Copacii de după glaciațiuneENRO
Europa acum 6.000 de ani, la apogeul pădurii.

Se încarcă harta…

  1. Europa după glaciațiune

    Când s-au întors copacii în Europa după glaciațiune, localitate cu localitate

    Acum cincisprezece mii de ani, gheața acoperea Scandinavia, iar în cea mai mare parte a Europei erau puțini copaci. Nouă dintre arborii care alcătuiesc azi pădurile ei (mesteacănul, pinul, alunul, ulmul, stejarul, teiul, molidul, bradul și fagul) s-au întors pe rând, fiecare în ritmul și pe drumul lui. Harta îi urmărește în 1.304 de carote datate, scoase din mâlul lacurilor și din turbă, și dă anii pentru orașul tău, acolo unde carotele permit, împreună cu eroarea lor tipică.

    Caută-ți orașulPornește animația hărțiiDerulează ca să pornești, acum 15.000 de ani

  2. Acum 14.000 de ani

    Gheață peste Scandinavia și o Europă cu puțini copaci#

    Calota de gheață încă acoperea Scandinavia. Marea era atât de jos încât Marea Britanie se lega de continent printr-un uscat care azi e fundul Mării Nordului.

    În jurul carotelor care ajung atât de departe în timp, copacii acopereau în mediană 22% din teren, după reconstituirea făcută din același fel de polen de Sweeney, Harrison și Vander Linden (2025). La apogeul pădurii, acum 6,6 mii de ani, acopereau 68%.

    Pe hartă, acest grad de împădurire e coronamentul punctat. Culoarea arată câți dintre cei nouă copaci creșteau în regiune: palidă unde erau unul sau doi, verde închis unde erau toți nouă. Fiecare punct mic e o carotă. Unde sunt puține carote în apropiere, terenul e hașurat. Toți anii sunt ani calendaristici înainte de 1950.

  3. Acum 14.000–11.000 de ani

    Întâi au venit mesteacănul și pinul#

    Semințele de mesteacăn și de pin zboară departe cu vântul, iar ambii copaci rezistă la frig. Dintre cele 422 de carote cu o probă de acum 11.000 de ani, 72% arată mesteacăn în regiunea lor și 72% arată pin.

    Copacii care au nevoie de veri mai calde erau încă în sud: în Italia, în Balcani și în Carpați, unde punctele sunt deja mai verzi.

  4. Acum 11.500–9.000 de ani

    Alunul și ulmul s-au întins cel mai repede#

    În vreo două mii de ani, suprafața pe care creștea alunul a crescut pe hartă de la 1.541.000 km² la 4.302.000 km², până în Irlanda și în sudul Suediei; a ulmului, de la 1.411.000 la 4.242.000 km².

    Thomas Giesecke și colegii săi, care au cartografiat în 2017 Baza europeană de date polinice, au măsurat o înaintare de cel puțin 1.000 de metri pe an la alun și la ulm, față de circa 400 la tei, stejar și fag.

  5. Acum 10.000–6.500 de ani

    Ulmul, stejarul și teiul: pădurea la apogeu#

    Ulmul, stejarul și teiul au venit imediat după alun. Acum 6.000 de ani, fiecare dintre ei creștea pe patru-cinci milioane de kilometri pătrați din hartă, iar carotele arată cea mai mare împădurire din toată perioada: în mediană 68%, acum circa 6,6 mii de ani.

    Aceasta e pădurea pe care au găsit-o primii agricultori în cea mai mare parte a Europei.

  6. Marea Britanie, acum 11.000–8.000 de ani

    Au ajuns alunul, ulmul și stejarul în Marea Britanie înainte ca marea s-o despartă de continent?#

    Harta Doggerlandului de pe acest site arată Marea Britanie despărțită de continent între acum 9.250 și 9.000 de ani; modelele lui Sturt, Garrow și Bradley (2013) pun ruptura mai târziu, între 8.000 și 7.500.

    În jurul orașului Canterbury, harta polenului are alun de acum circa 10.750 de ani, ulm de acum 10.250 și stejar de acum 10.000, toate trei înaintea celei mai timpurii estimări pentru ruptură. Teiul apare acum circa 8.500 de ani, între cele două date.

