Cele mai vechi mănăstiri din România nu sunt în Bucovina

Trei mănăstiri pe același râu

Ce le desparte s-a petrecut după întemeiere. Igriș și Bizere au ținut de biserica latină, iar casele latine din Ungaria de atunci au fost desființate pe rând: mai întâi de invazii și de războaie, apoi, în 1556, de o hotărâre a dietei. Hodoș-Bodrog era, sau a ajuns, ortodoxă, iar casele ortodoxe din Banat au trecut prin stăpânirea otomană fără să fie desființate printr-un act.

Mai veche decât toate, și goală de nouă secole

Cu aproape două sute de ani înaintea celor de pe Mureș, într-un deal de cretă din Dobrogea, cineva a săpat biserici, morminte, galerii și chilii. Complexul de la Murfatlar este datat printr-o inscripție din naosul uneia dintre bisericile de acolo, care scrie „leat 6500” — anul 992 după numărătoarea noastră.

Pe pereți sunt inscripții grecești, slavone, glagolitice și un scris pe care nimeni nu l-a citit încă. Este cel mai vechi așezământ monahal cunoscut de pe teritoriul de azi al țării și nu mai are viețuitori de aproape o mie de ani. Cretei nu-i priește aerul: de când a fost dezvelit, complexul se macină.

Între Murfatlar și Mureș mai este o casă, la Cenad. Pe la anul 1002, Ahtum, stăpânul locului, a adus meșteri de la Constantinopol și a ridicat acolo o mănăstire de rit bizantin, cu călugări greci. În 1030, după ce Ahtum a fost înfrânt, călugării greci au plecat, iar în locul lor au venit benedictini sub episcopul Gerard. Aceeași casă a trecut de la un rit la altul pentru că se schimbase stăpânul.

Două secole până la Vodița

Dintre cele opt așezăminte monahale pe care izvoarele le pun înainte de anul 1200, șapte sunt în Banat, Crișana și Transilvania: trei și trei și unul. Al optulea este Murfatlarul, în Dobrogea. În Moldova și în Țara Românească nu este niciunul.

Șirul de ctitorii domnești din sud începe abia în deceniul al optulea al secolului al XIV-lea. Călugărul Nicodim ridică Vodița cu banii lui Vladislav I; lăcașul este pomenit într-un act din 1374. Urmează Tismana, pe la 1377, apoi Cozia în 1388. În Moldova, Neamțul apare în acte în 1393, iar Putna este ridicată de Ștefan cel Mare în 1466.

Aici se vede de ce întrebarea „care e cea mai veche” are două răspunsuri. Casele din vest sunt cele dintâi pomenite. Cele din sud și din est au în schimb biserici din veacul al XIV-lea care se văd și azi, cu obști în ele. Bucovina a intrat în mintea tuturor fiindcă acolo au rămas în picioare biserici pictate pe dinafară, iar nu pentru că ar fi fost cele dintâi.

Cum s-au golit

De trei ori pe acest teritoriu, o hotărâre a puterii le-a luat dintr-odată pământul sau oamenii.

1474 și 1556. Matia Corvin desființează abația de la Cârța la 27 februarie 1474 și îi trece averea parohiei Sibiului. Optzeci de ani mai târziu, dieta întrunită la Sebeș desființează episcopia catolică de la Alba Iulia și secularizează averile mănăstirilor catolice dintre Tisa și Carpați. Casele latine din vest, cele mai vechi de pe hartă, dispar ca așezăminte în câteva decenii.

1863. În preajma secularizării lui Cuza, aproape un sfert din pământul arabil al Principatelor era în stăpânirea mănăstirilor, o bună parte prin case închinate unor mănăstiri grecești și patriarhiilor răsăritene. Legea votată la 13 decembrie și promulgată la 17 decembrie 1863 trece toate aceste averi la stat. Mănăstirile rămân, dar rămân sărace.

1959. Decretul 410 lasă în mănăstirile de călugări numai pe cei trecuți de 55 de ani, iar în cele de maici pe cele trecute de 50. Aproape 4.750 de călugări și călugărițe sunt scoși din monahism. Securitatea a socotit că a desființat 92 de mănăstiri.

Ce a rămas

Din cele 461 de așezăminte pe care le-am putut data și localiza, 205 sunt trecute chiar de lista monumentelor istorice drept ruine, foste mănăstiri sau clădiri cu altă folosință astăzi — școală, muzeu, biserică de parohie, spital. Celelalte 256 sunt trecute ca atare, fără o asemenea mențiune.

În lista publică a mănăstirilor de astăzi apar 124 dintre toate acestea: 109 din cele 256 și 15 din cele 205. La Vodița, la Snagov, la Soveja și la Berislăvești s-a așezat o obște nouă lângă zidul pe care lista îl socotea încheiat, iar harta le dă un semn al lor.

Cele 124 sunt o limită de jos, și încă una joasă. Lista publică pe care am folosit-o nu cuprinde Neamțul, Sucevița și Râmețul, trei dintre cele mai știute mănăstiri din țară. Cifra spune că o casă este trecută acolo, nu câți oameni sunt în ea.

Cum am făcut socoteala