Antropologie comparată · 1.291 de societăți
Un singur partener, casă separată după nuntă, părinții și copiii lor, nicio avere care trece dintr-o familie în alta la nuntă, verii numiți altfel decât frații, neamul socotit și dinspre mamă, și dinspre tată. Așa arată combinația în Atlasul Etnografic al lui George Peter Murdock, care a codat 1.291 de societăți între 1962 și 1971, cu ani de referință de la babilonieni până în 1965. Combinația asta apare de paisprezece ori, printre care spaniolii, napolitanii, brazilienii, rândul „români” de la 1910 și patru sate pueblo din nordul statului New Mexico. Nouă sute nouă din cele 1.291 de fișe au răspuns la toate cele șase întrebări, iar cea mai numeroasă combinație dintre ele acoperă doar 22. Nu există un fel obișnuit de a fi familie.
Ce e arhiva
Între 1962 și 1971, antropologul american George Peter Murdock a publicat, în serie, în revista Ethnology, un tabel. Fiecare rând era o societate umană: un popor, un sat, un grup descris de cineva la un moment dat. Fiecare coloană era o întrebare: cine moștenește pământul, ce formă are casa, la ce vârstă se taie împrejur băieții, câte niveluri de autoritate stau deasupra comunității. Codurile erau cifre. O cifră pentru „preț al miresei”, alta pentru „zestre”, alta pentru „nimic”.
Tabelul a ajuns la 1.291 de rânduri și 94 de coloane și se numește Atlasul Etnografic. Este, până azi, cea mai folosită bază de date comparativă din științele sociale: pe ea se testează, de o jumătate de secol, aproape orice afirmație care începe cu „în majoritatea societăților umane”.
Lucrul care nu se face aproape niciodată cu el este cel mai simplu cu putință: să iei mai multe coloane deodată. Statisticile pe o singură coloană sunt peste tot: 51,7% dintre societăți cer un preț pentru mireasă, 46,3% socotesc neamul pe linia tatălui, iar 4,9% își fac casă separată de amândouă familiile. Dar o societate e o combinație de coloane, iar combinațiile se comportă cu totul altfel.
Experimentul
Șase dintre cele 94 de coloane descriu împreună o familie: numărul de soți, locul unde se mută cuplul, componența gospodăriei, transferul de avere la căsătorie, felul în care se numesc verii și linia de descendență. Sunt cele șase lucruri pe care le știi despre familia ta fără să te gândești.
La fiecare dintre ele există un răspuns mai frecvent decât celelalte din arhivă, deși nu neapărat unul majoritar: cel mai des întâlnit tipar de descendență, cel care socotește neamul pe linia tatălui, apare la doar 46,3% dintre societăți. Pune cele șase răspunsuri fruntașe într-o singură fișă și obții o societate care nu a existat niciodată în capul nimănui: poligamie ocazională, mutare la rudele bărbatului, frați căsătoriți sub același acoperiș, preț al miresei, verii numiți „frați”, neamul tatălui. Societatea medie e numele acestui colaj de șase coloane, o etichetă de lucru și nu o societate pe care s-o fi văzut cineva. „Medie” înseamnă aici cel mai frecvent răspuns din arhivă, nu o medie aritmetică.
O combinație de șase răspunsuri poate fi rară chiar dacă fiecare răspuns în parte e frecvent, la fel cum a nimeri cap de șase ori la rând cu o monedă e puțin probabil chiar dacă fiecare aruncare are șanse mari. Numărul de potriviri exacte nu spune, singur, cât de asemănătoare sunt societățile între ele: pentru asta trebuie văzut cum se împart toate societățile între toate combinațiile posibile.
Caută-i deocamdată egalii. Rămân cinci: cantonezii, chinezii min, kurukhii din India centrală, lepcha din Sikkim și locuitorii insulelor Tanimbar. Nici măcar unul în Africa, deși din Africa vin cele mai multe societăți care dau, separat, fiecare dintre aceste răspunsuri fruntașe.
Acum fă același lucru cu propria ta viață. Un singur soț, casă separată după nuntă, părinți și copii, nimic de plătit, veri care se cheamă veri, neam din amândouă părțile. Rămân paisprezece. A ta e de aproape trei ori mai frecventă decât media.
Fiecare rând adaugă un criteriu și arată câte societăți din 1.291 mai rezistă. Ordinea nu schimbă rezultatul final. Diferența mare vine de la a doua întrebare: mutatul la rudele bărbatului e codat la 50,4% dintre societăți, mutatul într-o casă separată la 4,9%.
