Un plan „ridicat și nivelat”
Între 1844 și 1846, sub conducerea maiorului Rudolf Artur Borroczyn, Bucureștiul a fost ridicat la scara de 1 la 1.000; planul are o sută de foi. Titlul spune ce s-a făcut: un plan „ridicat și nivelat”. Ridicat înseamnă că străzile, curțile și casele sunt desenate la locul lor. Nivelat înseamnă că s-au măsurat și înălțimi: din loc în loc, pe străzi, fiecare punct nivelat are cota scrisă lângă el.
Înălțimile se socotesc de sus în jos. Legenda planului spune că toate punctele însemnate cu roșu sunt raportate la un plan orizontal de referință, așezat cu 100 de palme, 8 degete și 1 linie deasupra plăcii de piatră din mijlocul primei porți din grilajul bisericii Mitropoliei. Placa însăși era socotită la 409 palme, 7 degete și 9 linii deasupra Mării Negre. Tot legenda spune că un stânjen Șerban Vodă are 1 metru și 962 de milimetri; o palmă e a zecea parte din el, 19,62 centimetri. Placa stătea deci la 80,4 metri, iar planul de referință la 100,2 metri peste marea planului.
O cotă de 135,69 înseamnă că terenul era cu 135,69 de palme, adică 26,6 metri, sub acel plan. Cu cât numărul e mai mare, cu atât locul e mai jos.
De ce doar cinci foi
Planul original era colorat. Scanările publicate de Universitatea de Arhitectură sunt ale unei copii alb-negru, ale cărei foi poartă semnături de verificare din 1915. Pe cele mai multe foi ale copiei, cotele lipsesc sau au rămas doar urme care nu se mai pot citi.
Pe cinci foi se citesc: 5 și 6, la marginea de nord a orașului, lângă Bariera Mogoșoaiei; 17 și 28, de-a lungul Podului Mogoșoaiei, între biserica Visarion și Palat; și 38, în valea Dâmboviței, cu Cișmigiul, malul râului de dinainte de canal și dealul Mihai Vodă. Toate cinci sunt din partea ridicată de inginerul Scarlat Flecsi și de frații lui, Ludovic și Alexandru. Foaia 50, cu Curtea Veche, lipsește din setul scanat.
De la marginea de nord la fundul văii: 11,6 metri
La marginea de nord, pe foile 5 și 6, mediana celor 91 de cote e de 125,63 de palme: 75,5 metri peste marea planului. Cel mai înalt punct înregistrat, pe foaia 5, la vreo 300 de metri nord-est de biserica Mavrogheni, e la 107,29 de palme, 79,1 metri. Pe foaia 38, în vale, 74 de cote trec de 180 de palme; mediana lor e de 184,52 de palme, adică 64,0 metri. Între mediana marginii de nord și mediana fundului văii sunt 11,6 metri.
Pe măsură ce cobori planul, vezi unde coboară terenul: pe la 120 de palme ajunge întâi la câteva puncte din nord, apoi, în linii mari spre sud și cu suprapuneri între foi, la cele de pe Podul Mogoșoaiei, iar la urmă la străzile de pe fundul văii, de-a lungul Dâmboviței și la apus de Cișmigiu. Planul arată acolo vechea baltă a Cișmigiului, unde lucrările de secare începuseră.
Toate în metri peste marea planului.
Dealul Mihai Vodă
Pe foaia 38, cele mai mici cote din vale stau toate în curtea mănăstirii Mihai Vodă, înăuntrul taluzului hașurat pe plan: 144,05, 145,06, 145,12. Cea mai mică dintre ele, 144,05, adică locul cel mai înalt, e cu 40,47 de palme mai mică decât mediana fundului văii, 184,52: acel punct din curtea mănăstirii stătea cu 7,9 metri deasupra străzilor de jos.
În 1984–1985, pentru Centrul Civic, biserica a fost mutată spre răsărit și coborâtă aproape 6 metri. Ziarul Lumina dă 289 de metri spre est și cotele 78,35 și 72,45. Inginerul Eugen Iordăchescu, care a condus mutarea, își amintea că dealul avea vreo 8–10 metri și că, pentru Centrul Civic, Ceaușescu a dorit nivelarea terenului. Secțiunea de mai jos e desenată numai din cotele planului; cotele din 1985 sunt ale celor care au mutat biserica.
