Stratul cu oxigen al Mării Negre s-a subțiat cu peste o treime din anii ’50

#Pornești din Constanța

Lângă țărm marea e puțin adâncă. Pe platformă oxigenul poate ajunge până la fund, deși vara apar și episoade de hipoxie lângă fund. Pe linia spre Batumi, fundul trece de 200 de metri abia după 136 de kilometri; până acolo e platforma largă din fața Dobrogei și a Deltei.

Apoi fundul cade, iar marea se desparte în două. Sus, apa cu oxigen. Jos, de la mai puțin de 100 de metri până la fund, apă cu oxigen sub 20 de micromoli pe litru, apoi deloc.

#Tăiată de la Constanța la Batumi

Fâșia luminoasă de sus e apa cu oxigen. Linia aurie e limita oxigenului: locul unde scade sub 20 de micromoli pe litru, sub a zecea parte din cât are apa de la suprafață. Sub ea, oxigenul aproape lipsește.

După reconstrucția de aici, în 2025 apa de deasupra limitei ocupa 5,8% din volumul mării: vreo 31.900 de kilometri cubi din aproape 545.000.

Sub limită urmează zona suboxică, cu foarte puțin oxigen, în care hidrogenul sulfurat încă lipsește. Mai jos începe apa cu hidrogen sulfurat; adâncimea la care apare variază de la un loc la altul.

Adâncimile sunt întinse pe verticală ca să se vadă straturile: în primii 250 de metri de 550 de ori, mai jos de 26 de ori. La scara adevărată, tăietura ar fi de 483 de ori mai lungă decât de adâncă.

#Limita nu e plată

Suprafața aurie e limita oxigenului în 2025, pe toată marea. Liniile de pe ea sunt din 10 în 10 metri, ca pe o hartă de munte. În mijlocul mării limita urcă: pe o zecime din larg e mai sus de 67 de metri. Spre margini coboară: pe altă zecime, mai jos de 102.

Straturile Mării Negre sunt bombate, mai sus la mijloc și mai jos pe margini, forma care însoțește curentul ce ocolește marea pe lângă țărm, în sens invers acelor de ceasornic. Capet și colegii lui, în studiul pe care se sprijină seria oficială, au găsit aceeași formă: în medie, limita stă pe la 150 de metri pe margini și pe la 80 la mijloc.

#Plutitoarele care au verificat modelul

Din 2011, 18 plutitoare robot Argo au coborât în Marea Neagră și au urcat la loc, măsurând oxigenul, temperatura și salinitatea. Fiecare punct albastru e un loc unde un plutitor a găsit limita oxigenului: 2.532 de profiluri curate, până în septembrie 2026. Punctele aprinse sunt cele din anul ales.

Liniile roșii sunt limita după modelul de oxigen al Copernicus, din mediile lui anuale. Oxigenul măsurat de plutitoare n-a intrat în model. Pus alături de ele lună cu lună, pe 2.377 de profiluri, modelul pune limita prea jos: eroarea mediană e de 8,5 metri în jos, iar abaterea obișnuită, în orice sens, de 13,2 metri. Un singur număr pe an, mediana adâncimilor găsite de celelalte plutitoare, greșește pe aceleași profiluri cu 16,7. Producătorul modelului, care îl compară altfel, găsește invers: limita modelului e puțin mai sus decât observațiile.

Suprafața aurie e făcută altfel. Limita oxigenului stă aproape de o anumită densitate a apei, iar densitatea o reproduce modelul fizic al Copernicus, care asimilează temperaturile și salinitățile măsurate. Densitatea limitei e luată de la plutitoare, an de an. Dacă se ascunde pe rând câte un plutitor și limita lui se ghicește din celelalte, ea iese greșită, de obicei, cu 9,7 metri pe aceleași profiluri. Eroarea mediană e de -0,5 metri, dar pentru plutitoare luate unul câte unul variază între -10,4 și 9,6 metri.

#Limita a urcat în 70 de ani

Planul albastru, plat, e adâncimea medie la care se termina oxigenul în 1955–1964, după măsurătorile de pe nave: 136 de metri. Suprafața aurie e limita din 2025, cu forma ei de cupolă; o parte din distanța dintre ele vine din această formă, nu din schimbarea în timp.

În 2012–2021 media a fost de 88 de metri. Stratul cu oxigen s-a subțiat cu 48 de metri, 35% din grosimea lui. Nu a urcat continuu: între 1985 și 1996 a coborât din nou, apoi a urcat iar. Cel mai sus a ajuns în 2016: 73,5 metri. Dacă cele două limite ar fi orizontale, diferența dintre ele ar însemna vreo 15.500 de kilometri cubi de apă.

Seria oficială se oprește în 2021. Pentru anii de după, estimările de aici sunt provizorii și nu o prelungesc oficial: 82 de metri în 2022, 84 în 2025 și 76 în ianuarie–septembrie 2026 (doar două plutitoare). Aceeași metodă dă în medie 84 de metri în 2013–2021 și 83 în 2022–2026: după anii oficiali, ea nu arată o urcare mai departe. Graficul arată ambele linii.

#Apa sub 8 grade aproape a dispărut din media anuală

Între apa caldă de sus și apa sărată și grea de jos, Marea Neagră are un strat rece, sub 8 grade. Se face iarna, când vântul și frigul răcesc suprafața, iar apa rece coboară până pe stratul greu și rămâne acolo. Cu ea coboară și oxigen.

În tăietură, albastrul intens e apa sub 8 grade în media anuală a modelului fizic. În 1993, în larg, acest strat avea în medie 79 de metri grosime. Din 2014 aproape că nu mai apare în media anuală, cu o scurtă întoarcere în 2017. Temperatura minimă din primii 200 de metri, în media anuală și pe larg, a crescut de la 6,6 grade în 1993 la 8,8 în 2024. Apasă „Pornește anii” și uită-te cum dispare.

Capet și colegii lui scriu că încălzirea aerului a redus formarea acestui strat și, cu ea, aerisirea apei de deasupra limitei, după ce în anii ’70–’80 nutrienții în exces aduși de râuri subțiaseră deja stratul cu oxigen. Pe cei 18 ani cu ambele serii, grosimea stratului rece și adâncimea limitei oxigenului scad împreună. De la un an la altul însă, legătura e slabă, așa că datele de aici, singure, nu dovedesc cauza.

#Taie marea unde vrei

Dă clic pe mare în două locuri: tăietura se face între ele. Poți alege și una gata făcută. Clic dreapta și trage, sau săgețile din colț, ca să rotești marea; când derulezi mai departe, se întoarce singură.

#Anul în care te-ai născut

Scrie anul nașterii (1955–2021, anii seriei oficiale). Afli cât de jos ajungea atunci oxigenul, față de media din 2012–2021.