Cei care n-au plecat niciodată

Jumătate din urșii Uniunii, într-o singură țară

Până în 2025, populația de urși a României se estima „din ochi", prin observații și urme, la cel mult 8.000 de exemplare. În aprilie 2025, Ministerul Mediului a publicat o estimare preliminară de 10.419–12.770 de urși. În decembrie, la prezentarea rezultatelor proiectului, ministerul a indicat 10.657–12.787 de indivizi într-un scenariu conservator. Comisia Europeană a precizat în iulie 2026 că rapoartele-sinteză din decembrie nu erau încă livrabilele finale ale proiectului și urmau să fie analizate și validate de minister.

Comisia Europeană estima, în 2023, toată populația de urși bruni a Uniunii — douăzeci și șapte de state — la aproximativ 20.500 de exemplare. România, singură, are astăzi peste jumătate din acea cifră.

Lupul și râsul spun aceeași poveste, cu instrumente diferite. România ține peste 2.500 de lupi din cei aproximativ 23.000 estimați în toată Uniunea în 2023 — mai bine de o zecime din total, într-o singură țară. Iar în Carpați trăiește, potrivit cercetătorilor de la Fundația Conservation Carpathia, cea mai mare și mai stabilă populație de râs eurasiatic din Europa: 1.200–1.500 de exemplare, adică aproximativ una din șapte din cele 9.400 estimate la nivelul întregii Uniuni.

Aceste cifre au o a doua legătură. Populațiile românești nu au fost refăcute după o dispariție documentată. Istoriile lupului din grilă arată că această continuitate trebuie comparată cu alte refugii europene, nu prezentată ca o excepție unică.

Istorii documentate ale lupului în Europa

Grila compară cazuri documentate, nu oferă o listă exhaustivă a Europei. Culoarea arată ce spune sursa pentru fiecare caz: continuitate, supraviețuire după un declin aproape de zero, dispariție și revenire sau absență continuă. Atinge un pătrat pentru poveste.

Grila nu desemnează România drept singurul caz. În sursele folosite aici, România, Italia, Spania, Polonia și Finlanda apar ca populații în care lupul a trecut prin minime severe fără să dispară complet. Studiul din Scientific Reports spune explicit că lupii polonezi nu au dispărut niciodată cu totul, deși populația a coborât sub 100 de exemplare.

Un dictator, propria lui rezervație de urși

Există un motiv anume, documentat, pentru care România comunistă a păstrat o populație mare de urs în timp ce populațiile vecine se prăbușeau: Nicolae Ceaușescu și-a rezervat vânătoarea de urși pentru sine și un cerc restrâns de demnitari, interzicând-o pentru toți ceilalți. La începutul anilor 1950, populația națională scăzuse la circa 860 de exemplare. Ceaușescu a cerut hrănirea artificială a urșilor din rezervațiile sale — pentru ca populația, și implicit trofeele lui, să crească — și a vânat, pe parcursul a peste trei decenii, undeva între câteva sute și peste o mie de urși, după cum sunt citate diferitele estimări. Consiliul Internațional pentru Vânătoare și Conservarea Vânatului i-a atribuit, în 1978, cel mai mare trofeu de urs înregistrat vreodată în Europa.

Efectul secundar al acestei vanități a fost o formă accidentală de conservare: interzicerea vânătorii pentru oricine altcineva, combinată cu controlul strict asupra exploatării forestiere din aceeași perioadă, a ținut populația de urși ferită de presiuni care au dus la dispariții locale în multe alte părți ale continentului. Cercetătoarea în conservare Louisa Willcox a numit-o, retrospectiv, o lecție incomodă: uneori, cea mai eficientă protecție a unei specii n-a venit dintr-o intenție bună.

Moștenirea aceea a devenit, în ultimii ani, o dispută vie. După atacul fatal din 2024, Parlamentul a aprobat pentru 2026 un nivel de prevenție de 859 de urși și unul de intervenție de 110. Curtea Constituțională a respins obiecția în iunie; la 7 august, Nicușor Dan a retrimis legea Parlamentului spre reexaminare. La 26 august, plenul Senatului a respins obiecțiile din cererea de reexaminare a președintelui și a păstrat forma inițială a legii, cu 859 de urși la nivelul de prevenție și 110 la nivelul de intervenție. Legea nu era încă promulgată. Comisia Europeană a reamintit condițiile stricte ale derogărilor din Directiva Habitate și a spus că nu există dovezi că nivelurile de prevenție sau intervenție au avut un impact negativ asupra populației de urs. Sursele consultate nu susțin afirmația că această cotă ar fi fost calificată de Comisie drept o încălcare gravă a directivei.