Constituțiile României, 1866–1991

Aceeași garanție, condiții noi: textul păstrează proprietatea, dar îi rescrie hotarele.

1866: proprietatea este sacră; statul expropriază numai în trei cazuri

1923: proprietatea este garantată; subsolul trece la stat

Garanția cea mai tare din tot șirul, iar exproprierea este îngăduită numai pentru comunicații, salubritate publică și apărarea țării, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Pământul dat țăranilor prin legea rurală nu poate fi atins niciodată (art. 20).

Cuvântul „sacre” dispare; rămâne garanția. Noutatea stă în subsol: minele și bogățiile de orice natură devin proprietatea statului, iar pământul rural rămâne numai al românilor (art. 18).

Aceeași garanție, condiții noi: textul păstrează proprietatea, dar îi rescrie hotarele.

1866: proprietatea este sacră; statul expropriază numai în trei cazuri

1938: proprietatea este inviolabilă; despăgubirea o stabilește justiția

Garanția cea mai tare din tot șirul, iar exproprierea este îngăduită numai pentru comunicații, salubritate publică și apărarea țării, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Pământul dat țăranilor prin legea rurală nu poate fi atins niciodată (art. 20).

Garanția se întărește în cuvinte și capătă un judecător: despăgubirea la expropriere o stabilește justiția, nu administrația. Confiscarea averilor rămâne interzisă, cu două excepții: înalta trădare și delapidarea de bani publici.

Proprietatea privată iese din centru: mijloacele de producție trec la stat, iar garanția își schimbă stăpânul.

1866: proprietatea este sacră; statul expropriază numai în trei cazuri

1948: proprietatea particulară este recunoscută, dar statul poate prelua totul

Garanția cea mai tare din tot șirul, iar exproprierea este îngăduită numai pentru comunicații, salubritate publică și apărarea țării, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Pământul dat țăranilor prin legea rurală nu poate fi atins niciodată (art. 20).

Recunoașterea vine la pachet cu portița: la „interesul general”, fabricile, băncile și asigurările trec la stat prin lege. Pământul aparține celor ce-l muncesc (art. 9), iar apărarea bunurilor obștești este datoria fiecărui cetățean (art. 7).

Proprietatea privată iese din centru: mijloacele de producție trec la stat, iar garanția își schimbă stăpânul.

1866: proprietatea este sacră; statul expropriază numai în trei cazuri

1965: mijloacele de producție sunt socialiste; casa și economiile sunt personale

Garanția cea mai tare din tot șirul, iar exproprierea este îngăduită numai pentru comunicații, salubritate publică și apărarea țării, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Pământul dat țăranilor prin legea rurală nu poate fi atins niciodată (art. 20).

Două lumi alăturate: fabricile, minele și pământul cooperativelor țin de stat sau de cooperativă (art. 6–9), iar casa de locuit, gospodăria și economiile din muncă țin de fiecare (art. 36). Moștenirea este ocrotită (art. 37).

Garanția trece dintr-un text în altul, cu formulări schimbate și același schelet.

1866: proprietatea este sacră; statul expropriază numai în trei cazuri

1991: proprietatea privată este garantată; exproprierea cere utilitate publică și despăgubire

Garanția cea mai tare din tot șirul, iar exproprierea este îngăduită numai pentru comunicații, salubritate publică și apărarea țării, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Pământul dat țăranilor prin legea rurală nu poate fi atins niciodată (art. 20).

Frazele din 1866 se întorc după patru decenii: creanțele asupra statului, despăgubirea dreaptă și prealabilă. Statul poate folosi subsolul oricărei proprietăți pentru lucrări de interes general, cu despăgubire (alin. 4), iar averea dobândită licit nu poate fi confiscată (alin. 7).

Aceeași garanție, condiții noi: textul păstrează proprietatea, dar îi rescrie hotarele.

1923: proprietatea este garantată; subsolul trece la stat

1938: proprietatea este inviolabilă; despăgubirea o stabilește justiția

Cuvântul „sacre” dispare; rămâne garanția. Noutatea stă în subsol: minele și bogățiile de orice natură devin proprietatea statului, iar pământul rural rămâne numai al românilor (art. 18).

