Deriva continentelor, pe adresa ta
Alege o localitate din România, apoi dă timpul înapoi pe glob. Acum 100 de milioane de ani, pământul de sub București se afla cu 760 până la 1.650 de kilometri mai la sud, după cum alegi între trei modele publicate. Modelele dau latitudini diferite, dar pun locul cam la aceeași distanță de Cairo.
Un exemplu: București se află azi la 44,4° N. Acum 100 de milioane de ani, după modelul Müller, pământul de sub oraș era la 29,6° N, cam la latitudinea la care se află azi Cairo.
Modelul Müller și colab. 2019: plăcile sunt legate de mantaua Pământului. România apare tăiată în blocurile pe care le are modelul, cu roșu-coral.
Trage globul sau folosește săgețile ca să-l rotești; Home îl readuce la localitate.
București ·
Aceeași localitate, la șase date. Fiecare glob arată harta modelului Müller la data respectivă și localitatea ta cu un punct.
250de milioane de ani în urmă · începutul Triasicului
Pe glob, continentele de azi se strâng într-un singur bloc. Pământul de sub București se afla, după cele trei modele, între 15° și 23° N.
Blocurile Tisza și Dacia, pe care stau Clujul, Timișoara și Sibiul, erau mult mai la sud decât Moesia, pe care stă Bucureștiul: în modelul Müller cu 9–10° de latitudine, adică vreo 990–1.150 km. Modelul PALEOMAP le pune la 17° distanță unul de altul.
200de milioane de ani în urmă · începutul Jurasicului
La 200 de milioane de ani, București e la 20,9° N după Müller, la 38,9° N după PALEOMAP și la 41,9° N după Merdith. Diferența dintre extreme e de 21°, adică circa 2.340 km.
Cele trei modele folosesc cadre de referință diferite: Müller leagă plăcile de mantaua Pământului, Merdith folosește numai paleomagnetismul, PALEOMAP propriul model. Legarea de manta se sprijină pe puncte fierbinți doar pentru ultimii circa 80 de milioane de ani, iar placa eurasiatică nu are un șir de vulcani lăsat de un punct fierbinte; în plus, până la 60% din litosfera de acum 140 de milioane de ani s-a scufundat între timp (Tetley și colab. 2019).
150de milioane de ani în urmă · Jurasicul târziu
La 150 de milioane de ani, modelele pun București între 24° și 37° N. Geologii regionali descriu în aceeași epocă un bazin oceanic îngust, Ceahlău–Severin, ramură a Tethysului alpin, deschis în Jurasicul mijlociu și târziu între Europa și blocul Dacia (Schmid și colab. 2008).
Schmid și colab. presupun încă un braț, între Dacia și Tisza, păstrat numai în subsol. Separat de el, în Munții Apuseni de sud au rămas fragmente de crustă oceanică jurasică, aduse peste Dacia și datate cu uraniu–plumb la circa 156–159 de milioane de ani (Gallhofer și colab. 2016).
100de milioane de ani în urmă · Cretacicul mijlociu
Iată anul din titlu. Pământul de sub București se afla cu 760 până la 1.650 de km mai la sud decât azi, după cum alegi între PALEOMAP (34,6° N), Merdith (37,6° N) și Müller (29,6° N).
Distanța până la Cairo e mai bine stabilită decât latitudinea: 2.910–3.030 km în toate cele trei modele, față de 1.660 km azi. În bazinele de fliș din care s-au format mai târziu Carpații Orientali se depuneau sedimente de mare adâncă, deși ramura Ceahlău–Severin începuse deja să se închidă (Schmid și colab. 2008).
50de milioane de ani în urmă · Eocen
De acum 100 de milioane de ani până azi, distanța dintre București și Cairo scade de la 2.910–3.030 km la 1.660 km. Asta înseamnă, în medie, 1,3 până la 1,4 cm pe an.
La 50 de milioane de ani, București e la 35–41° N: cu 3° până la 9° mai la sud decât azi.
20de milioane de ani în urmă · Miocenul timpuriu
La 20 de milioane de ani, București e la 40–45° N, aproape de latitudinea de azi. Ce se mai petrece e mișcarea blocurilor Tisza și Dacia: pe măsură ce placa care se scufunda se retrăgea, ele se deplasează spre nord-est și est, într-o adâncitură a marginii europene, iar flișul e împins peste marginea Europei (Ustaszewski și colab. 2008, Handy și colab. 2015). Ultimele șariaje au loc acum circa 11 milioane de ani.
