mariuscomper.ukEnglish

Pompei, anii 72–79

Un graffiti din bordelul din Pompei, tradus în oltenește la perfectul simplu

Pe un perete din Pompei, la vreo doi metri de podea, cineva a zgâriat acum aproape 2.000 de ani un rând de latină. În oltenește iese aproape de la sine. Luat cuvânt cu cuvânt: ce a ajuns din el în română, ce s-a pierdut pe drum și unde se mai vorbește azi la perfectul simplu, timpul verbelor de pe perete.

Inscripția CIL IV 2246, zgâriată în tencuială: două rânduri de scris cursiv roman

Pe perete, în latinăHic ego cum veni futui, deinde redei domi.

În olteneșteAici eu, cum venii, futui, apoi mersei acasă.

Literele sunt cele din desenul făcut de Karl Zangemeister pe perete, publicat în 1871 la scara 1/7; liniile zimțate sunt crăpăturile pe care le-a desenat el. Fiecare E e scris ca două bețe, II.

Un rând scris cu mâna întinsă, deasupra patului

Bordelul din Pompei stă la o intersecție de străzi înguste, la două cvartale de for. La parter are cinci camere, de o parte și de alta a unui coridor, fiecare cu un pat zidit. Pe pereții coridorului sunt tablouri mici cu scene erotice. Clădirea a fost dezgropată în 1862.

Pe pereți s-au găsit aproape 150 de texte și desene zgâriate. Doar o treime au conținut sexual explicit; numele sunt categoria cea mai numeroasă. În tencuiala încă udă s-au păstrat și urme rotunde, poate amprente.

Rândul nostru e pe peretele de nord al camerei e, la aproape 7 picioare de podea, adică vreo 2,1 metri. Patul nu atinge peretele acela, așa că autorul a stat, după Sarah Levin-Richardson, la capătul patului și s-a întins peste el și în sus. Chiar sub el cineva a scris Bellicus hic futuit, „Bellicus a futut aici”.

O monedă presată în tencuiala udă a altei camere datează renovarea bordelului în anul 72. Rândul e deci, foarte probabil, din ultimii șapte ani ai orașului, înainte ca Vezuviul să-l îngroape în 79, cel mai probabil toamna.

Nu există o fotografie a lui publicată sub licență deschisă. Karl Zangemeister l-a copiat de pe perete și l-a tipărit în 1871, în volumul patru al Corpus Inscriptionum Latinarum, cu nota Lectio certa est: „citirea e sigură”. Literele din capul paginii sunt din desenul lui.

Unde
Lupanarul, Regio VII, insula 12, intrările 18–20; camera e, peretele de nord
Înălțime
aproape 7 picioare de la podea (vreo 2,1 m)
Mărime
17,5 × 46,9 cm, cu litere de 1,5–2,1 cm, măsurate pe desenul din 1871
Scris
zgâriat cu un vârf în tencuială, cursiv roman
Număr
CIL IV 2246
Cum arată un graffiti din aceeași clădire: CIL IV 2258, Victor cum Attine hic fuit, „Victor a fost aici cu Attine”, zgâriat în tencuiala pală.
Cum arată un graffiti din aceeași clădire: CIL IV 2258, Victor cum Attine hic fuit, „Victor a fost aici cu Attine”, zgâriat în tencuiala pală. Miguel Hermoso Cuesta · Wikimedia Commons · CC BY-SA 4.0
O cameră a bordelului, cu patul de zidărie.
O cameră a bordelului, cu patul de zidărie. Gary Todd · Wikimedia Commons · domeniu public
Colțul bordelului, cu etajul care iese deasupra străzii.
Colțul bordelului, cu etajul care iese deasupra străzii. Carole Raddato · Wikimedia Commons · CC BY-SA 2.0
Planșa XXXVI din CIL IV (1871): numărul 15 e rândul nostru, copiat de Zangemeister de pe perete.
Planșa XXXVI din CIL IV (1871): numărul 15 e rândul nostru, copiat de Zangemeister de pe perete. Karl Zangemeister, CIL IV (1871); scanare Internet Archive · Internet Archive · domeniu public

Opt cuvinte: patru au ajuns, trei s-au pierdut, unul doar seamănă

Alege un cuvânt și urmărește-l pe perete. Culoarea spune ce s-a întâmplat cu el între Pompei și Craiova.