Garanția se întărește în cuvinte și capătă un judecător: despăgubirea la expropriere o stabilește justiția, nu administrația. Confiscarea averilor rămâne interzisă, cu două excepții: înalta trădare și delapidarea de bani publici.

Proprietatea privată iese din centru: mijloacele de producție trec la stat, iar garanția își schimbă stăpânul.

1923: proprietatea este garantată; subsolul trece la stat

1948: proprietatea particulară este recunoscută, dar statul poate prelua totul

Cuvântul „sacre” dispare; rămâne garanția. Noutatea stă în subsol: minele și bogățiile de orice natură devin proprietatea statului, iar pământul rural rămâne numai al românilor (art. 18).

Recunoașterea vine la pachet cu portița: la „interesul general”, fabricile, băncile și asigurările trec la stat prin lege. Pământul aparține celor ce-l muncesc (art. 9), iar apărarea bunurilor obștești este datoria fiecărui cetățean (art. 7).

Proprietatea privată iese din centru: mijloacele de producție trec la stat, iar garanția își schimbă stăpânul.

1923: proprietatea este garantată; subsolul trece la stat

1965: mijloacele de producție sunt socialiste; casa și economiile sunt personale

Cuvântul „sacre” dispare; rămâne garanția. Noutatea stă în subsol: minele și bogățiile de orice natură devin proprietatea statului, iar pământul rural rămâne numai al românilor (art. 18).

Două lumi alăturate: fabricile, minele și pământul cooperativelor țin de stat sau de cooperativă (art. 6–9), iar casa de locuit, gospodăria și economiile din muncă țin de fiecare (art. 36). Moștenirea este ocrotită (art. 37).

Garanția trece dintr-un text în altul, cu formulări schimbate și același schelet.

1923: proprietatea este garantată; subsolul trece la stat

1991: proprietatea privată este garantată; exproprierea cere utilitate publică și despăgubire

Cuvântul „sacre” dispare; rămâne garanția. Noutatea stă în subsol: minele și bogățiile de orice natură devin proprietatea statului, iar pământul rural rămâne numai al românilor (art. 18).

Frazele din 1866 se întorc după patru decenii: creanțele asupra statului, despăgubirea dreaptă și prealabilă. Statul poate folosi subsolul oricărei proprietăți pentru lucrări de interes general, cu despăgubire (alin. 4), iar averea dobândită licit nu poate fi confiscată (alin. 7).

Proprietatea privată iese din centru: mijloacele de producție trec la stat, iar garanția își schimbă stăpânul.

1938: proprietatea este inviolabilă; despăgubirea o stabilește justiția

1948: proprietatea particulară este recunoscută, dar statul poate prelua totul

Garanția se întărește în cuvinte și capătă un judecător: despăgubirea la expropriere o stabilește justiția, nu administrația. Confiscarea averilor rămâne interzisă, cu două excepții: înalta trădare și delapidarea de bani publici.

Recunoașterea vine la pachet cu portița: la „interesul general”, fabricile, băncile și asigurările trec la stat prin lege. Pământul aparține celor ce-l muncesc (art. 9), iar apărarea bunurilor obștești este datoria fiecărui cetățean (art. 7).

Proprietatea privată iese din centru: mijloacele de producție trec la stat, iar garanția își schimbă stăpânul.

1938: proprietatea este inviolabilă; despăgubirea o stabilește justiția

1965: mijloacele de producție sunt socialiste; casa și economiile sunt personale

Garanția se întărește în cuvinte și capătă un judecător: despăgubirea la expropriere o stabilește justiția, nu administrația. Confiscarea averilor rămâne interzisă, cu două excepții: înalta trădare și delapidarea de bani publici.

Două lumi alăturate: fabricile, minele și pământul cooperativelor țin de stat sau de cooperativă (art. 6–9), iar casa de locuit, gospodăria și economiile din muncă țin de fiecare (art. 36). Moștenirea este ocrotită (art. 37).

Garanția trece dintr-un text în altul, cu formulări schimbate și același schelet.