Sursele dau unghiuri diferite de rotație pentru aceste blocuri. Modelul Müller le rotește cu circa 30° față de Moesia în ultimii 20 de milioane de ani, iar modelul Merdith cu circa 8°. Reconstituirea lui Ustaszewski și colab. dă 16,5° pentru sudul blocurilor, un rezultat secundar, fără sprijin paleomagnetic, iar măsurătorile lui Márton și colab. din nordul României dau cel puțin 45° între 18,5 și 12 milioane de ani, urmate de circa 30° în sens invers.
Toate numerele de pe glob vin din modele. Trei echipe au publicat câte un model și fiecare pune România în alt loc.
Cele trei modele fac același lucru: iau harta de azi, o taie în plăci și rotesc fiecare placă spre trecut. Se deosebesc prin cadrul de referință, adică prin ce ține locul nemișcat. Modelul Müller leagă plăcile de mantaua Pământului, printr-o optimizare care ține cont de mișcarea șanțurilor de subducție, de rotația netă a litosferei și, pentru ultimii circa 80 de milioane de ani, de șirurile de vulcani lăsate de punctele fierbinți. Modelul Merdith folosește doar paleomagnetismul, care dă latitudinea, dar nu și longitudinea. PALEOMAP se sprijină pe modelul lui Scotese. Datele paleomagnetice au și ele o incertitudine proprie: polul Europei stabile la 100 de milioane de ani se bazează pe doi poli și are un cerc de încredere de 95% de 14,3°; cel al Laurasiei se bazează pe cinci poli și are unul de 6,2° (Torsvik și colab. 2012).
Distanțele dintre locuri sunt mai bine stabilite decât poziția pe glob. La 100 de milioane de ani, cele trei modele pun București la 2.910–3.030 km de Cairo, adică circa 120 km între extreme, 4% din distanță. Potrivirea ține numai în jurul acestei date: la 150 de milioane de ani extremele sunt la circa 500 km, la 200 la circa 820 km. În latitudine, extremele înseamnă 890 km pe direcția nord–sud.
Fișierele de instrucțiuni ale modelelor Müller și Merdith spun că amândouă folosesc mișcarea relativă a plăcilor publicată de Young și colab. Distanțele lor coincid practic până la 150 de milioane de ani, deci nu se confirmă una pe alta. Singura comparație independentă este PALEOMAP față de celelalte două.
| Model | Latitudine atunci | Mai la sud cu | Distanța până la Cairo | Bloc | Marea, după harta PALEOMAP |
|---|---|---|---|---|---|
| Müller 2019 | 29,6° N | 1.650 km | 3.030 km | Moesia | — |
| PALEOMAP | 34,6° N | 1.090 km | 2.910 km | Moesia | — |
| Merdith 2021 | 37,6° N | 760 km | 3.030 km | Moesia | — |
La 100 de milioane de ani, diferența de latitudine dintre modele înseamnă 890 km pe direcția nord–sud, iar distanța până la Cairo cu 120 km (4%).
Ce poți spune cu încredere: pământul de sub localitatea ta era, la 100 de milioane de ani, mult mai la sud, între aproximativ 30° și 38° N. Ce nu poți spune: „la 29,6° N”. Zecimalele nu arată cât de bine știm poziția din trecut.
Harta de azi arată o țară. Modelul Müller vede în ea cinci blocuri mari care s-au mișcat diferit, plus o fâșie la granița cu Serbia; Merdith vede patru, PALEOMAP trei.
Geologii descriu și ei mai multe unități, nu una: Platforma Moesică în sud, Platformele Est-Europeană și Scitică în est, blocurile Dacia și Tisza în centru și în vest, iar la exterior unitățile de fliș ale Carpaților Orientali, numite Moldavide (Schmid și colab. 2008). Moesia, Dobrogea de Nord și Platforma Scitică sunt zone din fața Carpaților, considerate nedeformate după Cretacicul timpuriu, deci reperul fix pentru mișcarea Carpaților.
În modelul Müller, Tisza și Dacia se rotesc față de Moesia cu circa 30° în ultimii 20 de milioane de ani, cu circa 48° față de acum 35 și cu circa 85° față de acum 67 de milioane de ani. În modelul Merdith aceeași rotație e mult mai mică: Tisza se întoarce față de Moesia cu circa 8° la 20 de milioane de ani, 6° la 35 și 5° la 67.
Blocul „Alpi de Est – Carpați” din modelul Müller, pe care se află 3.145 de localități, printre ele Brașov, există ca poligon de acum 20 de milioane de ani, iar rotația lui e aceeași cu a Platformei Est-Europene la orice dată, inclusiv înainte. Modelul nu mișcă deci separat Carpații de curbură; pentru ei contează doar zonele de deformare. Dacă Brașovul ar sta pe blocul Dacia, latitudinea lui la 250 de milioane de ani ar fi de 10,1° N, nu de 19,5° N.
