Semnează ca un roman: tăblițele cerate de la Alburnus Maior
Contracte de împrumut, trei tocmeli de muncă, vânzări de sclavi și desființarea unui colegiu de înmormântare: 25 de documente din anii 139–167, păstrate în ceară, cu nume și sume.
După CIL III și Bruns, 1876 · 19 septembrie 2026
Galerie romană la Roșia Montană, cu lămpi pe perete (foto Codrinb, 2011, CC BY-SA) Foto: Codrinb, 2011 (CC BY-SA 3.0)
Răspunsul pe scurt
În galeriile de aur de la Roșia Montană, minerii romani au ascuns, după anul 167, lăzile cu acte: 25 de documente pe lemn cerat, din care 9 se citesc cap-coadă. Împrumuturi cu dobândă, tocmeli de muncă în mină, vânzări de sclavi și de case, o tovărășie de cămătărie și desființarea colegiului de înmormântare al lui Iovis Cernenus.
Povestea lor e spusă în 4 capitole, apoi 3 tăblițe ajung în mâna ta, clauză cu clauză, în latină și în traducere proprie.
Capitolul I · 106–131
Venirea minerilor
Traian întemeiază orașul minier; iliri din Dalmația sapă după aur.
După cucerirea Daciei, romanii întemeiază la Alburnus Maior un oraș minier și aduc coloniști iliri din sudul Dalmației, pricepuți la minele de aur. Satul rămâne așezare de peregrini: oameni liberi, dar fără cetățenie romană.
Cea mai veche mențiune a orașului stă pe o tăbliță datată 6 februarie 131. De atunci și până în 167, minerii, cămătarii și văduvele își scriu învoielile pe lemn cerat, cu litere cursive greu de citit, și le pecetluiesc cu 7 martori.
Tăblițele ies la lumină treptat, între 1786 și 1855, din galeriile de lângă Verespatak; cele mai multe, din galeria Cătălina-Monulești. Prima încercare de descifrare e din 1840, iar colecția completă o dă Mommsen în CIL III, în 1873.
Sală romană în mina de la Roșia Montană (foto Codrinb, 2011, CC BY-SA) Foto: Codrinb, 2011 (CC BY-SA 3.0)
in metallis aurariis Transsylvanicis prope oppidum Verespatak ... inde ab a. 1786 usque 1855 repertae sunt
«găsite în minele de aur ale Transilvaniei, lângă Verespatak, între 1786 și 1855» (traducere proprie)
Bruns, Fontes, 1876, p. 185
Capitolul II · 139–162
Târgul din galerii
Sclavi, case și împrumuturi cu dobândă, scrise pe triptic și pecetluite.
La 17 martie 139, Maximus Batonis cumpără de la Dasius Verzonis o fetiță de vreo 6 ani, Passia, cu 205 denari. La 16 mai 142, Dasius Breucus cumpără cu 600 de denari un băiat grec, Apalaustus. La 6 mai 159, Andueia Batonis ia o jumătate de casă cu 300 de denari, iar la 4 octombrie 160 un ostaș din legiunea XIII Gemina cumpără o cretană, Theudote, cu 420 de denari.
Fiecare vânzare vine cu garanții: sclavul e sănătos, nu fuge, nu e hoț, iar dacă altcineva îl revendică, vânzătorul plătește dublul prețului. Toate prețurile se plătesc pe loc, în bani gata.
Se și împrumută: la 20 iunie 162, Iulius Alexander ia 140 de denari cu dobândă de 1% pe lună, iar la 20 octombrie 162 împrumută el însuși 60 de denari lui Alexander Caricci. O tăbliță e scrisă în greacă, singura.
Tripticul vânzării lui Apalaustus, planșa din Bruns, 1876 (domeniu public) Planșă: Bruns, Fontes iuris Romani antiqui (1876) (domeniu public)
Dasius Breucus emit mancipioque accepit puerum Apalaustum ... *DC
«Dasius Breucus a cumpărat și a primit în stăpânire băiatul Apalaustus, cu 600 de denari» (traducere proprie)
Tăblița VII, 16 mai 142 (CIL III 941)
Capitolul III · 163–164
Tocmeala aurarilor
Trei mineri liberi se tocmesc cu ziua: 70 de denari și semnătura altuia.
