În fiecare decembrie, cântăm un cuvânt care duce înapoi la o dată romană

Capitolul 1 · Roma

O dată romană

Înainte să fie colindă, cuvântul a fost o dată din calendar: prima zi a lunii, strigată în gura mare.

Ziua strigată

Calendae înseamnă, simplu, ziua de 1 a fiecărei luni romane. Romanii înșiși legau numele de calare — „a chema, a vesti”: Varro explică termenul prin vechea practică pontificală de a vesti, la început de lună, dacă Nonele cad în ziua a cincea sau a șaptea. Dintre toate calendele, cele de 1 ianuarie au ajuns cele mai zgomotoase: din 153 î.Hr., 1 ianuarie deschidea și anul consular roman, cu urări, daruri și ghicit.

Darurile de bun augur

De 1 ianuarie, romanii își dăruiau strenae — daruri care purtau noroc. Ovidiu, în cântul 1 din Fasti, întreabă ce rost au curmalele, smochinele zbârcite și mierea din vasul alb ca zăpada — și banii, fiindcă zeului Ianus i se pare de la sine înțeles că aurul place mai mult decât mierea. Ramurile de dafin țin de istoria mai largă a strenelor, nu de pagina lui Ovidiu — dovadă că două surse bune, combinate neatent, nasc un amănunt fals. Obiceiurile Calendelor au rămas vii până târziu în Antichitate, în pofida criticilor repetate ale episcopilor — iar în Răsărit ziua Calendelor și-a păstrat statutul de sărbătoare legală.

Un elogiu al Calendelor

Pe la 392 sau 393 — datare obișnuită, nu sigură; unii cercetători o socotesc nedatabilă — retorul Libanius din Antiohia compune un elogiu al Calendelor: noapte de petrecere în ajun, daruri de sus în josul scării sociale, ca o școală a dărniciei. Elogiul descrie o petrecere, nu o religie: în jurul anului 400, mulți participanți probabil că nu trăiau Calendele ca „păgânism”. Le trăiau ca daruri, vizite și ospețe.

Același mecanism, în franceză: étrennes, darurile de Anul Nou, vin tot din strenae — o fosilă lexicală la fel de curată ca a noastră (TLFi).

Capitolul 3 · Drumurile cuvântului

Cuvântul călătorește — pe mai multe drumuri

Între Roma și prima atestare românească, familia Calendelor se ramifică. Dicționarele spun limpede cum: latina ajunge în română și prin slavă, și de-a dreptul.

Lanțul, după dicționare:

1. CALENDAE
2. →
3. *KOLĘDA
4. →
5. COLINDĂ

• DEX ’09: „Din sl. kolenda.” — pasul slavic, limpede și scurt.

• MDA2: „vsl. колѧнда, lat. calendae” — slavona veche, din latină. Iar faptul că dicționarul analizează morfologic substantivul colind ca derivat regresiv din verbul colinda nu înseamnă că substantivul e mai nou în texte: colind e atestat la ANON. CAR., verbul la Barac.

• DER: „Sl. kolęda «prima zi a anului», și sl. din lat. călendae” — cu opt trimiteri savante (Miklosich, Cihac, Meyer, Byhan, Romanski, Vasmer, Berneker, DAR). Forma slavă veche se notează *kolęda, reconstituită, iar în slavonă apare ca колѧда sau колѧнда.

O familie latină, drumuri diferite

Cuvintele de mai jos sunt rude, dar n-au călătorit împreună: greaca a luat-o pe un drum, slava pe altul, iar maghiara a împrumutat târziu, din slavă. Sensurile diferă de la o limbă la alta — tocmai diversitatea e povestea.

