mariuscomper.ukEnglish

Tărtăria, județul Alba · 1961

Primul scris al Europei, găsit într-o groapă din Alba?

Din pământul unui sat de pe Mureș au ieșit trei tăblițe de lut acoperite cu semne. Unii văd în ele cel mai vechi scris din lume, cu două milenii înaintea Sumerului. Alții spun că datarea nu stă în picioare, că semnele nu alcătuiesc un scris și că povestea descoperirii are găuri. Trei obiecte mici, trei întrebări fără răspuns comun.

Tăblița rotundă de la Tărtăria, cu două orificii și semne incizate
Tăblița rotundă, cea mai discutată dintre cele trei: două orificii, semne pe o singură față, nimeni care să le citească.Foto: FlorinCB, Wikimedia Commons, CC BY 3.0

Trei obiecte mici, o groapă, un schelet

În 1961, o echipă condusă de Nicolae Vlassa, arheolog la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, săpa la Tărtăria–Gura Luncii, în comuna Săliștea, la vreo treizeci de kilometri de Alba Iulia. Dintr-o groapă ritualică au ieșit la lumină trei tăblițe de lut nears, 26 de figurine de lut și piatră, o brățară de scoică și oasele arse, rupte și răvășite ale unui adult.

Oasele au primit în literatura de popularizare numele de „Milady Tărtăria“. Arheologul Alasdair Whittle vede în groapă mormântul unui om respectat al locului, poate un înțelept sau un șaman.

Două tăblițe sunt dreptunghiulare, una e rotundă, cu diametrul de șase centimetri. Două sunt găurite — rotunda și una dintre cele dreptunghiulare — și toate trei poartă semne pe o singură față. Alege o tăbliță ca să vezi ce arată fiecare.

  • Tăblița rotundă

    Diametru de șase centimetri, două orificii, patru grupuri de semne despărțite prin linii. E piesa socotită cea mai apropiată de un scris adevărat: semnele abstracte, așezate în șiruri, se regăsesc în parte și pe alte artefacte cu semne Vinča.

Desenul celor trei tăblițe de la Tărtăria, cu semnele de pe fiecare
Cele trei tăblițe, în desen: două dreptunghiulare și una rotundă, fiecare cu semne pe o singură față.Desen: Mazarin07, Wikimedia Commons, domeniu public
Unde
Tărtăria–Gura Luncii, comuna Săliștea, județul Alba, la vreo treizeci de kilometri de Alba Iulia
Când
1961, în săpăturile echipei conduse de Nicolae Vlassa
Ce
Trei tăblițe de lut nears, 26 de figurine de lut și piatră, o brățară de scoică, oase umane arse și răvășite
Dimensiuni
Tăblița rotundă: șase centimetri în diametru; toate trei sunt piese mici, de purtat în palmă
Unde se păstrează
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca

Ce a spus Vlassa

Vlassa a văzut în semne pictograme. A găsit asemănări cu tăblițele sumeriene de la Uruk și Jemdet Nasr, de la sfârșitul mileniului al patrulea și începutul mileniului al treilea, și a luat în calcul ipoteza unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană. Una dintre tăblițe a citit-o ca pe o scenă de vânătoare, celelalte două ca pe un scris primitiv, înrudit cu pictogramele timpurii ale sumerienilor.

Pe atunci, cultura Vinča-Turdaș era socotită târzie: arheologii sârbi și români o puneau în jur de 2700 î.Hr. Vlassa și-a datat tăblițele prin comparație cu Mesopotamia, în jur de 2600 î.Hr. Abia mai târziu, când datarea cu radiocarbon a răsturnat cronologia neoliticului european, piesele au ajuns să fie puse cu trei milenii mai devreme.

Semnele nu erau ceva cu totul nemaiîntâlnit: semne Vinča se cunosc de la săpăturile Zsófiei Torma de la Turdaș, de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ce aducea nou Tărtăria era contextul — o groapă cu schelet și podoabe — și îndrăzneala comparației cu Sumerul.

Cât de vechi sunt, de fapt

Întâi, vestea proastă pentru datare. Tăblițele erau din lut nears, iar laboratorul de conservare al muzeului din Cluj le-a copt în cuptor ca să le salveze. Tratamentul termic a închis pentru totdeauna calea datării directe cu radiocarbon: vârsta lutului nu se mai poate măsura.