    Cât de sigură e această ordine? La carotele britanice, una din cinci date greșește cu peste 1.150–1.600 de ani. Avansul alunului, de 1.500 de ani, e mai mare; al ulmului (1.000) și al stejarului (750) nu, așa că pentru ei doi ordinea rămâne nesigură.

    Fagul a venit mult mai târziu. În carotele engleze, polenul lui trece de 0,5% abia de acum circa 3.750 de ani și de 1% de acum 2.500. Un studiu din 2005 despre New Forest a propus câțiva fagi în sudul Marii Britanii încă de acum vreo 8.000 de ani. Molidul și bradul nu s-au mai întors acolo singuri.

  7. Molidul

    Molidul a trecut probabil glaciațiunea în Carpați#

    În jurul Clujului, polenul arată molid în regiune de acum circa 13.500 de ani, în jurul Sibiului de acum 13.000, când gheața încă acoperea Suedia. Enikő Magyari și colegii săi (2011), care au găsit stomate (porii frunzei) de molid într-un lac din Retezat de acum circa 13.900 de ani, cred că molidul era probabil răspândit la altitudini mai joase în timpul ultimei glaciațiuni, deși a lipsit o vreme de pe malul acelui lac.

    În Scandinavia a ajuns târziu, dinspre nord-est. În jurul Oslo, harta îl arată abia de acum circa 1.000 de ani. În centrul Suediei, un ac de molid din mâlul lacului Klotjärnen are 2.590 de ani, cu 340 de ani mai mult decât data hărții acolo.

  8. Fagul

    Fagul a venit ultimul în cea mai mare parte a Europei#

    UNESCO, care a înscris pe lista patrimoniului mondial pădurile vechi de fag ale Europei, scrie că fagul „a început să-și extindă arealul” din refugiile sudice acum circa 11.000 de ani. Harta polenului îl are atunci pe 132.000 km², mai ales în Italia și în Balcani.

    În 72% dintre cele 4.847 de localități în care harta datează fagul, el e ultimul dintre cei nouă care apar. Cu fiecare mileniu, harta îl arată în tot mai multe locuri. În jurul Clujului apare acum circa 4.750 de ani, cam pe vremea când se ridica Marea Piramidă de la Giza, acum circa 4.500 de ani; în jurul Brașovului, acum circa 3.750 de ani. În jurul Parisului și al Bruxellesului, fagul apare acum circa 2.750 de ani, în jurul Copenhagăi acum 1.750. În jurul Brașovului și al Sibiului, bradul a venit și mai târziu: harta îl are de acum circa 2.000, respectiv 2.750 de ani.

    Acum 2.000 de ani, suprafața pe care creștea fagul era de 22 de ori mai mare decât cu 11.000 de ani în urmă. La carotele din Carpați, harta greșește sosirea fagului în mediană cu 250 de ani.

  9. De acum 6.500 de ani până acum 250 de ani

    După acum 6.000 de ani, pădurea s-a rărit#

    Gradul de împădurire din jurul carotelor a scăzut, în mediană, de la 68% la 48%, în aceleași milenii în care agricultura s-a răspândit în Europa. Cel mai mult s-au schimbat teiul și ulmul: pe hartă, suprafața pe care teiul trece de prag s-a redus cu 86% după acum 6.000 de ani, iar a ulmului cu 75%. Asta poate însemna mai puțini copaci, inclusiv o scădere destul de mare încât polenul să coboare sub prag; Giesecke și colegii săi notează acest lucru la tei.

    Polenul de ulm a scăzut brusc în Marea Britanie și în Irlanda; o sinteză a siturilor datate (Parker și colaboratorii, 2002) pune scăderea între acum circa 6.350 și 5.300 de ani, intervalul cumulat al sintezei, la o abatere standard. Printre cauzele discutate sunt o boală asemănătoare cu grafioza de azi, primii agricultori și clima.

  10. Cât te poți baza pe ea

    Unde greșește harta#

    Polenul zboară, așa că o dată de pe hartă spune când polenul unui copac a devenit destul de frecvent ca să sugereze că acesta creștea în regiunea carotelor, nu că stătea lângă casa ta. Ca test: 44 de lacuri și mlaștini din Europa în care s-au găsit și datat ace, semințe sau lemn din acești copaci. În cele 48 de cazuri care se pot compara (harta are o sosire acolo, iar cele mai vechi resturi nu sunt pur și simplu baza carotei), doar 5 arată copacul cu peste 1.000 de ani înaintea datei hărții; în 18 cele două se potrivesc la mai puțin de 1.000 de ani; în 25 resturile apar mai târziu, în mediană cu 1.500 de ani. Asemenea resturi se găsesc rar, așa că o descoperire târzie spune puțin; una timpurie sugerează că harta poate întârzia acolo, iar printre aceste comparații asta s-a întâmplat rar.