La 23 octombrie 163, Lucius Ulpius Valerius se tocmește pe un an la Socratio, pentru 70 de denari. La 20 mai 164, Memmius Asclepi se tocmește la Aurelius Adiutor, în lucru de mină de aur, până la 13 noiembrie, tot pentru 70 de denari. Un al treilea, Restitutus zis Senior, ia 105 denari, din care 25 în avans.
Niciunul nu știe carte: de fiecare dată scrie altcineva, rugat, în fața lui, fiindcă omul «a spus că nu știe litere». Tot muncitorul cere și plătește actul scris.
Cine pleacă fără voie plătește 5 sesterți pe zi; dacă îl oprește apa din mină, i se scade pe măsură; dacă patronul întârzie plata, plătește el aceeași amendă, cu 3 zile de îngăduință.
Perete de stâncă în mina romană (foto Codrinb, 2011, CC BY-SA) Foto: Codrinb, 2011 (CC BY-SA 3.0)
quia se litteras scire negavit
«fiindcă a spus că nu știe litere», formula analfabetului, în toate cele 3 tocmeli (traducere proprie)
Tăblițele de muncă, 163–164 (Bruns, pp. 191–192)
Capitolul IV · 167–1855
Plecarea și uitarea
Colegiul se desființează, actele se zidesc în mină și așteaptă 16 secole.
La 9 februarie 167, colegiul de înmormântare al lui Iovis Cernenus se desființează prin afiș public: din 54 de membri mai sunt la Alburnus 17, nimeni nu mai vine la adunări și nu mai plătește. La 28 martie se scrie tovărășia de cămătărie a lui Cassius Frontinus cu Iulius Alexander, iar la 29 mai Iulius își lasă 50 de denari în păstrare la Lupus Carentis.
După 167 nu se mai scrie nimic: tăblițele sunt zidite în galerii, probabil la retragerea din fața năvălirii, o deducție a lui Pólay din data ultimului act, nu un fapt din tăblițe.
Peste 40 de tăblițe ies la iveală între 1786 și 1855, dar numai 4 triptice întregi. Massmann le descifrează cel dintâi în 1840, iar Mommsen le strânge în CIL III, paginile 921–959, în 1873.
Galeria romană care a păstrat tăblițele (foto Codrinb, 2011, CC BY-SA) Foto: Codrinb, 2011 (CC BY-SA 3.0)
ne putet se collegium habere
«să nu creadă că mai are colegiu», afișul de desființare de la 9 februarie 167 (traducere proprie)
Tăblița I (CIL III 924)
Tăblița, clauză cu clauză
3 documente întregi, 4 clauze fiecare: latina din Bruns, 1876, alături de traducerea proprie.
Latina e din Bruns (1876), domeniu public; traducerea e proprie.
Vânzarea băiatului Apalaustus
16 mai 142 · Tăblița VII · CIL III 941 · Bruns, pp. 186–187
Dasius Breucus cumpără un băiat grec cu 600 de denari, la canabele legiunii XIII Gemina.
Părțile și prețul
Dasius Breucus emit mancipioque accepit puerum Apalaustum, sive is quo alio nomine est, n(atione) Graecum, apochatum pro uncis duabus, *DC, de Bellico Alexandri, f(ide) r(ogato) M. Vibio Longo.
Dasius Breucus a cumpărat și a primit în stăpânire băiatul Apalaustus, sau cum s-o mai fi numind, de neam grec, înregistrat pentru două uncii, cu 600 de denari, de la Bellicus, fiul lui Alexander, chezăș fiind Marcus Vibius Longus.
Garanția de sănătate
Eum puerum sanum traditum esse, furtis noxaque solutum, erronem fugitivum caducum non esse praestari.
Se garantează că băiatul a fost predat sănătos, curat de furturi și de rele, și că nu e hoinar, fugar sau epileptic.
Dublul la revendicare
Et si quis eum puerum, q(uo) d(e) a(gitur), partemve quam quis ex eo evicerit ... tunc quantum id erit quod ita ex eo evictum fuerit, t(antam) p(ecuniam) duplam ...
Iar dacă cineva va revendica băiatul în pricină, sau o parte din el, atunci cât va fi ce s-a luat astfel, atâta sumă, îndoit ...
