Roșia Montană, anul 131

Actul din 6 februarie 131: ce mai putem citi după 1.895 de ani

Pe o plăcuță de brad unsă cu ceară, Valerius Firmus a redactat un act pentru niște oameni cu nume ilire. Muzeul îl prezintă azi drept contract de muncă, dar clauzele s-au pierdut: fragmentele păstrate mai conțin data și câteva nume — destul pentru o zi exactă, 6 februarie 131, și pentru cea mai veche pomenire scrisă a numelui Alburnus Maior.

Cum privești textul:

[Po]ntiano [et] Rufino co(n)s(ulibus) (Literele „Po” și „et” sunt întregiri editoriale; „co(n)s(ulibus)” e o prescurtare desfăcută.)
VIII idus Februarias
Valerius Firmus s[cripsi rogatus ab] (Cuvintele „cripsi rogatus ab” sunt întregite de editori.)
Verzone Beusantis … Dasius Verzonis (Punctele de suspensie marchează omisiunea editorială dintre pasajele alese, inclusiv cuvinte păstrate.)
[Al]burno Maiori (Literele „Al” sunt întregite de editori.)

Sub consulii Pontianus și Rufinus. În a opta zi înainte de idele lui februarie. Eu, Valerius Firmus, am scris, rugat de Verzo, fiul lui Beusas … Dasius, fiul lui Verzo. La Alburnus Maior.

Alege un rând: afli ce s-a păstrat, ce-au întregit editorii și ce urmează de aici.

Pasaje alese din Tabula Cerata D. XVIII, rearanjate în cinci rânduri pentru lectură, după transcrierea curatoarei Mihaela Simion. Parantezele drepte arată întregirile editorilor, cele rotunde prescurtările desfăcute. Punctele de suspensie marchează omisiunea noastră, care cuprinde cuvinte păstrate și pasaje deteriorate. Transcrierea integrală a curatoarei: opt rânduri. În modul estompat, literele întregite rămân vizibile, iar prescurtările rămân desfăcute.

Ce spun — și ce nu spun — fragmentele alese

Tăblița XVIII e un fragment dintr-un triptic: trei plăcuțe de brad legate, cu ceară pe fețele dinăuntru. S-a păstrat o singură parte, cu ceară pe o singură față și ramă de protecție. Restul e strat peste strat — iată-le despărțite.

✓ Sigur, din text
Anul 131. Ziua de 6 februarie. Consulii Pontianus și Rufinus. Numele Valerius Firmus. Câteva nume ilire. Alburnus Maior.
△ Întregit de editori
„Po” din Pontianus, „et”, formula „scripsi rogatus ab”, „Al” din Alburno. Restul cuvântului s-a păstrat; literele lipsă urmează din text și din toponimul cunoscut.
○ Interpretare de azi
Muzeul identifică piesa drept contract de muncă și pe Firmus drept jurist. Ambele sunt lecturi avizate, nu rânduri pe care le poți citi singur.
? Pierdut
Obiectul actului. Clauzele. Sumele. Durata. Meseriile părților. Motivul pentru care a scris Firmus în locul lor.

O mică socoteală romană

Romanii numărau zilele invers, de la ide, și porneau numărătoarea chiar de la ziua în care se aflau. În februarie, idele cădeau la 13 — așa că „a opta zi înainte de ide” se numără astfel:

13idele
12II
11III
10IV
9V
8VI
7VII
6VIII — ziua tăbliței

Ce fel de act a fost?

Ce spune muzeul azi: Contract de muncă — fără rezerve, în expoziția din februarie 2026.
Ce păstrează efectiv fragmentul: Data, numele, formula de redactare, Alburnus Maior. Nicio clauză din care un cititor obișnuit să recunoască singur felul actului.
De ce rămâne o limită: Partea care ar identifica fără echivoc obiectul juridic nu s-a păstrat. O prezentare mai veche a aceleiași piese admitea și ipoteza unui împrumut.

