De ce un singur geam deschis nu face curent
Aerul intră într-o cameră doar dacă are pe unde să iasă. Cu un singur geam deschis, vântul apasă la fel pe tot aerul din casă și nu are încotro să-l împingă: în model, viteza rămâne practic zero în toate camerele.
În realitate, rafalele și diferența de temperatură dintre interior și exterior schimbă totuși o parte din aer și printr-un singur geam, dar mult mai încet decât atunci când e deschis și un geam pe partea cealaltă a blocului. Modelul nu le include.
Când apare curentul: două geamuri pe fațade opuse
Vântul apasă pe fața blocului dinspre care bate și trage de fața opusă. Un vânt de 6 m/s în prognoză (măsurat la 10 metri, în câmp deschis) înseamnă la etajul 4, în oraș, cam 4,0 m/s. Între blocuri mai joase, diferența de presiune dintre cele două fațade este de 6,9 pascali, de câteva zeci de mii de ori mai mică decât presiunea dintr-un pneu.
Diferența asta împinge totuși prin geamul bucătăriei, deschis cu ambele canaturi, 1,7 metri cubi de aer pe secundă, cu 1,0 m/s. Aerul din bucătărie se schimbă complet în 12 secunde, cel din dormitor în 23.
Aerul nu se împrăștie prin toată casa. Merge pe drumul cel mai scurt: de la geamul bucătăriei pe ușă, pe hol, prin ușa dormitorului, spre geamul de pe partea cealaltă. Pe acest drum, la masa din bucătărie, viteza e de 0,51 m/s, iar în mijlocul holului, de 0,92 m/s; în pragul dormitorului ajunge la 1,7 m/s. În sufragerie și în camera mică, aerul abia se mișcă.
Cine doarme pe partea dinspre ușă
Cu aceleași geamuri și uși deschise, jetul care intră pe ușa dormitorului merge spre geam pe lângă pat, nu peste el. Pe perna dinspre ușă viteza e de 0,10 m/s, pe cea dinspre perete de 0,07 m/s: 9% și 4% dintre oameni s-ar plânge, adică aproape nimeni.
Dacă patul ar sta cu un metru mai aproape de ușă, între ușă și geam, capul ar fi chiar în jet. Mută ținta pe plan ca să vezi unde bate aerul mai tare.
De ce se trântește ușa
Când se închide ușa dormitorului, aerul nu mai are pe unde trece, iar diferența de presiune rămâne între cele două fețe ale ușii: 7,9 pascali. Pe o ușă lată de 0,8 m și înaltă de 2 m, asta înseamnă o forță de 13 newtoni, cât greutatea unui obiect de 1,3 kilograme.
O ușă întredeschisă lasă aerul să treacă prin rost, iar aceeași diferență de presiune o închide cu putere. Săgețile de pe plan arată în ce direcție apasă aerul pe fiecare ușă închisă.
Geamul pe rabat: aer schimbat fără curent
Un geam pe rabat lasă o fantă de câteva sute de centimetri pătrați, față de peste un metru pătrat când e deschis complet. Cu aceleași uși deschise și același vânt, aerul din bucătărie se schimbă în 3,8 minute în loc de 12 secunde, iar cel din dormitor în 7,2 minute.
La masa din bucătărie viteza scade la 0,09 m/s, iar 7% dintre oameni s-ar plânge de curent. Aerul tot se schimbă, doar că mai încet.
Ușa de la intrare, deschisă
Casa scării are geamurile ei, deschise sau sparte, iar presiunea din ea e undeva între cele de pe cele două fațade. Modelul folosește media lor.
Cu un singur geam deschis, în camera mică, și cu ușa de la intrare deschisă, aerul are din nou pe unde intra și pe unde ieși: trece prin cameră și pe hol, unde ajunge la 0,79 m/s. Aerul din camera mică se schimbă în 18 secunde.
Cât aer e prea mult? Formula din standard
Pentru curent există o formulă. Standardul internațional de confort termic ISO 7730 calculează câți oameni dintr-o sută ar fi deranjați de curent la nivelul gâtului, pornind de la trei mărimi: temperatura aerului, viteza lui și cât de mult fluctuează. Formula vine din experimentele lui P. O. Fanger și ale colegilor lui de la Universitatea Tehnică a Danemarcei, publicate în 1986 și 1988; ediția din 1994 a standardului menționează în total 150 de participanți.
DR = (34 − t) · (v − 0,05)0,62 · (0,37 · v · Tu + 3,14)
Aici t este temperatura aerului în grade Celsius, v viteza în m/s, iar Tu intensitatea turbulenței (cât de mult fluctuează viteza), în procente; dacă nu e măsurată, standardul permite valoarea de 40%. La 21 °C, aerul de 0,2 m/s, pe care abia îl simți pe mână, înseamnă deja 24% nemulțumiți. Standardul european EN 16798-1 acceptă cel mult 10% acolo unde așteptările sunt mari, 20% pentru un nivel normal și 30% pentru unul moderat.
