Șaptesprezece milioane de ani pe un cursor
Cursorul alege un moment. Harta arată întinderea apei la acel moment, peste granițele, râurile și țărmurile de azi, iar România rămâne abia vizibilă dedesubt, ca să vezi ce stătea deasupra ei. Cele cinci momente fixe vin din două reconstrucții publicate: marea Badeniană, de acum 17–13 milioane de ani, și Lacul Panonic, de acum 11 milioane de ani, sunt după hărțile lui NordNordWest, desenate după expoziția Muzeului Landului Austria Inferioară; nivelul cel mai înalt al lacului uriaș și seceta care l-a golit sunt după reconstrucția lui Dan Palcu și a colegilor săi din 2021. Între momente, harta trece dintr-una în alta prin contopire, fără să pretindă că știe cum arăta țărmul în anii dintre ele.
Linia punctată este țărmul de azi. Orașele sunt cele de acum, ca reper.
Lacul uriaș
acum 11,6–9,75 de milioane de ani
Marea și-a pierdut legătura cu oceanul și a devenit un lac cu apă pe jumătate sărată, cel mai mare din istoria Pământului. Transilvania, Câmpia Română, Moldova și Dobrogea sunt sub apă; rămân afară Carpații.
Palcu et al., 2021, fig. 1 (CC BY 4.0)
Cum se închide o mare
Acum vreo 34 de milioane de ani, la începutul Oligocenului, lanțurile de munți care se ridicau din coliziunea Africii cu Europa au despărțit partea de nord a vechiului ocean Tethys de restul lui. Apa rămasă la nord de Alpi, de Dinarici și de Anatolia a primit un nume propriu, Paratethys, și o soartă proprie: o mare lată, puțin adâncă, întinsă din bazinul Vienei până dincolo de Marea Aral, care avea să se deschidă și să se închidă de mai multe ori spre Mediterana și spre Oceanul Indian, până când a rămas definitiv fără ieșire.
Primul moment de pe cursor prinde marea în plină deschidere. Acum 17–13 milioane de ani, în Badenian, apa era sărată ca a oceanului și comunica cu Mediterana. Ea acoperea Câmpia Panonică, Transilvania, Moldova și Câmpia Română, iar din teritoriul de azi al României rămâneau afară Carpații, Dobrogea și o parte din nord. Pe harta din 2005 a Muzeului Landului Austria Inferioară, redesenată de NordNordWest, 78,8% din țara de acum stă sub apă.
Spre sfârșitul acestei perioade, acum 13,81 de milioane de ani, legătura cu oceanul s-a strâns atât de tare încât marea a început să se evapore mai repede decât se umplea. Timp de câteva sute de mii de ani, până acum 13,32 de milioane de ani, sarea a precipitat pe fundul bazinelor din Transilvania, din fața Carpaților și din Polonia de sud, în straturi de sute de metri. Criza salinității badeniene, cum o numesc geologii, este motivul pentru care România are Praid, Turda, Ocna Mureș, Sovata, Dej, Slănic, Ocnele Mari și Cacica: sarea din aceste mine este apa Paratethysului, uscată.
Al doilea moment este cel care a intrat în Cartea Recordurilor. Acum 11,6 de milioane de ani, la începutul Miocenului târziu, ultimele strâmtori s-au închis și Paratethys a rămas un lac. Un lac de 2,8 de milioane de kilometri pătrați, ceva mai mare decât Mediterana de azi, cu 1,77 de milioane de kilometri cubi de apă, adică peste o treime din volumul Mediteranei, potrivit calculelor lui Dan Palcu, de la GeoEcoMar și de la Universitatea din București, și ale colegilor săi din Rusia, Olanda și Germania. Apa lui avea 12–14 grame de sare la litru, cam o treime din cât are oceanul și mai puțin decât Marea Neagră de azi, cu 17–18 grame. Pe reconstrucția lor pentru nivelul cel mai înalt, plus 80 de metri față de nivelul de referință, lacul acoperă 81,5% din România de acum. Optsprezece județe stau în întregime sub apă, de la Argeș și Prahova la Iași și Constanța. Rămân deasupra Carpații și, pe hartă, câte o bucată din Bihor, Sibiu, Suceava și Alba.
Într-un lac atât de mare și atât de puțin sărat, viața a luat-o pe un drum al ei. Scoici și ostracode care nu mai existau nicăieri altundeva, foci, delfini și balene mici, crescute în apa aceea închisă. Cea mai mică balenă cu fanoane cunoscută, Cetotherium riabinini, a trăit aici: scheletul găsit în Ucraina are cam trei metri.
