De ce a mers un cioban pe jos la Roma?

Capitolul

1849 – 1882

Născut

24 ianuarie 1849, Cârțișoara

Cartea

23 mai 1867, cu Ion Cotigă

Soldatul

voluntar 1877; lăsat la vatră la 8 mai 1881

S-a născut în 1849 la Cârțișoara, în Țara Făgărașului, într-o casă de ciobani unde mirosea a stână și copiii nu ajungeau la școală; la unsprezece ani păștea deja oile pe munte. În 1864, copil încă, a trecut cu turma granița imperială, ilegal, ca să vadă cu ochii lui țara în care trăiau frații săi români liberi.

La 23 mai 1867 și-a luat cele patruzeci de oi moștenite și a trecut în România cu Ion Cotigă, un intelectual brașovean ajuns cioban din proprie inițiativă. Cotigă l-a învățat puțină istorie și filosofie, apoi scrisul și cititul – Platon și Socrate, Titus Livius și Herodot, Traian și Decebal, părinții poporului român.

Armatele au întrerupt lecțiile: în 1877 Armata Română i-a rechiziționat cele 1.200 de oi, iar el s-a înrolat voluntar în Războiul de Independență fără să ajungă vreodată pe câmpul de luptă; apoi armata imperială l-a încorporat la Regimentul 31 Infanterie, la Zemun și în Bosnia-Herțegovina, unde a învățat germana. Lăsat la vatră la 8 mai 1881, s-a întors în Transilvania în primăvara lui 1882 cu 400 de oi – și le-a pierdut pe toate din amenzi.

a învățat să citească în timp ce mergea cu oile la păscut

Radio România Cultural, 7 august 2020

Între timp Dincolo de munți, România își câștiga independența în războiul din 1877–1878 – războiul în care s-a înrolat voluntar.

Capitolul

1882 – 1906

Drumurile

plaiurile Făgărașului, peste 30 de ani

Confiscate

4.000 de volume la 15 decembrie 1905; 70.000 în total

Procesul

rechizitoriul 893 din 25 martie 1906

Într-o noapte fără lună, pe o cărare a Făgărașului știută numai de el, urca spre creastă cu traista plină de cărți românești din Vechiul Regat. Așa a mers peste treizeci de ani, pentru elevi, preoți, învățători și țărani: tradiția vorbește de peste 250.000 de exemplare, cu o greutate de peste 20 de tone; istoriile engleze spun 200.000.

Imperiul a răspuns cu percheziții, confiscări și arestări: orice scriere care pomenea de istoria românilor era interzisă, iar în mai 1894 a fost arestat și bătut la Cluj pentru că asistase la procesul memorandiștilor – un simplu cioban nu putea fi acolo din proprie inițiativă, au socotit jandarmii.

Podeaua documentată rezistă: la 15 decembrie 1905 jandarmii au confiscat 4.000 de volume în cinci limbi, ducând totalul confiscat la 70.000; rechizitoriul din 25 martie 1906 cerea ani grei de închisoare, dar procesul a fost oprit, iar cărțile – după un proces al lor de un an – au fost arse.

Se spune că a cărat, timp de peste 30 de ani, către Ardeal, peste munți, peste 250.000 de exemplare de cărți scrise în limba română, în greutate totală de peste 20 de tone.

Radio România Cultural, 7 august 2020

Între timp La Cluj, procesul memorandiștilor din mai 1894 a pus pe banca acuzaților întreaga mișcare națională.

Capitolul

1896

Drumul

1.916 km între punctele schemei

Zilele

20 de zile până la Viena, 23 de zile până la Roma: 43

Sosirea

15 februarie 1896, la Columnă

Într-o dimineață geroasă de ianuarie 1896 și-a legat traista la spate – un pumn de pământ de acasă și boabe de grâu pentru înaintașii romani, plus scrisorile de recomandare ale profesorului Urechia, care-l sprijinea moral și financiar – și a pornit pe jos la Roma, prin Timișoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck și Genova: 1.916 km însumați între punctele schemei desenate aici, fără o măsurătoare a drumului său real.

A mers 20 de zile până la Viena și alte 23 de zile până la Roma: 43 de zile cu totul, cu sosire la 15 februarie. S-a dus mai întâi la Columna lui Traian, a presărat pământul și grâul românesc la picioarele ei ca ofrandă, apoi s-a culcat la picioarele Columnei și a dormit până dimineața.

Dimineața a adus mulțime: văzând portul popular, cineva a exclamat că un dac a coborât de pe Columnă, presa romană a scris despre el, iar Duiliu Zamfirescu – ministrul României în Italia – l-a găzduit și l-a prezentat profesorilor, ziariștilor, artiștilor, deputaților și senatorilor. După o lună la Roma a pornit spre țară; la 18 martie 1896 era din nou la București, oaspetele profesorului Urechia.

Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și căciulă, cu ițari și cu opinci.

Presa din Roma, februarie 1896

Între timp La Leipzig, Cichorius începea în 1896 corpusul fotografic al Columnei – planșele de aici.

Capitolul

1896 – 1911

Parisul

august 1896: Picot și studenții francezi

Cununa

octombrie 1899: laurul orientaliștilor

Mormântul

7 august 1911, Sinaia

Roma l-a făcut celebru, iar drumul l-a ținut: în august 1896, într-o sală de curs din Paris, profesorul Emil Picot de la Școala de limbi orientale l-a prezentat studenților francezi pe ciobanul român sosit via Viena; au urmat Belgia, Ierusalimul și iar Roma.

În octombrie 1899 Roma a găzduit al 12-lea congres al orientaliștilor, peste 700 de delegați din 40 de țări, cu o delegație română condusă de profesorul Urechia; senatorul Angelo Gubernatis a propus ca însuși Cârțan, în portul lui de cioban, să depună la Columna lui Traian cununa de lauri a congresului.

Și-a petrecut ultimii ani între Ardeal și România, hăituit în continuare: adunarea de la Putna din 2 iulie 1904, avalanșa din iarna lui 1910 care l-a ținut îngropat trei zile, iar în iulie 1911 casa doamnei Lahovari de la Poiana Țapului, unde un medic i-a văzut zilele numărate. A murit la 7 august 1911 și doarme la Sinaia în straie de cioban, sub o cruce de piatră: aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său.

Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său.

Crucea de piatră de la Sinaia

Între timp Transilvania mai avea șapte ani până la unirea din 1918 cu România când a murit la Sinaia.