S-au datat în schimb celelalte lucruri din groapă, oasele, iar rezultatul a împins situl — și odată cu el întreaga cultură Vinča — în jur de 5500 î.Hr., pe vremea Sumerului timpuriu. Germanul Harald Haarmann pune tăblițele în jur de 5300 î.Hr. Dacă vârsta e bună și semnele sunt scris, piesele de la Tărtăria bat cu două milenii scrierea cuneiformă și hieroglifele egiptene.

Aici începe însă disputa. Datarea prin asociere atribuie tăblițelor vârsta oaselor de lângă ele, iar stratigrafia descoperirii e contestată: Vlassa n-a publicat niciodată o descriere stratigrafică limpede a contextului, iar unii specialiști socotesc tăblițele o intruziune din straturile de sus ale sitului, mult mai târzie decât groapa. Alții contestă însăși cronologia radiocarbon pentru neoliticul din sud-estul Europei și leagă semnele de la Tărtăria de protoscrierea mesopotamiană, socotită contemporană.

  • Sfârșitul secolului al XIX-leaZsófia Torma sapă la Turdaș și adună primele semne Vinča.
  • 1961Echipa lui Nicolae Vlassa descoperă cele trei tăblițe la Tărtăria–Gura Luncii.
  • 1962Vlassa publică descoperirea și leagă semnele de pictogramele sumeriene; datare propusă: în jur de 2600 î.Hr.
  • 1965Primele replici critice: Vladimir Milojčić despre cronologie, Adam Falkenstein despre tăblițe, amândoi în revista Germania.
  • 1973Colin Renfrew pune la îndoială comparația cu Sumerul și ideea că semnele ar fi scris.
  • 1981–1990Shan Winn descrie sistemul de semne Vinča ca protoscriere; Harald Haarmann scrie despre scrisul Europei Vechi.
  • 2002–2011Gheorghe Lazarovici și Marco Merlini reexaminează piesele și oasele la Cluj și apără datarea timpurie.
  • 2013Erika Qasim propune o reevaluare severă, cu ipoteza falsului modern.
  • 2016Attila László critică „reconsiderarea“ lui Lazarovici și Merlini; Sabin Adrian Luca publică monografia Tărtăria Rediviva.

Procesul: trei întrebări

Alege un răspuns la fiecare întrebare. La sfârșit vezi de ce tabără se apropie răspunsurile tale: a celor care văd în tăblițe un scris sau a scepticilor.

  1. 1. Sunt tăblițele vechi de peste șapte milenii?

    Tabăra scrisuluiOasele din groapă au fost datate cu radiocarbon în jur de 5500 î.Hr. Lazarovici și Merlini așază complexul în cultura Vinča timpurie și spun că noile cercetări au lămurit mare parte din semnele de întrebare.

    ScepticiiVârsta oaselor nu e vârsta tăblițelor. Vlassa n-a discutat niciodată stratigrafia descoperirii, documentarea de șantier publicată e subțire, iar piesele ar putea fi o intruziune târzie din straturile de sus.

    Răspunsul tău:

  2. 2. Alcătuiesc semnele un scris?

    Tabăra scrisuluiSemnele sunt standardizate, așezate în șiruri și fac parte dintr-un corpus de pe un număr mare de artefacte. Marija Gimbutas le-a numit „scrierea europeană veche“; Haarmann le atribuie o funcție religioasă, nu administrativă.

    ScepticiiColin Renfrew: simple pictograme, iar semnul pentru o capră seamănă firesc cu semnul pentru o capră de oriunde. Sarunas Milisauskas: scrisul apare odată cu statele și administrația, iar Europa neolitică n-avea state. Poate sunt mărci de proprietate sau semne de ritual.

    Răspunsul tău:

  3. 3. Se poate avea încredere în povestea descoperirii?

    Tabăra scrisuluiÎntre 2002 și 2011, Lazarovici și Merlini au reexaminat la Cluj tăblițele, oasele și artefactele însoțitoare și spun că au lămurit mare parte din punctele controversate ale descoperirii.

    ScepticiiErika Qasim arată că unele semne seamănă cu reproduceri ale semnelor sumeriene din literatura română de popularizare a vremii și ridică ipoteza falsului. Attila László respinge „reconsiderarea“ celor doi ca neconvingătoare.

    Răspunsul tău:

Verdictul tău: răspunde la toate cele trei întrebări ca să vezi unde te așezi.

