Bag Harbour, Haida Gwaii · un somon, urmărit și după moarte
Un somon keta crește în Pacificul de Nord și se întoarce să moară în pârâul în care a ieșit din icră. Un urs îl duce în pădure. O parte din ce a fost el ajunge în acele unui molid.
Pacificul de Nord
Și-a părăsit pârâul pe când era doar un pui, la câteva zile sau săptămâni după ce a ieșit din pietriș. De atunci a trăit în larg. Somoni keta de pe această coastă au fost găsiți în nordul Golfului Alaska, în estul Pacificului de Nord și în sudul Mării Bering.
Peste 90% din trupul unui somon adult se formează aici, din ce mănâncă în ocean. Fiecare punct auriu reprezintă azot venit din mare.
Început de vară
Cei mai mulți somoni keta au 4 ani când sunt gata de reproducere. În mai și iunie încep să se îndrepte spre coastă.
Nu se știe sigur cum se orientează un somon în largul oceanului. Cele mai solide dovezi, obținute la somonul roșu și la cel roz, arată spre o amintire a câmpului magnetic al Pământului din locul în care puiul a intrat în mare. Ultima parte a drumului este mai bine înțeleasă: somonul își găsește pârâul după mirosul apei.
Sfârșit de septembrie
Primii somoni keta ajung la Bag Harbour, în arhipelagul Haida Gwaii, în largul coastei Columbiei Britanice, în ultima săptămână din septembrie. Cântăresc în medie 2,96 kilograme.
În apă dulce, somonul nu mai mănâncă. Tot ce urmează se face pe seama grăsimii și a mușchilor adunați în mare. Argintiul dispare: masculul devine măsliniu și brun, cu dungi ondulate, roșii și violete, botul i se curbează ca un cârlig, iar pe fălci îi cresc dinți mari.
Bag Harbour
Pârâul are între cinci și zece metri lățime și mai puțin de jumătate de metru adâncime. Curge printr-o pădure bătrână de molid de Sitka și tsuga vestică.
În toamnele din 1992–1994, biologul Tom Reimchen a numărat între 2.300 și 6.300 de somoni care au intrat pe pârâu; peste nouă din zece erau somoni keta.
Octombrie
Femela depune icrele într-o adâncitură din pietriș, el le fecundează lângă ea, iar ea le acoperă. O femelă de somon keta din America de Nord are între 2.000 și 4.000 de icre. Într-un pârâu în care cuiburile au fost măsurate, icrele se aflau în medie la 22,6 centimetri sub suprafața pietrișului.
Ea păzește cuibul până când nu mai are putere să se țină în curent.
Amurg
Toți somonii keta mor după depunerea icrelor. Până pe 10 noiembrie, la Bag Harbour totul s-a terminat și au rămas doar leșuri.
La Bag Harbour, cei mai mulți nu apucă să moară de epuizare. Într-una dintre acele toamne, urșii au luat 74% dintre somonii intrați pe pârâu, iar între 70 și 80% dintre peștii prinși își depuseseră deja icrele, în parte sau în întregime.
După lăsarea întunericului
Pe acest pârâu pescuiau cel mult 8 urși negri, mai ales noaptea. În cele 45 de zile ale migrației, fiecare a prins câte 13 somoni pe zi.
Peștii epuizați erau mâncați de urși mai ales acolo unde îi găseau, în apă. Pe cei încă în putere îi duceau de acolo: patru din cinci ajungeau pe mal, printre copaci.
Pe mușchi
Mușcă prin partea de sus a craniului și mănâncă creierul, apoi mușchii de pe spate. Mănâncă vreo 1,6 kilograme și lasă cam jumătate din pește.
În 1993, urșii au dus în această pădure 3.700 de somoni. Cei mai mulți, 80%, au fost lăsați la cel mult 10 metri de apă. Câțiva au fost găsiți la 80 de metri de pârâu.
5–7 zile
În acel an, muștele de carne își depuseseră ouăle pe aproape toate leșurile în primele două zile. În 5–7 zile, larvele au mâncat toate părțile moi. Apoi s-au târât mai departe ca să se transforme în pupe în pământ; unele au fost găsite sub scoarță, la câțiva metri înălțime pe trunchiuri.
Ciorile, pescărușii și jderii își iau și ei partea. Ce rămâne de la toți, ca oase, excremente și urină, intră în pământ odată cu ploaia. Reimchen a estimat la 352 de kilograme azotul ajuns pe solul pădurii din lungul acestui pârâu în cele opt săptămâni ale acelei migrații.
Sub mușchi
În sol, microbii transformă resturile în formele simple de azot pe care le absorb rădăcinile și firele ciupercilor. La cel mult 10 metri de pârâu, acea singură migrație a însemnat 17,6 grame de azot pe fiecare metru pătrat.
Nu rămâne tot acolo. O parte este spălată înapoi în pârâu, o parte se pierde în aer, iar o parte pleacă pe aripile muștelor din anul următor.
