Teleorman · iunie 1877
Zimnicea, 27 iunie 1877: 25.000 de oameni au trecut Dunărea în 20 de ore, fără pod
Șapte ture de bărci între Zimnicea și Siștov: vântul și curentul împrăștie prima tură, planul e abandonat după ea, iar bărcile pleacă apoi companie cu companie. Podul vine abia după câteva zile — pe planul inginerilor din 1879, tură cu tură.
25.000 de oameni · 20 de ore · niciun pod

De ce Zimnicea
Rușii puteau trece Dunărea oriunde între Vidin și Rusciuc — sau cel puțin așa credeau turcii. Trecerea prin România e îngăduită de convenția din 4/16 aprilie, care garantează și integritatea țării; locul s-a ales în ultima săptămână, după apă, după calea ferată și după o călărie de patru zile de-a lungul malului.
Apa mare
Planul dintâi era Zimnicea–Siștov, dar nivelul Dunării făcea trecerea cu neputință, așa că statul-major mută planul la Nicopole, pentru 24 iunie. Întârzierea pontoanelor pe calea ferată oprește apoi armata pe linia Vedei, la distanțe egale de Nicopole, Siștov și Rusciuc — nici locul, nici ziua nu mai sunt bătute în cuie.
Călăria de patru zile
Între 20 și 24 iunie, marele duce Nicolae și șeful său de stat-major călăresc malul de la Turnu la Siștov și văd două lucruri: lucrările de la Nicopole sunt prea tari ca să fie forțate, iar apa la Zimnicea a scăzut destul cât să îngăduie trecerea. Hotărarea cade în ultimul ceas, pe mal, nu pe hartă.
Momeala de la Flămânda
Ca turcii să privească spre vest, corpul IX primește ordin să pregătească trecerea la Flămânda, chiar mai jos de Nicopole — o simplă prefăcătorie. Cartierul general al țarului se mută la Turnu Măgurele, iar concentrarea de la Zimnicea, din 13/25 până în 15/27 iunie, scapă observației turcești.
Tunuri, mine, zgomot
După Greene, bateriile de asediu primesc ordin să bată Rusciucul din 24 și Nicopoleul din 25; statul-major rus dă ordin, pe stil vechi, din 14 iunie, trei zile, pentru Rusciuc, Nicopole și Vidin. La Parapan, Flămânda și Corabia se întind baraje de mine, ca să taie mișcarea vaselor între Nicopole și Rusciuc, iar artileria română trage în zilele de 14/26–15/27 iunie ca să acopere pregătirile debarcării. Parapanul stă pe hartă schematic, la capătul de pe malul românesc, în dreptul insulei Mechka, după Sytin; satul n-a fost găsit pe hărțile de azi.
Ordinul secret
Pontoanele vin pe calea ferată; bărcile și plutele se construiesc la Slatina, pe Olt, și coboară la Zimnicea. Divizia 14, brigada 4 vânători, cele două baterii de munte și batalioanele de pontoane primesc ordin secret: Zimnicea, în noaptea de 14/15 iunie stil vechi — 26/27 iunie stil nou. Rușii prelungesc calea ferată de la Giurgiu până la locul podului. Până și țarul află locul abia în seara de 14, pe stil vechi.

Noaptea celor șapte ture
Planul e simplu pe hârtie: șapte ture, fiecare de 12 companii, 60 de cazaci și 8 tunuri, câte două ore dus-întors. Noaptea se petrece pe planul inginerilor din 1879, tura cu tura.
- 0:00 îmbarcarea (Greene)
- 1:00 bărcile se desprind (Greene)
- 2:00 tura 1 înaintează (Sytin)
- 2:00 malul pârâului, luat (Greene)
- 3:00 tura 1 pe mal (Sytin) · 2.500
- 5:00 Dragomirov trece
- 6:00 turcii se retrag pe frontul de est
- 8:30 Anneta cu mahoanele
- 10:30 detașamentul pe mal · 15.000
- 11:00 brigăzile se așază
- 14:00 creasta înălțimilor
- 15:00 Siștovul
- 21:00 corpul VIII pe mal · 25.000
Câtă apă
Pe planul din 1879, primul pod leagă malul turcesc de insula Ada pe 260 de stânjeni și Ada de malul românesc pe 304. Adunați: 564 de stânjeni de apă — 1.203 metri — în două bucăți, cu insula la mijloc.
Trei măsuri, un râu
Izvoarele măsoară apa în trei feluri: 1.000 de iarzi la locul podului (914 m), «până la 500 de stânjeni» (1.067 m), «până la 700» în dreptul debarcării (1.494 m). Podul a întins 1.203 m de apă; insulele numite atunci — Ada și Cinghinev pe planul din 1879, Ada și Bujirescu la Sytin — nu mai apar pe harta de azi, iar singura insulă din zonă, Haiduc, e la 8,4 km spre est. Nepotrivirea dintre hărți e măsurată; pricina ei nu stă în izvoarele acestei pagini.
