Marius Comper

New York · 1910 – 1966

Penn StationTrenurile au rămas. Sălile au căzut.

La 29 octombrie 1963, New York Times anunța că începuse demolarea gării Pennsylvania. A continuat până în 1966, iar trenurile au circulat mai departe, pe dedesubt.

Secțiune prin sala mare de așteptare din Pennsylvania Station, 1915, deasupra nivelului căii ferate.

Noaptea în care s-a deschis

Sâmbătă, 26 noiembrie 1910

Sâmbătă seara, la nouă și jumătate

La 21:30, ușile s-au deschis în fața a circa 2.000 de oameni. Primul tren regulat prin tunelul de sub Hudson era programat abia la 0:02, când era deja duminică. La 28 noiembrie, Times a citat o estimare oficială: 100.000 de vizitatori, plus poate 25.000 de călători.

Desenul

O tăietură prin sală

Desenul este al arhitecților: secțiunea publicată de McKim, Mead & White în 1915 prin sala mare de așteptare, cu Strada 33 la marginea din stânga și Strada 31 la cea din dreapta, așa cum e inscripționată planșa. După datele companiei de cale ferată, sala avea 277 pe 103 de picioare (aproximativ 84 pe 31 de metri) și se ridica 150 de picioare de la podea la acoperiș (46 de metri). Se afla la primul nivel sub stradă. Peroanele erau sub holul de circulație.

O sală deasupra trenurilor

O zi în sală

Lumină de sus

Ziua, spune broșura companiei, lumina intra prin „ferestre semicirculare uriașe” și prin luminatoare. După lăsarea întunericului venea de la lămpile cu brațe, candelabrele electrice și becurile cu incandescență. O sală de așteptare: o sală făcută pentru orele dintre trenuri.

Soarele, lămpile și figurinele mărunte sunt adăugiri ilustrative, nu document despre vreo oră anume.

Ilustrația din broșura din 1910, cu legenda „Main waiting room”. Broșura PRR, fila 26.
Ilustrația din broșura din 1910, cu legenda „Main waiting room”. Broșura PRR, fila 26. Pennsylvania Railroad (1910), Library of Congress / Internet Archive · Domeniu public în SUA. Decupare și compresie.

Sub podea

Calea ferată era deja sub pământ

Sub sala de așteptare erau trenurile: 21 de linii și 11 peroane, peroanele fiind la nivelul podelei vagoanelor, așa că pasagerii urcau în tren fără trepte. Trenurile erau electrice. „Fumul este complet eliminat”, promitea broșura. Ține ochii pe linia chihlimbarie. E singurul lucru de aici care nu se stinge.

1963 – 1966

1963

O prevestire, un titlu, o sentință

În mai, criticul Ada Louise Huxtable avertiza în Times că „zgomotul prăbușirii coloanelor de 90 de picioare se va auzi în vara aceasta”. La 29 octombrie, titlul ziarului era: „Demolarea începe la Penn Station; arhitecții protestează”. A doua zi, un editorial nesemnat, „Farewell to Penn Station” („Adio, Penn Station”), își încheia primul pasaj cu această frază.

Orice oraș primește ceea ce admiră, ceea ce acceptă să plătească și, în cele din urmă, ceea ce merită.

The New York Times, 30 octombrie 1963, editorial nesemnat

Piatra dispare în ordine aleatorie. E ilustrație: efectul nu reconstituie ordinea lucrărilor.

1964 – 1965

Unde a ajuns piatra

La 9 octombrie 1964, Times relata că bucăți din coloanele de granit ale gării fuseseră aruncate în Secaucus Meadows, în New Jersey. Un singur vultur de granit, de la intrarea Long Island Rail Road, a avut parte de un sfârșit mai bun. Un profesor de latină, Samuel A. Goldberg, scrisese companiei ca să-l ceară. La 15 mai 1965, pasărea de 3 tone (americane) a fost inaugurată la Hicksville, în fața localnicilor, a elevilor și a unei fanfare de 40 de oameni. Unii purtau cearșafuri drept togi.

1966

Deasupra și dedesubt

La 14 iulie 1966, Times a găsit doi oameni la intrarea dinspre Seventh Avenue. Macaragiul John Tarallo stătea într-o cabină la 60 de picioare (18 metri), ridicând statui. Sub el, în gara nouă, hamalul Frederick C. MacFadden împingea printre oameni un cărucior cu valize și crose de golf. Ultimul zid încă nu fusese dărâmat.

La 29 august, la 11:50, o placă de granit de 1,5 tone (americane) a căzut de la 35 de picioare (11 metri) în timp ce era scoasă de pe fațadă. L-a ucis pe Ralph De Rosa, muncitor în construcții în vârstă de 32 de ani, a relatat ziarul, citând poliția și martorii.

Dedesubt, calea ferată a mers mai departe. Linia chihlimbarie nu s-a stins.

Demolarea Penn Station, iunie 1966.
Demolarea Penn Station, iunie 1966. Hikki Nagasaki / USA Rail Guide · Domeniu public, prin declarația autorului. Redimensionare și compresie.

Ce e acolo acum

Primăvara 1968 – azi

În locul pietrei

Istoria gării scrisă de Amtrak spune că a fost demolată ca să facă loc Madison Square Garden. Apoi spune asta:

În timp ce clădirile noi se ridicau deasupra holurilor subterane, trenurile au continuat să circule, iar spațiile actuale pentru călători au fost în mare parte finalizate până în primăvara lui 1968.

Amtrak, Great American Stations, New York Penn Station, consultată la 5 octombrie 2026 (traducere din engleză)
Interior Penn Station, 20 mai 2024.
Interior Penn Station, 20 mai 2024. Famartin · CC BY-SA 4.0. Redimensionare și compresie. Imaginea adaptată păstrează această licență.

