Bucureștiul s-a umplut primul

I · Aritmetica de pe placă

Nouăzeci și nouă de cifre, paisprezece mii trei sute șaizeci și șase de litere

Orice număr de înmatriculare românesc are aceeași arhitectură, indiferent de județ: un cod fix de una sau două litere, urmat de două cifre și de un grup de trei litere. Codul e stabilit o singură dată, în 1990, după alfabet — AB pentru Alba, TM pentru Timiș, B, singur, pentru București. Ce se schimbă, mașină după mașină, e restul: cifrele și literele.

Literele nu vin din tot alfabetul. Q lipsește peste tot, pentru că se confundă ușor cu O pe camerele de supraveghere și în condiții de vizibilitate slabă. I și O nu pot deschide grupul de trei litere, din același motiv — riscul de a fi citite drept 1 și 0. Rămân douăzeci și trei de litere posibile pe prima poziție și douăzeci și cinci pe fiecare dintre celelalte două, din care se mai scad câteva secvențe rezervate instituțional, pentru că ar fi arătat ca o instituție a statului: POL, SRI, GUV, DEP și altele asemenea.

Înmulțite, cele două cifre și cele trei litere dau paisprezece mii trei sute șaizeci și șase de combinații de litere pentru fiecare pereche de cifre, de la 01 la 99. Rezultatul e un plafon fix, același pentru orice județ care încă folosește formatul cu două cifre: 1.422.234 de plăcuțe posibile. Nu contează cât de mare e județul sau cât de repede îi crește parcul auto — peste acel număr, formatul pur și simplu nu mai are ce oferi.

II · Ziua în care s-a golit

B-117-VAY, primul număr cu trei cifre

Pe 4 ianuarie 2010, la atelierul de plăcuțe din București, Ionel Vai — șeful atelierului — a primit primul număr cu trei cifre emis vreodată în România: B-117-VAY. Nu a fost o alegere simbolică, ci una practică: cineva trebuia să testeze noul format înaintea publicului, iar cel mai la îndemână candidat lucra chiar acolo.

Nu a fost o schimbare de capriciu. Peste 1.200.000 de plăcuțe cu două cifre fuseseră deja emise în București, iar la momentul tranziției mai rămâneau, din calculul autorităților, aproximativ 200.000 de combinații libere — suficient pentru câteva luni de înmatriculări, nu mai mult. Cele două cifre din format, epuizate până la ultima, au fost înlocuite cu trei, iar plafonul unui singur cod de județ a urcat dintr-odată la peste zece ori mai mult.

București rămâne, șaisprezece ani mai târziu, singurul județ din România care a epuizat vreodată formatul cu două cifre.

III · De ce nu se întorc combinațiile

Un rezervor care se golește dinspre început, nu din mijloc

Combinațiile nu sunt distribuite la întâmplare. DRPCIV alocă numerele din seria generală secvențial, pe rând, în ordinea cererilor — următoarea combinație liberă, nu una aleasă din mijlocul rezervorului. O plăcuță rămasă de la o mașină radiată poate reveni, teoretic, în lista celor disponibile, mai ales dacă proprietarul nu cere păstrarea combinației la o mașină nouă. În practică, însă, un rezervor care se golește constant dinspre început rareori se umple înapoi destul de repede cât să țină pasul cu un parc auto care crește cu zeci de mii de mașini pe an.

De aici și un decalaj care pare, la prima vedere, ciudat: în 2012, parcul auto activ al Bucureștiului — mașinile chiar aflate în circulație, nu totalul plăcuțelor emise vreodată — număra 1.118.125 de vehicule, sub plafonul de 1.422.234. Formatul se epuizase totuși cu doi ani înainte. Diferența e explicată de mașinile scoase deja din circulație până atunci: fiecare a folosit, definitiv, o combinație din rezervor, chiar dacă azi nu mai apare în nicio statistică a parcului activ.

IV · Restul țării, șaisprezece ani mai târziu

Nimeni altcineva nu s-a apropiat cu adevărat

Dintre cele patruzeci și una de județe rămase, niciunul nu trece azi de treizeci la sută din plafonul pe care București l-a spart în 2010. Cel mai aproape e Clujul, cu 426.096 de mașini active în 2024 — 29,96% din 1.422.234. Îl urmează Timișul, cu 413.325, apoi Constanța, Prahova și Argeș, toate undeva între un sfert și trei zecimi din același plafon. La celălalt capăt, Tulcea nu trecuse, în 2024, de 98.677 de mașini — sub șapte la sută din rezervorul pe care l-ar putea folosi.

Diferența dintre aceste procente și situația reală a Bucureștiului din 2010 arată, de fapt, cât de departe stă restul țării. Chiar și Clujul, cel mai aproape de plafon, ar mai avea nevoie să-și tripleze aproape parcul auto ca să ajungă unde a ajuns capitala acum șaisprezece ani — și tot nu ar fi neapărat destul, din motivele arătate mai sus.

V · Ilfov crește altfel

Singurul județ care s-ar putea apropia

Un singur județ nu urmează tiparul general. Parcul auto al Ilfovului a crescut de la 102.346 de mașini în 2012 la 301.883 în 2024 — de aproape trei ori în doisprezece ani, cea mai rapidă creștere din toată țara. Pentru comparație, Clujul, care pornea de la un parc auto mai mult decât dublu, a crescut mai lent, de doar 1,97 ori în același interval.

Ilfovul nu crește pentru că are mai multe orașe. Crește pentru că înconjoară unul singur — Bucureștiul — și absoarbe, an de an, o parte din oamenii și mașinile care nu mai încap sau nu mai vor să stea în capitală. Dacă ritmul actual s-ar păstra neschimbat, un calcul simplu de extrapolare din creșterea 2012–2024 plasează momentul în care parcul auto al Ilfovului ar trece de 1.422.234 undeva la mijlocul anilor 2040 — o extrapolare, nu o predicție, pentru că ritmurile de creștere rareori rămân constante două decenii la rând.

VI · Ce rămâne

O combinație din 1.422.234, o singură dată

Numărul de pe o plăcuță pare cea mai anonimă cifră posibilă — atribuită automat, fără nicio legătură cu proprietarul, uitată de îndată ce mașina schimbă mâna sau ajunge la fier vechi. Și totuși, fiecare combinație a fost, la un moment dat, singura ei variantă disponibilă din exact 1.422.234, aleasă o singură dată și, de cele mai multe ori, niciodată redată înapoi rezervorului. București a arătat, în 2010, ce înseamnă să epuizezi acel rezervor. Restul țării încă are loc — dar nu la fel de mult loc peste tot, iar la marginea capitalei, locul se strânge într-un ritm pe care niciun alt județ nu-l ține pasul.