Miezul nopții: tura întâi
Îmbarcarea începe la miezul nopții; pe la 1, după Greene, bărcile se desprind de mal spre gura Tekir-Dere, la 3 mile mai jos de Siștov. Dincolo de Ada, vântul și curentul împrăștie pontoanele: numai unele ajung la gură, restul trag la mal pe apucate, mai sus sau mai jos. Santinelele turcești văd debarcarea abia de la 200–300 de pași. Planul celor șapte ture se rupe după prima: așteptarea întregului detașament lua prea mult, scrie Greene, așa că bărcile se încarcă pe măsură ce se întorc, companie cu companie.
Capul de pod
Pe la 3 dimineața, toată tura întâi — vreo 2.500 de oameni — e pe malul turcesc, iar 60 de cazaci pleacă să taie telegraful de Rusciuc. Turcii întețesc dinspre Vardim și Siștov; două tunuri de munte opresc înaintarea, apoi sosesc companiile de onoare și batalionul 3 Volînski. Pe la 6, turcii se retrag de pe tot frontul de est, iar spre Siștov nu mai sunt decât schimburi de focuri.
Dimineața: râul bate planul
La 5, Dragomirov trece râul, cu generalul Skobelev voluntar alături. La 8:30, vaporul Anneta, trecut noaptea pe lângă bateriile Nicopolelui, cu două mahoane, iuțește trecerile. La 10:30 dimineața, tot detașamentul — vreo 15.000 de oameni — e pe malul drept: opt ore și jumătate de treceri socotite de la 2:00, ora lui Sytin, față de cele 14 ale planului.
Înălțimile și orașul
La 11, brigada 2 și brigada 4 vânători se așază în dreapta Tekir-Dere. La 2 după-amiază, rușii iau creasta înălțimilor Siștovului, iar la 3 intră în oraș. Turcii se retrag spre Nicopole, Târnovo și Vardim; nimeni nu-i urmărește.
Ora 9 seara: socoteala
La 9 seara, tot corpul VIII și brigada 4 vânători — 25.000 de oameni — sunt pe malul turcesc. Douăzeci de ore de muncă, 800 de oameni pierduți după socoteala lui Greene — și niciun pod încă. A doua zi, 28 iunie, divizia a 35-a trece tot cu bărcile.
Podul vine după
Podul începe pe 28 iunie, dar noaptea de 18 iunie stil vechi furtuna îneacă pontoanele de fier puse printre cele de lemn. Sytin îl dă terminat în seara de 19 iunie stil vechi — 1 iulie stil nou; Greene, în 2 iulie: socotelile diferă cu o zi. Pe el trec apoi corpurile, unul după altul: Gurko în 2–3 iulie, XII și XIII între 3 și 8, IX până în 10, spre Nicopole, XI între 10 și 15, IV între 20 și 30 iulie.
Izvoarele nu spun câți oameni a dus fiecare tură în parte, pe unde s-au împrăștiat bărcile pe întuneric și câți otomani au căzut.




Celălalt mal: Turnu–Nicopole
În iulie, războiul ajunge și la Nicopole: cetatea cade și o divizie românească trece fluviul acolo. Podul propriu al armatei române vine abia în august, mai la vest.
Tunurile prefăcătoriei
După Greene, bateriile de asediu de peste Dunăre au ordin să bată Nicopoleul din 25 iunie, până la noi ordine — cu sprijinul artileriei române de la Turnu Măgurele și Flămânda. În 15 iulie, bombardamentul e viu toată ziua. Turcii țin cetatea; grosul rusesc e deja dincolo, la Siștov.
16 iulie: Nicopole capitulează
Corpul IX ajunge în fața Nicopolelui în 13 iulie, ia lucrările înaintate în 15, iar în 16 cetatea capitulează. Osman pleacă de la Vidin în 13, cu 19 batalioane, și ajunge la Plevna în 19 — prea târziu pentru Nicopole, la timp pentru Plevna.
Românii la Nicopole
O divizie românească trecuse deja la Nicopole în cursul lui iulie; elemente din divizia 4 intră în garnizoana cetății, alături de regimentul 19 rus.
Podul românesc se mută la Turnu
Restul armatei române trece pe podul său — datele documentului, citite pe stil vechi după Ilinca: curse cu bacul în 10–11 august; podul de 1.036 m de la Siliștioara–Măgura, la 7 km est de Corabia, construit în 14–19 august și în slujbă cât trece armata, în 20–22 august. Apoi podul se demontează și se mută la Turnu–Nicopole, unde slujește, pentru aprovizionare și evacuări, până în 19 martie 1878, data tipărită, al cărei stil de calendar rămâne dedus.
Ce dată poartă noaptea
Noaptea debarcării are mai multe date, după cine o povestește: armata rusă ținea stilul vechi, cu 12 zile în urma celui nou. Fiecare mărturie stă pe axa ei, în zilele stilului nou.
Două benzi stau mai la dreapta decât toate celelalte.
Socotelile pierderilor
Câți au căzut la Siștov depinde de cine numără. Socotelile nu se împacă între ele și nu se rotunjesc laolaltă.
- 800 Greene și Britannica, rotunjit, în proză: «a loss of 800 men».
- 812 Statul-major rus: 30 de ofițeri și 782 de trupă, morți, înecați, dispăruți și răniți laolaltă.