Ramura greacă: din latină, fără slavă

• gr kálanta · κάλαντα „colinde” — cântece din casă în casă de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează

Ramura slavă: din latină, prin *kolęda

• bg Koleda · Коледа „Crăciunul” — sărbătoarea însăși, nu cântecul
• sb/hr koleda, kolenda „colind”
• rus koljadá · коляда datină de Crăciun cu umblat din casă în casă și cântat
• pol kolęda „colind” — dar și vizita preotului în casele credincioșilor, cu darurile ei
• ceh koleda „colind”
• rom colindă cântec de Crăciun și de Anul Nou

Mai târziu: din slavă în maghiară

• mag koleda sfințirea caselor și strângerea de daruri la Bobotează — atestat 1778, împrumut din slavă, probabil din slovacă

O schemă cât merită un cuvânt

De reținut

Două istorii, nu una

Etimologia e sigură; continuitatea ritualului, nu.

Unii folcloriști — Petru Caraman, în Colindatul la români, slavi și la alte popoare (1983) — au susținut continuități de fond între complexul roman și balcanic de An Nou și obiceiurile de mai târziu. Alții — Ivan Lozica, despre koleda croată — avertizează că istoria cuvântului nu dovedește singură istoria ritualului: cele două trebuie cercetate separat. E o întrebare științifică vie, nu un verdict de dicționar.

Jocul · pe ce drum a ajuns?

Pe ce drum a ajuns?

Șase runde: fiecare rudă a colindei și-a luat alt drum dinspre latină. Alege drumul, citește tâlcul, adună puncte. Scorul se păstrează pe aparatul tău.

Două numere

Întreaga poveste, strânsă în două numere:

Trei vorbe greșite

Le auzi des în decembrie. Nu țin:

• „Colinda vine în linie dreaptă din latină.”

  Nu: vine prin slavă — *kolęda —, cu o variantă încrucișată (corinda, în Transilvania). Moștenitorul direct sigur din latină e altul: cărindar, numele popular al lui ianuarie.

• „Biserica a interzis colindele de Crăciun.”

  Nu: a atacat obiceiurile Calendelor de ianuarie — petrecerea, deghizările, darurile. Legătura dintre acele practici și colinda românească e o problemă de istorie culturală, separată de etimologia cuvântului.

• „Canonul 62 a eșuat — dovadă că azi cântăm colinde.”

  Nu: canonul dovedește că practicile erau vii în 692. Existența colindelor de azi nu măsoară „eșecul” lui — sunt două istorii, nu una.

Ce nu știm (și spunem)

• U1 · închis. Sinodul galican — închis la refacere: Auxerre, canonul 1 (561–605), vițel și cerb plus „datina diabolică a strenelor”, alături de Tours 567 (post și slujbe). Mâcon iese din pagină.

• U2 · închis. Predica lui Augustin — închisă la refacere: Dolbeau 26 (Mainz 62), Cartagina, 1 ianuarie 404, circa două ore și jumătate (Grig, capitolul 6).

• U5 · închis. Datarea ANON. CAR. — închisă la zidire: Chivu 2021, „Banat–Hunedoara, mijlocul sec. XVII, în jurul anului 1650”.

• U6. Datarea elogiului lui Libanius — de obicei 392 sau 393, după moartea retorului (circa 393); unii cercetători o socotesc nedatabilă. De aceea pagina dă intervalul obișnuit și spune că e dezbătut.

• U7. Dacă *cărinde a existat vreodată. E o ipoteză mai veche a etimologiei românești, reluată de Ciorănescu; pagina o spune ca atare.

• U8 · închis. Fragmentul de colindă — închis la zidire: patru versuri din „Florile dalbe”, după culegerea Alecsandri (1866), domeniu public; NU din Marienescu 1859, pe care-l poartă pagina-soră.

• U9 · închis. Socoteala „două mii de ani” — închisă la refacere: titlul vechi al cronologiei a fost retras; cronologia se cheamă acum „De la 1 ianuarie la Crăciun”.

• U10. Datarea Trullo — 691 sau 692 — și o traducere românească tipărită a canonului 62. De aceea pagina dă intervalul, iar canonul e în traducerea lui Marius Comper.