCO cu numărul 906, motiv pentru care pietrele de mai jos se verifică într-un dosar publicat, nu în legendă.

Mesagerii imperiali au raportat oficial existența fortificației și a altor construcții de piatră, precum și multe artefacte antice.

MNIT, Cetățile dacice din Munții Orăștiei (broșură oficială)

Între timp, Între timp, pe celelalte cinci dealuri, Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Bănița și Căpâlna păzeau aceeași capitală.

Capitolul

distruse în războaiele romane

Est de poarta cetății

100 de metri

Sanctuare circulare

2

Sanctuare patrulatere

7 sau 8

La 100 de metri est de poarta cetății, un drum pavat duce spre terasa sanctuarelor. Zidul cetății, gros de 3 metri, înalt de 4–5 metri, un hexagon cu laturi inegale în jurul a 3 hectare, rămâne la vest. Templele stau deoparte, iar despărțirea face parte din rostul lor.

Numărătoarea își recunoaște cinstit nesiguranța: două sanctuare circulare se păstrează, iar cele patrulatere sunt șapte sau opt, fiindcă romanii le-au distrus atât de temeinic încât arheologii nu pot spune dacă o ruină e un sanctuar mare sau două mici lipite unul de altul.

Marele Sanctuar Rotund măsoară circa 30 de metri în diametru: stâlpi de lemn așezați în formă de D, înconjurați de un cerc tot de lemn, înconjurat de o bordură joasă de piatră, un plan pe care un manual îl compară cu Stonehenge. La vest de el se află discul de andezit: 6,98 metri în diametru, 0,30 metri grosime la margine, un monolit central de 1,46 metri, înconjurat de zece raze trapezoidale, fiecare de 2,76 metri.

Sunt cele mai mari și mai importante sanctuare dacice cunoscute, iar pietrele lor sunt toată dovada. Asupra lor apasă afirmații celebre, iar bancul de probă le verifică unul câte unul.

utilisé comme autel de sacrifice

ActaMN 31-I (1994): «soarele de piatră», folosit ca altar de sacrificiu

Între timp, Între timp, la 100 de metri vest, zidul-hexagon urmează tot marginea stâncii pe care a fost clădit.

Capitolul

1996: cadranul «posibil»

Discul central

1,46 metri

Raze

10

Funcții de calendar confirmate

0

Sanctuarul rotund e numit adesea calendar, iar discul de andezit, cadran solar, ca și cum dacii ar fi lăsat un observator pe munte. Asemănarea e autentică: cercurile de lemn amintesc de Stonehenge, iar un disc plat și sculptat parcă invită umbra să arate ora.

Dar asemănarea nu e instrument. Interpretarea de cadran solar s-a publicat în 1996 sub un titlu care începe cu cuvântul «posibil», iar aceeași piatră e citită, în aceeași literatură, ca altar de sacrificiu. O piatră nu trece de la altar la observator prin entuziasm.

Nici măcar rostul de templu al sanctuarului nu e lămurit. Primul său interpret modern a citit clădirile dreptunghiulare drept grânare, după analogii romane, apoi s-a răzgândit radical și le-a declarat temple, iar o sinteză din 2019 numește întreaga arhitectură «coșmar arheologic». Pietrele nu le contestă nimeni; ce se întâmpla pe ele, toată lumea.

Cât despre alinierile solstițiale invocate de arheoastronomia populară: nici o ridicare topografică publicată nu confirmă un răsărit fixat pe disc. Bancul de mai jos arată exact unde se află fiecare interpretare: măsurată, posibilă sau lipsă.

UN POSIBIL CADRAN SOLAR

ActaMN 33-I (1996): titlul lucrării, un posibil cadran solar

Între timp, Între timp, în Anglia, monumentul cu care e comparat sanctuarul își poartă propriile dispute, mai vechi.

Capitolul

Herodot, cartea a IV-a

Surse antice informate

1

Inscripții cu Zalmoxe pe sit

0

Capitală a regatului

de la Burebista la 106

Zeul lipit de sanctuare e Zalmoxe, stăpânul nemuririi dacice, iar dosarul său antic încape într-o singură carte. Herodot, Istorii 4.93–96, e cu siguranță singura sursă informată: geții «care se fac nemuritori», daimonul lor Zalmoxe și o poveste auzită de la grecii pontici, cum că ar fi fost odată sclavul lui Pitagora, prefăcându-și învierea dintr-o încăpere subterană.

Herodot însuși nu cumpără povestea: îl așază pe Zalmoxe mult înaintea lui Pitagora și lasă relatarea în seama grecilor care i-au spus-o. Antichitatea de după el doar îl repovestește. Dincolo de versiunile literare nu există, cum spune un recenzent, absolut nici o dovadă a unui cult real al lui Zalmoxe.

La Sarmizegetusa însăși, nici o inscripție nu-i poartă numele. Singurul obiect faimos cu inscripție e un vas pe care scrie DECEBAL PER SCORILO, adică Decebal, fiul lui Scorilo: un nume de rege, nu de zeu. Legătura dintre sanctuare și Zalmoxe au clădit-o cărțile moderne, nu săpătura.

Regatul deservit de sanctuare e el însuși mai mic decât legenda: Burebista a mutat aici capitala de la Argedava, iar capitală a rămas cel puțin un secol și jumătate, până la asediul roman din 105–106. Apoi zidurile au căzut, o garnizoană s-a instalat, iar la 40 de kilometri depărtare romanii au ridicat alt oraș, cu nume împrumutat: Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

DECEBAL PER SCORILO

Inscripția de pe vas, cu litere romane: Decebal, fiul lui Scorilo

Între timp, Între timp, la 40 de kilometri depărtare, cealaltă Sarmizegetusa, cea romană, își încurca deja viitorii arheologi.