Tăblița măsoară 145 pe 70 de milimetri: încape în palmă. A fost găsită în 1854, în galeria Ohaba–Sfântul Simion din masivul Cârnic, împreună cu alte piese din același lot. Azi se află la Muzeul Național de Istorie a României, cu numărul de inventar 54186; în februarie 2026, muzeul a pus-o în vitrină ca exponat al lunii, la 1.895 de ani de la redactare.

O notă despre o eroare încă vie: la 24 septembrie 2026, Wikipedia maghiară data tăblița la 6 ianuarie și o plasa la muzeul mineritului din localitate. Textul păstrat spune însă Februarias, iar piesa e la București. Wikipedia română dă februarie.

Unde: Alburnus Maior, districtul minier roman din zona Roșiei Montane de azi, județul Alba
Când: 6 februarie 131, sub consulii Pontianus și Rufinus, în domnia lui Hadrian
Număr: Tabula Cerata D. XVIII; Muzeul Național de Istorie a României, inv. 54186
Dimensiuni: 145 pe 70 de milimetri, lemn de brad cu ceară, o singură parte de triptic
Găsită: 1854, galeria Ohaba–Sfântul Simion, masivul Cârnic

Placă memorială modernă de marmură la Roșia Montană, dedicată tăbliței XVIII — Placă memorială modernă la Roșia Montană: vestește tăblița XVIII ca „cel mai vechi document” al mineritului și al localității, descoperit în 1854 și încheiat la 6 februarie 131. Mărturie despre comemorarea de azi, nu dovadă pentru faptele de atunci.Foto: Codrinb, Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0 RO

Un alt contract, întreg: 20 mai 164

Tăblița XVIII e un fragment. Dar tot la muzeu se află dovada că astfel de tocmeli se păstrează și aproape întregi: tăblița XI, o tocmeală de muncă din 20 mai 164. Plăcuța măsoară 143 pe 105 milimetri, păstrează găurile de legare ale tripticului și urmele unui text mai vechi, răzuit pentru noul contract.

Nu acestea sunt clauzele pierdute ale actului din 131. E un alt contract, redactat 33 de ani mai târziu, într-o altă așezare — pus aici ca termen de comparație, nu ca reconstituire.

Tăblița din 164 — nu fragmentul din 131

Tăblița cerată din 20 mai 164 în vitrina Muzeului Național de Istorie a României, cu stilul alături — Tăblița din 20 mai 164, o tocmeală de muncă păstrată aproape întreagă, în vitrina Muzeului Național de Istorie a României, cu stilul alături. Tăblița din 131, mult mai fragmentară, se află în același muzeu.Foto: Dorieo, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0

Piesa a fost dăruită muzeului din Cluj de tehnicianul minier L. Diószegi și a ajuns mai târziu la București, cu inventarul 54187. Deschide clauzele pe rând.

1. Data

[Macri]no et Celso co(n)s(ulibus) XIII Kal(endas) Iunias

Sub consulii Macrinus și Celsus, în a treisprezecea zi înainte de kalendele lui iunie.

Macrinus și Celsus sunt consulii ordinari ai anului 164. Ziua a treisprezecea înainte de 1 iunie cade la 20 mai.
2. Scribul

Flavius Secundinus scripsi rogatus a Memmio Asclepi quia se lit[ter]as scire negavit

Eu, Flavius Secundinus, am scris, rugat de Memmius, fiul lui Asclepius, fiindcă a spus că nu știe carte.

Singura dovadă directă de neștiință de carte din arhivă — a lui Memmius, nu a oamenilor din 131. Flavius e redactorul actului; profesia lui, textul n-o spune.
3. Tocmeala

it quod dixsit se locas[se] et locavit operas s[ua]s opere aurario Aurelio Adiutori ex ha[c] die [in] Idus Novembres proximas

Fiindcă a spus că s-a tocmit și își tocmește munca pentru lucrul în mina de aur lui Aurelius Adiutor, de azi până la idele lui noiembrie care vin.