Instrumentul
Șaisprezece întrebări, toate luate direct din coloanele lui Murdock, toate puse așa cum ți-ai răspunde despre propria viață. Fiecare răspuns arată cât la sută din societățile codate îl dau. Fiecare bifă scoate din bol societățile care răspund altfel.
Pornește de la cele șase întrebări despre familie, cu răspunsul unui om din România de azi: paisprezece societăți rămân. Apasă „Viața ta, 2026” ca să adaugi și celelalte zece întrebări, despre moștenire, straturile de autoritate, zeul, clasele sociale, forma casei. Rămâne o singură societate din 1.291: brazilienii, așa cum au fost descriși în 1940. Alte patru nici nu se potrivesc, nici nu ies din calcul, fiindcă nu au toate coloanele completate; una dintre ele e România, cu nouă din șaisprezece întrebări codate. Aceleași șaisprezece întrebări, cu răspunsul cel mai frecvent la fiecare, nu lasă pe nimeni în picioare.
Punctul portocaliu e rândul „români” de la 1910. În grilă, societățile sunt așezate pe cele șase mari regiuni ale lui Murdock, în ordine alfabetică. Pe hartă, fiecare punct stă la coordonatele comunității descrise. Punctele aurii sunt societățile despre care arhiva nu se pronunță: nu contrazic niciun răspuns pe care îl au, dar la cel puțin o întrebare atlasul trece „date lipsă”. Lista lor se deschide sub sită.
Rezultatul principal
Dintre cele 1.291 de societăți, 909 au toate cele șase coloane completate. Între ele apar 564 de combinații diferite. Patru sute treizeci și opt dintre acestea sunt unicate: o singură societate din toată arhiva are exact acea combinație de reguli despre căsătorie, gospodărie și descendență.
Patru sute treizeci și opt din 909 înseamnă că aproape jumătate dintre societățile pe care le putem verifica n-au geamăn. Unicat înseamnă aici că nicio altă societate nu are exact aceleași șase coduri; unele au totuși cinci coduri din șase în comun cu altele. Cea mai mare grupă are 22 de membri din 1.291: societăți din Africa subsahariană, precum banyaruanda, xhosa, sotho și kipsigis, plus, ciudat, fore din munții Noii Guinee, toate cu poligamie generală, mutare la rudele bărbatului, gospodării poligame independente, preț al miresei, veri numiți frați și neamul tatălui.
Următoarele două grupe au câte 14. Una e o centură musulmană care merge de la Sahara occidentală la Kashmir: algerieni, egipteni, sirieni, turci, sindhi, hazara. Cealaltă e a noastră.
Cifrele astea au două puncte slabe cunoscute demult. Primul e o obiecție veche din 1889: când Edward Tylor a citit la Institutul Antropologic din Londra o lucrare care compara sute de societăți, Francis Galton s-a ridicat și a întrebat dacă acele societăți sunt cu adevărat cazuri separate sau doar copii ale acelorași câteva. Întrebarea a rămas cu numele lui și n-a primit un răspuns definitiv nici azi, iar aici se aplică direct: cele patru sate pueblo din valea Rio Grande sunt variații locale ale aceleiași rețele culturale, iar cantonezii și chinezii min împart o rădăcină uriașă. Grupa de 22 din Africa subsahariană e, în bună parte, un singur bloc cultural numărat de douăzeci și două de ori: rândurile din tabel se înmulțesc mai repede decât popoarele adevărate.
Al doilea e matematic și taie în cealaltă direcție. Șase variabile cu câte patru-șapte stări fiecare deschid mii de combinații posibile, iar într-un spațiu atât de larg orice combinație anume ajunge rară aproape prin definiție. E un avertisment general împotriva obiceiului de a fabrica omul mediu adunând mediane luate separat. În 1952, locotenentul Gilbert S. Daniels a măsurat 4.063 de piloți americani pe zece dimensiuni corporale și a căutat câți se încadrează la mijloc pe toate zece deodată. N-a găsit niciunul. Cabinele proiectate pentru pilotul mediu nu se potriveau nimănui, iar concluzia a fost că scaunul trebuie să se regleze. Familia medie e în aceeași situație.
Aceasta e forma reală a diversității umane: un câmp cu trei aglomerări civilizaționale de 22, 14 și 14, un al patrulea vârf vest-african de 13 și un lung șir de excepții singuratice. Un obicei luat singur chiar poate fi răspândit: prețul miresei apare la 51,7% dintre societăți. Ansamblul regulilor de familie, adică cine se mută unde, cine plătește, cine moștenește și cum se numesc rudele, nu are nicăieri o variantă dominantă: cea mai frecventă apare la doar 22 dintre cele 909 de societăți verificabile, adică în 2,4% din cazuri.