1938: proprietatea este inviolabilă; despăgubirea o stabilește justiția

1991: proprietatea privată este garantată; exproprierea cere utilitate publică și despăgubire

Garanția se întărește în cuvinte și capătă un judecător: despăgubirea la expropriere o stabilește justiția, nu administrația. Confiscarea averilor rămâne interzisă, cu două excepții: înalta trădare și delapidarea de bani publici.

Frazele din 1866 se întorc după patru decenii: creanțele asupra statului, despăgubirea dreaptă și prealabilă. Statul poate folosi subsolul oricărei proprietăți pentru lucrări de interes general, cu despăgubire (alin. 4), iar averea dobândită licit nu poate fi confiscată (alin. 7).

Aceeași garanție, condiții noi: textul păstrează proprietatea, dar îi rescrie hotarele.

1948: proprietatea particulară este recunoscută, dar statul poate prelua totul

1965: mijloacele de producție sunt socialiste; casa și economiile sunt personale

Recunoașterea vine la pachet cu portița: la „interesul general”, fabricile, băncile și asigurările trec la stat prin lege. Pământul aparține celor ce-l muncesc (art. 9), iar apărarea bunurilor obștești este datoria fiecărui cetățean (art. 7).

Două lumi alăturate: fabricile, minele și pământul cooperativelor țin de stat sau de cooperativă (art. 6–9), iar casa de locuit, gospodăria și economiile din muncă țin de fiecare (art. 36). Moștenirea este ocrotită (art. 37).

Proprietatea privată iese din centru: mijloacele de producție trec la stat, iar garanția își schimbă stăpânul.

1948: proprietatea particulară este recunoscută, dar statul poate prelua totul

1991: proprietatea privată este garantată; exproprierea cere utilitate publică și despăgubire

Recunoașterea vine la pachet cu portița: la „interesul general”, fabricile, băncile și asigurările trec la stat prin lege. Pământul aparține celor ce-l muncesc (art. 9), iar apărarea bunurilor obștești este datoria fiecărui cetățean (art. 7).

Frazele din 1866 se întorc după patru decenii: creanțele asupra statului, despăgubirea dreaptă și prealabilă. Statul poate folosi subsolul oricărei proprietăți pentru lucrări de interes general, cu despăgubire (alin. 4), iar averea dobândită licit nu poate fi confiscată (alin. 7).

Proprietatea privată iese din centru: mijloacele de producție trec la stat, iar garanția își schimbă stăpânul.

1965: mijloacele de producție sunt socialiste; casa și economiile sunt personale

1991: proprietatea privată este garantată; exproprierea cere utilitate publică și despăgubire

Două lumi alăturate: fabricile, minele și pământul cooperativelor țin de stat sau de cooperativă (art. 6–9), iar casa de locuit, gospodăria și economiile din muncă țin de fiecare (art. 36). Moștenirea este ocrotită (art. 37).

Frazele din 1866 se întorc după patru decenii: creanțele asupra statului, despăgubirea dreaptă și prealabilă. Statul poate folosi subsolul oricărei proprietăți pentru lucrări de interes general, cu despăgubire (alin. 4), iar averea dobândită licit nu poate fi confiscată (alin. 7).

Catalogul rămâne, condițiile se mută: aceleași libertăți, altcineva hotărăște cum se exercită.

1866: libertăți largi, fără cenzură, dar numai pentru unii

1923: drepturi fără deosebire de neam și credință; votul universal al bărbaților

Lista este generoasă — presă fără cenzură, juriu pentru delictele de presă — însă poarta este îngustă: împământenirea numai pentru străinii de rit creștin (art. 7), iar votul rămâne pe colegii de avere.

Condiția creștină dispare; naturalizarea o dă Consiliul de Miniștri, individual (art. 7). Femeile capătă egalitate civilă deplină, iar drepturile lor politice urmează să vină prin legi speciale. Adunarea se alege prin vot universal, egal, direct, obligatoriu și secret (art. 64).

Catalogul rămâne, condițiile se mută: aceleași libertăți, altcineva hotărăște cum se exercită.

