Nimeni nu știa ce limbă ascund aceste semne. Cum le citești totuși?

1Cnossos, Creta · 23 martie – 5 aprilie 1900

O mie de tăblițe pe care nu le putea citi nimeni

1.000+de tăblițe și fragmente în primul sezon

Arthur Evans a început să sape la Cnossos pe 23 martie 1900. Pe 30 martie, lucrătorii au scos din pământ un fragment de tăbliță alungită de lut, iar pe 5 aprilie, scrie Evans, „un întreg depozit de astfel de documente de lut, multe dintre ele intacte”. Până la sfârșitul primului sezon a numărat peste o mie de tăblițe și fragmente.

S-au păstrat din întâmplare. Scribii nu ardeau tăblițele: scriau pe lut moale, îl lăsau să se usuce și îl frământau din nou când nu mai aveau nevoie de el. Le-a întărit focul care a distrus palatul. Cele scăpate de foc erau, în cuvintele lui Evans, simple bucăți de lut uscat la soare; într-o noapte, chiar în timpul săpăturii, o furtună a prefăcut câteva într-o „masă păstoasă”.

În Creta, Evans a deosebit trei scrieri: una alcătuită din desene, pe care a numit-o hieroglifică, și două liniare, clasa A și clasa B. La Cnossos, aproape totul era scris în clasa B. În primul raport a numărat cam 70 de semne folosite des, a bănuit că fiecare notează o silabă și a observat că rândurile se citesc mereu de la stânga la dreapta.

Apoi tăblițele au rămas la el. A publicat o selecție în Scripta Minoa, în 1909. Grosul textelor de la Cnossos a apărut abia în 1952, la unsprezece ani după moartea lui.

2Oxford, New York, Pylos · anii 1930–1940

Ce se putea afla fără a citi niciun cuvânt

88de semne silabice în lista din 1953

Destul de mult. Numerele erau partea ușoară: o liniuță verticală pentru fiecare unitate, una orizontală pentru fiecare zece unități, un cerc pentru fiecare sută. Desenele se înțelegeau și ele: un cal, un car, un bărbat, o femeie, un vas. Un rând obișnuit avea un cuvânt, un desen și un număr, adică exact forma unui inventar, în orice limbă.

Problema erau cuvintele. Erau scrise cu aproape nouăzeci de semne diferite; lista publicată de Ventris și Chadwick în 1953, în ordinea lui Bennett, are în jur de 88. Nu exista nicio inscripție bilingvă, cum fusese Piatra de la Rosetta pentru hieroglifele egiptene. Nu se știa nici măcar ce limbă se vorbise la Cnossos.

În primăvara lui 1939, Carl Blegen a început să sape pe un deal la Ano Englianos, lângă Pylos, pe continentul grecesc, și a găsit o cameră plină de tăblițe: inventarul lui provizoriu a ajuns la 618 numere de inventar. Erau scrise în aceeași scriere ca tăblițele de la Cnossos. Blegen le-a datat, cel mai devreme, spre sfârșitul secolului al XIII-lea î.Hr. și a scris că pe continent domnea deja de mult „o ramură timpurie a neamului elen”. Despre limba tăblițelor însă credea că e „aproape sigur” minoica. A venit războiul, iar tăblițele de la Pylos au fost publicate de Emmett Bennett abia în 1951.

3Brooklyn College, New York · 1945–1948

Alice Kober ordonează semnele fără să le cunoască sunetele

10semne în tabelul lui Kober din 1948

Alice Kober preda limbi clasice la Brooklyn College și lucra la semnele de la Cnossos din 1931. În 1945 și-a formulat principiul: dacă o limbă are flexiune, scria ea, anumite semne trebuie să revină mereu în aceleași poziții din cuvinte.

Nu a încercat să ghicească sunete. A căutat cuvinte care apar în același fel de listă și diferă doar la sfârșit. În 1946 a identificat, la două tipuri de substantive, câte trei forme, pe care le-a numit cazuri. Unul dintre aceste cuvinte, transcris cu valorile stabilite mai târziu, se citește ko-no-si-ja, ko-no-si-jo, ko-no-so. Ea nu știa asta. Vedea doar semnele de mai jos.

