Un funcționar de bibliotecă, prin 1724
În noaptea de 23 octombrie 1731 a luat foc casa Ashburnham din Westminster, unde era depozitată biblioteca lui Robert Cotton. Treisprezece manuscrise au ars complet și peste două sute au fost deteriorate. Volumul cu Beowulf s-a salvat, cu marginile carbonizate. Manuscrisul poemului „Bătălia de la Maldon” nu s-a salvat.
Poemul se citește și astăzi. Cu vreo șapte ani înainte de incendiu, în jurul lui 1724, cineva îl transcrisese de mână. Nu se știe sigur cine: unii cercetători înclină spre John Elphinstone, alții spre David Casley. Transcrierea s-a rătăcit și ea, apoi a fost regăsită la Bodleian în anii 1930.
Trei sute douăzeci și cinci de versuri despre niște oameni care au rămas pe câmpul de luptă după ce comandantul lor a căzut există fiindcă un om s-a apucat, într-o zi obișnuită, să copieze un text vechi.
Ce se poate număra
Cât de des atârnă lucrurile de atât? Întrebarea pare fără răspuns, fiindcă nu se poate număra ce nu mai există. În 2022, o echipă condusă de Mike Kestemont și Folgert Karsdorp a ocolit problema cu un instrument împrumutat din ecologie.
Când un biolog vrea să afle câte specii trăiesc într-o pădure, nu le poate prinde pe toate. Numără în schimb speciile pe care le-a văzut o singură dată. Dacă foarte multe specii apar o singură dată în eșantion, înseamnă că mai sunt multe pe care nu le-a văzut deloc. Calculul se numește Chao1.
Cercetătorii au pus operele literare în locul speciilor și manuscrisele în locul exemplarelor, apoi au aplicat metoda pe povestirile cavalerești și eroice medievale din șase limbi: neerlandeză, engleză, franceză, germană, islandeză și irlandeză. Din cele aproximativ 1.170 de opere care au existat, 799 au ajuns până la noi. Din cele aproximativ 40.614 de manuscrise, 3.648. Nouă la sută.
Cifra care contează aici se citește direct din tabelul lor. Dintre cele 799 de opere care se mai cunosc, 326 sunt atestate de un singur manuscris. Alte 143 sunt atestate de exact două. Peste jumătate din tot ce a mai rămas ține de cel mult două manuscrise cunoscute.
Cifrele descriu acest corpus, nu cultura în general. Metoda dă o limită inferioară pentru populația inițială, deci ratele de supraviețuire sunt limite superioare: în realitate s-a pierdut probabil mai mult. Estimarea autorilor pentru operele dispărute complet este de 371.
Mâna care a copiat
Un text se păstrează prin recopiere. Pergamentul se roade, hârtia devine acidă, ceara se tocește la fiecare ascultare, banda magnetică se lipește, iar formatul digital rămâne fără aparat care să îl citească. Cele mai multe lucruri care au ajuns la noi au ajuns fiindcă cineva a făcut un exemplar nou înainte ca cel vechi să se strice. Restul au avut noroc de un material care rezistă: lut ars, o foaie uitată într-un dosar.
Se întâmplă în patru feluri, și toate au nume și dată.
Cineva a copiat
Călugărul dominican Francisco Ximénez a ajuns în 1701 la Chichicastenango, în Guatemala, și a scris textul k'iche' al Popol Vuh pe o coloană, cu traducerea spaniolă alături. Manuscrisul de la care a copiat nu a fost găsit niciodată. Copia lui este singura sursă. Suitele pentru violoncel de Bach sunt în aceeași situație: partitura scrisă de el nu mai există, iar sursa principală este copia făcută de a doua lui soție, Anna Magdalena.
Cineva a înregistrat
În 1903, etnograful Horace Watson a înregistrat pe șapte cilindri de ceară cântecele lui Fanny Cochrane Smith. Împreună cu cei patru cilindri din 1899, ele rămân singurele înregistrări cunoscute ale unui vorbitor fluent al unei limbi aborigene din Tasmania. Palawa kani, limba pe care comunitatea aborigenă tasmaniană o reconstruiește astăzi, se sprijină și pe ele.