Anotimpurile următoare
Molizii de Sitka din care s-au luat probe lângă acest pârâu aveau în medie vreo patru secole: 380 de ani într-un grup și 445 de ani în celălalt.
Apa trasă în sus prin trunchi duce azotul în coroană. Acolo intră în alcătuirea acelor, în pigmentul verde și în proteinele care transformă lumina în zahăr.
În coroană
Azotul există într-o formă ușoară și una grea, iar în mare se găsește mai mult din cea grea decât pe uscat. Carnea somonului poartă această amprentă marină, la fel și frunza hrănită cu somon. Așa poate fi urmărit peștele până în copac.
Măsurat astfel lângă pâraie cu somoni de pe insula Chichagof din Alaska, aproximativ 24% din azotul din acele molidului de Sitka provenea din somoni; intervalul a fost de 16–32%. Pe această crenguță, acele aurii reprezintă această parte.
O probă din trunchi
Inelul fiecărui an păstrează puțin din azotul acelui an. La Bag Harbour, inelele a 14 molizi bătrâni au fost citite unul câte unul, din 1947 până în 2000, și puse alături de numărătorile de somoni din aceiași ani.
Semnalul este slab: lemnul conține doar aproximativ 0,05% azot. La 9 dintre copaci, amprenta marină a crescut și a scăzut odată cu numărul somonilor, iar la 4 dintre ei legătura a fost clară. Cea mai mare migrație înregistrată aici a fost de 35.000 de pești, în 1947.
Valea
Privit de sus, azotul somonilor se ține aproape de apă. Este cel mai dens în primii 10 metri, acolo unde mănâncă urșii, și se rărește în spatele lor. Pe insula Chichagof, amprenta marină se regăsea și în copaci aflați la 100 de metri de pârâu.
Acolo unde o cascadă oprește peștii, amprenta slăbește în amonte de ea.
Columbia Britanică
Nu este vorba despre o singură vale. Inelele a 282 de molizi de Sitka bătrâni, de pe 79 de pâraie cu somoni de pe această coastă, arată același lucru: copacii aflați acolo unde rămân leșurile au crescut mai repede decât vecinii lor de ceva mai departe.
Sporul de lemn adăugat în fiecare an a fost de 55% în Haida Gwaii, de 80% pe continent și de 150% pe insulele dintre ele.
Primăvara următoare
Sub pietriș, icrele eclozează după trei-patru luni, iar puii mai rămân acolo încă două-trei luni. Primăvara ies în apa pârâului, sub molizi. Mai puțin de o icră din zece ajunge până aici.
În câteva zile sau săptămâni pleacă spre mare. Cei care se întorc o vor aduce cu ei în susul acestui pârâu.
Scena de mai sus este desenată. Acestea sunt fotografii și o planșă după natură.
Ce este măsurat și ce este desenat. Peștele nu este un animal anume, marcat și urmărit. Viața lui este alcătuită din ce se știe despre somonul keta în general și despre Bag Harbour în special; numerele de la fiecare pas sunt cele din articolele de mai jos. Marea, pârâul, ursul și molidul sunt desene. Punctele aurii sunt un mod de a arăta azotul venit din mare, nu o măsurătoare: nimeni nu a urmărit atomi unul câte unul. Numărul lor are un înțeles doar pe crenguță, unde acele aurii sunt 24 din 100.
Numere care provin din alte locuri. Cei 24% și cei 100 de metri au fost măsurați pe insula Chichagof, în sud-estul Alaskăi, pe pâraie folosite mai ales de somonul roz, nu la Bag Harbour. Adâncimea icrelor provine dintr-un pârâu din statul Washington. Dovezile privind memoria magnetică provin de la somonul roșu și de la cel roz. Cele aproximativ 100 de grame de azot dintr-un pește sunt calculul meu: 2,96 kilograme, din care 3,3% azot.
Cât de sigur este. Faptul că azotul din somoni se regăsește în plantele de lângă pâraiele cu somoni este bine stabilit și a fost constatat de multe ori. Procente precum cei 24% se bazează pe un calcul cu două surse, marea și uscatul, iar microbii din sol pot modifica și ei proporția formei grele de azot, așa că sunt estimări. Dacă peștii îi fac pe copaci să crească mai repede a fost un subiect de dispută: o afirmație din 2001, potrivit căreia creșterea s-ar fi triplat, a fost criticată pentru că locurile comparate difereau prin sol și prin alte caracteristici, iar autorii au admis că rezultatul era o deducție. Studiul inelelor de pe toată coasta, folosit aici, compară copaci aflați la mică distanță unii de alții, pe aceleași pâraie. Sporurile raportate sunt cele de mai sus; articolul însuși spune că, de la un an la altul, legătura dintre somoni și creștere a fost pozitivă, dar slabă.
Numere care diferă în aceeași sursă. Reimchen (2000) dă partea luată de urși într-o toamnă ca fiind de 74% în rezumat și de 67,7–75% la rezultate; pagina folosește rezumatul. În 1992, spre deosebire de 1993, nu a văzut deloc ouă de muște pe leșuri.