Idele lui noiembrie cad la 13: tocmeala ține din 20 mai până la 13 noiembrie. Memmius își tocmește munca, nu o mină. Aurelius Adiutor, cetățean roman, e conductorul — arendașul care tocmește munca.
4. Plata

[denarios se]pt(u)aginta liberisque [denarios … mer]c[ede]m per [t]empora accipe[re] debebit

Șaptezeci de denari — plus, într-un pasaj deteriorat, o sumă pe care editorii o citesc de obicei „pentru copii”; plata și-o va primi la soroc.

Suma lizibilă e de 70 de denari. Un grup de litere deteriorat se citește de obicei liberisque, „și copiilor” — două vieți într-un singur cuvânt: Carcopino a propus cibarisque, „și proviziile”. Lemnul nu lasă alegerea sigură; discuția la Cuvigny 1996.
5. Datoria lucrătorului

qu[as] operas sanas v[ale]ntes [ed]e[re] debebit conductori

Iar munca și-o va da sănătoasă și vânjoasă conductorului numit mai sus.

Atâta cere contractul: brațe capabile de galerie — o cerință despre calitatea muncii, nu despre trup.
6. Pedeapsa

quod si invito condu[c]tore decedere aut c[e]ssare volue[rit dare] debebit in dies singulos [H]S V num(mos) (a)ere octus[s(is)] c[ond]uct[or]i

Iar dacă va vrea să plece sau să stea fără voia conductorului, îi va da acestuia, pe fiecare zi, cinci sesterți și opt ași.

Amenda curge pe zi, nu pe lună. O altă tradiție editorială (Bruns, după CIL III) citește aici „HS V numeratos” — cinci sesterți numărați; lemnul e prea deteriorat ca edițiile să se fi pus de acord.
7. Apa

si laborem fluor inpedierit pro rata c[o]nputare de[bebit c]onduc[tor]

Dacă apa va împiedica lucrul, conductorul va socoti plata pe măsură.

Apa era un risc operațional destul de important ca plata să depindă de el. Contractul nu spune cât de des năvălea în galerii.
8. Întârzierea plății

[si t]empore peracto mercedem sol[v]endi moram fecerit ead[em] p[oena] tenebitur exceptis cessatis tribus

Dacă, la împlinirea sorocului, va întârzia plata, va fi ținut la aceeași pedeapsă, în afară de trei zile de îngăduință.

Pedeapsa e oglindă: ce plătește lucrătorul pentru o zi de lipsă plătește și conductorul pentru o zi de întârziere, după o toleranță de trei zile.
9. Locul și martorii

actum Immenoso Maiori. Titus Beusantis qui et Bradua. Socratio Socrationis. [M]emmius Asclepi.

Încheiat la Immenosum Maius. Titus, fiul lui Beusas, zis și Bradua. Socratio, fiul lui Socratio. Memmius, fiul lui Asclepius.

Immenosum Maius e atestat în text și neidentificat cu certitudine pe teren: o așezare minieră din zona Alburnus Maior. Numele martorilor au afinități ilire și grecești; prețuite împreună cu restul arhivei, ele arată o comunitate minieră amestecată.

Textul nu reproduce latina impecabilă a manualelor: ortografia și sintaxa păstrează trăsături ale latinei documentare provinciale — dixsit în loc de dixit, inpedierit în loc de impedierit, it quod în loc de id quod. Formulele unui act scris nu sunt însă o înregistrare a graiului din mină.

Ceara avea memorie: pe alocuri se văd urmele unui text mai vechi, plăcuța fusese folosită o dată și netezită pentru noul contract. Părțile vin din lumi deosebite: conductorul și scribul sunt cetățeni romani, iar lucrătorul și martorii sunt peregrini — locuitori fără cetățenie. În restul arhivei, amestecul e și mai mare: între martori apare și Appius Proclus, veteran al legiunii XIII Gemina.