1866: libertăți largi, fără cenzură, dar numai pentru unii

1938: drepturile vin după datorii și în limitele legii

Lista este generoasă — presă fără cenzură, juriu pentru delictele de presă — însă poarta este îngustă: împământenirea numai pentru străinii de rit creștin (art. 7), iar votul rămâne pe colegii de avere.

Răsturnarea de structură: titlul drepturilor se deschide cu datoriile românilor. Libertățile rămân scrise, dar fiecare atârnă de lege — presa, adunările și asocierile se exercită „în limitele și condițiunile legii” (art. 22–26). Pedeapsa cu moartea se întoarce (art. 15).

Arhitectura drepturilor se desface: garantul, condiția sau ordinea se schimbă cu totul.

1866: libertăți largi, fără cenzură, dar numai pentru unii

1948: egalitate și vot de la 18 ani, cu drepturi sociale promise

Lista este generoasă — presă fără cenzură, juriu pentru delictele de presă — însă poarta este îngustă: împământenirea numai pentru străinii de rit creștin (art. 7), iar votul rămâne pe colegii de avere.

Vârsta votului scade la 18 ani, femeia este egală cu bărbatul în toate domeniile (art. 21), iar statul promite muncă și învățătură (art. 19, 22). Catalogul este lung; garanțiile țin de legi viitoare.

Arhitectura drepturilor se desface: garantul, condiția sau ordinea se schimbă cu totul.

1866: libertăți largi, fără cenzură, dar numai pentru unii

1965: libertăți garantate, oprite împotriva orânduirii

Lista este generoasă — presă fără cenzură, juriu pentru delictele de presă — însă poarta este îngustă: împământenirea numai pentru străinii de rit creștin (art. 7), iar votul rămâne pe colegii de avere.

Garanția și frâna stau în articole vecine: libertățile sunt garantate (art. 28), dar folosirea lor împotriva orânduirii socialiste este oprită (art. 29). Conștiința este liberă, iar școala este despărțită de biserică (art. 30).

Dreptul trece dintr-un text în altul fără să-și piardă garantul.

1866: libertăți largi, fără cenzură, dar numai pentru unii

1991: catalog lung, cenzură interzisă, vot de la 18 ani

Lista este generoasă — presă fără cenzură, juriu pentru delictele de presă — însă poarta este îngustă: împământenirea numai pentru străinii de rit creștin (art. 7), iar votul rămâne pe colegii de avere.

Interdicția cenzurii din 1866 se întoarce ca principiu, iar catalogul drepturilor se leagă de tratatele internaționale (art. 20). Votul vine de la 18 ani (art. 34), iar Avocatul Poporului păzește drepturile fiecăruia.

Catalogul rămâne, condițiile se mută: aceleași libertăți, altcineva hotărăște cum se exercită.

1923: drepturi fără deosebire de neam și credință; votul universal al bărbaților

1938: drepturile vin după datorii și în limitele legii

Condiția creștină dispare; naturalizarea o dă Consiliul de Miniștri, individual (art. 7). Femeile capătă egalitate civilă deplină, iar drepturile lor politice urmează să vină prin legi speciale. Adunarea se alege prin vot universal, egal, direct, obligatoriu și secret (art. 64).

Răsturnarea de structură: titlul drepturilor se deschide cu datoriile românilor. Libertățile rămân scrise, dar fiecare atârnă de lege — presa, adunările și asocierile se exercită „în limitele și condițiunile legii” (art. 22–26). Pedeapsa cu moartea se întoarce (art. 15).

Arhitectura drepturilor se desface: garantul, condiția sau ordinea se schimbă cu totul.

1923: drepturi fără deosebire de neam și credință; votul universal al bărbaților

1948: egalitate și vot de la 18 ani, cu drepturi sociale promise

Condiția creștină dispare; naturalizarea o dă Consiliul de Miniștri, individual (art. 7). Femeile capătă egalitate civilă deplină, iar drepturile lor politice urmează să vină prin legi speciale. Adunarea se alege prin vot universal, egal, direct, obligatoriu și secret (art. 64).

Vârsta votului scade la 18 ani, femeia este egală cu bărbatul în toate domeniile (art. 21), iar statul promite muncă și învățătură (art. 19, 22). Catalogul este lung; garanțiile țin de legi viitoare.

