Chromatica · Simion Florea Marian, 12 martie 1882
Roșu după galbăn
În discursul de recepție la Academie, Marian descrie vopsitul satului ca un șir de zeme. Lâna se face roșie numai după ce a fost îngălbinată. Nuanța de la capăt urmează nuanța băii dinainte.
Zeama are nume
Simion Florea Marian era preot în Siret când Academia l-a primit. La 12 martie 1882 a citit, ca discurs de recepție, o lucrare despre arta de a colora. Hasdeu i-a răspuns în aceeași ședință: până atunci, a spus, lipsea etnograful. Textul a ieșit ca extras de 55 de pagini la Tipografia Academiei și stă, în Anale, între pagina 107 și pagina 161.
Marian nu așază o paletă pe masă. Așază oale, borș, piatră-acră, drobiță uscată la umbră. Zeama scoasă din drobiță se cheamă gălbinele. Amestecul de seu de lână și piatră-albastră se cheamă albăstrele. Compusul de șovârv și pădureț-acru se cheamă flori. Zeama de arin se cheamă negrelă. Numele stă pe lichid. Culoarea e ce rămâne pe scul după baie.
Practica, scrie el, e a romancelor sătene, luată din moși-strămoși. În fiecare sat e una sau mai multe femei care colorează pentru consătene. Tineretul nu mai stă la cazan. Marfa de dugheană e frumoasă, se spală iute, iar o parte e veninoasă. Culoarea din plantă ține până se rupe materia.
Lâna roșie a fost galbenă
Pentru lână, roșul nu se pune pe alb. Se pune pe galbăn. Femeia moștenește nuanța băii dinainte.
Sculele ce se fac roșii trebuie să fie de mai nainte îngălbinite. Dacă nu-s făcute galbine, niciodată nu se pot face cum se cade de roșii și de frumoase.
Nuanța de la capăt urmează nuanța din gălbinele. Galbăn-deschis dă roșu-deschis. Galbăn-aprins dă roșu-aprins. Portocaliu dă vișiniu. Femeia nu amestecă un roșu abstract. Înflorescă un galbăn pe care lâna îl poartă deja.
Dacă șovârvul lipsește, compoziția nu se mai cheamă flori. Se cheamă roșele. Verbul nu mai e a înflori, ci a roși. Numele s-a mutat odată cu planta.
Florile dulci ies deschise și slabe. Florile vechi, acre, stau până începe frunza să putrezească: mai întunecate, mai ținute. Lâna din ele, scrie Marian, își pierde fața mai greu decât se rupe.
Buciul, firul de cânepă, are altă poartă. Roșul lui se face din alb, în roșele de arin și prun, fără galbăn dinainte. Succesiunea e lege pe lână. Pe cânepă, rețeta se schimbă și numele se schimbă odată cu ea.
Bagă sculul în zeamă
Alege fibra, apoi baia. Lâna albă băgată direct în flori nu iese cum se cade de roșie. Aceeași lână, întâi prin gălbinele, apoi prin flori, ia roșul de la galbănul pe care îl poartă.
drobiță, borș, piatră-acră
Sculul e încă nedipit. Alege o zeamă.
Alege fibra, apoi înmoaie sculul într-o zeamă.
Verde după albastru, negru din cuib
Aceeași lege a moștenirii ține și la verde. Negrul are, în plus, un început care se împrumută.
Verde se face, cel mai adesea, pe lână care a fost întâi albastră. Albastru-deschis dă verde-deschis. Albastru-întunecat dă verde-întunecat. Un scul alb uitat în zeama rămasă iese sarbăd-verde. Ouăle de Paști merg pe celălalt drum: întâi galbăn, apoi dediță sau rujă, și verdele atârnă de galbăn.
Negrela se face din scoarță de arin, înflorită ca și florile. Începutul se cheamă cuib. Femeile dibace îl păstrează și îl împrumută. Cine vine după el zice: am venit să-mi împrumuți cuibul. Zeama obosită, din care a ieșit puterea, se cheamă lungă. Lâna laie se negrește mai lesne decât cea albă. Multe scule primesc întâi o față viorie în mohorâtele rămase din roșele, și abia apoi intră la negru.
Albul nu iese din plantă. Iese din desfierbere și din spălat în apă curgătoare.
Numele se mută cu materia
În nota de la capătul discursului, Marian înșiră numele de origini latine pe care le-a auzit. Multe nu sunt nuanțe. Sunt lucruri: lapte, ghiocel, ceară, sânge, para focului, corb, mură, stejar, vin, funingine, lemn, aramă.