Cineva a refuzat să ardă
Kafka i-a cerut lui Max Brod să îi distrugă manuscrisele nepublicate. Brod i-a răspuns în față că refuză și că, dacă vorbește serios, să își aleagă alt executor. Kafka nu și-a ales altul, iar „Procesul”, „Castelul” și „America” au apărut în 1925, 1926 și 1927. Emily Dickinson îi ceruse surorii ei, Lavinia, să îi ardă hârtiile. Lavinia i-a ars corespondența și a păstrat cele aproape 1.800 de poezii din cufăr.
Cineva a găsit
Friedrich Stenner a dat în 1894, într-un dosar de corespondență comercială din arhiva Brașovului, peste o foaie trimisă în iunie 1521 judelui orașului. Este cel mai vechi document datat scris în limba română. Grigore Crețu găsise în 1871, la mănăstirea Voroneț, un manuscris de optzeci și cinci de pagini cu Faptele Apostolilor în românește. Amândouă sunt unicate.
Copiile nu sunt de ajuns
Poemul lui Lucrețiu despre atomi supraviețuise deja. Prin secolul al IX-lea fusese copiat de cel puțin trei ori, și două dintre acele manuscrise se află și azi la Leiden. Nu le citea nimeni. Când Poggio Bracciolini a intrat, în ianuarie 1417, într-o mănăstire germană și a pus pe cineva să îi facă un exemplar, textul nu era în pericol să se destrame. Era în pericol să rămână necitit. Din copia lui provin cele aproximativ cincizeci de manuscrise italiene care au repus poemul în circulație.
Un exemplar pe care nu îl deschide nimeni valorează cât niciun exemplar, până în ziua în care cineva îl deschide.
Jocul
Pe masă sunt douăsprezece opere reale: cărți, poeme, o partitură, o scrisoare. Fiecare începe cu un singur exemplar. Trec opt runde. În fiecare rundă se pot face trei copii, oriunde; apoi fiecare exemplar are 74% șanse să treacă mai departe. Ce rămâne fără niciun exemplar nu mai revine.
Regula jocului, pe scurt
Douăsprezece opere reale pornesc fiecare cu un singur exemplar. La fiecare dintre cele opt runde se adaugă trei exemplare noi, după care fiecare exemplar are 74% șanse să treacă mai departe. Un exemplar în plus urcă șansele de la 9% la 17%; cinci exemplare dau 38%; douăzeci dau 85%. Toate cele douăsprezece au trecut, în realitate, iar registrul de mai jos spune prin ce.
Cei 74% nu sunt inventați. Rata de supraviețuire a manuscriselor măsurată în studiul din Science este de 9%. Împărțită egal pe opt pași, dă 0,09 la puterea 1/8, adică 0,74. Acesta este singurul parametru al jocului și se aplică identic tuturor celor douăsprezece. Evenimentele din capul fiecărei runde sunt reale și vin din registrul de mai jos: ele arată în ce feluri se pierd lucrurile, fără să schimbe șansele niciunui obiect din joc.
Aritmetica unei copii
Regula din spatele jocului are o singură linie. Un exemplar care are șansa s să treacă de un secol trece de t secole cu șansa st. Dacă există n exemplare independente, șansa ca măcar unul să ajungă la capăt este:
P = 1 − (1 − st)n
Cu 74% pe secol și opt secole, un singur exemplar are 9% șanse. Două au 17%. Cinci au 38%. Douăzeci au 85%. Al doilea exemplar adaugă 8 puncte procentuale; al douăzecilea adaugă unul și jumătate. Asta explică o bună parte din ce s-a păstrat: primele câteva copii decid aproape totul, iar o operă copiată o singură dată are șanse mici să reziste.