Cum se împart societățile după numărul celor care au aceeași fișă de familie. Aproape jumătate din arhivă, 438 din 909, stă în prima coloană: societăți fără niciun geamăn. Ultima coloană e grupa cea mai mare din lume, 22 de societăți cu aceeași fișă de familie.
Clubul
Lista societăților care au toate cele șase trăsături ale familiei moderne cuprinde exact la ce te aștepți și exact la ce nu te aștepți. Spaniolii, napolitanii, brazilienii, locuitorii Noii Anglii de la 1920, românii de la 1910. Și, alături de ei, Taos, Picuris, San Ildefonso și Santa Clara: patru sate pueblo din nordul statului New Mexico, codate între 1890 și 1920.
Ce leagă rândul „români” de un pueblo tanoan de pe Rio Grande e religia, nu geografia. Treisprezece din cele paisprezece societăți au, la data descrierii, câteva secole de biserică creștină în spate: misiunea spaniolă în New Mexico, Guam și Sonora, ortodoxia în Carpați, catolicismul în Italia și Iberia, protestantismul în Noua Anglie și pe Tristan da Cunha. Singura excepție e Sumbawa, insulă musulmană.
Există o explicație la îndemână. Jack Goody în 1983 și, mai recent, Joseph Henrich au susținut că interdicțiile bisericești asupra căsătoriei între rude, adopției și concubinajului au dizolvat sistematic clanurile și au lăsat în urmă exact această combinație: un cuplu singur în casa lui, cu un singur partener și cu neamul socotit pe amândouă liniile.
Restul arhivei se potrivește însă greu cu explicația asta. Din cele douăzeci și două de societăți europene codate în atlas, toate cu secole de biserică în spate, ortodoxă, catolică sau protestantă, numai trei au toate cele șase trăsături, așa cum arată tabelul mai jos. Dacă Biserica singură ar fi produs combinația, Ungaria catolică și Serbia ortodoxă ar fi trebuit să stea lângă Spania, dar nu stau.
Cele paisprezece au fost alese tocmai fiindcă împart aceeași fișă de familie, așa că asemănarea dintre ele nu poate dovedi ce a produs-o. Rămâne o potrivire izbitoare și nimic mai mult.
Regiunile sunt cele șase ale lui Murdock, care clasifică societățile după proveniență culturală, nu după geografie: brazilienii, noii englezi și insularii din Tristan da Cunha sunt trecuți, toți trei, la Europa și Mediterana.
România în arhivă
Rândul „Romanians” din Atlasul Etnografic poartă anul 1910 și o singură referință bibliografică: Beiträge zum lebenden Ehe- und Familienrecht der Rumänen, semnat N. Cotlarciuc, apărut în Zeitschrift für österreichische Volkskunde, volumul 19, 1913, paginile 16–32 și 93–104.
Douăzeci și nouă de pagini, în germană, într-o revistă vieneză de folclor. Autorul e Nicolae Cotlarciuc, teolog bucovinean, profesor la Cernăuți, care avea să devină, în 1924, mitropolit al Bucovinei. Din articolul lui, Murdock a alcătuit fișa României. Atlasul așază totuși societatea la 45°N și 26°E, adică în Muntenia, la vreo cinci sute de kilometri de Cernăuți.
Din cele 94 de coloane, rândul românesc are 31 completate. Mediana arhivei e 74. La capitolul acoperire, România stă pe locul 1.236 din 1.291. Nu știm, din această arhivă, ce formă avea acoperișul casei românești, cine moștenea pământul, ce se întâmpla cu fetele înainte de măritiș sau câte niveluri de autoritate erau deasupra satului. Golurile astea au totuși un rând fiecare în tabel, cu mențiunea „date lipsă” în loc de cifră: cineva s-a uitat și a consemnat că nu se știe. Cele treizeci și una de coloane completate acoperă mai ales rudenia și căsătoria, și pe toate le știm de la un singur om.
Există și un al doilea rând: „Moldovans”, anul 1900, codat în 2005 de o echipă rusească după zece surse. La patru dintre cele șase coloane ale familiei, cele două rânduri coincid; la două nu. Moldovenii sunt codați virilocal, adică tânăra se mută la neamul bărbatului, și cu zestre, nu cu „nimic important”. Cele două rânduri descriu populații diferite și decenii diferite: unul se sprijină pe un singur studiu din 1913, celălalt pe zece surse rusești despre Basarabia de la 1900, de cealaltă parte a unei granițe imperiale. Dar sunt vecini care vorbesc aceeași limbă, iar arhiva le dă reguli opuse despre unde își face casa un cuplu tânăr și despre cine dă avere la nuntă.