Arhitectura drepturilor se desface: garantul, condiția sau ordinea se schimbă cu totul.

1923: drepturi fără deosebire de neam și credință; votul universal al bărbaților

1965: libertăți garantate, oprite împotriva orânduirii

Condiția creștină dispare; naturalizarea o dă Consiliul de Miniștri, individual (art. 7). Femeile capătă egalitate civilă deplină, iar drepturile lor politice urmează să vină prin legi speciale. Adunarea se alege prin vot universal, egal, direct, obligatoriu și secret (art. 64).

Garanția și frâna stau în articole vecine: libertățile sunt garantate (art. 28), dar folosirea lor împotriva orânduirii socialiste este oprită (art. 29). Conștiința este liberă, iar școala este despărțită de biserică (art. 30).

Dreptul trece dintr-un text în altul fără să-și piardă garantul.

1923: drepturi fără deosebire de neam și credință; votul universal al bărbaților

1991: catalog lung, cenzură interzisă, vot de la 18 ani

Condiția creștină dispare; naturalizarea o dă Consiliul de Miniștri, individual (art. 7). Femeile capătă egalitate civilă deplină, iar drepturile lor politice urmează să vină prin legi speciale. Adunarea se alege prin vot universal, egal, direct, obligatoriu și secret (art. 64).

Interdicția cenzurii din 1866 se întoarce ca principiu, iar catalogul drepturilor se leagă de tratatele internaționale (art. 20). Votul vine de la 18 ani (art. 34), iar Avocatul Poporului păzește drepturile fiecăruia.

Arhitectura drepturilor se desface: garantul, condiția sau ordinea se schimbă cu totul.

1938: drepturile vin după datorii și în limitele legii

1948: egalitate și vot de la 18 ani, cu drepturi sociale promise

Răsturnarea de structură: titlul drepturilor se deschide cu datoriile românilor. Libertățile rămân scrise, dar fiecare atârnă de lege — presa, adunările și asocierile se exercită „în limitele și condițiunile legii” (art. 22–26). Pedeapsa cu moartea se întoarce (art. 15).

Vârsta votului scade la 18 ani, femeia este egală cu bărbatul în toate domeniile (art. 21), iar statul promite muncă și învățătură (art. 19, 22). Catalogul este lung; garanțiile țin de legi viitoare.

Catalogul rămâne, condițiile se mută: aceleași libertăți, altcineva hotărăște cum se exercită.

1938: drepturile vin după datorii și în limitele legii

1965: libertăți garantate, oprite împotriva orânduirii

Răsturnarea de structură: titlul drepturilor se deschide cu datoriile românilor. Libertățile rămân scrise, dar fiecare atârnă de lege — presa, adunările și asocierile se exercită „în limitele și condițiunile legii” (art. 22–26). Pedeapsa cu moartea se întoarce (art. 15).

Garanția și frâna stau în articole vecine: libertățile sunt garantate (art. 28), dar folosirea lor împotriva orânduirii socialiste este oprită (art. 29). Conștiința este liberă, iar școala este despărțită de biserică (art. 30).

Arhitectura drepturilor se desface: garantul, condiția sau ordinea se schimbă cu totul.

1938: drepturile vin după datorii și în limitele legii

1991: catalog lung, cenzură interzisă, vot de la 18 ani

Răsturnarea de structură: titlul drepturilor se deschide cu datoriile românilor. Libertățile rămân scrise, dar fiecare atârnă de lege — presa, adunările și asocierile se exercită „în limitele și condițiunile legii” (art. 22–26). Pedeapsa cu moartea se întoarce (art. 15).

Interdicția cenzurii din 1866 se întoarce ca principiu, iar catalogul drepturilor se leagă de tratatele internaționale (art. 20). Votul vine de la 18 ani (art. 34), iar Avocatul Poporului păzește drepturile fiecăruia.

Dreptul trece dintr-un text în altul fără să-și piardă garantul.