Pe ea o interesau semnele mai mult decât cuvintele. Într-o scriere silabică, dacă se schimbă doar vocala, se schimbă tot semnul. Când semnul de la final e înlocuit de altul, cele două au probabil aceeași consoană și altă vocală. În 1948 a desenat ce rezultă: zece semne în cinci rânduri și două coloane, notate doar „consoana 1–5” și „vocala 1–2”. A numit desenul „începutul unui tipar fonetic provizoriu” și a scris, într-o notă, că deocamdată nu dovedește nimic.

Mai departe de fapte n-a mers. „Să privim faptele în față”, scria în 1948. „O limbă necunoscută, notată într-o scriere necunoscută, nu poate fi descifrată, cu sau fără o inscripție bilingvă.”

4Brooklyn · 16 mai 1950

Ce a rămas după ea: peste 186.000 de fișe

186.747de fișe în arhiva ei

Alice Kober a murit de cancer pe 16 mai 1950, la 43 de ani. A lucrat până cu câteva zile înainte de moarte.

Ce a lăsat se află la Austin, în Texas, în arhiva Program in Aegean Scripts and Prehistory a Universității din Texas: în jur de 186.000 de note pe bucățele de hârtie, dintre care vreo 117.000 tăiate la cinci pe opt centimetri și puse în cutii de țigări din carton; patruzeci de caiete; peste o sută de tabele. După război hârtia era greu de găsit, așa că tăia fișele din felicitări, anunțuri de conferințe și plicuri.

A făcut și muncă migăloasă pentru alții. Din 1946 l-a ajutat pe John Myres, de la Oxford, să pregătească pentru tipar textele de la Cnossos lăsate de Evans; clasificarea ei a tăblițelor, după ce anume numără fiecare, a intrat în Scripta Minoa II. A fost avansată conferențiar cu patru luni înainte de moarte, după aproape cincisprezece ani de lectorat.

La începutul lui 1950, Michael Ventris trimisese unui grup de cercetători un chestionar despre limba tăblițelor. Au răspuns zece. Kober a refuzat: potrivit lui Chadwick, i-a scris lui Ventris că chestionarul e o pierdere de timp. După moartea ei, unul dintre foștii ei profesori i-a scris lui Myres că Alice ieșea în evidență „prin limpezimea minții, dar și prin curaj și cinste”.

5Londra · 1936–1952

Un arhitect așază semnele în tabel, încă fără sunete

20de note de lucru, din ianuarie 1951 până în iunie 1952

În 1936, un băiat de paisprezece ani a mers cu școala la o expoziție de la Burlington House, din Londra, și l-a auzit pe Arthur Evans vorbind despre Cnossos. Michael Ventris avea optsprezece ani când American Journal of Archaeology i-a tipărit primul articol, „Introducing the Minoan Language”, în 1940.

A studiat arhitectura, a fost navigator în aviația britanică în timpul războiului, apoi s-a întors la tăblițe. În 1950 a trimis chestionarul. Din ianuarie 1951 până în iunie 1952 a scris douăzeci de note de lucru, 176 de pagini, și le-a trimis prin poștă unor colegi, vreo două duzini.

Metoda era a lui Kober, aplicată aproape tuturor semnelor. Lista lui Bennett, publicată în 1951 odată cu tăblițele de la Pylos, i-a dat o numerotare stabilă. Ventris a urmărit în ce poziții apare fiecare semn în cuvintele cu forme variabile și le-a așezat într-o grilă: pe același rând, semnele care par să aibă aceeași consoană; în aceeași coloană, cele cu aceeași vocală. Rândurile și coloanele aveau numere; puținele sunete erau doar încercări. Echipa care a lucrat mai târziu la tăblițe i-a spus pur și simplu „grila”.

6Londra · Nota de lucru 20, 1 iunie 1952

Din trei nume de orașe, grila capătă sunete

În iunie 1952 era tipărit, în sfârșit, grosul textelor de la Cnossos. Ventris a luat un grup de cuvinte care nu erau nume de oameni, dar deschideau liste foarte diferite și apăreau la Cnossos, nu la Pylos. Printre ele erau și formele lui Kober. Presupunerea lui, pe care Kober nu o făcuse, a fost că sunt nume de orașe, iar formele mai lungi, adjective („din Cnossos”), la fel cum „atenian” vine de la „Atena”.

A mai făcut trei presupuneri mărunte: semnul 08 e a, fiindcă începe foarte multe cuvinte; unul dintre rânduri e al lui n, pentru că un semn de pe el seamănă cu na din scrierea cipriotă; o coloană e a lui i, pentru că semnul 37 seamănă cu ti din aceeași scriere. Dacă 37 e ti, rândul lui e al lui t. Apoi a căutat orașe cretane ale căror nume s-au păstrat până în epoca clasică. Încearcă și tu, în ordinea în care le descrie Chadwick.