Dacă iei toate cele nouă întrebări la care rândul românesc are răspuns și le treci prin sită, rămân cinci societăți: brazilienii, camba din Bolivia, chamorro din Guam, pueblo Santa Clara și România. Atât seamănă cu noi în arhiva omenirii, după nouă întrebări puse de un singur om, acum o sută treisprezece de ani.
A fost România modernă mai devreme decât vecinii ei? Arhiva nu poate răspunde la asta: întrebarea „unde locuiau tinerii însurăței în satul românesc de la 1900” are aici două răspunsuri contradictorii, fiecare venit de la o echipă care a citit altceva.
Etnografia românească, de la Henri H. Stahl la monografiile Școlii sociologice de la București, descrie deopotrivă gospodării nucleare și perioade de conviețuire cu părinții bărbatului, cu variații mari între zone. Codificarea lui Murdock alege una singură pentru toată țara. Așa funcționează întreaga arhivă.
Vecinătatea
Dacă rândul românesc e corect, atunci în arhivă România stă mai aproape de Noua Anglie decât de Serbia. Sârbii sunt codați cu familie extinsă mică, adică zadruga: frați căsătoriți cu nevestele lor sub un singur acoperiș, mutați la casa părintească a soțului. Bulgarii la fel. Maghiarii au familie extinsă mare. Cehii și ucrainenii au familie tulpină, adică părinții cu un singur copil căsătorit. Albanezii ghegi sunt singurii europeni codați cu poligamie obișnuită.
Cu verde sunt marcate răspunsurile identice cu ale unui european de azi. Trei societăți le au pe toate șase: România, napolitanii și spaniolii. Rușii, huțulii și sami au cinci. Sârbii și albanezii ghegi au câte una. Oseții, niciuna.
Anul din a doua coloană e anul la care se referă descrierea, nu anul publicării. Diferențele de zeci de ani între rânduri sunt reale și fac comparația mai fragilă decât pare.
Atlasul
Caută după nume sau filtrează după regiune. Coloana „codat” arată câte dintre cele 94 de coloane are societatea completate; coloana „surse” arată pe câte lucrări se sprijină întregul rând. Trei sute șase de societăți din arhivă au o singură sursă. Mediana e două.
| Societate | An | Regiune | Codat | Surse | Gospodăria | Unde locuiesc | Câți soți | Ce se plătește | Neamul |
|---|
Ce nu vede arhiva
Atlasul Etnografic e o arhivă a descrierilor: fiecare rând e cineva care a scris ceva, la un moment dat, despre altcineva. Anii de referință merg de la 2000 î.Hr. (babilonienii) la 1965 (yanomami), aproape patru milenii, așezate în același tabel ca și cum ar fi un singur prezent. Aproape toți cei care au scris descrierile sunt bărbați, europeni sau americani, mulți sunt misionari sau administratori coloniali, iar întrebările pe care le puneau erau întrebările lui Murdock, nu ale oamenilor descriși.
Codificarea simplifică inevitabil: alege un singur răspuns pentru un popor întreg și îl îngheață la un an. „Prezentul etnografic”, timpul verbal la care sunt scrise majoritatea acestor descrieri, sugerează o societate care stă pe loc și care a stat dintotdeauna pe loc. Niciuna nu a stat.
Iar acoperirea e subțire peste tot, nu doar în România. Mediana e de două surse pe societate. Trei sute șase de societăți, aproape un sfert din arhivă, intră în antropologia comparată prin câte o singură lucrare. Orice procent de forma „în atâtea la sută dintre societățile umane” se sprijină pe o arhivă în care societatea din mijloc are două lucrări în spate, unele scrise acum o sută douăzeci de ani.
Cu limitele astea, arhiva rămâne ce e: cel mai bun inventar pe care îl avem al felurilor în care oamenii și-au organizat viața de familie, cu o precizie care nu depășește niciodată precizia celui care a scris cartea. Rezultatul principal nu depinde de niciun rând anume: poți scoate România, sau oricare altă societate, fără să-l clatini, fiindcă 438 din cele 909 de fișe complete nu se repetă nicăieri altundeva. Fiecare familie e, statistic vorbind, o excepție de la o normă care nu există.
Dacă în arhiva asta ar exista un rând pentru România anului 2026, coloana „subzistență” ar rămâne goală. Murdock a prevăzut cifre pentru cules, vânat, pescuit, creșterea animalelor și agricultură. Pentru un om care lucrează la calculator nu există cod.