Traducerea românească a textului latin: Marius Comper, după transcrierea Muzeului Național de Istorie a României.

Alburnus Maior: un ținut al minelor

Exploatarea și așezările miniere romane s-au dezvoltat în zona Roșiei Montane după cucerirea Daciei, probabil încă din primele decenii ale noii provincii. Alburnus Maior era un complex de așezări miniere — vici și kastella — a cărui organizare juridică e încă dezbătută. Tăblițele păstrate ne deschid o fereastră documentară precisă între 131 și 167.

Aici au lucrat comunități de mineri iliro-dalmatini aduși pentru priceperea lor, între care sunt atestați pirusții. Mulți dintre oamenii din documente sunt peregrini, fără cetățenie romană; alții — martori, garanți, un veteran de legiune — sunt cetățeni.

Istoricul Vasile Pârvan ar fi numit ținutul „California Antichității”: formula îi e atribuită într-o prezentare a muzeului, fără indicarea operei. Ca metaforă a goanei după aur își păstrează farmecul, dar nu e o clasificare juridică a locului. Documentele explică de ce a prins: în două contracte încap nume ilire, grecești și romane.

În iulie 2021, peisajul minier de la Roșia Montană a intrat în patrimoniul mondial UNESCO — și, simultan, pe lista patrimoniului în pericol, din cauza amenințărilor la adresa integrității lui, între care o posibilă reluare a mineritului. Documentația UNESCO înregistrează peste 7 km de lucrări subterane antice cunoscute; totalul galeriilor din toate epocile depășește 80 km, după ministerele culturii și mediului.

Galerie în zona minieră de la Roșia Montană, luminată, cu pereți de piatră — Galerie în zona minieră de la Roșia Montană. Din astfel de galerii au ieșit, între 1786 și 1855, piesele arhivei de tăblițe cerate.Foto: Codrinb, Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0 RO

Arhiva, pe scurt

Între 1786 și 1855 au ieșit din galerii circa 40 de piese; 25 de documente s-au păstrat și s-au publicat — numerele 31–55 din primul volum al Inscripțiilor Daciei Romane — dintre care 9 se citesc cap-coadă. Sursele numără diferit plăcuțele fizice și actele: aici „25” înseamnă documente.

Două loturi au fost deosebit de bogate: cel din 1854, din galeria Ohaba–Sfântul Simion — de unde vin și tăblițele XI și XVIII (un studiu geografic al zonei numără 11 piese, dintre care nouă la Budapesta) — și cel din 1855, de la mina Sfânta Ecaterina, cu circa 40 de piese identificate.

Restul arhivei: împrumuturi de bani, vânzări de persoane înrobite, tocmeli de muncă și desfacerea unui colegiu funerar, al lui Jupiter Cernenus. Tăblițele XI și XVIII sunt la Muzeul Național de Istorie a României, București; alte piese, după inventarele publicate, la Budapesta, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Blaj și Aiud.

Actul din 131 e doar începutul. Vezi întreaga arhivă de tăblițe cerate: salarii, împrumuturi, vânzări și peceți. →

131Se redactează actul din Alburnus Maior: tăblița XVIII, cel mai vechi document al locului — păstrat fragmentar.
142Vânzarea băiatului Apalaustus: 600 de denari, la 16 mai.
164Tocmeala lui Memmius: tăblița XI, păstrată aproape întreagă.
167Desfacerea colegiului funerar al lui Jupiter Cernenus.
1786–1855Piesele ies din galerii, pe rând, odată cu redeschiderea mineritului.
1854Lotul din galeria Ohaba–Sfântul Simion, cu tăblițele XI și XVIII.
1855Un alt lot bogat, la mina Sfânta Ecaterina.
2021Roșia Montană intră în patrimoniul mondial UNESCO, direct pe lista în pericol.

Surse

Textele latine urmează transcrierea Muzeului Național de Istorie a României, prin istoricul Mihaela Simion. Traducerea românească a textelor latine: Marius Comper. Unde edițiile se despart, pagina spune care.