Chitanța și data
Proque eo puero ... pretium eius *DC accepisse et habere se dixit Bellicus Alexandri ab Dasio Breuco. Act(um) kanab(is) leg(ionis) XIII g(eminae) XVII kal(endas) Iunias Rufino et Quadrato co(n)s(ulibus).
Iar pentru băiat, Bellicus, fiul lui Alexander, a spus că a primit și are prețul lui, 600 de denari, de la Dasius Breucus. Făcut la canabele legiunii XIII Gemina, în a 17-a zi înainte de calendele lui iunie, pe când erau consuli Rufinus și Quadratus, adică la 16 mai 142.
Tocmeala lui Memmius
20 mai 164 · Tăblița de muncă · Bruns, p. 191
Memmius, fiul lui Asclepius, se tocmește în mină de aur până la 13 noiembrie, pentru 70 de denari.
Tocmirea
... se locasse et locavit operas suas opere aurario Aurelio Adiutori ex hac die in idus Novembris proximas *septuaginta ...
... s-a tocmit și și-a tocmit munca în lucru de mină de aur la Aurelius Adiutor, din ziua aceasta până la idele lui noiembrie apropiate, pentru 70 de denari ...
Amenda plecării
Quod si invito conductore recedere aut cessare voluerit, dare debebit in dies singulos HS V numeratos.
Iar dacă va voi să plece sau să lipsească fără voia tocmitului, va trebui să dea, pe fiecare zi, câte 5 sesterți numărați.
Amenda patronului
Conductor si tempore peracto mercedem solvendi moram fecerit, eadem poena tenebitur exceptis cessatis tribus.
Dacă tocmitul, la vremea împlinită, va întârzia plata simbriei, va fi ținut de aceeași pedeapsă, în afară de 3 zile de îngăduință.
Semnătura altuia
[Macri]no et Celso co(n)s(ulibus), XIII kal(endas) Iunias, Flavius Secundinus scripsi rogatus a Memmio Asclepi, quia se litteras scire negavit ...
Pe când erau consuli Macrinus și Celsus, în a 13-a zi înainte de calendele lui iunie, adică la 20 mai 164, Flavius Secundinus a scris, rugat de Memmius, fiul lui Asclepius, fiindcă acesta a spus că nu știe litere ...
Desființarea colegiului
9 februarie 167 · Tăblița I · CIL III 924 · Bruns, pp. 224–225
Colegiul de înmormântare al lui Iovis Cernenus se desființează prin afiș: din 54 de membri au mai rămas 17.
Capii colegiului
Artemidorus Apolloni, magister collegi Iovis Cerneni, et Valerius Niconis et Offas Menofili, quaestores collegi eiusdem, posito hoc libello publice testantur:
Artemidorus, fiul lui Apollo, mai-marele colegiului lui Iovis Cernenus, și Valerius, fiul lui Nico, și Offas, fiul lui Menofil, casierii aceluiași colegiu, punând acest afiș, mărturisesc în public:
Numărătoarea
ex collegio s(upra) s(cripto), ubi erant homines LIIII, ex eis non plus remansisse ad Alburnum quam quot homines XVII; Iulium Iuli quoque, commagistrum suum, ex die magisteri sui non accessisse ad Alburnum ...
din colegiul de mai sus, unde erau 54 de oameni, n-au mai rămas la Alburnus mai mult de 17 oameni; iar Iulius, fiul lui Iulius, tovarășul său de conducere, din ziua conducerii sale n-a mai venit la Alburnus ...
Motivul
modoque autem neque funeraticis sufficerent neque loculum haberet, neque quisquam tam magno tempore diebus quibus legi continetur convenire voluerint aut conferre funeraticia sive munera.
iar acum nici banii de înmormântare nu le-ar ajunge, nici ladă nu mai au, și nimeni, de atâta amar de vreme, n-a mai voit să se adune în zilele din statut ori să aducă bani de înmormântare sau daruri.
Hotărârea
Seque idcirco per hunc libellum publice testantur, ut, si quis defunctus fuerit, ne putet se collegium habere aut ab eis aliquem petitionem funeris habiturum. Propositus Alburno maiori V idus Febr(uarias), imp(eratore) L. Aur(elio) Vero III et Quadrato co(n)s(ulibus).