1948: egalitate și vot de la 18 ani, cu drepturi sociale promise

1965: libertăți garantate, oprite împotriva orânduirii

Vârsta votului scade la 18 ani, femeia este egală cu bărbatul în toate domeniile (art. 21), iar statul promite muncă și învățătură (art. 19, 22). Catalogul este lung; garanțiile țin de legi viitoare.

Garanția și frâna stau în articole vecine: libertățile sunt garantate (art. 28), dar folosirea lor împotriva orânduirii socialiste este oprită (art. 29). Conștiința este liberă, iar școala este despărțită de biserică (art. 30).

Arhitectura drepturilor se desface: garantul, condiția sau ordinea se schimbă cu totul.

1948: egalitate și vot de la 18 ani, cu drepturi sociale promise

1991: catalog lung, cenzură interzisă, vot de la 18 ani

Vârsta votului scade la 18 ani, femeia este egală cu bărbatul în toate domeniile (art. 21), iar statul promite muncă și învățătură (art. 19, 22). Catalogul este lung; garanțiile țin de legi viitoare.

Interdicția cenzurii din 1866 se întoarce ca principiu, iar catalogul drepturilor se leagă de tratatele internaționale (art. 20). Votul vine de la 18 ani (art. 34), iar Avocatul Poporului păzește drepturile fiecăruia.

Arhitectura drepturilor se desface: garantul, condiția sau ordinea se schimbă cu totul.

1965: libertăți garantate, oprite împotriva orânduirii

1991: catalog lung, cenzură interzisă, vot de la 18 ani

Garanția și frâna stau în articole vecine: libertățile sunt garantate (art. 28), dar folosirea lor împotriva orânduirii socialiste este oprită (art. 29). Conștiința este liberă, iar școala este despărțită de biserică (art. 30).

Interdicția cenzurii din 1866 se întoarce ca principiu, iar catalogul drepturilor se leagă de tratatele internaționale (art. 20). Votul vine de la 18 ani (art. 34), iar Avocatul Poporului păzește drepturile fiecăruia.

Arhitectura trece dintr-un text în altul: cine împarte puterea rămâne, chiar dacă numele funcțiilor se schimbă.

1866: puterile vin de la națiune; legile le fac Domnul cu două Adunări

1923: aceeași arhitectură, cu Consiliu Legislativ și control de constituționalitate

Separația e clară: Domnul cu miniștri răspunzători (art. 92), două Adunări, judecătoriile Curților. Domnul sancționează legile și poate refuza sancțiunea (art. 93); Constituția nu poate fi suspendată (art. 128).

Fraza-cheie trece aproape neschimbată. Noutățile: Consiliul Legislativ avizează obligatoriu legile (art. 76), iar Curtea de Casație, în Secții Unite, verifică constituționalitatea legilor.

Fraza rămâne, mecanismul se mută: aceeași propoziție despre putere, altcineva o ține în mână.

1866: puterile vin de la națiune; legile le fac Domnul cu două Adunări

1938: puterile vin de la națiune, dar legile pornesc de la Rege

Separația e clară: Domnul cu miniștri răspunzători (art. 92), două Adunări, judecătoriile Curților. Domnul sancționează legile și poate refuza sancțiunea (art. 93); Constituția nu poate fi suspendată (art. 128).

Fraza despre națiune rămâne, însă inițiativa legilor trece la Rege; Adunările pot propune numai legi de interes obștesc (art. 31). Regele este Capul Statului (art. 30), iar executivul e al Regelui prin Guvernul său (art. 32).

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1866: puterile vin de la națiune; legile le fac Domnul cu două Adunări

1948: o singură Adunare este organul suprem și unicul legiuitor

Separația e clară: Domnul cu miniștri răspunzători (art. 92), două Adunări, judecătoriile Curților. Domnul sancționează legile și poate refuza sancțiunea (art. 93); Constituția nu poate fi suspendată (art. 128).

Separația dispare: o singură Adunare alege Prezidiul de 19 membri, care dă decrete între sesiuni (art. 44). Controlul constituționalității legilor nu este prevăzut nicăieri.

