Joc despre limbă · șase experimente
Limba din capul tău
Ai învățat o limbă înainte să știi să-ți legi șireturile și o folosești de atunci în fiecare oră în care ești treaz. Cea mai mare parte din ce face ea se petrece sub pragul atenției. Aceste șase experimente, luate fiecare dintr-un studiu publicat, aduc puțin din ea la suprafață. Joacă întâi; explicația te așteaptă.
Nimic din ce alegi sau scrii aici nu pleacă de pe dispozitivul tău, decât dacă îți trimiți portretul.
Bouba și kiki
Una dintre forme se numește kiki, cealaltă bouba. Care e kiki?
Ce s-a întâmplat
În cartea Gestalt Psychology (1929), psihologul german Wolfgang Köhler a desenat două forme și i-a pus pe cititori să le potrivească cu două cuvinte inventate, takete și baluma; în tirajele următoare, al doilea a devenit maluma. În 2001, neurologii Vilayanur Ramachandran și Edward Hubbard au rebotezat-o bouba și kiki și au raportat că aproximativ 95% dintre oamenii întrebați au numit forma țepoasă kiki.
Procentul venea de la studenți din Statele Unite și din India. Cel mai larg test de până acum, făcut de Aleksandra Ćwiek și colegii ei în 2022, a cuprins 917 vorbitori a 25 de limbi, scrise în zece alfabete și sisteme de scriere. 72% au asociat bouba cu forma rotundă, iar efectul a fost clar în 17 dintre cele 25 de limbi. Puternic, deci, dar nu universal.
De ce
Rostește încet ambele cuvinte. La bouba buzele se rotunjesc și sunetul curge. La kiki limba se desprinde brusc de cerul gurii, iar vocala e închisă și îngustă. Gura parcă desenează forma. Limba ar trebui să fie arbitrară: nimic din cuvântul copac nu seamănă cu un copac. La margini, însă, sunetul și sensul se amestecă. Lingviștii numesc fenomenul simbolism fonetic.
Mil și mal
Într-o limbă inventată, mil și mal înseamnă amândouă masă. Unul dintre cuvinte desemnează masa mare. Care masă e mal?
Ce s-a întâmplat
În 1929, Edward Sapir, unul dintre întemeietorii lingvisticii americane, a pus exact acest fel de întrebare. A dat unor 500 de copii și adulți perechi de cuvinte inventate care difereau doar printr-o vocală. În funcție de pereche, între aproximativ 75% și 96% dintre ei au dat sensul mai mare cuvântului cu a; mil și mal sunt chiar exemplul lui. Vocala a cere gura larg deschisă și o cavitate de rezonanță mare; i se rostește cu gura aproape închisă.
E doar un truc de laborator?
În 2016, Damián Blasi și colegii lui au comparat cuvintele de bază din 6.452 de liste de cuvinte, care acoperă 62% din limbile lumii și 85% din familiile lingvistice ale lumii. Cuvintele pentru mic conțin sunetul i mai des decât te-ai aștepta dacă asocierea ar fi întâmplătoare. La fel, n apare mai des decât ar fi de așteptat în cuvintele pentru nas, l în cele pentru limbă (organul), iar r în cele pentru rotund. Iată lucrurile mici în câteva limbi:
- micromână
- petitfranceză
- piccoloitaliană
- teenyengleză
- kicsimaghiară
- chiisaijaponeză
Contraexemplul stă în engleză: big (mare) are i, pe când small (mic) nu. O tendință din mii de limbi nu e o regulă în nicio limbă anume.
Unde se termină verdele
Trage de-a lungul benzii și oprește-te unde verdele trece în albastru.
Merge cu mouse-ul, cu degetul sau cu săgețile de pe tastatură.
Acum uită-te la aceste două perechi. În care pereche ți se par nuanțele mai diferite?
Ce s-a întâmplat
În ambele perechi, distanța dintre cele două nuanțe este aceeași în OKLCH, un spațiu de culoare construit după vederea umană. Într-o pereche, nuanțele sunt de o parte și de alta a liniei trasate de tine; în cealaltă, de aceeași parte. Când nuanțele despărțite de limita dintre două nume par mai diferite, cercetătorii vorbesc de percepție categorială: două nuanțe pot părea mai diferite când le numești diferit. În laborator efectul e mic și se măsoară în milisecunde, așa că o singură alegere nu dovedește nimic.
Nu orice limbă trage linia ta
În Atlasul mondial al structurilor lingvistice (WALS), 68 din 120 de limbi studiate folosesc un singur cuvânt pentru verde și albastru; lingviștii îi spun grue, din englezescul green plus blue. Doar 30 au cuvinte separate, ca româna. Rusa merge și mai departe în cealaltă direcție: albastrul deschis, goluboi, și albastrul închis, sinii, sunt culori de bază distincte, cum sunt în română rozul și roșul. În 2007, Jonathan Winawer și colegii lui au arătat că vorbitorii de rusă deosebesc mai repede două nuanțe de albastru când acestea cad de o parte și de alta a liniei. Vorbitorii de engleză nu au avut acest avantaj, iar la ruși el a dispărut când au trebuit să țină minte, repetând în gând, un număr lung, ceea ce ține ocupat sistemul limbajului.
O propoziție care te păcălește
Citește două propoziții, cuvânt cu cuvânt, în ritmul tău obișnuit. Atinge caseta sau apasă bara de spațiu pentru fiecare cuvânt următor.
Atinge aici sau apasă spațiu ca să începi
A doua propoziție a avut sens?
Ce s-a întâmplat
Propoziția e corectă: bunicul aduce vin de la țară în fiecare toamnă. Cuvântul vin e și substantiv (vinul), și verb (eu vin). La începutul unei propoziții, mintea alege verbul, fiindcă așa începe des o frază: vin de la țară, adică sosesc. Când apare aduce, nu mai are unde să-l pună, așa că se întoarce și reface propoziția, cu vinul pus la început.