38%
Șase tradiții, șase rezultate
Diferențele dintre limbi sunt mari. Din operele cavalerești irlandeze s-au păstrat 81%, iar din cele islandeze 77%. Din cele engleze, 39%. La manuscrise, distanța e și mai mare: 19% în irlandeză, 5% în engleză.
Autorii pun diferența pe seama formei colecției. Literatura franceză medievală era mare, dar inegală: câteva opere copiate în zeci de exemplare și o coadă lungă de opere copiate o dată sau de două ori. Coada lungă este exact ce dispare. În islandeză și în irlandeză manuscrisele erau împărțite mai uniform între opere, așa că mai puține opere depindeau de un singur exemplar.
Registrul
Treizeci și două de cazuri, fiecare cu omul care a scris, a înregistrat sau a salvat, și cu sursa.
Eschil
A scris între 70 și 90 de piese. Șapte au ajuns întregi până la noi.
Cineva, prin secolele II și III, a ales un mic set de piese pentru școală. Ce a intrat în acea listă s-a copiat mai departe. Ce a rămas în afara ei s-a oprit.
Nu avem nici măcar titlurile complete ale celor pierdute.
7 piese din 70–90
Tacit, „Analele”
Relatarea de bază despre Tiberiu, Claudiu și Nero, scrisă de un senator care i-a apucat pe ultimii dintre ei.
Prima jumătate a Analelor a ajuns la noi printr-un singur manuscris de la mănăstirea Corvey, din Germania. A doua jumătate, printr-un singur manuscris de la Monte Cassino.
Cărțile VII–X lipsesc din amândouă. Domnia lui Caligula nu se află în niciunul.
un manuscris pentru fiecare jumătate
Euripide, volumul de la Ε la Κ
Suda îi atribuie cel mult 92 de piese. Nouăsprezece au ajuns aproape întregi.
Zece dintre ele sunt piesele de școală, alese în Antichitate și copiate de generații de elevi. Celelalte nouă vin dintr-un singur volum al unei ediții complete, aranjată alfabetic, care se întâmpla să acopere titlurile de la Ε la Κ.
Elena, Electra, Ion, cele două piese despre Ifigenia, Ciclopul și Heracle sunt în lista noastră fiindcă titlurile lor încep cu litera potrivită.
9 piese dintr-un singur volum
Catul
Aproape toată poezia lui Catul vine dintr-un singur manuscris apărut la Verona în jurul anului 1305. Poemul 62 face excepția: el se păstrează și într-o antologie carolingiană.
S-au făcut din el două copii. Una este azi la Bodleian, în Oxford. Cealaltă, probabil a lui Petrarca, a fost copiată la rândul ei și apoi a dispărut.
Originalul veronez s-a pierdut a doua oară, definitiv.
un manuscris, pierdut din nou
Lucrețiu, „Despre natura lucrurilor”
Poemul care descrie o lume făcută din atomi care cad și se abat de la traiectorie, fără zei care să intervină. A stat o mie de ani în bibliotecile în care fusese copiat, fără să îl deschidă nimeni.
Poggio Bracciolini, secretar papal rămas fără papă, a intrat în ianuarie 1417 într-o mănăstire germană, probabil Fulda, și a pus pe cineva să îi copieze manuscrisul.
Poemul supraviețuise deja în câteva copii carolingiene, două dintre ele păstrate azi la Leiden. Nimeni nu le citea. Manuscrisul găsit de Poggio s-a pierdut, dar din copia lui provin cele aproximativ cincizeci de manuscrise italiene care au repus poemul în circulație.
trei copii nedeschise, apoi cincizeci
Poggio Bracciolini, Wikipedia, secțiunea despre manuscrisele recuperate
Codex Regius, Edda poetică
Poemele mitologice și eroice nordice: Völuspá, Hávamál, Sigurd și dragonul. Pentru cele mai multe dintre ele, acest volum este singura sursă.
Manuscrisul a ieșit la iveală în 1643, când a ajuns la Brynjólfur Sveinsson, episcop de Skálholt. Pentru cele mai multe dintre poeme este singura sursă.