În modelul Müller, între București și Cluj sunt 10° de latitudine la 250 de milioane de ani și doar 2° la 100.
România văzută din Moesia: cum se depărtează și se rotesc blocurile unele față de altele, azi, la 100 și la 250 de milioane de ani. Liniile punctate sunt paralele de 35°, 40° și 45° față de Moesia.
Un oraș aflat lângă limita dintre două blocuri poate primi alt bloc și alt răspuns într-un alt model. Rândul „Bloc” din tabelul de mai sus arată ce a primit orașul tău în fiecare.
Se spune că Carpații sunt fund de mare ridicat. Cercetările dau cinci răspunsuri, după munți și după roci.
Flișul s-a depus în bazine adânci: în Cretacicul timpuriu, în ramura Ceahlău–Severin a Tethysului alpin și pe marginea europeană a bazinului (Roban și colab. 2020), iar depunerea a continuat în unele bazine până în Miocen. Spre exterior, stratele devin treptat mai puțin adânci. Stratele au fost desprinse de fundul lor și îngrămădite în pânze de șariaj: cele interne în Cretacicul târziu, cele externe în Neogen, ultimele acum circa 11 milioane de ani (Schmid și colab. 2008).
Ce se afla dedesubt nu se știe sigur. Sursele nu se pun de acord dacă sub bazinul carpatic era crustă oceanică; Schmid și colab. consideră ipoteza speculativă.
În Carpații Meridionali, pânza Severin păstrează bucăți din fundul unui ocean jurasic: harzburgit, gabrou și bazalt în perne, cu radiolarite din Jurasicul târziu. În Apusenii de sud, ofiolitele Mureșului sunt crustă oceanică jurasică: datările cu uraniu–plumb dau circa 156–159 de milioane de ani, iar Schmid și colab. atribuie părți din ele Jurasicului mijlociu, altele fiind roci de arc insular din Jurasicul târziu. Ofiolite mai există și în Carpații Orientali.
Sunt fragmente aduse peste marginea continentală, nu munți întregi.
Gneisurile și șisturile cristaline din unitățile Getică, Supragetică și Bucovinică sunt crustă continentală din Neoproterozoic până în Paleozoicul timpuriu, mult mai veche decât oceanul. Stăteau pe marginea Europei; nu erau fundul mării (Schmid și colab. 2008).
Sunt roci vulcanice formate între circa 10 milioane și 30.000 de ani în urmă, pe blocul Tisza–Dacia: Călimani între 10,1 și 6,7 milioane de ani, Harghita de Sud între 5,3 milioane și 30.000 de ani (Bracco Gartner și colab. 2020).
Relieful Apusenilor își are originea mai ales în Cretacicul târziu, modificat de două episoade în Paleogen, acum circa 45 și 30 de milioane de ani (Merten și colab. 2011, rezumatul lucrării). Flișul extern a fost împins în Miocen, dar relieful Apusenilor e mai vechi.
Fosilele marine din munți arată că rocile s-au depus în mare, nu că muntele stă pe crustă oceanică. Fraza exactă: rocile flișului au fost sedimente de mare adâncă, două fâșii subțiri au fost crustă oceanică, iar restul Carpaților e crustă continentală veche sau vulcani tineri.
Globul arată mai mult decât știm. Iată unde se oprește.
Fiecare model dă, pentru fiecare placă, o rotație față de cadrul lui de referință la intervale de 5 milioane de ani. Pagina împarte România în blocurile pe care le are fiecare model și rotește punctul localității cu rotația blocului ei, cu interpolare între două date. Latitudinea, distanțele și deplasările se calculează din poziția rotită. Rezultatele coincid cu biblioteca pygplates până la 0,1 km când rotația e citită la fiecare milion de ani.
Zonele de deformare din modelul Müller au fost măsurate separat: 435 de puncte din România au fost duse înapoi prin rețelele lui de deformare și comparate cu rotația rigidă a blocului lor. Diferența apare în grafic ca o umbră.
Fișierele de date de pe această pagină (rotațiile plăcilor, conturul continentelor și al României tăiat pe blocuri) derivă din modelul Müller și colab. 2019 și sunt puse la dispoziție sub licența CC BY-SA 4.0. Modelul e publicat sub CC BY-SA în fișierul lui de instrucțiuni și sub CC BY în fișierul de licență al folderului; am urmat condiția mai strictă.
Fișierele derivate din PALEOMAP (rotații, contur, relief) și din modelul Merdith sunt sub CC BY 4.0; folderele lor de pe EarthByte nu au fișier de licență propriu, așa că se aplică licența colecției. GeoNames, CC BY 4.0. Natural Earth, domeniu public.