Psiholingviștii numesc astfel de construcții propoziții „garden path”, după expresia englezească to lead someone up the garden path, a induce pe cineva în eroare. Exemplul clasic, folosit de psihologul Thomas Bever în 1970, e englezesc: The horse raced past the barn fell. Româna își arată cazurile și acordul în terminații, așa că întinde mai rar astfel de capcane, dar cuvintele care sunt și substantiv, și verb le fac posibile. Capcana nu stă la finalul propoziției, unde oricine încetinește oricum.
De ce contează
Anticiparea face cititul rapid. Același obicei care te păcălește aici te ajută să citești mai repede în aproape orice altă propoziție pe care o vei citi azi.
Literele care îți plac
Repede, fără să te gândești: alege cele șase litere care îți plac cel mai mult.
Acum scrie-ți prenumele. E folosit pentru un singur calcul pe această pagină, apoi e șters; nu e păstrat și nu e trimis nicăieri.
Ce s-a întâmplat
În 1985, psihologul belgian Jozef Nuttin a descoperit că oamenii preferă literele din propriul nume celorlalte litere, fără să-și dea seama de ce. Doi ani mai târziu a repetat testul la 13 universități, în 12 limbi europene: o literă din numele celui care alegea a fost aleasă în aproximativ 30% din cazuri, oricare altă literă în aproximativ 20%. Fenomenul se numește azi efectul literelor din nume și e cel mai puternic pentru inițiale.
Probabil că ți-ai auzit numele mai des decât orice alt cuvânt spus ca să-ți atragă atenția. Afecțiunea pentru întreg pare să treacă și asupra părților lui. Cele șase litere ale unui singur om nu dovedesc nimic; efectul apare doar la mulți oameni.
Legea din cuvintele tale
Scrie un minut despre orice: ce ai făcut ieri, un loc pe care îl iubești, un om care îți lipsește. Sau lipește ceva scris de tine. Cel puțin 80 de cuvinte.
Ce s-a întâmplat
În anii 1930 și 1940, lingvistul american George Kingsley Zipf a observat că în orice text lung al doilea cel mai frecvent cuvânt apare de aproximativ două ori mai rar decât primul, al treilea de trei ori mai rar și tot așa. În Brown Corpus, un milion de cuvinte de engleză americană tipărite în 1961, the apare de 69.971 de ori, aproape 7% din toate cuvintele, iar of de 36.411 de ori, puțin peste 3,5%. Linia punctată de pe graficul tău este acest ideal. În colecțiile mari de text, între 40% și 60% dintre cuvintele distincte apar o singură dată.
Tiparul apare în fiecare limbă în care a fost căutat, inclusiv în română, unde în fruntea listei stau de obicei cuvinte mici ca și, de, în, și în texte pe care nu le-a plănuit nimeni. Tocmai ai scris unul. Într-un text scurt, câteva cuvinte în plus sau în minus pot schimba mult panta; cu cât scrii mai mult, cu atât se apropie de obicei de −1. Cercetătorii încă discută de ce apare acest tipar.
Portretul tău în limbă
Fiecare experiment adaugă ceva acestui desen: forma e felul în care ai auzit bouba și kiki, mărimea ei e alegerea dintre mil și mal, culoarea e linia ta dintre verde și albastru, inelul arată cum ai citit propoziția-capcană, literele sunt preferatele tale, iar punctele sunt propriile tale cuvinte, în ordinea frecvenței.
Surse
Fiecare număr de pe această pagină vine din studiile de mai jos.
- Köhler, W. (1929). Gestalt Psychology. New York: Liveright.
- Ramachandran, V. S. & Hubbard, E. M. (2001). Synaesthesia: a window into perception, thought and language. Journal of Consciousness Studies 8(12), 3–34.
- Ćwiek, A. et al. (2022). The bouba/kiki effect is robust across cultures and writing systems. Philosophical Transactions of the Royal Society B 377: 20200390. doi:10.1098/rstb.2020.0390
- Sapir, E. (1929). A study in phonetic symbolism. Journal of Experimental Psychology 12(3), 225–239.
- Blasi, D. E., Wichmann, S., Hammarström, H., Stadler, P. F. & Christiansen, M. H. (2016). Sound–meaning association biases evidenced across thousands of languages. PNAS 113(39), 10818–10823. doi:10.1073/pnas.1605782113
- Kay, P. & Maffi, L. (2013). Green and Blue. In Dryer & Haspelmath (eds.), The World Atlas of Language Structures Online, chapter 134. wals.info/chapter/134
- Winawer, J. et al. (2007). Russian blues reveal effects of language on color discrimination. PNAS 104(19), 7780–7785. doi:10.1073/pnas.0701644104
- Bever, T. G. (1970). The cognitive basis for linguistic structures. In J. R. Hayes (ed.), Cognition and the Development of Language. New York: Wiley.
- Nuttin, J. M. (1985). Narcissism beyond Gestalt and awareness: the name letter effect. European Journal of Social Psychology 15(3), 353–361; and (1987) Affective consequences of mere ownership: the name letter effect in twelve European languages. EJSP 17(4), 381–402. doi:10.1002/ejsp.2420170402
- Zipf, G. K. (1949). Human Behavior and the Principle of Least Effort. Cambridge, MA: Addison-Wesley. Brown Corpus counts as given by Fagan & Gençay (2010); hapax share from Kornai, Mathematical Linguistics (2008).
Un alt experiment despre felul în care cititul îți captează atenția, efectul Stroop, are pagina lui: Culoarea sau cuvântul?