Opt file lipsesc din mijloc. Golul se numește Marea Lacună.
un manuscris, opt file lipsă
Popol Vuh
Cartea despre facerea lumii a poporului k'iche' din Guatemala: oamenii de lut care se destramă, oamenii de lemn fără memorie, oamenii de porumb.
Călugărul dominican Francisco Ximénez a ajuns în 1701 la Chichicastenango, a transcris textul k'iche' și l-a tradus alături, pe două coloane.
Manuscrisul de la care a copiat nu a fost găsit niciodată. Copia lui este singura sursă.
o copie, originalul dispărut
Bătălia de la Maldon
Poemul despre o înfrângere engleză în fața vikingilor, în anul 991, și despre oamenii care au rămas pe câmp după ce comandantul lor a căzut.
Cineva a transcris poemul în jurul anului 1724, cu șapte ani înainte ca manuscrisul să ardă. Nu se știe sigur cine: unii cercetători înclină spre John Elphinstone, alții spre David Casley.
Manuscrisul a ars în 1731. Transcrierea s-a rătăcit și ea, apoi a fost regăsită la Bodleian în anii 1930.
niciun manuscris, o transcriere
Suitele pentru violoncel de Bach
Șase suite pentru violoncel solo, cântate astăzi de fiecare violoncelist care ajunge la ele.
Partitura scrisă de Bach nu mai există. Sursa principală este copia făcută de a doua lui soție, Anna Magdalena Bach.
Fără autograf, fiecare ediție se sprijină pe copii care diferă între ele la legături, ornamente și arcușe. Interpretul alege.
copia soției, niciun autograf
Beowulf
Cel mai lung poem eroic în engleză veche, 3.182 de versuri, într-un volum legat împreună cu alte texte.
Un singur manuscris, Cotton Vitellius A.xv. În noaptea de 23 octombrie 1731 a ars casa Ashburnham, unde era depozitată biblioteca Cotton. Volumul a supraviețuit, cu marginile carbonizate.
Marginile carbonizate au continuat să se fărâme zeci de ani, luând cu ele litere de la capătul rândurilor.
un manuscris, ars pe margini
Cotton library, Wikipedia, secțiunea despre incendiul din 1731
Miorița
Balada ciobanului care își află moartea de la o oaie și îi cere să o povestească drept nuntă.
Alecu Russo a cules varianta în munții Sovejei, între februarie și aprilie 1846. Vasile Alecsandri a publicat-o la 18 februarie 1850 în ziarul „Bucovina” de la Cernăuți, sub titlul „Mieoara”.
După ce a fost tipărită, s-au cules 930 de documente: 702 variante, 123 de fragmente și 105 informații, strânse de Adrian Fochi în 1964. Culegerea a început de la o singură transcriere.
o transcriere, apoi 702 variante
Codicele Voronețean
Un fragment din Faptele Apostolilor și epistolele lui Iacov și Petru, în românește cu rotacism, copiat între 1563 și 1583.
Grigore Crețu l-a găsit în 1871 la mănăstirea Voroneț. Are optzeci și cinci de pagini întregi și un colț dintr-a optzeci și șasea.
Datarea se sprijină pe filigranele hârtiei, examinate de Alexandru Mareș.
un manuscris, 85 de pagini
Codicele Voronețean, Wikipedia; Biblioteca Academiei Române, ms. rom. 448
Epopeea lui Ghilgameș
Cel mai vechi poem lung care s-a păstrat, îngropat în tăblițe de lut în biblioteca lui Assurbanipal de la Ninive.
George Smith, gravor de bancnote devenit asirolog la British Museum, a citit tăblița cu potopul și a anunțat-o în 1872 în fața Societății de Arheologie Biblică.
Tăblițele au stat 2.500 de ani sub dărâmături și au ajuns la Londra ca fragmente amestecate; textul se reconstituie și acum, bucată cu bucată.
circa 15.000 de fragmente, o singură bibliotecă
Epic of Gilgamesh, Wikipedia (compilație cu referințe la Layard, Rassam și Smith)
Safo
Ediția alexandrină a avut cel puțin opt cărți. Safo a scris probabil în jur de 10.000 de versuri. Astăzi se păstrează vreo 650.
