De ce a mers un cioban pe jos la Roma?

Capitolul

1849 – 1882

Născut

24 ianuarie 1849, Cârțișoara

Cartea

23 mai 1867, cu Ion Cotigă

Soldatul

voluntar 1877; lăsat la vatră la 8 mai 1881

Gheorghe Cârțan s-a născut în 1849 la Cârțișoara, în Țara Făgărașului, într-o familie de ciobani; sărăcia l-a ținut departe de școală, iar la unsprezece ani a urcat cu oile la munte. În 1864, copil încă, a trecut granița imperială ilegal, cu turma, ca să vadă țara în care trăiau frații săi români liberi.

La 23 mai 1867 și-a luat cele patruzeci de oi moștenite și a trecut în România cu Ion Cotigă, un intelectual brașovean ajuns cioban din proprie inițiativă. Cotigă l-a învățat puțină istorie și filosofie, apoi scrisul și cititul – Platon și Socrate, Titus Livius și Herodot, Traian și Decebal, părinții poporului român.

Armatele au întrerupt lecțiile: în 1877 Armata Română i-a rechiziționat cele 1.200 de oi, iar el s-a înrolat voluntar în Războiul de Independență fără să ajungă vreodată pe câmpul de luptă; apoi armata imperială l-a încorporat la Regimentul 31 Infanterie, la Zemun și în Bosnia-Herțegovina, unde a învățat germana. Lăsat la vatră la 8 mai 1881, s-a întors în Transilvania în primăvara lui 1882 cu 400 de oi – și le-a pierdut pe toate din amenzi.

a învățat să citească în timp ce mergea cu oile la păscut

Radio România Cultural, 7 august 2020

Între timp Dincolo de munți, România își câștiga independența în războiul din 1877–1878 – războiul în care s-a înrolat voluntar.

Capitolul

1882 – 1906

Drumurile

plaiurile Făgărașului, peste 30 de ani

Confiscate

4.000 de volume la 15 decembrie 1905; 70.000 în total

Procesul

rechizitoriul 893 din 25 martie 1906

Întors în Transilvania fără turmă, Cârțan și-a făcut din carte meșteșug: peste treizeci de ani a cărat cărți românești din Vechiul Regat peste munți, în traistă, pe cărări știute numai de el, pentru elevi, preoți, învățători și țărani. Tradiția vorbește de peste 250.000 de exemplare, cu o greutate de peste 20 de tone; istoriile engleze spun 200.000.

Imperiul a răspuns cu percheziții, confiscări și arestări: orice scriere care pomenea de istoria românilor era interzisă, iar în mai 1894 a fost arestat și bătut la Cluj pentru că asistase la procesul memorandiștilor – un simplu cioban nu putea fi acolo din proprie inițiativă, au socotit jandarmii.

Podeaua documentată rezistă: la 15 decembrie 1905 jandarmii au confiscat 4.000 de volume în cinci limbi, ducând totalul confiscat la 70.000; rechizitoriul din 25 martie 1906 cerea ani grei de închisoare, dar procesul a fost oprit, iar cărțile – după un proces al lor de un an – au fost arse.

Se spune că a cărat, timp de peste 30 de ani, către Ardeal, peste munți, peste 250.000 de exemplare de cărți scrise în limba română, în greutate totală de peste 20 de tone.

Radio România Cultural, 7 august 2020

Între timp La Cluj, procesul memorandiștilor din mai 1894 a pus pe banca acuzaților întreaga mișcare națională.

Capitolul

1896

Drumul

1.916 km de drum reprezentativ

Zilele

20 de zile până la Viena, 23 de zile până la Roma: 43

Sosirea

15 februarie 1896, la Columnă

În ianuarie 1896, cu sprijinul moral și financiar al profesorului Urechia și cu scrisori de recomandare, a plecat pe jos la Roma, ducând în traistă un pumn de pământ de acasă și boabe de grâu pentru înaintașii romani. Drumul lui a trecut prin Timișoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck și Genova – 1.916 km pe linia reprezentativă desenată aici.

A mers 20 de zile până la Viena și alte 23 de zile până la Roma: 43 de zile cu totul, cu sosire la 15 februarie. S-a dus mai întâi la Columna lui Traian, a presărat pământul și grâul românesc la picioarele ei ca ofrandă, apoi s-a culcat la picioarele Columnei și a dormit până dimineața.

Dimineața a adus mulțime: văzând portul popular, cineva a exclamat că un dac a coborât de pe Columnă, presa romană a scris despre el, iar Duiliu Zamfirescu – ministrul României în Italia – l-a găzduit și l-a prezentat profesorilor, ziariștilor, artiștilor, deputaților și senatorilor. După o lună la Roma a pornit spre țară; la 18 martie 1896 era din nou la București, oaspetele profesorului Urechia.

Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și căciulă, cu ițari și cu opinci.

Presa din Roma, februarie 1896

Între timp La Leipzig, Cichorius începea în 1896 corpusul fotografic al Columnei – planșele de aici.

Capitolul

1896 – 1911

Parisul

august 1896: Picot și studenții francezi

Cununa

octombrie 1899: laurul orientaliștilor

Mormântul

7 august 1911, Sinaia

Roma l-a făcut celebru, iar drumul l-a ținut: în august 1896 a plecat la Paris via Viena, unde Emil Picot – profesor la Școala de limbi orientale – l-a prezentat pe ciobanul român studenților francezi; au urmat Belgia, Ierusalimul și iar Roma.

În octombrie 1899 Roma a găzduit al 12-lea congres al orientaliștilor, peste 700 de delegați din 40 de țări, cu o delegație română condusă de profesorul Urechia; senatorul Angelo Gubernatis a propus ca însuși Cârțan, în portul lui de cioban, să depună la Columna lui Traian cununa de lauri a congresului.

Și-a petrecut ultimii ani între Ardeal și România, hăituit în continuare: adunarea de la Putna din 2 iulie 1904, avalanșa din iarna lui 1910 care l-a ținut îngropat trei zile, iar în iulie 1911 casa doamnei Lahovari de la Poiana Țapului, unde un medic i-a văzut zilele numărate. A murit la 7 august 1911 și doarme la Sinaia în straie de cioban, sub o cruce de piatră: aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său.

Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său.

Crucea de piatră de la Sinaia

Între timp Transilvania mai avea șapte ani până la unirea din 1918 cu România când a murit la Sinaia.