2 martie 2023

5,5 metri

Holul Long Island Rail Road de pe Strada 33 a fost lărgit de la 9 la 17 metri (30–57 de picioare), iar tavanul i-a fost ridicat la 5,5 metri (18 picioare); potrivit MTA, lucrările erau în mare parte încheiate la 2 martie 2023. Vechea sală de așteptare se ridica 150 de picioare, 46 de metri. Desenul pune cele două înălțimi alături și atât: sunt spații diferite, iar nicio sursă folosită aici nu așază o podea față de cealaltă.

Două înălțimi, desenate una față de alta. Ele nu arată unde s-a aflat vreun spațiu.

Concourse-ul LIRR renovat, 13 iunie 2023.
Concourse-ul LIRR renovat, 13 iunie 2023. MTA · CC BY 2.0. Redimensionare și compresie.

1 ianuarie 2021

O sală nouă, de cealaltă parte a Eighth Avenue

Moynihan Train Hall a început să primească trenuri la 1 ianuarie 2021. Ocupă fosta clădire a oficiului poștal Farley, între Eighth și Ninth Avenue, vizavi de Penn Station, de cealaltă parte a Eighth Avenue. E o clădire separată, care nu apare în acest desen.

Moynihan Train Hall, 30 iunie 2022, dincolo de Eighth Avenue.
Moynihan Train Hall, 30 iunie 2022, dincolo de Eighth Avenue. Zheng Zhou · CC BY-SA 4.0. Redimensionare și compresie. Imaginea adaptată păstrează această licență.

Ce poate face o lege

1962 – 1965

Mai întâi o comisie, apoi o lege

La 21 aprilie 1962, primarul Wagner a numit o comisie de 12 membri pentru protejarea monumentelor, cât gara încă stătea în picioare. Times a relatat a doua zi, într-un titlu care amintea și opoziția arhitecților față de demolarea gării Penn. Până în octombrie 1963, demolarea era raportată ca începută, cu arhitecți care protestau cu pichete. La 19 aprilie 1965, cu demolarea în al doilea an, Wagner a semnat legea orașului privind monumentele.

Legea nu a salvat Penn Station.

1967 – 1978

Un alt terminal

Grand Central Terminal a fost declarat monument la 2 august 1967, iar Board of Estimate a confirmat decizia la 21 septembrie. Când proprietarul, Penn Central, a propus un turn deasupra terminalului, disputa a ajuns la Curtea Supremă. La 26 iunie 1978, Curtea a confirmat aplicarea legii orașului asupra terminalului. Hotărârea are un domeniu limitat: privește Grand Central, nu orice clădire veche. În acel litigiu legea a rezistat; la Penn Station, pichetul nu oprise demolarea.

Patru evenimente diferite: un protest, o lege, o declarare, o hotărâre.

Azi

21 de linii

În 1910, broșura companiei număra 21 de linii sub sala de așteptare. Pagina Amtrak despre Penn Station dă azi 21; cele două numărători nu sunt comparabile una la una. Cine ia azi un tren spre Long Island poate aștepta în holul lărgit, sub un tavan de 5,5 metri. Deasupra acestor peroane a stat cândva o sală înaltă de 46 de metri. Sălile au putut fi luate. Trenurile au circulat mai departe.

Trimite mai departe

Dosarul

Povestea în șapte rânduri, apoi desenele, apoi sursele.

  1. 26 noiembrie 1910. Ușile se deschid la 21:30; primul tren regulat prin tunel e programat duminică, 27 noiembrie, la 0:02.
  2. 1910. Sala mare de așteptare are 277 pe 103 de picioare și 150 de picioare până la acoperiș, după datele companiei; peroanele sunt dedesubt, la nivelul podelei vagoanelor.
  3. 29 octombrie 1963. Times: începe demolarea, arhitecții protestează.
  4. 1964 – 1965. Coloane de granit în Secaucus Meadows; un vultur inaugurat la Hicksville.
  5. Iulie – august 1966. Ultima fațadă despuiată; un cărucior cu bagaje în gara nouă de dedesubt; un muncitor ucis de o placă prăbușită.
  6. 1968 – 2023. Spațiile actuale pentru călători, în mare parte finalizate în primăvara lui 1968; Moynihan Train Hall se deschide la 1 ianuarie 2021; lucrările la holul LIRR, încheiate în mare parte la 2 martie 2023.
  7. 1962 – 1978. Comisie, lege a monumentelor, Grand Central declarat monument, hotărârea Curții Supreme.

Desenele

Planul clădirii originale, planșa 300.
Planul clădirii originale, planșa 300. McKim, Mead & White (1915), University of Notre Dame · Domeniu public în SUA. Redimensionare și compresie.
Secțiune prin sala de așteptare, planșa 302.
Secțiune prin sala de așteptare, planșa 302. McKim, Mead & White (1915), University of Notre Dame · Domeniu public în SUA. Redimensionare și compresie.

Scena este planșa 302 din monografia McKim, Mead & White din 1915, o secțiune prin sala mare de așteptare, redesenată aici în tuș, pe hârtie. Dimensiunile vin din broșura companiei din 1910; niciuna nu e măsurată pe desen. Suprapunerile sunt ilustrații, nu documente: lumina din ferestre și mișcarea ei în timpul zilei, figurinele mărunte, ordinea în care se dizolvă piatra, farurile care alunecă pe linia de cale ferată (arată o cale ferată în funcțiune, nu un orar) și cele două bare ale comparației de înălțime, desenate una față de alta, nu față de planșă. Fotografiile sunt dovezi datate, nu suprapuneri exacte.