4 au ajuns în română · 1 doar seamănă · 3 s-au pierdut

  • a ajuns în română
  • alt cuvânt, aceeași formă
  • s-a pierdut

  1. a ajuns în română

    Româna a păstrat cuvântul cu un a lipit în față: aici vine din latina vorbită *ad-hicce, „chiar aici”. Pentru Maramureș, dicționarul notează și forma ai, din ad hic.

  2. a ajuns în română

    Ego a devenit eu: a căzut consoana din mijloc, iar o-ul de la final s-a închis în u.

  3. alt cuvânt, aceeași formă „când”

    Aici cum înseamnă „când”. Cuvântul acesta a dispărut din toate limbile romanice. Cum-ul românesc are alt strămoș, quomodo, „în ce fel”, care încă din latina târzie începuse să însemne și „când”. Dicționarul are exemplele: cum venea, cum au văzut apa. De aceea cum venii sună firesc în română: aceleași trei litere, alt cuvânt.

  4. a ajuns în română

    Verbul a ajuns: a veni vine din venire. Forma s-a schimbat pe drum. Latinescul veni nu avea sufix; venii are terminația lui auzii, care vine din audivi.

  5. a ajuns în română

    Dintre cuvintele care au ajuns, singurul scris la fel. A fute vine din futuere, iar futui e și perfectul latinesc, și perfectul simplu românesc, la persoana întâi. Accentul s-a mutat: latinii spuneau fútui, românii spun futúi. La fel au trecut și alte perfecte în -ui: în româna veche, tăcuiu, din tacui.

  6. s-a pierdut

    Deinde nu a lăsat nimic în româna de azi. Româna și-a făcut singură cuvântul, tot din piese latinești: apoi vine din ad post, „la după”.

  7. s-a pierdut „m-am întors” latina clasică: redii

    Redei e redii, „m-am întors”, scris cu ei în loc de ii. Verbul, redire, nu a trecut în română. „M-am întors” se spune cu a întoarce, din intorquere, „a răsuci”. În traducerea oltenească de mai sus stă mersei: a merge vine din mergere, care în latină însemna „a se scufunda”.

  8. s-a pierdut latina clasică: domum

    Domus, „casa”, a dispărut din română (domul de azi e un împrumut din franceză). Acasă e făcut din a și casă, iar casa latinească era căsuța, coliba.

Cuvintele pierdute sunt toate în al doilea rând. Primul rând a trecut aproape întreg; din al doilea a rămas doar felul în care e construit: un verb la același timp trecut ca veni și futui, pe care româna îl are și ea.

Perfectul simplu e perfectul latinesc, refăcut pe jumătate

Venii, futui, mersei sunt la perfectul simplu. Timpul acesta continuă perfectul latinesc, al lui veni, vidi, vici. Unele forme au trecut direct: auzii vine din audivi, cântai din cantavi, fui din fui.

Altele nu puteau trece așa. Din feci ar fi trebuit să iasă feĉ, din mersi ceva ca merș. Formele acestea există: în româna veche (feciu, merșu) și azi în aromână, la sud de Dunăre (feĉu, nerșu). Româna de la nord de Dunăre le-a refăcut după modelul lui auzii și cântai: așa au apărut făcui, mersei, zisei.