Un singur poem a ajuns întreg, Imnul către Afrodita, fiindcă l-au citat alți autori antici. Restul se adună din citate și din fâșii de papirus, cele mai multe scoase din gropile de gunoi de la Oxirhynchos, în Egipt.
Multe fragmente au un singur cuvânt pe ele.
un poem întreg din opt cărți
Poeziile lui Emily Dickinson
Aproape 1.800 de poezii. Zece au apărut în timpul vieții ei.
Sora ei, Lavinia, le-a găsit după moartea poetei, în 1886, în patruzeci de caiete cusute de mână și foi răzlețe, într-un cufăr încuiat.
Emily îi ceruse Laviniei să îi ardă hârtiile. Lavinia i-a ars corespondența și a păstrat poeziile.
un cufăr, o decizie
Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung
O foaie de hârtie trimisă la 29 sau 30 iunie 1521 judelui Brașovului, Hans Benkner, ca să îl avertizeze despre mișcarea turcilor la Dunăre. Cel mai vechi document datat scris în românește.
A stat trei sute șaptezeci de ani într-un dosar de corespondență comercială. Friedrich Stenner a găsit-o în 1894, în arhiva orașului Brașov, unde se păstrează și astăzi.
Neacșu scria o avertizare militară urgentă. Foaia s-a păstrat fiindcă a intrat în corespondența de afaceri a orașului Brașov.
o singură foaie
Scrisoarea lui Neacșu, Wikipedia; Arhivele Naționale, Serviciul Județean Brașov
Enciclopedia Yongle
Cea mai mare enciclopedie scrisă de mână din istorie: 22.937 de suluri legate în 11.095 de volume, la care au lucrat 2.169 de cărturari.
Nu s-a tipărit niciodată. A existat într-un singur exemplar manuscris, la care s-a adăugat un duplicat complet, copiat între 1562 și 1567.
Astăzi se păstrează sub 400 de volume, adică în jur de 3,5% din lucrare, împrăștiate prin biblioteci de pe mai multe continente.
3,5% din 11.095 de volume
Caietele lui Eminescu
Manuscrisele lui Mihai Eminescu: variante, traduceri, însemnări de economie și de fizică, versuri nepublicate. În jur de 14.000 de pagini.
Titu Maiorescu a ținut lada cu hârtii și a donat-o Academiei Române în ședința din 25 ianuarie 1902, ca să servească celor care se vor ocupa în viitor de viața și de activitatea poetului.
Între moartea lui Eminescu, în 1889, și donație au trecut treisprezece ani în care hârtiile au stat într-o casă particulară.
o ladă, circa 14.000 de pagini
Biblioteca Academiei Române, pagina despre manuscrisele Eminescu Cifra de circa 14.000 de pagini și data ședinței din 25 ianuarie 1902 apar concordant în presa culturală și în materialele Academiei; pagina instituțională nu a putut fi deschisă direct la data consultării.
Cântecele lui Fanny Cochrane Smith
Singurele înregistrări cunoscute ale unui vorbitor fluent al unei limbi aborigene din Tasmania.
Patru cilindri de ceară în 1899, pentru Societatea Regală din Tasmania, și încă șapte în 1903, înregistrați de etnograful Horace Watson.
Al treilea cilindru din 1899 s-a deteriorat. Limba reconstruită astăzi de comunitatea aborigenă tasmaniană, palawa kani, se sprijină și pe aceste înregistrări.
11 cilindri de ceară
Psaltirea Hurmuzaki
Cei 150 de psalmi în românește, copiați undeva între 1491 și 1504. Cel mai vechi text păstrat în limba română.
Eudoxiu Hurmuzaki l-a dat Bibliotecii Academiei Române în 1904. Manuscrisul îi poartă numele.
