Zero, șapte, douăzeci și opt, treizeci și cinci

I · Treisprezece zile care n-au existat

Statul și-a mutat calendarul, iar socoteala Paștelui a rămas pe loc

România a intrat în 1919 cu două calendare pe același teritoriu: Ardealul și Bucovina foloseau stilul nou, iar Vechiul Regat și Basarabia rămăseseră pe cel vechi. În martie, guvernul a adoptat decretul-lege 1053, prin care ziua de 1 aprilie 1919 avea să se numească 14 aprilie. În partea țării care ținea stilul vechi, zilele dintre 1 și 13 aprilie nu au existat în anul acela. Cinci ani mai târziu, în octombrie 1924, Biserica Ortodoxă Română a făcut același pas pentru sărbătorile cu dată fixă, iar 1 octombrie a fost numit 14 octombrie.

Un singur lucru a rămas neatins: socoteala după care se află data Paștelui. Ea vine din Alexandria, lucrează pe calendarul vechi și a rămas acolo, împreună cu tot ce atârnă de ea. De aici vine o asimetrie pe care o vede oricine are rude în ambele confesiuni: un român ortodox și un român catolic ajung împreună la Crăciun în fiecare an, iar la Paști ajung împreună doar din când în când. În secolul acesta, în 31 de ani din 100.

II · De ce numai patru

Două luni pline care stau ori alături, ori la o lună una de alta

Amândouă sărbătorile cad duminica: fiecare este prima duminică de după luna plină pascală a calendarului ei. De aici vine prima jumătate a răspunsului, fiindcă diferența dintre două duminici este întotdeauna un multiplu de șapte zile.

A doua jumătate stă în luni. Cele două calendare nu se uită la aceeași lună plină: fiecare are tabelul lui de luni pline de primăvară, iar tabelul vechi a rămas în urmă. În secolul acesta, luna plină a calendarului vechi vine la patru sau cinci zile după cea a calendarului nou în 73 de ani din 100. În ceilalți 27, tabelul vechi sare peste luna plină pe care o folosește celălalt și o ia pe următoarea, iar decalajul urcă la 34 sau 35 de zile.

Între cele două situații nu se așază nimic. Din 1583 până în 2436, cele două luni pline sunt fie la cel mult șapte zile una de alta, fie la 33 de zile sau mai mult. Fiindcă fiecare lună plină este dusă mai departe până la duminica de după ea, prima situație dă zero zile sau șapte, iar a doua dă 28 sau 35. Pentru o diferență de două sau de trei săptămâni ar trebui ca lunile pline să fie despărțite de opt până la 32 de zile, iar acolo tabelele nu pun nimic.

III · 1926 și 1929

Cele două încercări românești au căzut amândouă pe distanțele mari

Biserica Ortodoxă Română a socotit Paștele după regula nouă de două ori, în 1926 și în 1929, apoi s-a întors la cea veche și a rămas acolo. Amândouă încercările au nimerit ani în care ruptura se vedea cu ochiul liber.

În 1926, între cele două date erau 28 de zile, distanța cea mai rară dintre cele patru: sărbătoarea oficială a căzut pe 4 aprilie, iar socoteala veche o punea pe 2 mai. În 1929 erau 35 de zile, distanța cea mai mare cu putință, cu 31 martie de o parte și 5 mai de cealaltă. O țară a ținut atunci Paștele de două ori, la cinci săptămâni una de alta.

Dintre cei 854 de ani, numai 27 aduc o despărțire de patru săptămâni. Unul dintre ei este 1926.

Dezacordul a lăsat în urmă comunități care țin și astăzi calendarul neîndreptat, cu bisericile lor și cu sărbătorile mutate cu treisprezece zile. Pentru restul, întoarcerea la socoteala veche a însemnat că Paștele ortodox român se calculează, până azi, pe un calendar pe care țara nu îl mai folosește la nimic altceva.

IV · Ce se mișcă odată cu Paștele

Cinci zile libere legale atârnă de aceeași socoteală

Vinerea Mare, cele două zile de Paști și cele două de Rusalii sunt sărbători legale în care nu se lucrează, iar toate cinci se mută în fiecare an odată cu data Învierii. Legea merge mai departe și spune că angajații care aparțin altor culte creștine primesc zilele acestea la data la care le sărbătoresc ei, ceea ce face ca într-o firmă din România să existe, în unii ani, două vacanțe de Paști la cinci săptămâni distanță.

Marja de mișcare este bine delimitată. Între 1919 și 2100, Paștele ortodox nu cade mai devreme de 4 aprilie și nici mai târziu de 8 mai, iar în 33 de ani din 182 ajunge în mai. Paștele catolic, socotit pe celălalt tabel, poate veni încă din 23 martie.

V · Bara se uzează

În 2698 cele două sărbători cad împreună pentru ultima oară

Calendarul vechi rămâne în urmă cu trei zile la fiecare 400 de ani, iar decalajul crește în tăcere. Prima care pleacă este distanța de patru săptămâni: după 2092 nu mai apare niciodată. În 2437 se deschide o șină nouă, de șase săptămâni, care până atunci stătuse goală. În 2725 apare pentru prima oară o despărțire de două săptămâni, exact aceea care lipsește din toată istoria de dinainte.

Iar anii cu un singur Paște se răresc până se opresc de tot. Ultimul este 2698. După el, cele două sărbători nu mai cad niciodată în aceeași zi.

VI · Cum au fost socotite datele

Două reguli, aplicate an de an

Datele din pagină vin din cele două socoteli oficiale. Prima este computul gregorian, folosit de Biserica Catolică după reforma din 1582. A doua este pascalia alexandrină pe calendarul iulian, pe care o folosesc bisericile ortodoxe, între ele și cea română. Datele ortodoxe sunt trecute în calendarul de azi, ca să poată sta lângă celelalte și să fie comparate în zile.

Verificarea cea mai simplă ține de fiecare dată: toate cele 2.636 de date obținute pentru anii dintre 1583 și 2900 cad duminica, iar anii verificați se potrivesc cu tabelele publicate. Un exemplu recent, ușor de controlat de oricine: 2025, când amândouă au căzut pe 20 aprilie, și 2024, când au fost 31 martie și 5 mai.

Toate cifrele de mai sus rămân adevărate atât timp cât cele două reguli rămân neschimbate. Sunt calendare făcute de oameni, iar oamenii le-au mai schimbat o dată și le pot schimba din nou.