Lângă listele de femei, pe tăblițe, stau două cuvinte: ko-wo și ko-wa. Greaca veche are kouros, „băiat”, și kore, „fată”; formele lor mai vechi, korwos și korwa, reconstituite de lingviști (korwa e atestată în dialectul arcadian), se potrivesc, dacă admiți că scrierea omite unele consoane. Cuvântul dinaintea unui total se citea to-so, în greacă „atât”. Ventris și-a prezentat nota drept „o digresiune frivolă” și a încheiat-o avertizând că pista asta, dacă ar fi urmată, s-ar putea „pierde în absurdități”.

7BBC, 1 iulie 1952 · Grecia, 16 mai 1953

O greacă pe care n-o aștepta nimeni și un test neplănuit

Pe 1 iulie 1952, Ventris a vorbit la BBC, în emisiunile Third Programme. A spus că tăblițele de la Cnossos și Pylos trebuie să fie, „la urma urmei”, în greacă: „o greacă grea și arhaică, de vreme ce e cu 500 de ani mai veche decât Homer”. John Chadwick, filolog la Cambridge, care lucrase la descifrarea codurilor în timpul războiului, a ascultat emisiunea; mai târziu a scris că emisiunea n-a făcut mare impresie, dar că el, unul, a ascultat-o cu nerăbdare. Pe 13 iulie i-a scris lui Ventris și i-a oferit ajutorul. Articolul lor comun a apărut în Journal of Hellenic Studies în 1953.

Colegii au fost prudenți. Bennett spunea în noiembrie 1952: „o posibilitate tentantă; asta e tot ce aș spune deocamdată”.

Apoi a venit un test pe care nu-l pregătise nimeni. În 1952, Blegen scosese la iveală, la Pylos, alte tăblițe; curățate peste iarnă, au putut fi citite în primăvara lui 1953. Pe una dintre ele, valorile lui Ventris dădeau ti-ri-po-de („trepiede”) lângă desenele unor cazane cu trei picioare, iar lângă vasele desenate cu patru toarte, cu trei și fără toarte, cuvinte care înseamnă „cu patru toarte”, „cu trei toarte” și „fără toarte”. Pe 16 mai 1953, Blegen i-a scris lui Ventris: „Totul pare prea frumos ca să fie adevărat. Se poate exclude o coincidență?”

Nu toți s-au lăsat convinși. În 1956, Arthur Beattie a susținut în aceeași revistă că potrivirea dintre cuvinte și desene se datorează întâmplării.

8Cnossos și Pylos · epoca bronzului târziu

Ce spun tăblițele, ce nu spun și cui îi datorăm descifrarea

14semne încă trecute fără valoare în tabelul standard

Pe tăblițe e trecută contabilitatea palatelor. Oi și lână, ulei pentru zei, care de luptă și roți, bronz dat meșterilor care îl lucrau, liste cu femeile care macină grâul și cu copiii lor. Nu s-a găsit nicio scrisoare, nicio poezie, nicio cronică: tăblițele erau evidența curentă a palatului, iar focul a salvat doar ce era scris pe lut. Greaca lor e cu vreo cinci sute de ani mai veche decât a lui Homer.

O parte e încă necitită. În tabelul standard al semnelor, paisprezece sunt încă trecute fără valoare. Linear A, scrierea mai veche a Cretei, folosește multe dintre aceleași semne și rămâne nedescifrată, pentru că nu i se cunoaște limba.

Ventris a murit pe 6 septembrie 1956, când mașina lui a lovit un camion pe Great North Road; avea 34 de ani. Cartea Documents in Mycenaean Greek, scrisă împreună cu Chadwick, a apărut câteva săptămâni mai târziu. Cartea numește diagrama lui Kober „de importanță fundamentală”. Articolul din 1953 o citase de cel puțin cinci ori și îi recunoscuse meritul de a fi observat prima formele ko-no-si-jo, ko-no-si-ja, ko-no-so. Chadwick a scris în 1958 că, dintre încercările de dinaintea lui Ventris, a ei a fost „cea mai valoroasă contribuție”. În afara cercului de specialiști, numele ei a fost puțin cunoscut până la cartea lui Margalit Fox, din 2013.