„Comparația dintre semnele de pe tăblițele de la Tărtăria și cele ale Sumerului protoliterat mi se pare fără mare greutate. Sunt pictograme simple, iar semnul pentru o capră într-o cultură seamănă firesc cu semnul pentru o capră din alta. A numi aceste semne balcanice «scriere» ar putea sugera că aveau fiecare un înțeles de sine stătător, transmisibil altcuiva fără contact oral. Mă îndoiesc.“

— Colin Renfrew, Before Civilization, 1973, p. 186 (traducere de Marius Comper)

Unde stăm azi

Tăblițele rămân nedescifrate: limba e necunoscută, iar trei piese scurte nu ajung pentru o descifrare. Nimeni nu le-a citit și nimeni nu știe ce fel de sistem ar alcătui semnele — pictografic, ideografic sau de alt fel.

Ce nu se contestă: semnele aparțin corpusului Vinča, regăsit pe un număr mare de artefacte din sud-estul Europei. Piese cu semne au ieșit și din alte situri: sigiliul de la Karanovo, platourile de la Gradeșnița, din Bulgaria, tăblița de la Dispilio, din Grecia.

Cei mai mulți specialiști primesc piesele ca artefacte neolitice autentice; ipoteza falsului a rămas minoritară. La întrebarea dacă semnele sunt scris, răspunsul dominant e rezervat: semne da, scris — nedovedit. Disputa vie rămâne datarea: vârsta de peste șapte milenii stă pe oasele din groapă, nu pe tăblițe, iar contextul descoperirii nu se va mai putea reconstitui vreodată pe deplin.

La Tărtăria, un monument amintește de ziua din 1961 când trei bucăți de lut au pus arheologia în fața unei întrebări la care, după șase decenii, tot nu s-a răspuns.

Monumentul tăblițelor de la Tărtăria, în satul Tărtăria
Monumentul de la Tărtăria, ridicat în amintirea descoperirii din 1961.Foto: Țetcu Mircea Rareș, Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0

Surse

Citatele din autori străini sunt în traducerea lui Marius Comper. Datele și controversele sunt culese din sursele de mai jos.

  • Marco Merlini, Gheorghe Lazarovici: „Settling discovery circumstances, dating and utilization of the Tărtăria tablets“, Acta Terrae Septemcastrensis VII, Sibiu, 2008.
  • Marco Merlini: „Challenging Some Myths About the Tărtăria Tablets“, Journal of Archaeomythology 4, 2008, pp. 47–64. archaeomythology.org (PDF)
  • Gheorghe Lazarovici, Cornelia-Magda Lazarovici, Marco Merlini: Tărtăria and the Sacred Tablets, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011.
  • Colin Renfrew: Before Civilization: The Radiocarbon Revolution and Prehistoric Europe, Jonathan Cape, 1973, p. 186.
  • Erika Qasim: „Die Tărtăria-Täfelchen — eine Neubewertung“, Das Altertum 58 (4), 2013, pp. 307–318.
  • Attila László: „Cui Bono? Thoughts About a «Reconsideration» of the Tărtăria Tablets“, Dacia LX, 2016, pp. 281–292. daciajournal.ro (PDF)
  • Vladimir Milojčić: „Die Tontafeln von Tărtăria und die absolute Chronologie des mitteleuropäischen Neolithikums“, Germania 43, 1965, pp. 261–268.
  • Adam Falkenstein: „Zu den Tontafeln aus Tărtăria“, Germania 43, 1965, pp. 269–273.
  • Harald Haarmann: Geschichte der Schrift, C.H. Beck, 2002, p. 20.
  • Harald Haarmann, Joan Marler: „An introduction to the study of the Danube Script“, Journal of Archaeomythology 4, 2008.
  • Shan M. M. Winn: Pre-writing in Southeast Europe: The Sign System of the Vinča Culture, Western Publishers, Calgary, 1981.
  • Emilia Masson: „L'écriture dans les civilisations danubiennes néolithiques“, Kadmos 23 (2), 1984, pp. 89–123.
  • Sorin Paliga: „The tablets of Tărtăria. An enigma? A reconsideration and further perspectives“, Dialogues d'histoire ancienne 19 (1), 1993. doi.org/10.3406/dha.1993.2073
  • Sarunas Milisauskas: European Prehistory: A Survey, Kluwer / Plenum, 2002, pp. 236–237.
  • Alasdair Whittle: Europe in the Neolithic: The Creation of New Worlds, Cambridge University Press, 1996, p. 101.
  • Wikipedia: „Tărtăria tablets“ (en) și „Tăblițele de la Tărtăria“ (ro). en.wikipedia.org/wiki/Tărtăria_tablets