Tisa · o seară de iunie
În 3–5 seri pe an, cea mai mare efemeră din Europa se ridică din acest râu, se împerechează și moare înainte de întuneric. Fiecare a petrecut 3 ani în mal ca să ajungă aici.
Sub nivelul apei
Sub suprafața apei, malurile de lut ale Tisei sunt ciuruite de găuri mici și rotunde. Pe Dunăre, unde trăia cândva aceeași insectă, găurile aveau 6–8 milimetri lățime, iar un biolog a numărat odată 6.700 pe un singur metru pătrat.
Înăuntru
Fiecare pereche de găuri este o locuință: două tuburi orizontale, lungi de vreo 17 centimetri, unite în spate printr-un cot. Înăuntru trăiește o larvă. Trage apa râului prin galerie și își cerne hrana, alcătuită în proporție de nouă zecimi din resturi organice fine.
Trei ierni
Rămâne acolo 3 ani. Numărul a fost dedus din mărimile larvelor găsite împreună în același mal, mici, mijlocii și mari; nimeni nu a urmărit una singură de la ou până la aripi.
După o estimare veche, își schimbă pielea de vreo 20 de ori în acest timp. Cele mai mari larve au în jur de șase centimetri.
Primăvara
Larva pleacă doar când râul a scăzut, iar apa are peste 18 grade. Pe Tisa, asta se întâmplă în iunie sau în iulie.
Pe la cinci după-amiaza
Apoi, în 3–5 seri din tot anul, malul se golește. Pe Tisa mijlocie, în 2005, primii masculi erau în aer pe la ora 17:00.
Ora diferă de la o porțiune de râu la alta și de la un an la altul. Mai în amonte, a fost aproape de apusul soarelui.
La suprafață
La suprafață, pielea larvei crapă, iar din ea iese o insectă cu aripi, care își ia zborul. Masculul nu a terminat încă. Zboară până la mal, se așază acolo sau pe plante și mai leapădă o piele, cu tot cu aripi, în cel mult 5 minute.
Femelele ies la 20–40 de minute după masculi și rămân cu pielea pe care o au.
Pe la șase
Masculii se întorc deasupra apei și zboară la 5–50 de centimetri de ea, atingând-o cu cozile, în căutarea a orice este de culoare deschisă. Când iese o femelă, până la 20 dintre ei se îngrămădesc pe ea. Fiecare ghem de aripi arată ca o floare care se deschide pe apă, iar de aici vine numele maghiar: tiszavirág, floarea Tisei.
Împerecherea durează cel mult 10 secunde. Într-un zbor dens de pe Dunăre erau peste 120 de insecte în fiecare metru cub de aer.
Pe la șase și jumătate
Femela împerecheată nu își depune ouăle pe loc. Peste 90% dintre ele o iau în amonte și zboară până la 4 kilometri, la 5–15 metri deasupra mijlocului râului, împreună, fără niciun mascul printre ele.
Ouăle vor fi duse la vale în timp ce se scufundă. Zborul compensează acest drum.
Pe apă
Apoi se lasă pe apă și eliberează între 8.000 și 9.000 de ouă, fiecare un disc de aproximativ o treime de milimetru. Acolo unde fundul se află la 7,5 metri, au nevoie de vreo 19 minute ca să ajungă la el, iar curentul le duce în acest timp cam 1.350 de metri.
Până la opt
Niciuna nu mănâncă odată ajunsă adultă. O efemeră care s-a împerecheat trăiește cel mult vreo 2 ore. În acea seară din 2005, pe la ora 20:00 nu mai era niciuna în aer.
Trupurile și pieile lepădate pleacă la vale pe râu.
După 39 de zile
Pe fundul râului, ouăle eclozează după 39 de zile, la 20 de grade. Ce iese din ele are 1,2 milimetri lungime și începe să sape.
Tisa
Tisa curge 966 de kilometri din Carpații ucraineni, pe la marginea României și prin Ungaria, până la Dunăre, în Serbia. Este râul al cărui nume îl poartă insecta. Populații mai mici sunt cunoscute pe Mureș, în România, pe Rába, pe Prut și pe Dunărea de Jos, cu Delta ei.
În Ungaria este protejată, iar legea stabilește pentru fiecare exemplar o valoare de 10.000 de forinți.
Europa
Odinioară se ridica și din râurile de câmpie ale Europei de Vest. Un autor olandez a scris despre ea în 1634; trăia pe Rin, pe Meuse și pe brațele lor. A dispărut din vestul Europei între 1901 și 1927, iar pe Dunărea bulgărească nimeni nu a mai văzut-o zburând după 1974. Mai trăiește pe aproximativ 2% din vechiul ei areal.
Există și o mică mișcare în sens invers. A fost regăsită pe Rába în 1999 și pe Dunărea ungurească în iunie 2015.
America de Nord
Rudele ei de peste Atlantic, efemerele săpătoare din genul Hexagenia, se ridică din Mississippi și din Marile Lacuri în număr atât de mare, încât apar pe radarul meteo ca ploaia. Pe baza înregistrărilor radar, s-a estimat că până la 87,9 miliarde părăsesc lacul Erie într-o singură noapte.
Aceleași înregistrări arată că se împuținează: cu 52% pe Mississippi superior între 2012 și 2019 și cu 84% pe lacul Erie între 2015 și 2019.
În seara asta
Oricând ai citi rândurile acestea, în malurile Tisei se află larvele a trei ani la rând, care cern râul pe întuneric. Unul dintre acești ani își are seara vara viitoare.
Scena de mai sus este desenată. Acestea sunt fotografii și o imagine radar.
Ce este măsurat și ce este desenat. Râul, malul și insectele sunt desene. Efemerele de deasupra apei sunt desenate cam de trei ori mai mari decât s-ar vedea de la acea distanță, ca să poată fi observate; numărul lor de pe ecran nu este o numărătoare. Și ecranul radar este un desen; cel real se află mai jos. Pe hărți, un râu este auriu dacă sursele îl numesc printre cele pe care insecta trăiește astăzi, ceea ce nu spune nimic despre porțiunile exacte.
Numere de pe alte râuri. Găurile pe metru pătrat, lățimea lor și densitatea unui zbor au fost măsurate pe Dunărea bulgărească, înainte ca insecta să dispară de acolo. Scufundarea ouălor a fost calculată pentru un fund aflat la 7,5 metri. Orele sunt cele ale unei singure seri de pe Tisa mijlocie; alte seri și alte porțiuni diferă cu o oră sau două.
Cât de sigur este. Toate sursele dau trei ani petrecuți în mal, pe baza claselor de mărime ale larvelor, nu a unor exemplare urmărite până la capăt. Numărul de ouă este al unui singur autor (8.000–9.000); o estimare mai veche era de 7.000. Viața adultului este dată ca fiind de cel mult două ore după împerechere și de până la 13 ore la masculii care nu se împerechează. Dunărea apare pe ambele liste: ultimele zboruri de pe porțiunea ei bulgărească au fost văzute până în 1974, în timp ce pe cursul ei inferior s-au găsit larve începând din 2012, iar în Ungaria adulți în 2015.