Și de aceea mărturisesc prin acest afiș, în public, că dacă va muri cineva, să nu creadă că mai are colegiu ori că va căpăta de la ei vreo înmormântare. Afișat la Alburnus Maior în a 5-a zi înainte de idele lui februarie, pe când era împărat Lucius Aurelius Verus, consul a 3-a oară, împreună cu Quadratus, adică la 9 februarie 167.
Numerele
Șase numere țin toată povestea.
25de documente în CIL III
4triptice întregi din peste 40 de tăblițe găsite
7peceți de martori pe fiecare vânzare
70de denari simbria lui Memmius pe aproape 6 luni
600de denari prețul băiatului Apalaustus
12la sută pe an dobânda cea mai mare
Completează tăblița
4 lipsuri, 4 răspunsuri: alege clauza ca un roman, apoi vezi tăblița.
Memmius vrea să plece din mină fără voia lui Aurelius Adiutor. Tăblița de la 20 mai 164 spune că plătește, pe zi:
Răspunsul
«in dies singulos HS V numeratos», 5 sesterți pe fiecare zi, după Bruns, p. 191.
Băiatul Apalaustus e revendicat de un alt stăpân. Vânzătorul din 16 mai 142 plătește cumpărătorului:
Răspunsul
«tantam pecuniam duplam», stipulația dublului, după CIL III 941.
Iulius Alexander împrumută 140 de denari la 20 iunie 162. Dobânda scrisă în tăbliță e de:
Răspunsul
«singulas centesimas», 1% pe lună, adică 12% pe an, după CIL III 930.
La 9 februarie 167, colegiul lui Iovis Cernenus se desființează fiindcă la Alburnus au mai rămas:
Răspunsul
«ubi erant homines LIIII, non plus quam quot homines XVII», după CIL III 924.
Scor: 0 din 4
Mituri puse la încercare
Ce spun tăblițele și ce nu spun.
«Aurul dacilor, furat de romani»
Se spune că romanii au furat aurul dacilor și i-au pus pe daci să sape cu sila.
În cele 25 de documente păstrate, minerii sunt iliri tocmiți cu simbrie, cămătari greci și romani, ostași și văduve; niciun rând nu pomenește daci puși la muncă de silă și niciun transport de aur spre Roma. Minele le lucrează antreprenori ca Aurelius Adiutor, cu oameni tocmiți pe simbrie de 70 de denari.
«Minerii erau sclavi»
Se crede că în mine munceau sclavi.
Tocmelile păstrate sunt ale unor oameni liberi: Memmius, Lucius Ulpius Valerius, Restitutus. Sclavii apar în tăblițe ca marfă cumpărată, între 205 și 600 de denari, iar Nótári arată că munca sclavilor n-avea mare însemnătate în Dacia.
«Tăblițele sunt scrise în limba dacă»
Se aude că tăblițele ar păstra limba dacilor.
Toate cele 25 de documente sunt în latină, în afară de unul singur, scris în greacă. Nicio tăbliță nu păstrează vreun text în limba dacă; până și un chezăș, Alexander, fiul lui Antipater, semnează grecește.
«Colegiul a fost desființat de autorități»
Se crede că stăpânirea a închis colegiul de înmormântare.
Dimpotrivă: ultimii membri îl desființează singuri, prin afiș public, fiindcă nu mai vin la adunări și nu mai plătesc. Socotelile sunt date pe față, iar morții sunt înștiințați că «n-au colegiu».
Datele romane sunt socotite după regula calendelor, nonelor și idelor: calendele cad pe 1, nonele pe 5 sau 7, idele pe 13 sau 15. Fiecare prefacere e verificată de scriptul de control în paginile zidite.
Toate traducerile din latină sunt proprii și marcate ca atare; originalele sunt în domeniul public după Bruns, 1876, și CIL III.
Ce nu se poate dovedi e marcat pe față: data cea mai veche (131, după unele lecturi 137 sau 139), sensul lui «apochatum pro uncis duabus», hapaxul «sportellaria» și zidirea tăblițelor după 167, care e o deducție a lui Pólay.
Povestea se oprește la retragerea din 271 și la Mommsen, 1873: niciun rând despre mineritul modern de la Roșia Montană.