    Fiecare carotă a fost apoi scoasă pe rând, iar data ei a fost estimată din carotele aflate la peste 25 km. Diferența mediană față de data carotei a fost de 500–750 de ani, după copac; patru diferențe din cinci au fost sub 1.500–2.250 de ani.

    Unde sunt puține carote în apropiere, terenul e hașurat și căutarea nu dă nicio dată. Așa e aproape toată Câmpia Română: pe o rază de 150 km în jurul Bucureștiului există o singură carotă, Mire Garvan, la 74 km.

  11. Când s-au întors copacii în orașul tău

    Scrie un oraș sau o comună (din România, de la 5.000 de locuitori; din restul Europei, de la 10.000) ori dă clic pe hartă. Primești cei nouă copaci în ordinea în care apare polenul lor, fiecare cu eroarea obișnuită a hărții pentru acel copac, și carotele cele mai apropiate.

    Alege o localitate ca să-i vezi copacii.

    Trage harta sau folosește săgețile. Alege un singur copac ca să-l vezi doar pe el.

Cum e făcută harta

Lacurile și mlaștinile păstrează, strat cu strat, polenul care cade în ele. O carotă scoasă din mâl e o arhivă datată a plantelor din jur. LegacyPollen 2.0 adună 1.446 de asemenea arhive din Europa (99.774 de probe), cu numele plantelor unificate și vârstele recalculate după aceeași metodă. Harta folosește cele 1.304 de pe uscat; probele de după 1850 sunt lăsate deoparte, pentru că polenul din ultimii 175 de ani arată la fel de mult plantările ca natura.

Un copac e socotit prezent în regiunea unei carote când polenul lui trece de un prag, după cele propuse de Lisitsyna, Giesecke și Hicks (2011): 5% la mesteacăn, 10% la pin, 1,5% la stejar, 1% la alun, molid și fag, 0,5% la ulm, tei și brad. Pragurile diferă de la un copac la altul, pentru că unii produc mult mai mult polen decât alții.

Pentru fiecare interval de 250 de ani, fiecare carotă cu o probă din acel interval spune da sau nu. Harta, în orice punct, e ponderea răspunsurilor da, cu greutate mai mare pentru carotele apropiate: după distanță (cea mai mare greutate pe o rază de circa 120 km) și după altitudine (contează cel mai mult carotele aflate la mai puțin de circa 400 m diferență de nivel). Cele două lățimi au fost alese prin testul de mai jos. Gradul de împădurire, care dă densitatea coronamentului, vine dintr-o reconstituire separată din polen, pentru 811 de situri (Sweeney, Harrison și Vander Linden, 2025). Gheața e marginea cartografiată din DATED-1, iar pentru Alpi un model al lui Seguinot și al colegilor săi; țărmul e relieful de azi cu nivelul mării din acea vreme, după ICE-6G_C.

Data unei localități e primul interval de 250 de ani din care copacul rămâne prezent pe hartă și e dată doar dacă o carotă aflată la cel mult 150 km și la cel mult 500 m diferență de altitudine arată ea însăși aceeași sosire, cu o abatere sub 1.000 de ani. Altfel, localitatea primește „prea puține carote în apropiere”.

Cât de bune sunt datele, copac cu copac

Fiecare carotă a fost scoasă pe rând, iar data sosirii a fost prezisă din carotele aflate la peste 25 km. O a doua verificare compară harta cu hărțile de abundență ale lui Giesecke și ale colegilor săi (2017), făcute din vârstele mai vechi ale multora dintre aceleași carote, din 500 în 500 de ani.