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1866: puterile vin de la națiune; legile le fac Domnul cu două Adunări

1965: Marea Adunare conduce totul; între sesiuni legiferează Consiliul de Stat

Separația e clară: Domnul cu miniștri răspunzători (art. 92), două Adunări, judecătoriile Curților. Domnul sancționează legile și poate refuza sancțiunea (art. 93); Constituția nu poate fi suspendată (art. 128).

Totul trece prin Marea Adunare, aleasă prin vot universal, egal, direct și secret (art. 4). Între sesiuni, Consiliul de Stat dă norme cu putere de lege (art. 64). Partidul Comunist este forța conducătoare a întregii societăți (art. 3). Din 1974, statul capătă un președinte.

Arhitectura trece dintr-un text în altul: cine împarte puterea rămâne, chiar dacă numele funcțiilor se schimbă.

1866: puterile vin de la națiune; legile le fac Domnul cu două Adunări

1991: suveranitatea poporului, Parlament cu două Camere, președinte ales, Curte Constituțională

Separația e clară: Domnul cu miniștri răspunzători (art. 92), două Adunări, judecătoriile Curților. Domnul sancționează legile și poate refuza sancțiunea (art. 93); Constituția nu poate fi suspendată (art. 128).

Statul de drept, democratic și social este principiul de la art. 1, Parlamentul cu două Camere rămâne legiuitorul, Președintele este ales prin votul tuturor (art. 81), iar constituționalitatea legilor o păzește Curtea Constituțională (Titlul V).

Fraza rămâne, mecanismul se mută: aceeași propoziție despre putere, altcineva o ține în mână.

1923: aceeași arhitectură, cu Consiliu Legislativ și control de constituționalitate

1938: puterile vin de la națiune, dar legile pornesc de la Rege

Fraza-cheie trece aproape neschimbată. Noutățile: Consiliul Legislativ avizează obligatoriu legile (art. 76), iar Curtea de Casație, în Secții Unite, verifică constituționalitatea legilor.

Fraza despre națiune rămâne, însă inițiativa legilor trece la Rege; Adunările pot propune numai legi de interes obștesc (art. 31). Regele este Capul Statului (art. 30), iar executivul e al Regelui prin Guvernul său (art. 32).

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1923: aceeași arhitectură, cu Consiliu Legislativ și control de constituționalitate

1948: o singură Adunare este organul suprem și unicul legiuitor

Fraza-cheie trece aproape neschimbată. Noutățile: Consiliul Legislativ avizează obligatoriu legile (art. 76), iar Curtea de Casație, în Secții Unite, verifică constituționalitatea legilor.

Separația dispare: o singură Adunare alege Prezidiul de 19 membri, care dă decrete între sesiuni (art. 44). Controlul constituționalității legilor nu este prevăzut nicăieri.

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1923: aceeași arhitectură, cu Consiliu Legislativ și control de constituționalitate

1965: Marea Adunare conduce totul; între sesiuni legiferează Consiliul de Stat

Fraza-cheie trece aproape neschimbată. Noutățile: Consiliul Legislativ avizează obligatoriu legile (art. 76), iar Curtea de Casație, în Secții Unite, verifică constituționalitatea legilor.

Totul trece prin Marea Adunare, aleasă prin vot universal, egal, direct și secret (art. 4). Între sesiuni, Consiliul de Stat dă norme cu putere de lege (art. 64). Partidul Comunist este forța conducătoare a întregii societăți (art. 3). Din 1974, statul capătă un președinte.

Arhitectura trece dintr-un text în altul: cine împarte puterea rămâne, chiar dacă numele funcțiilor se schimbă.

1923: aceeași arhitectură, cu Consiliu Legislativ și control de constituționalitate

1991: suveranitatea poporului, Parlament cu două Camere, președinte ales, Curte Constituțională

Fraza-cheie trece aproape neschimbată. Noutățile: Consiliul Legislativ avizează obligatoriu legile (art. 76), iar Curtea de Casație, în Secții Unite, verifică constituționalitatea legilor.

Statul de drept, democratic și social este principiul de la art. 1, Parlamentul cu două Camere rămâne legiuitorul, Președintele este ales prin votul tuturor (art. 81), iar constituționalitatea legilor o păzește Curtea Constituțională (Titlul V).