Datarea vine din filigranele hârtiei. Nu are nicio dată scrisă pe el.
un manuscris, 134 de file
Psaltirea Hurmuzaki, Wikipedia; Biblioteca Academiei Române, ms. rom. 3077
Arhimede, „Metoda”
Textul în care Arhimede arată cum a ajuns la rezultatele lui, cântărind figuri geometrice una față de alta. Se apropie de calculul integral cu optsprezece secole înainte de Newton.
În 1229 cineva a răzuit pergamentul și a scris peste el o carte de rugăciuni. Johan Ludvig Heiberg a recunoscut scrisul șters, la Constantinopol, în 1906.
„Metoda”, textul grec al „Stomachion-ului” și textul grec al tratatului „Despre corpurile plutitoare” nu există nicăieri altundeva.
un manuscris, răzuit și rescris
Cea mai veche voce din arhiva de folclor
Prima înregistrare pe fonograf făcută în România a fost realizată de Pompiliu Pârvescu, în Dobrogea, în 1907.
Cel mai vechi cilindru pe care îl mai are arhiva de folclor este melodia „Cine hăuie pe luncă”, culeasă de Dumitru Georgescu Kiriac în 1912.
Cilindrii de ceară se uzează la fiecare ascultare.
un cilindru, o melodie
Academia Română, prezentarea Arhivei Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”
Vocea lui Ishi
Ultimul membru cunoscut al poporului yahi din California a petrecut ultimii ani de viață într-un muzeu din San Francisco.
Între septembrie 1911 și aprilie 1914, Alfred Kroeber și T. T. Waterman au înregistrat 148 de cilindri de ceară cu el vorbind, cântând și povestind: cinci ore și patruzeci și unu de minute. Povestea „Rața de lemn” singură ocupă 51 de cilindri.
A murit în martie 1916. Biblioteca Congresului a înscris înregistrările în Registrul Național de Înregistrări în 2010.
148 de cilindri, 5 ore 41 de minute
Library of Congress, National Recording Preservation Board, „Cylinder Recordings of Ishi (1911–1914)”, înscrise în registru în 2010 Fișierul instituțional a returnat 403 la accesarea directă; datele, numărul de cilindri și durata au fost preluate din titlul și descrierea publicate de Library of Congress și confirmate de anunțul Universității Berkeley din 6 aprilie 2011.
Romanele lui Kafka
„Procesul”, „Castelul” și „America”, niciunul terminat, niciunul publicat în timpul vieții autorului.
Kafka i-a cerut lui Max Brod să îi ardă toate manuscrisele nepublicate. Brod i-a spus în față că refuză și că, dacă vorbește serios, să își aleagă alt executor. Kafka nu și-a ales altul.
Brod a scos cele trei romane în 1925, 1926 și 1927. În 1939 a plecat din Praga cu o valiză de hârtii ale lui Kafka.
o valiză, un prieten care a refuzat
Arhiva de Folklore a lui Brăiloiu
În 1928, Constantin Brăiloiu a înființat și a condus Arhiva de Folklore a Societății Compozitorilor Români, ca să adune muzica populară din tot arealul românesc.
Echipele lui plecau pe teren cu fonograful, alături de cercetătorii lui Dimitrie Gusti. La 6 aprilie 1949, arhiva lui și Arhiva Fonogramică a lui George Breazul au fost unite prin decret și au devenit Institutul de Folclor.
Astăzi arhiva ține 26 de tipuri de suporturi în șase depozite, de la cilindri de ceară la casete DAT. Fiecare format vechi trebuie mutat pe unul nou înainte să nu mai existe aparat care să îl citească.
26 de tipuri de suporturi, 6 depozite
Academia Română, prezentarea Arhivei Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”
Cartea lui Margery Kempe
Prima autobiografie în engleză, dictată de o femeie care nu știa să scrie și care a făcut paisprezece copii.
Manuscrisul original s-a pierdut. A rămas o copie făcută de un scrib pe nume Salthows, regăsită într-o casă din Derbyshire și identificată de Hope Emily Allen în 1934.