Perfectul la persoana întâi singular. Formele vechi și aromâne sunt din Saramandu și Nevaci (2013), Väänänen (1968) și MDA2.
LatinaRomâna veche · aromânaAziVerbul
—auziia auzia trecut direct
—cântaia cântaa trecut direct
—fuia fia trecut direct
dedeiromâna vechedăduia darefăcut
steteiromâna vechestătuia starefăcut
feciu · feĉuromâna veche · aromânăfăcuia facerefăcut
merșu · nerșuromâna veche · aromânămerseia mergerefăcut
dzâșuaromânăziseia zicerefăcut
arșuaromânăarseia arderefăcut
copșuaromânăcopseia coacerefăcut

Azi venii, ieri am venit

În cea mai mare parte a țării, perfectul simplu a ieșit din vorbire; perfectul compus i-a luat locul. În vestul țării a rămas: în Oltenia, în Banat, în Munții Apuseni, în vestul Munteniei. În Oltenia și în sud-vestul Munteniei are și o întrebuințare aparte: spui cu el ce ai făcut chiar în ziua în care povestești. Pentru ieri treci, de obicei, la perfectul compus, deși când povestești ceva mai vechi perfectul simplu poate reveni.

Lingvista Victorela Neagoe a găsit aceeași întrebuințare în 1985 în satele din Munții Apuseni: Neagra, Gârda, Scărișoara, Arieșeni. Zona nu se învecinează cu Oltenia, așa că, scria ea, Oltenia „nu mai poate fi considerată ca «centru al ariei perfectului simplu»”. La sud de Dunăre, în aromână, perfectul simplu e, după Grigore Brâncuș, „un timp foarte des întrebuințat”.

În ancheta descrisă de Neagoe, Zorița Neag, 28 de ani, din Negrești, a fost întrebată:

Ce ai făcut ieri?

„ieri n-am făcut mari triabă // am vinit acolo la un cumnat”

Pentru ieri: am vinit, perfect compus.

Și astăzi?

„astăz numa vinii // mă sculai la patru / și luarăm autobuzu”

Pentru azi: vinii, mă sculai, luarăm, perfect simplu.

După regula asta, rândul de pe perete e exact pe timpul potrivit. Cine l-a scris era, foarte probabil, încă în cameră când a zgâriat „apoi m-am întors acasă”: totul ținea de aceeași zi. Un oltean ar povesti la fel, cu venii, futui, mersei.

Curat murdar: latina e mai corectă decât subiectul

„Curat murdar!”, îi răspunde Pristanda lui Tipătescu în prima scenă din O scrisoare pierdută. Rândul din Pompei e la fel: subiectul e murdar, latina e aproape curată. Un profesor de latină ar tăia două lucruri.

hic ego cum veni futui, deinde redei domi.

  1. cum veni Cum cu perfectul indicativ e latină clasică: gramatica lui Allen și Greenough îl dă ca regulă.
  2. redei Se scria redii. La Pompei apare des e în loc de i scurt, iar în inscripții și ei în loc de i lung; nu se știe care dintre obiceiuri e aici.
  3. domi După un verb de mișcare, latina clasică cerea domum, „spre casă”. Domi înseamnă „acasă”, locul unde ești. Zangemeister a pus lângă el, în 1871, un vers din Plaut: pol, quamquam domi cupio, opperiar, „deși vreau acasă, o să aștept”. În română, acasă face ambele treburi: stai acasă, mergi acasă.

Trei verbe la perfect, unul după altul, cu veni în frunte: e greu să nu auzi în ele veni, vidi, vici, cuvintele lui Cezar după bătălia de la Zela, din 47 î.Hr. Legătura o face urechea. Sarah Levin-Richardson, care a studiat graffitiurile bordelului, îl descrie altfel: un prim rând destul de obișnuit, urmat de o încheiere glumeață.

Surse

Etimologiile sunt din dicționarele de pe dexonline (DEX, DER, MDA2). Traducerea oltenească e una dintre cele posibile; mă întorsei sau mă dusei ar merge la fel de bine în locul lui mersei.

Imaginile

Litere: Cormorant Garamond și Newsreader, sub licența SIL Open Font.