Câte stele se mai văd din orașele României

Cum se numără stelele

Pozițiile și strălucirea stelelor vin din catalogul Yale Bright Star (BSC5, 9.110 de intrări, dintre care 9.096 stele cu magnitudine vizuală; doar 8.404 au magnitudinea 6,5 sau mai puțin). O stea se socotește vizibilă dacă magnitudinea ei e cel mult limita locului, scăzută spre orizont cu 0,25 de magnitudini pentru fiecare masă de aer, adică pentru fiecare grosime de atmosferă pe care o străbate lumina stelei (Kasten și Young, 1989). Numărul din tabel și de pe ecran este media pe o rotație a cerului a stelelor aflate deasupra orizontului. Sub un cer natural (22,0 mag/arcsec², 174 µcd/m², Falchi și colab., 2016) limita este 6,6 și rezultă 3.017 stele deodată. Luminozitatea cerului se convertește în limită cu formula producătorului aparatului sky quality meter (Unihedron). Strălucirea cerului de lângă orizont nu e modelată, deci numerele sunt maxime pentru un cer luminat.

Observatorii

Globe at Night, fișierele publice 2006–2025 (globeatnight.org/maps-data). Păstrăm rândurile din România cu coordonate în țară, limita notată între 1 și 7 și cer senin sau acoperit cel mult pe sfert. O noapte într-un loc (celulă de 0,01°, aceeași zi) este un singur vot, cu valoarea mediană din acea noapte. Pentru o localitate, luăm nopțile-loc de la cel mult 15 km și afișăm mediana și intervalul în care cad jumătate dintre nopți; sub cinci nopți de observație nu afișăm nimic. Nu știm câți observatori au fost începători, câți au observat cu Luna pe cer sau sub o lampă.

Estimarea din satelit

Lumina trimisă în sus: rasterul anual NPP-VIIRS-like de la Chen și colab. (Harvard Dataverse, licență CC0, 500 m), reeșantionat la aproximativ 1,3 km. Pentru fiecare localitate adunăm lumina pixelilor aflați până la 250 km, fiecare ponderat cu distanța la puterea −2,5 (legea lui Walker, 1977), iar suma devine luminozitate a cerului prin formula SQM = 22,0 − 2,5·log₁₀(1 + 50·S / 174). Constanta și exponentul sunt ajustate pe 390 de nopți de observație cu măsurători (Globe at Night, aparate sky quality meter, România și țările vecine, același an cu raportul de radianță).

Cât de sigură e estimarea

În 314 de nopți de observație cu cer întunecat (măsurat 19,5 sau mai mult), aproape toate din Ungaria și Slovacia, estimarea a ieșit, în 80 % din cazuri, cu cel mult 0,4 magnitudini mai întunecată sau 0,5 mai luminoasă decât măsura. În România, la nivelul străzii, cele 66 de nopți de observație cu sky quality meter au ieșit mai luminoase decât harta cu 0,8 magnitudini la mediană și cu până la 2,6 la 90 %: diferența vine probabil din lumina locală, de la lămpi apropiate, pe care estimarea nu o vede. De aceea intervalul din ecran coboară cu 1,5 magnitudini și urcă cu 0,5. Pe limitele raportate de observatori (fără să fi fost folosite la ajustarea modelului) estimarea a ieșit corelată slab în România (coeficient Spearman 0,28, 893 de nopți de observație) și prea optimistă la sate: acolo observatorii au raportat 3–4, iar estimarea dă 5–6. Nu putem spune dacă vina e a lămpilor din sat, a observatorilor sau a modelului.

Lumina în timp

Seria 1992–2011 din setul Chen e reconstruită cu învățare automată din senzorul DMSP; din 2012 seria e VIIRS. Senzorul VIIRS vede puțin lumina albastră a LED-urilor albe (Kyba și colab., 2023; Kyba și colab., 2017), deci creșterea reală a luminii poate fi mai mare decât cea din grafic.

Ce nu știm

• Cât din diferența dintre observatori și estimare la sate vine din lămpi locale, din observatori sau din model.
• Cum a evoluat cerul unei localități anume după 2016, unde observațiile aproape lipsesc.
• Cât de mult s-a luminat cerul României în realitate: satelitul arată 20 % în 13 ani, observatorii din Europa 6,5 % pe an.

Surse

• Globe at Night, observații 2006–2025: globeatnight.org/maps-data.
• Chen, Z. și colab., NPP-VIIRS-like nighttime light 1992–2025, doi:10.7910/DVN/YGIVCD; metoda în Earth System Science Data 13, 889 (2021).
• Falchi, F. și colab., „The new world atlas of artificial night sky brightness”, Science Advances 2, e1600377 (2016).
• Kyba, C. și colab., „Citizen scientists report global rapid reductions in the visibility of stars from 2011 to 2022”, Science 379, 265 (2023).
• Yale Bright Star Catalogue, ed. 5, VizieR V/50.
• Kasten, F. și Young, A., Applied Optics 28, 4735 (1989); conversia luminozitate–limită: Unihedron.
• Localitățile și populația: INS, prin proiectul „România ta” de pe acest site.

Accesat pe 2 octombrie 2026. Atlasul Falchi și harta lui Lorenz nu sunt folosite: primul se obține doar printr-un formular de acces, al doilea e publicat ca imagini.