Timp de cinci sute de ani, cartea a fost cunoscută doar dintr-un rezumat tipărit de câteva pagini.
o copie a unei dictări
The Book of Margery Kempe, Wikipedia; British Library, Add MS 61823
Jurnalul Annei Frank
Caietele scrise în ascunzătoarea din Prinsengracht 263, între 1942 și 1944.
La 4 august 1944, după arestare și înainte ca ascunzătoarea să fie golită, Miep Gies și Bep Voskuijl au strâns hârtiile și le-au pus într-un sertar.
Miep Gies nu le-a citit. A spus mai târziu că, dacă le-ar fi citit, ar fi fost nevoită să le distrugă: conțineau numele tuturor celor care îi ajutaseră.
un sertar, un an de așteptare
Ubîha
O limbă caucaziană cu vreo optzeci de consoane, printre cele mai multe din lume, și numai trei vocale.
Georges Dumézil, Hans Vogt, Georges Charachidzé, George Hewitt și A. Sumru Özsoy au adunat mii de pagini și înregistrări, în bună parte de la Tevfik Esenç, un fost primar dintr-un sat turcesc.
Ubîha s-a stins la 7 octombrie 1992, când a murit Tevfik Esenç. Ce nu apucase să spună nu se mai poate afla de la nimeni.
un vorbitor, mii de pagini
Eyak
Limba unei comunități din Alaska, înrudită de departe cu limbile athabaskane și cu tlingit.
Michael E. Krauss a documentat-o timp de decenii, începând cu un raport preliminar în 1965. Ultima vorbitoare nativă, Marie Smith Jones, a murit la 21 ianuarie 2008.
Din documentația lui Krauss, un student francez, Guillaume Leduey, a învățat limba singur și o predă astăzi.
o vorbitoare, o gramatică
Aka-bo
Una dintre limbile marilor andamanezi, din insulele Andaman.
Anvita Abbi, profesoară de lingvistică la Universitatea Jawaharlal Nehru din Delhi, a lucrat cu Boa Sr începând din 2005 și i-a înregistrat limba și cântecele.
Boa Sr a murit la 26 ianuarie 2010. Ceilalți membri ai comunității nu mai înțelegeau cântecele pe care le știa ea.
o vorbitoare, o cercetătoare
Cartea de la Exeter
Un volum de la sfârșitul secolului al X-lea care ține cam a șasea parte din toată poezia engleză veche păstrată, între care peste nouăzeci de ghicitori.
Episcopul Leofric l-a lăsat catedralei din Exeter, unde stă și acum. Aproape toată poezia engleză veche care s-a păstrat încape în patru manuscrise: acesta, cel de la Vercelli, cel al lui Junius și cel cu Beowulf.
Îi lipsesc caiete întregi. Primele opt file, cele originale, s-au pierdut.
un manuscris din patru care țin totul
Exeter Book, Wikipedia; înscris în registrul UNESCO Memoria Lumii în 2016
Istroromâna
Una dintre cele patru limbi romanice de est, vorbită în câteva sate din peninsula Istria, în Croația: Žejane la nord de muntele Učka și Šušnjevica la sud.
August Kovačec a publicat în 1998 un dicționar istroromân-croat cu gramatică și texte. Înainte de el o descriseseră Sextil Pușcariu și Pavao Tekavčić.
UNESCO o clasifică drept sever amenințată. Un studiu din Istria, în 1998, a găsit 170 de vorbitori activi.
170 de vorbitori activi în 1998
Istro-Romanian language, Wikipedia, cu trimitere la Atlasul UNESCO al limbilor în pericol
Niciun caz nu se potrivește cu ce ați căutat.
Cine ține minte
Fiecare rând din registru are un nume și o dată. Friedrich Stenner, 1894, un dosar de corespondență comercială la Brașov. Grigore Crețu, 1871, mănăstirea Voroneț. Titu Maiorescu, 25 ianuarie 1902, o ladă cu paisprezece mii de pagini. Miep Gies, 4 august 1944, un sertar din Prinsengracht 263. Anvita Abbi, 2005, o insulă din Andamane.