Marea lui Borroczyn
Cotele planului urmează terenul de azi, dar socotite de la altă mare. Mediana diferenței dintre solul de azi și cotele planului e, pe fiecare foaie, între 6,3 și 7,1 metri, când solul de azi e luat dintr-un model de teren făcut din măsurători laser din satelit, cu rezoluție de 100 de metri. Punct cu punct, diferențele se împrăștie mult mai larg, pentru că modelul e grosier. O comparație independentă dă ceva asemănător: biserica Mihai Vodă stătea la cota 78,35 înainte de 1985, cu 6,6 metri peste cotele planului din curtea ei.
Diferența se potrivește cel mai simplu cu o mare a planului așezată cu aproximativ 6–7 metri sub cea de azi; o parte din ea poate veni și din teren schimbat de atunci, din așezarea foilor pe hartă și din grosimea modelului de azi. Cum a fost aflată înălțimea plăcii deasupra mării, legenda nu spune. Pentru diferențele dintre punctele planului contează doar ca toate cotele să fie măsurate de la același plan de referință.
Cât de exacte sunt cotele
Cotele vin de pe foile 5, 6, 17, 28 și 38 ale planului, scanate de pe copia din 1915. Fiecare a fost citită de două ori, independent. Au rămas 459 de cote: 55 pe foaia 5, 36 pe foaia 6, 136 pe foaia 17, 125 pe foaia 28, 107 pe foaia 38. Pentru 410 dintre ele, cele două citiri au dat exact același număr; celelalte 49 au fost hotărâte la o a treia citire. Cotele care nu se puteau citi sigur au fost lăsate deoparte. Lăsată pe rând deoparte, fiecare cotă care cade într-un triunghi de cote vecine cu laturi de cel mult 170 de metri (333 din 459) a fost comparată cu ce interpolează vecinele ei: abaterea mediană e de 0,32 metri, iar nouă din zece sunt sub 1,02 metri.
Foile au fost așezate pe harta de azi după biserici care stau pe locul lor (Amzei, Albă și Bradu-Boteanu pentru foaia 28, Mavrogheni pentru foaia 5, Sfântul Ilie Gorgani și foaia vecină 39 pentru foaia 38) și după străzile care continuă de la o foaie la alta. Locul unui punct poate fi greșit cu aproximativ 5 metri pe foaia 28, 10 metri pe foaia 38, 20–25 de metri pe foile 5 și 17 și 40 de metri pe foaia 6, unde sunt mai ales câmpuri: estimări din abaterile bisericilor folosite ca reper și din potrivirea străzilor.
Curbele dintre cote sunt trase pe triunghiuri care unesc cotele vecine, numai în triunghiuri cu toate laturile de cel mult 170 de metri. Ele sunt o interpolare și se rup în linii punctate unde cea mai apropiată cotă e departe; punctele roșii sunt ce s-a măsurat. Liniile planului sunt redesenate din scanare, nu scanarea însăși. Străzile de azi vin din OpenStreetMap. Valoarea „în cotele de azi” de lângă fiecare punct adaugă mediana diferenței de pe toate foile și e o estimare, nu o măsurătoare.
Surse
Planul din 1846 e în domeniul public. Scanările sunt cele publicate de Departamentul de Istoria & teoria arhitecturii al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Legenda planului e transcrisă și în București. Materiale de istorie și muzeografie I (1964).
- București. Materiale de istorie și muzeografie I (1964), Florian Georgescu, transcrierea legendei planului
- UAUIM, Departamentul Istoria & teoria arhitecturii: planurile Borroczyn 1846 și 1852
- Mihai Ștefan Florea, „Planul Borroczyn. Scurt istoric”, Muzeul Național XXVI (2015), pp. 59–74
- Ziarul Lumina, „Biserici mutate din calea dictatorilor” (cotele 78,35 și 72,45)
- Jurnalul, interviu cu inginerul Eugen Iordăchescu despre mutarea bisericilor Mihai Vodă și Schitul Maicilor
- Alin Marian Olărescu, despre măsurile vechi românești (1 stânjen Șerban Vodă = 1,962 m, p. 254)
- Relieful Bucureștiului din ICESat-2 și GEDI (bucurestiul-nu-e-plat)
- OpenStreetMap, extras Geofabrik România, 30 octombrie 2026 (ODbL)