Muzeul Național de Istorie a României: „Exponatul lunii februarie — Descoperiri epigrafice de la Alburnus Maior” (februarie 2026): identificarea piesei XVIII drept contract de muncă, datarea, lotul din 1854. mnir.ro
Mihaela Simion: „Tăblițele cerate de la Alburnus Maior” — transcrierile tăblițelor XVIII și XI și traducerea engleză a contractului din 164, păstrate pe historyofinformation.com. historyofinformation.com
UNESCO, dosarul de nominalizare Roșia Montană (doc. 180594): prima atestare a numelui Alburnus Maior la 6 februarie 131; peste 7 km de lucrări subterane antice cunoscute. whc.unesco.org
UNESCO (27 iulie 2021): înscrierea simultană pe Lista patrimoniului mondial și pe Lista în pericol. whc.unesco.org
Rada Varga: „Networks and Ties. The Economical Power Holders of Alburnus Maior”, JAHA: statutul peregrin, vici și kastella, amestecul de cetățeni și peregrini. jaha.org.ro (PDF)
Tamás Nótári: „Private Law in the Province of Dacia”, Acta Univ. Sapientiae 9/2 (2020): cele 25 de documente publicate. acta.sapientia.ro (PDF)
Tamás Nótári: „Tăblițele cerate de la Roșia Montană: context și conținut”, RRID 01/2021 (PDF). rrid.ro (PDF)
Bruns, Fontes Iuris Romani Antiqui, ed. a III-a, Tübingen 1876, p. 191: varianta „HS V numeratos” a pedepsei din 164 (scan). archive.org
Hélène Cuvigny: „The Amount of Wages Paid to the Quarry-Workers at Mons Claudianus”, JRS 86 (1996), pp. 142–143: liberisque contra cibarisque. jstor.org
Szabó et al.: „Digitising a Roman tabula cerata from Alburnus Maior”, Archäologisches Korrespondenzblatt 52/4 (2022): loturile din 1854 și 1855, piesa de la Aiud. referința autorului
Baron et al.: „Of about 40 tablets discovered, 25 were preserved and studied. The oldest one dates back to the year 131 AD and the most recent one to 167 AD” (studiu de izotopi de plumb). folia.unifr.ch (PDF)
Dávid Petruț: „Henrik Finály and Roman Dacia”, Acta Classica Debrecen LIII (2017): cele 25 = IDR I 31–55; piesele de la Budapesta și Blaj. ojs.lib.unideb.hu (PDF)
Studiu de geografie al zonei Roșia Montană (Universitatea de Vest din Timișoara, PDF): 11 piese în lotul din 1854, nouă la Budapesta. cbg.uvt.ro (PDF)
Ministerul Culturii + Ministerul Mediului, comunicat comun (5 feb. 2016): peste 80 km de galerii, din care 7 km antici. mmediu.ro (PDF)
Consulii anului 131: diploma militară din 27 ianuarie 131 (textul primar citat). timelineauctions.com · Smith's Dictionary, „Rufinus” (Fasti). perseus.tufts.edu
Consulii anului 164: Trismegistos, lista consulară (Macrinus + Celsus, an întreg). trismegistos.org
Immenosum Maius, neidentificat pe teren: proiectul Transformation, „Mining in Roman Dacia”. leiza.de
Octussis = 8 ași: Lewis & Short, „as”. perseus.tufts.edu
„Neither a Truant nor a Fugitive” (Univ. of Michigan, ICP) și Moldovan, Curentul Juridic — vânzarea din 16 mai 142. quod.lib.umich.edu · revcurentjur.ro (PDF)
Rada Varga: „The wax tablets of Alburnus Maior”, EAGLE Portal (13 mai 2015): contextul general al arhivei. eagle-network.eu
Wikipedia maghiară, „Verespatak” (accesată la 24 septembrie 2026): încă datează tăblița la 6 ianuarie — martorul erorii. hu.wikipedia.org