Albastru-rînduniu e culoarea penei. Ceriul e galbăn ca ceara. Curechiul e verdele verzei. Viniul e vinul. Funinginiul e funinginea. Roșu-în-para-focului e motivul pentru care șovârvul se culege în ziua de Foca. Numele nu stă deasupra materiei. O poartă.
Marian își încheie pledoaria cu originea latină a meșteșugului. Argumentul lui e lista de cuvinte. Un cuvânt îl pune pe gânduri: coloarea. În gura poporului n-a găsit-o. Dicționarul Academiei nota forma curare. Chiar dacă vorba s-ar fi pierdut, scrie el, chromatica rămâne moștenire. E teza lui de academie. Măsura cărții e în cazan, nu în această etimologie.
- alb-ca-laptele
- alb-ca-ghiocelul
- alb-ca-ghiocul
- alb-ca-păretele
- alb-ca-ometul
- alb-ca-spuma-laptelui
- aluniu
- arămiu
- auriu
- brândușiu
- cânepiu
- căpriu
- cărbuniu
- cărniu
- castaniu
- cenușiu
- ceriu
- cireșiu
- colbiu
- curechiu
- funinginiu
- gălbioriu
- gălbănușiu
- galbăn-ca-cera
- lemniu
- marmurariu
- muced
- muriu
- negru-ca-corbul
- negru-ca-murea
- negru-ca-cărbunele
- negru-ca-tăciunele
- plămâiu
- plumbiu
- porumbiu
- porumbriu
- rădăciniu
- roșu-în-para-focului
- roșu-ca-jăraticul
- roșu-ca-sângele
- rînduniu
- ruginu
- sângeriu
- scorțișoriu
- scorțiu
- untdelemniu
- verde-ca-stejarul
- verde-ca-buraticul
- viniu
- vânăt-ca-porumbrica
Cincizeci de nume din glosarul lui Marian care arată spre o materie, nu spre o nuanță goală.
Drobița de Sânziene, șovârvul de Foca
Culesul are zile. Uscatul are umbră. Florile au deochi.
Drobița se culege de Sânziene, 24 iunie, când e înflorită. Șovârvul se culege în ziua de Foca, a treia după Sântilie, 22 iulie, ca zeama să iasă roșie-ca-para-focului. Răchitica, de Sânpetru. Laptele-câinelui e bun până la Duminica-mare; după Rusalii își pierde sucul. Plantele se usucă la umbră, subțire, pe pod. Vântul și soarele le pătează.
La Paști, aproape fiecare romancă din Bucovina, scrie Marian, împetrește ouă în gălbinele de pădureț-acru. A împetri înseamnă a întări zeama cu piatră-acră. Pe ouă, același verb vrea să zică a îngălbini.
Florile de roșu se deochie. Nu se vorbește de mort cât se înfloresc. Nu se înfloresc dacă e mort în sat, până după înmormântare. Laudă fără scuipat strică. Un inel de aramă, o bucată de fier sau o potcoavă de găsit țin deochiul departe. Prea mult fier rugină, și rugina strică florile. Materialul e din Bucovina. Marian nu face harta țării.
Ce ține și ce rămâne în Bucovina
Textul e discursul de recepție din 12 martie 1882, tipărit în Analele Academiei, seria II, tomul IV, paginile 107-161. Cifrele din pagină sunt numărate acolo: 36 de plante în lista din capitolul III; patru materii pe care Marian le pune deasupra celorlalte; succesiunea lână, gălbinele, flori, spusă ca regulă pentru lână.
Geografia e Bucovina, cu ochiul unui preot din Siret. Pamfile și Lupescu au reluat titlul în 1914, cu material din alte județe. Colecția lor nu e amestecată aici în numărătoare. Etymologiile latine din capitolul XV sunt argumentul lui Marian către Academie. Afirmația care trece peste glosar e din cazan: lâna roșie a fost galbenă.
OCR-ul Analele e pătat, ca o sculă scoasă prea târziu din oală. Numele au fost citite pe scan și așezate în ortografie de azi. Unde pagina e ilizibilă, numele n-a intrat în listă.
Surse
- Analele Academiei Române, seria II, tom IV, 1881-1882. Chromatica poporului român, pp. 107-161; răspunsul lui Hasdeu, pp. 162-164. Internet Archive.
- Ședința ordinară din 12 martie 1882, partea administrativă a acelorași Anale: Marian citește memoriul, Hasdeu răspunde.
- Tudor Pamfile și Mihai Lupescu, Cromatica poporului român, Academia Română, 1914. Colecție mai târzie, nu e amestecată în numărătoare.
Marius Comper a citit textul pe scanul Analele și a numărat listele. Chromatica e a lui Marian. Numărătoarea, succesiunea de băi și pagina sunt ale ediției de față.