Zece picometri: cum ajunge sunetul în urechea internă
La o interfață plană ideală aer–apă, circa 99,89% din energia undei incidente se reflectă. Urechea medie îmbunătățește cuplarea mecanică dintre aer și lichid. În calculatorul de aici, raportul ariilor și pârghia oscioarelor dau un câștig de presiune de circa 22,5×. Separat, ecuația unei unde plane în aer dă o deplasare de 7,7 picometri la 0 dB SPL și 1.000 Hz; aceasta nu este o măsurare a mișcării timpanului.
Zidul de apă: bariera acustică de 3.600 la 1
Cum compară modelul aerul cu un lichid asemănător apei.
Sunetul se propagă ca o undă de presiune mecanică. Rezistența pe care un mediu o opune la punerea în mișcare a particulelor sale se numește impedanță acustică specifică, definită ca produsul dintre densitatea mediului și viteza sunetului (Z = ρ × c).
În aerul atmosferic la 20°C, impedanța acustică este de aproximativ 413 Pa·s/m. În schimb, lichidul perilimfatic din cohleea umană are proprietățile apei, cu o impedanță de 1.500.000 Pa·s/m — de peste 3.630 de ori mai densă acustic.
Când o undă trece brusc între două medii cu impedanțe atât de disproporționate, coeficientul de reflexie a energiei este guvernat de ecuația:
R = [(Zapă - Zaer) / (Zapă + Zaer)]2 = [(1.500.000 - 413) / (1.500.000 + 413)]2 ≈ 0,9989 (99,89%)
La această interfață plană ideală se transmite circa 0,11% din energia incidentă (−29,6 dB ca raport de energie). Amplitudinea presiunii transmise este totuși de aproape două ori presiunea incidentă, deoarece impedanțele diferă. Aceste rezultate nu prezic auzul în lipsa urechii medii.
Cum se concentrează presiunea
Compară modelul geometric de presiune cu o interfață plană ideală aer–apă.
Calculatorul folosește un câștig geometric fix de presiune și o undă plană în aer. Energia transmisă prin urechea medie nu se calculează aici; în urechea reală, răspunsul depinde de frecvență. Tonul de exemplu are volum necalibrat și nu reproduce valoarea SPL selectată.
Cum se concentrează presiunea
Raportul ariilor și pârghia oscioarelor, într-un model geometric.
Două rapoarte determină câștigul de presiune folosit în calculator:
1. Raportul hidraulic de arie (17,2 la 1): Suprafața vibrantă efectivă a membranei timpanice este de aproximativ 55 de mm² (din suprafața anatomică totală de 85 de mm²), în timp ce talpa scăriței măsoară doar 3,2 mm². Deoarece presiunea este forța împărțită la arie (P = F / A), concentrarea aceleiași forțe pe o suprafață de 17,2 ori mai mică multiplică presiunea cu 17,2×.
2. Pârghia anatomică a oscioarelor (1,31 la 1): Ciocanul (malleus, lungimea activă de 8,5 mm) și nicovala (incus, procesul lung de 6,5 mm) formează o pârghie oscilantă cu un ax de rotație comun. Raportul brațelor de pârghie oferă un avantaj mecanic suplimentar de 1,31×, mărind forța transmisă scăriței în detrimentul unei reduceri proporționale a cursei.
Rolul formei timpanului. Forma membranei timpanice influențează mișcarea și cuplarea cu oscioarele. Acest efect nu este introdus aici ca un multiplicator independent de 2×. Modelul păstrează doar cele două rapoarte geometrice de mai sus.
Modelul folosește G = (55 / 3,2) × (8,5 / 6,5) ≈ 22,48×, adică aproximativ 27 dB de câștig de presiune. Un câștig de presiune nu stabilește singur procentul de energie transmisă.
Scara subatomică a vibrației la pragul auzului
Comparație dimensională pe 9 ordine de mărime: de la nucleul atomic la grosimea timpanului.
Presiunea de referință pentru 0 dB SPL este de 20 de micropascali. Aplicată uniform pe aria efectivă de 55 mm² aleasă în model, ea corespunde unei forțe de 1,1 nanonewtoni. Pragul individual al auzului depinde de frecvență și de condițiile de testare.
Pentru o undă plană progresivă în aer, ξ = P / (2πfZ). La 0 dB SPL și 1.000 Hz rezultă o deplasare a particulei de aer de circa 7,7 picometri, rotunjită la 10 pm în scara de mai jos. Calculul nu determină deplasarea timpanului. Comparația cu un atom de hidrogen de 106 pm privește această mișcare a aerului.
Aproape de zgomotul termic
Cât loc mai rămâne sub pragul auzului.
La prima vedere, un auz și mai sensibil ar părea un avantaj. Dar sub un anumit prag, urechea s-ar apropia de agitația moleculelor înseși.
La temperatura corpului de 37°C (310 K), energia termică caracteristică este kBT ≈ 4,28 × 10-21 Jouli. Moleculele de aer lovesc timpanul haotic și îl fac să tremure chiar și în lipsa oricărui sunet venit din afară. Hessel de Vries a comparat încă din 1948 energia minimă audibilă cu această mișcare browniană a timpanului.
Cât de aproape e pragul auzului de acest zgomot depinde de ce se socotește: aerul de lângă timpan, timpanul însuși sau partiția din cohlee, unde stau celulele ciliate. Estimările diferă. Ce rămâne sigur e că auzul lucrează aproape de limitele fizice, fără ca sursele citate aici să arate că le atinge exact.