Cât din județul tău a fost fund de mare
Aceleași hărți, tăiate pe județele de azi. Fiecare bară arată cât din suprafața județului stă sub apă la momentul respectiv. Cifrele au o toleranță de ordinul a zece–cincisprezece kilometri la țărm, cât este precizia hărților publicate și a potrivirii lor peste harta de azi, așa că un județ „în întregime sub apă" poate avea un colț de deal deasupra, iar unul la 5% poate fi de fapt uscat.
Apasă pe un județ sau alege-l din listă.
Suprafețele sunt calculate în proiecție cu arii egale, din conturul județelor de la geoBoundaries. Lacul Panonic de acum 11 milioane de ani este după harta lui NordNordWest, care lasă Transilvania deja uscată; reconstrucția lui Palcu pentru nivelul maxim o ține sub apă. Cele două hărți nu cad de acord asupra Transilvaniei, iar textul de mai jos spune de ce.
Lacul care s-a golit pe trei sferturi
Un lac fără ieșire trăiește din ploaie și din râuri. Când clima s-a uscat, între 11 și 7,5 de milioane de ani în urmă, Paratethys a trecut prin patru crize, una după alta. Palcu și colegii lui le-au datat pe faleza de la Capul Panagia, în peninsula Taman, unde straturile de pe fundul lacului se citesc ca paginile unei cărți, cu polaritatea magnetică a Pământului drept calendar. Prima criză a coborât apa cu vreo 230 de metri. Ultima, cea mai gravă, numită Marea secetă khersoniană, a început acum 8,3 de milioane de ani, s-a înăsprit între 7,9 și 7,65 de milioane de ani în urmă și a coborât nivelul cu peste 250 de metri.
La nivelul cel mai de jos, apa s-a strâns într-un lac sărat în bazinul Mării Negre de azi, cu 28–33 de grame de sare la litru, potrivit modelului, și în câteva lacuri îndulcite de la margine: în Câmpia Panonică, în fața Carpaților, la Kuban și la Terek, în Caspica. Sarea a rămas în mijloc, iar apa dulce, la periferie, exact cum s-a întâmplat cu Marea Aral în deceniile din urmă. Pe uscatul apărut peste noapte, geologic vorbind, s-au întins stepe și silvostepe care au legat Asia Centrală de Europa. Prin ele au trecut spre vest animalele de stepă, iar polenul din straturile europene arată o perioadă de ariditate maximă între 8 și 7,5 de milioane de ani în urmă, exact când lacul era cel mai mic.
Acum 7,65 de milioane de ani, apa s-a întors. Transgresiunea meoțiană a umplut la loc bazinele, dar lacul nu a mai fost niciodată întreg. De aici încolo, istoria Paratethysului este istoria despărțirii lui în bucăți.
Unde se mai vede marea
Transilvania a fost prima care a ieșit. Bazinele Vienei și Panoniei s-au rupt de restul mării acum 11,6 de milioane de ani, iar Bazinul Transilvaniei le-a urmat cu vreo 300.000 de ani mai târziu, acum 11,3 de milioane de ani, pe măsură ce Carpații Orientali și Meridionali se ridicau și îl închideau. Datarea vine din secțiunea de la Oarba de Mureș, județul Mureș, unde cenușa vulcanică de sub straturile de tranziție a putut fi datată cu argon. De aceea cele două hărți de la aproximativ 11 milioane de ani se contrazic asupra Transilvaniei: harta austriacă o arată deja uscată, iar reconstrucția lui Palcu o ține sub apă, la nivelul maxim al lacului. Amândouă pot fi adevărate, la câteva sute de mii de ani distanță.
Lacul Panonic a murit lent, umplut de deltele Dunării și ale râurilor de atunci, care au înaintat prin el cu vreo 67 de kilometri la fiecare milion de ani. Fauna lui proprie a dispărut acum vreo 4 milioane de ani, când două delte care înaintau una spre alta s-au întâlnit în colțul de sud-est al câmpiei. Bazinul Dacic, apa din fața Carpaților, a rezistat cel mai mult pe teritoriul României: în Pliocenul târziu și la începutul Pleistocenului s-a umplut și el cu sedimente, iar râurile lui au început să se verse peste prag, în Marea Neagră. Marea Neagră și Marea Caspică sunt ce a rămas din Paratethys.