Testul cu carota scoasă: cât de departe e data hărții de data pe care o arată carota însăși, în ani
CopaculPragulCarote cu o sosireEroarea medianăPatru din cinci subFață de Giesecke 2017
mesteacăn Betula5%1947502.250–
pin Pinus10%2595001.750–
alun Corylus1%4967501.750–
ulm Ulmus0,5%5557501.500500
stejar Quercus1,5%4977501.750500
tei Tilia0,5%4405001.500500
molid Picea1%2987502.0001.000
brad Abies0,5%2997501.750500
fag Fagus1%3717501.750500

Ce nu s-a confirmat

Copacii au așteptat mii de ani până să devină dominanți. Studiile găsesc des o primă urmă a unui copac cu mult înaintea expansiunii lui. În aceste date, la aceeași carotă, un copac care trece de prag ajunge la o pondere de cinci ori mai mare în 250–1.000 de ani. Așteptările lungi vin din urme aflate sub prag, care pot fi polen adus de vânt de departe.

O dată pentru fiecare localitate. Prima versiune dădea Bucureștiului molid de acum 750 de ani și Bacăului toți copacii deodată, acum 3.750 de ani, pentru că amestecul de carote îndepărtate se schimba în timp. Acum căutarea dă o dată doar unde o carotă apropiată, de la o altitudine asemănătoare, arată aceeași sosire.

Declinul ulmului, datat de această hartă. Harta arată ulmul scăzând după acum circa 6.000 de ani, dar datele ei pentru această scădere se împrăștie pe 2.000 de ani, mai mult decât intervalul publicat. Pagina dă în schimb intervalul publicat.

Surse

  • Li, C., Ni, J., Böhmer, T., Cao, X., Zhou, B., Liao, M., Li, K., Schild, L., Wieczorek, M., Heim, B. and Herzschuh, U. (2025). LegacyPollen2.0: taxonomically harmonized pollen percentages of European samples with revised chronologies. PANGAEA. doi.org/10.1594/PANGAEA.971693 (CC BY 4.0)
  • Lisitsyna, O. V., Giesecke, T. and Hicks, S. (2011). Exploring pollen percentage threshold values as an indication for the regional presence of major European trees. Review of Palaeobotany and Palynology 166, 311–324. doi.org/10.1016/j.revpalbo.2011.06.004
  • Sweeney, L. F., Harrison, S. P. and Vander Linden, M. (2025). European forest cover during the Holocene reconstructed from pollen records. Biogeosciences 22, 4903; data and code. doi.org/10.5281/zenodo.15283096 (GPL-3.0)
  • Giesecke, T., Brewer, S., Finsinger, W., Leydet, M. and Bradshaw, R. H. W. (2017). Patterns and dynamics of European vegetation change over the last 15,000 years. Journal of Biogeography 44, 1441–1456; interpolated maps. doi.org/10.1594/PANGAEA.865121 (CC BY 3.0)
  • Neotoma Paleoecology Database: plant macrofossil datasets in Europe. www.neotomadb.org/ (CC BY 4.0)
  • Magyari, E. K., Major, Á., Bálint, M. and others (2011). Population dynamics and genetic changes of Picea abies in the South Carpathians revealed by pollen and ancient DNA analyses. BMC Evolutionary Biology 11, 66. doi.org/10.1186/1471-2148-11-66
  • Parker, A. G., Goudie, A. S., Anderson, D. E., Robinson, M. A. and Bonsall, C. (2002). A review of the mid-Holocene elm decline in the British Isles. Progress in Physical Geography 26, 1–45. doi.org/10.1191/0309133302pp323ra
  • Sturt, F., Garrow, D. and Bradley, S. (2013). New models of North West European Holocene palaeogeography and inundation. Journal of Archaeological Science 40, 3963–3976. doi.org/10.1016/j.jas.2013.05.023
  • Grant, M. J. (2005). The palaeoecology of human impact in the New Forest. PhD thesis, University of Southampton. eprints.soton.ac.uk/444030/
  • UNESCO World Heritage Centre. Ancient and Primeval Beech Forests of the Carpathians and Other Regions of Europe. whc.unesco.org/en/list/1133/
  • ETOPO 2022 (NOAA NCEI): relief and sea floor. doi.org/10.25921/fd45-gt74 (public domain)
  • ICE-6G_C (VM5a): Peltier, Argus and Drummond (2015), sea level against the land. www.atmosp.physics.utoronto.ca/~peltier/data.php
  • DATED-1: Hughes and others (2016), ice margins of northern Europe. doi.org/10.1594/PANGAEA.848117 (CC BY 3.0)
  • GeoNames: towns and villages. www.geonames.org/ (CC BY 4.0)