- 821 Tabelul lui Greene: 9 ofițeri și 291 de trupă morți, 22 și 446 de trupă răniți, 53 dispăruți.
- ≈850 Istoriografia română recentă: vreo 850 de morți și răniți ruși — și otomani cam tot atâția.
- necunoscut Pierderile otomane, după Greene: «their losses are not known».
Pe deasupra: 19 pontoane și 2 tunuri de munte înecate, 5 bărci scufundate de focul turcesc și vreo 100 de oameni loviți în bărci.
După aceea
Un veac mai târziu, cutremurul din 4 martie 1977 lovește, între altele, județul Teleorman — al cincilea între județele afectate, cu Alexandria și Zimnicea printre orașele lovite — iar la Siștov turnul cu ceas și biserica ies greu avariate, cea din urmă în restaurare timp de decenii.
Siștovul a fost primul oraș eliberat, iar ideea monumentelor debarcării s-a născut între ofițeri și soldați, în timpul operațiilor.
Surse și metodă
Noaptea se ține din două mărturii care se verifică una pe alta — atașatul american și statul-major rus — plus planul inginerilor din 1879. Unde izvoarele nu se împacă, stau toate la vedere, nu una aleasă.
Mărturii de epocă
- F. V. Greene, Report on the Russian Army and its Campaigns in Turkey in 1877–1878, New York, 1879: atașatul american de pe lângă armata rusă — recunoașterea din 20–24 iunie, ordinul secret, 104 de bărci de pontoane și 100 de bărci locale, trecerea companie cu companie, orele nopții, cei 25.000 de oameni de la ora 9 seara, podul din 2 iulie, căderea Nicopolelui, divizia românească din iulie și podul de la Corabia. archive.org (text integral)
- Planul locului trecerii de la Siștov, 1879, din V. Krestovski, 20 de luni în armata de operații: malurile, insulele Ada și Cinghinev, podurile, îmbarcarea și debarcarea, rutele bărcilor, numerele de 260, 304 și 700 de stânjeni. Wikimedia Commons (domeniu public)
- Cassell's Illustrated History of the Russo-Turkish War, 1885: gravura trecerii la Simnița. Wikimedia Commons (domeniu public)
Istoriografie militară
- Enciclopedia militară Sytin, art. „Zimnița” (1911–1915), după Descrierea oficială, vol. II: compunerea detașamentului, cele 7 ture, împrăștierea pontoanelor, orele, Anneta, pierderile de 30 de ofițeri și 782 de trupă, furtuna din noaptea de 18 iunie stil vechi, podul al doilea. ru.wikisource.org
- Encyclopaedia Britannica, 1911, „Russo-Turkish Wars”: pontoanele pe calea ferată, bărcile de la Slatina, noaptea de 26/27 iunie, podul și cei 1.000 de iarzi, programul corpurilor, 16 iulie la Nicopole. en.wikisource.org
- D. Ilinca, „Dunărea, vector strategic…”, Revista de Științe Militare: varianta Flămânda, diversiunea cu cartierul țarului la Turnu Măgurele, artileria română din 14–15/27 iunie, cele 210 de ambarcațiuni, ≈850 de pierderi, telegrama din 19/31 iulie, cearta podului româno-rus, Siliștioara–Măgura. aos.ro (PDF)
- M. Gargaz, „Trupele de pontonieri… – 150 de ani”: bacul de la Corabia, podul de 1.036 m (construit în 14–19 august, în slujbă în 20–22 august), mutarea la Turnu–Nicopole până în 19 martie 1878. Datele documentului, citite pe stil vechi. acmrrag.ro (PDF)
- Șt.-C. Florescu, „Russia and the Romanian Independence”: convenția din 4/16 aprilie 1877, art. II–III. npissh.ro (PDF)
Date, hărți, cutremur
- Relieful: AWS Terrain Tiles (Terrarium); localitățile, apele și gura Tekir-Dere: OpenStreetMap (© OpenStreetMap contributors). Planul nopții e redesenat schematic după planul din 1879 și harta Sytin — poziții aproximative; lungimile din text sunt numerele scrise pe plan.
- Profilul municipiului Siștov: debarcarea „în noaptea de 27 iunie 1877”, primul oraș eliberat, monumentele, avariile din 1977. investmap.government.bg (PDF)
- E.-S. Georgescu, A. Pomonis, „The Romanian earthquake of March 4, 1977 revisited”, 14th WCEE 2008: Teleormanul, al cincilea între județele afectate. iitk.ac.in (PDF)
- Cele două pagini Wikipedia (engleză și română) pun noaptea în 27/28 iunie, cu pod: en.wikipedia.org · ro.wikipedia.org
Imagini
- N. Dmitriev-Orenburgsky, Trecerea armatei ruse peste Dunăre la Zimnicea, 15 iunie 1877, 1883, domeniu public. Wikimedia Commons
- I. Repin, Mihail Dragomirov, 1889, domeniu public. Wikimedia Commons
- Barcă de debarcare din 1877, păstrată la Siștov — fotografie: Ilikeliljon, CC BY-SA 3.0. Wikimedia Commons