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1938: puterile vin de la națiune, dar legile pornesc de la Rege

1948: o singură Adunare este organul suprem și unicul legiuitor

Fraza despre națiune rămâne, însă inițiativa legilor trece la Rege; Adunările pot propune numai legi de interes obștesc (art. 31). Regele este Capul Statului (art. 30), iar executivul e al Regelui prin Guvernul său (art. 32).

Separația dispare: o singură Adunare alege Prezidiul de 19 membri, care dă decrete între sesiuni (art. 44). Controlul constituționalității legilor nu este prevăzut nicăieri.

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1938: puterile vin de la națiune, dar legile pornesc de la Rege

1965: Marea Adunare conduce totul; între sesiuni legiferează Consiliul de Stat

Fraza despre națiune rămâne, însă inițiativa legilor trece la Rege; Adunările pot propune numai legi de interes obștesc (art. 31). Regele este Capul Statului (art. 30), iar executivul e al Regelui prin Guvernul său (art. 32).

Totul trece prin Marea Adunare, aleasă prin vot universal, egal, direct și secret (art. 4). Între sesiuni, Consiliul de Stat dă norme cu putere de lege (art. 64). Partidul Comunist este forța conducătoare a întregii societăți (art. 3). Din 1974, statul capătă un președinte.

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1938: puterile vin de la națiune, dar legile pornesc de la Rege

1991: suveranitatea poporului, Parlament cu două Camere, președinte ales, Curte Constituțională

Fraza despre națiune rămâne, însă inițiativa legilor trece la Rege; Adunările pot propune numai legi de interes obștesc (art. 31). Regele este Capul Statului (art. 30), iar executivul e al Regelui prin Guvernul său (art. 32).

Statul de drept, democratic și social este principiul de la art. 1, Parlamentul cu două Camere rămâne legiuitorul, Președintele este ales prin votul tuturor (art. 81), iar constituționalitatea legilor o păzește Curtea Constituțională (Titlul V).

Arhitectura trece dintr-un text în altul: cine împarte puterea rămâne, chiar dacă numele funcțiilor se schimbă.

1948: o singură Adunare este organul suprem și unicul legiuitor

1965: Marea Adunare conduce totul; între sesiuni legiferează Consiliul de Stat

Separația dispare: o singură Adunare alege Prezidiul de 19 membri, care dă decrete între sesiuni (art. 44). Controlul constituționalității legilor nu este prevăzut nicăieri.

Totul trece prin Marea Adunare, aleasă prin vot universal, egal, direct și secret (art. 4). Între sesiuni, Consiliul de Stat dă norme cu putere de lege (art. 64). Partidul Comunist este forța conducătoare a întregii societăți (art. 3). Din 1974, statul capătă un președinte.

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1948: o singură Adunare este organul suprem și unicul legiuitor

1991: suveranitatea poporului, Parlament cu două Camere, președinte ales, Curte Constituțională

Separația dispare: o singură Adunare alege Prezidiul de 19 membri, care dă decrete între sesiuni (art. 44). Controlul constituționalității legilor nu este prevăzut nicăieri.

Statul de drept, democratic și social este principiul de la art. 1, Parlamentul cu două Camere rămâne legiuitorul, Președintele este ales prin votul tuturor (art. 81), iar constituționalitatea legilor o păzește Curtea Constituțională (Titlul V).

Ordinea puterilor se desface: separația lasă locul concentrării sau adunării unice.

1965: Marea Adunare conduce totul; între sesiuni legiferează Consiliul de Stat

1991: suveranitatea poporului, Parlament cu două Camere, președinte ales, Curte Constituțională

Totul trece prin Marea Adunare, aleasă prin vot universal, egal, direct și secret (art. 4). Între sesiuni, Consiliul de Stat dă norme cu putere de lege (art. 64). Partidul Comunist este forța conducătoare a întregii societăți (art. 3). Din 1974, statul capătă un președinte.

Statul de drept, democratic și social este principiul de la art. 1, Parlamentul cu două Camere rămâne legiuitorul, Președintele este ales prin votul tuturor (art. 81), iar constituționalitatea legilor o păzește Curtea Constituțională (Titlul V).