Restul se vede cu ochiul liber, dacă știi ce cauți. Sarea de la Praid și Slănic. Nisipurile cu trovanți din dealurile Buzăului, unde curgea cândva un râu spre lac. Petrolul și gazul din Câmpia Română și din Transilvania, care s-au format din ce a trăit și a murit în apa aceea. Câmpia Română însăși, netedă ca o masă, fiindcă este fundul unui bazin umplut până sus. Iar dedesubtul tuturor, în straturile pe care le traversează orice foraj de apă din sudul și din estul țării, scoicile.
Din cei 237.432 de kilometri pătrați ai României de azi, 193.442 au stat, la un moment dat, sub cel mai mare lac care a existat vreodată.Calcul pe reconstrucția Palcu et al. 2021 pentru nivelul maxim, în proiecție cu arii egale; vezi metoda.
Cum a fost pusă marea la loc
Nu există un fișier geografic public cu țărmurile Paratethysului. Hărțile de pe această pagină au fost extrase din două reconstrucții publicate sub licențe deschise și potrivite peste harta de azi.
- Nivelul maxim al lacului și nivelul minim din Marea secetă khersoniană vin din figura 1 a articolului „Late Miocene megalake regressions in Eurasia" (Palcu, Patina, Șandric, Lazarev, Vasiliev, Stoica, Krijgsman, Scientific Reports, 2021, CC BY 4.0). Figura a fost georeferențiată după propriile ei linii: meridianele și paralela de 40° desenate pe ea au dat proiecția conică de bază, iar țărmurile de azi, desenate de autori peste reconstrucție, au fost potrivite peste țărmurile din Natural Earth printr-o corecție pătratică, cu o abatere medie de 9 pixeli, adică vreo 35 de kilometri la scara figurii. Culorile figurii au fost apoi clasificate: apa la nivel maxim, lacurile rămase la nivel minim și lacul sărat din bazinul Mării Negre.
- Marea Badeniană de acum 17–13 milioane de ani și Lacul Panonic de acum 11 milioane de ani vin din hărțile lui NordNordWest de pe Wikimedia Commons („Paratethys vor 17–13 Mio Jahren" și „Pannon-See vor 11 Mio Jahren", CC BY-SA 3.0 de), desenate după expoziția „Meeresstrand am Alpenrand" a Muzeului Landului Austria Inferioară din 2005, pe fondul de relief al Europei în proiecția Lambert azimutală cu arii egale. Ele au fost potrivite peste harta de azi după granițele de stat desenate pe ele, cu o abatere medie de 7 kilometri.
- Granițele, țărmurile și râurile de azi sunt din Natural Earth (1:10 milioane, domeniu public). Conturul României și al județelor este de la geoBoundaries (CC BY 4.0). Suprafețele de sub apă sunt calculate în proiecția europeană cu arii egale (EPSG:3035), după ce țărmurile extrase au fost netezite cu un filtru de 7 kilometri, ca să nu rămână scările pixelilor din figurile-sursă. Harta de pe pagină este în proiecție Lambert azimutală cu arii egale, centrată pe 29° est, 45° nord.
- Cifrele din text: suprafața și volumul lacului, salinitatea, cronologia crizelor și pierderile de suprafață sunt din Palcu et al. 2021; vârsta crizei salinității badeniene, din de Leeuw, Bukowski, Krijgsman și Kuiper, Geology, 2010, cu revizuirea din 2018; izolarea Bazinului Transilvaniei, din Vasiliev, de Leeuw, Filipescu, Krijgsman, Kuiper, Stoica și Briceag, Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology, 2010; sfârșitul Lacului Panonic, din Magyar, Radivojević, Sztanó, Synak, Ujszászi și Pócsik, Global and Planetary Change, 2013; umplerea Bazinului Dacic, din Jipa și Olariu, Geo-Eco-Marina, 2009; balena, din Gol'din, Startsev și Krakhmalnaya, Acta Palaeontologica Polonica, 2014; salinitatea Mării Negre, din Encyclopaedia Britannica; cuvintele lui Dan Palcu despre nisipurile Buzăului, din interviul acordat Digi24 în decembrie 2023. Lista completă a afirmațiilor, cu sursa fiecăreia, este în SOURCES.md, în dosarul proiectului.
Limite. Reconstrucțiile paleogeografice sunt desenate la scara continentului, cu țărmuri generalizate; un munte de 30 de kilometri lățime poate lipsi de pe ele. Procentele pe județe moștenesc această precizie. Momentele de pe cursor sunt patru fotografii dintr-un film de 17 milioane de ani, iar trecerea dintre ele este o contopire vizuală, nu o reconstrucție a anilor intermediari. Fotografiile sunt de pe Wikimedia Commons, sub licențele notate în fiecare legendă. Pagina nu are niciun script de urmărire.