Fiecare dintre ei făcea un lucru mărunt, dintr-un motiv personal: un dosar de sortat, un prieten de respectat, o curiozitate de satisfăcut. Suma acestor lucruri mărunte este tot ce mai știm.
Astăzi copierea e gratuită și instantanee, ceea ce rezolvă prima jumătate a problemei. A doua jumătate a rămas neschimbată: cineva tot trebuie să vrea să facă exemplarul următor, pe suportul următor, cât timp mai există un aparat care să citească suportul vechi.
Metodă și surse
Cifrele centrale vin din Kestemont și colab., „Forgotten books: The application of unseen species models to the survival of culture”, Science 375, 6582 (18 februarie 2022), 765–769, tabelul 1. Sumele pe coloane din tabel reproduc exact totalurile tipărite (326 de opere atestate de un singur manuscris, 143 de opere atestate de două, 799 de opere în total, 3.648 de manuscrise), iar cele două rate se recalculează din numărătorile publicate: 3.648 din 40.614 este 8,98%, 799 din 1.170 este 68,29%.
Fiecare caz din registru are sursa lui, marcată acolo. Unde sursa oficială nu a putut fi deschisă direct, cazul o spune în locul respectiv. Imaginile sunt din domeniul public sau sub licență Creative Commons Attribution, cu atribuirea completă sub fiecare.
Jocul folosește un singur parametru, 0,74 pe rundă, derivat din rata de 9% întinsă pe opt pași. Fiecare partidă are un număr propriu, trecut în adresa paginii, așa că aceeași adresă redă exact aceeași partidă.
Imaginile
| Imagine | Autor și colecție |
|---|---|
| Prima filă a poemului Beowulf, în Cotton MS Vitellius A | British Library, Cotton MS Vitellius A.xv, f. 132r. Domeniu public, prin Wikimedia Commons. |
| Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, 29 sau 30 iunie 1521 | Document original: Neacșu Lupu. Fotografie: autor necunoscut. Domeniu public, prin Wikimedia Commons. |
| Horace Watson înregistrează cântecele lui Fanny Cochrane Smith pe un fonograf Edison, în 1903 | Autor necunoscut, 1903. Domeniu public, prin Wikimedia Commons. |
| Prima pagină a manuscrisului lui Francisco Ximénez, circa 1701: textul k'iche' pe o coloană, traducerea spaniolă pe cealaltă | Francisco Ximénez, circa 1701. Newberry Library, Chicago. Domeniu public, prin Wikimedia Commons. |
| O filă din palimpsestul lui Arhimede | The Walters Art Museum, prin archimedespalimpsest.net. Licență Creative Commons Attribution 3.0. |
| Un fragment din fila 41 recto a Codexului Regius, manuscrisul islandez de prin 1270 care este singura sursă pentru cele mai multe poeme ale Eddei | Árni Magnússon Institute for Icelandic Studies, GKS 2365 4to. Domeniu public, prin Wikimedia Commons. |
| Sfârșitul cărții a XI-a și începutul cărții a XII-a din Analele lui Tacit, în manuscrisul de la Monte Cassino ajuns la Florența | Biblioteca Medicea Laurenziana, Plut. 68,2, f. 6v. Domeniu public, prin Wikimedia Commons. |
| Ishi, în 1914 | Fotografie: Saxton T. Pope. Domeniu public, prin Wikimedia Commons. |
| Un volum din Enciclopedia Yongle, expus la Biblioteca Bodleiană din Oxford | Fotografie: Cie tsy-yin. Licență Creative Commons Attribution 4.0, prin Wikimedia Commons. |
| O ghicitoare din Cartea de la Exeter, scrisă spre sfârșitul secolului al X-lea | Exeter Cathedral Library, MS 3501, f. 107v. Domeniu public, prin Wikimedia Commons. |