Standardul aplică formula oamenilor care stau jos, cărora nu le e nici cald, nici frig, la temperaturi între 20 și 26 °C și viteze sub 0,5 m/s. La brațe și la picioare, spune chiar standardul, ar putea supraestima.
Te îmbolnăvește curentul?
Răceala e provocată de virusuri, nu de aer. Două studii arată totuși de ce ideea nu e absurdă.
În 2005, la Universitatea din Cardiff, Claire Johnson și Ronald Eccles au împărțit 180 de voluntari în două grupuri: 90 au trecut printr-o răcire a picioarelor, iar ceilalți 90, printr-o procedură de control. În următoarele patru-cinci zile, 13 din primul grup au raportat simptome de răceală, față de 5 din al doilea. Simptomele au fost declarate de voluntari; autorii spun că legătura cu o infecție propriu-zisă trebuie încă studiată.
În 2015, la Universitatea Yale, Ellen Foxman și colegii ei au arătat pe celule din căile respiratorii ale șoarecilor că rinovirusul, cea mai frecventă cauză a răcelii, se înmulțește mai mult la 33 °C, temperatura din nas, decât la 37 °C, pentru că la temperatură mai scăzută apărarea celulelor e mai slabă. Autorii scriu că nu se știe încă dacă la om se întâmplă la fel.
Ce se poate spune sigur e că aerul în mișcare răcește capul mai repede. Măsurătorile pe manechin termic ale lui Richard de Dear și ale colegilor lui (1997) arată, pentru capul unui manechin așezat, un coeficient de transfer de căldură prin convecție de 3,2 ori mai mare la 1 m/s decât la 0,2 m/s.
Nu doar românii se feresc de curent
Elvețienii vorbitori de germană îi spun Durchzug; televiziunea publică SRF a explicat în 2014 de ce curentul nu provoacă răceala. Italienii se tem de colpo d’aria, „lovitura de aer”, iar rușii, de skvozneak. În Coreea de Sud, mulți oameni în vârstă cred că e periculos să adormi cu ventilatorul pornit în cameră.
Cum e calculat
Planul e schematic: un apartament decomandat de trei camere, tipic pentru blocurile din anii ’70, nu un proiect anume. Mișcarea aerului e calculată în doi pași.
Primul pas e o rețea de deschideri. Fiecare cameră are o presiune, iar fiecare geam și fiecare ușă sunt orificii prin care trece debitul Q = Cd·A·√(2Δp/ρ), cu Cd = 0,6. Presiunea vântului pe cele două fațade vine din coeficienții publicați de AIVC (Orme, Liddament și Wilson, 1994) pentru o clădire de două ori mai lungă decât lată, pentru trei grade de adăpostire. Vântul din prognoză e convertit pentru înălțimea etajului 4, în oraș, după relația din același tabel. Rezultă debitele, timpii de schimbare a aerului și presiunile pe ușile închise.
Al doilea pas arată pe unde merge aerul înăuntru: un model Lattice-Boltzmann în plan, cu celule de 7,5 cm (10 cm pe telefoane). Vitezele din simulare sunt scalate astfel încât debitul prin geamul principal să fie cel din rețea, apoi împărțită la înălțimea liberă a fiecărei deschideri. Valoarea afișată e viteza medie pe înălțimea camerei.
Modelul de curgere reproduce profilul teoretic dintre doi pereți paraleli (curgerea Poiseuille) cu o abatere de 0,12% și viteza teoretică cu 0,3%; rețeaua dă debitul calculat de mână pentru patru deschideri în serie cu o abatere de 0,01%.
- În plan, fiecare ușă e o fantă pe toată înălțimea. În miezul jetului, la înălțimea geamului, aerul poate fi mai rapid decât media afișată.
- Temperatura aerului, rafalele și tirajul (aerul cald care urcă) nu sunt în model. Iarna, aerul care intră e și mai rece, deci formula din standard subestimează.
- Coeficienții de presiune sunt măsurați pe clădiri joase și se raportează la vântul de la înălțimea clădirii; modelul folosește vântul de la etajul 4 (13,5 m), aproape de acoperiș la un bloc cu parter și patru etaje, dar jos pentru unul de zece etaje, unde valorile reale diferă și de la etaj la etaj.
- Deschiderea unui geam pe rabat (0,06 m² pentru un canat de 1,2 m), a unei uși întredeschise (un sfert din deschiderea completă) și rosturile prin care trece aerul pe la ușile și geamurile închise sunt estimări.