Sari la conținutMonteoruPodoabă din aur din mormintele de la Sărata-Monteoru, tezaurul Muzeului Național de Istorie a României. Foto: Sailko, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons.
Buzău · Epoca bronzului
Sărata-Monteoru și cultura Monteoru: opt faze din epoca bronzului, citite pe plan
Un sat din Buzău a dat numele unei culturi a bronzului. Coborârea începe pe profilul dealului Cetățuia, întocmit din săpăturile din 1939–1954: opt faze în două perioade, un cimitir citit mormânt cu mormânt. La capăt afli cât de aproape a ajuns epoca bronzului de județul tău.
146de morminte catalogate în cimitirul 4, necropola fazei MIIa, citită mormânt cu mormânt
Profilul Cetățuii (schemă după Zaharia 1987, fig. 2) · Unde apare olăria fazei · Natural Earth / OSM
Pinul albastru e reședința județului tău; distanța se măsoară până la cel mai apropiat sit al fazei alese.
MIc4 · etapa începuturilor · 3 niveluri
MIc4 — Totul începe pe două terase
Cel mai vechi strat Monteoru zace direct peste un strat Cucuteni B, pe două terase ale Cetățuii. Primele două niveluri (Ic4,1 și Ic4,2) sunt cunoscute până acum doar aici: satul e singurul leagăn publicat al culturii. Aici se naște ceașca cu toartă în șa și prag — semnătura ei. Pe platoul Poiana Scorușului, vase mari sparte ritualic anunță un loc de cult. Morții fazei nu s-au găsit încă.
Poiana Scorușului, vest: locul de cult cu vase mari (Zaharia 1987).
5 locuri: Sărata-Monteoru, Năeni, Budureasca și două ciste de piatră din Dâmbovița, atribuite fazei Ic4.
MIc3 · etapa a II-a · 3 niveluri
MIc3 — Rugul — și prima hartă mare
Pe marginea platoului, o platformă de pietriș de 16 pe 9 metri, groasă de cenușă și os calcinat: Zaharia a citit-o drept marele rug al fazei. Aceeași fază iese din sat: olăria ei ajunge pe Siret și în Vrancea — șase locuri cu faza publicată, cea mai largă hartă datată în fază a culturii. Unde apar morminte, apare și incinerația.
Poiana Scorușului, vest: platforma de 16 × 9 m. Rug, spune Zaharia 1990; «altă funcție (sacrificială?)», bănuia Nestor 1960.
6 locuri datate în fază: de pe Siret (Poiana, Răcăciuni) până în Vrancea (Cândești).
MIc2 · etapa a III-a · 2 niveluri
MIc2 — Apogeul reliefului
Două niveluri, decorul în relief la apogeu: brâuri crestate, butoni, praguri late. Așezarea se strânge pe terasele de nord. Harta datată în fază se subțiază la trei locuri; alte așezări (Cârlomănești, Pietroasa Mică, Târcov, Tăvădărăști) sunt puse pe tip de olărie, fără o fază fixată în publicațiile deschise. Raportul etapei (Zaharia 1991) n-a putut fi deschis; textul vine din schema din 1987 și din rapoartele celorlalte situri.
Terasele de nord și nord-est ale Cetățuii.
3 locuri datate în fază: Sărata-Monteoru, Poiana, Cândești.
MIc1 · etapa a IV-a · 1 nivel
MIc1 — Unsprezece vetre
Un singur nivel cenușos, cu unsprezece vetre între suprafețele K și T. Relieful se rărește, incizia fină se întoarce. Faza îngustă a culturii: doar Cândești și Poiana o mai arată limpede. La Cândești, înhumații și incinerații ocupă sectoare separate ale aceleiași terase (Florescu 1983).
Terasele înalte de nord și nord-est: vetrele K–T (Zaharia 1993).
3 locuri: Sărata-Monteoru, Cândești, Poiana.
MIb · etapa a V-a · strat subțire
MIb — Stratul care atinge Micene
Ib e mai vechi decât Ia — ordinea o dă stratigrafia, nu alfabetul. Un strat de 5–25 de centimetri, cenușă multă, colibe de 2,50 pe 2,00 metri. De aici vine zăbala de corn pusă de Zaharia alături de mormintele III–V de la Micene — singura punte spre o dată mediteraneeană. Apar și cioburi Wietenberg (Zaharia 1993).
Colibele dreptunghiulare K–T; zăbala de corn, nivel Ib (Zaharia 1993).
3 locuri, plus o ceașcă izolată tocmai în Valea Răcătăului.
MIa · etapa așteptată · cimitirul 2
MIa — O sută de morminte, un capitol lipsă
Abia acum apar morții numărabili: cimitirul 2, o sută de morminte de înhumație. Analiza lui e promisă, nu publicată — faza se citește în oglindă, la Cândești (grupul de sud-est) și Poiana (grupul de nord-vest). Mărgelele de chihlimbar și sticlă leagă deja cele patru cimitire, dinspre Ia spre IIb.
Terasele joase: cimitirul 2 (MIa), 100 de morminte (Oancea 1981).
2 locuri: Sărata-Monteoru, Cândești. (Poiana, disputată, nu e aprinsă aici.)
MIIa · perioada a II-a · cimitirul 4
MIIa — O sută patruzeci și șase de morminte pe panta de nord
Satul se fortifică: șanț de apărare pe gâtul care leagă Cetățuia de platou. Morții se mută pe panta de nord, în cimitirul 4: 146 de morminte catalogate unul câte unul (dintr-un total săpat de 173), gropi-catacombă, trupuri pe pământul gol.
Panta de nord: cimitirul 4 (MIIa), 146 catalogate / 173 săpate + șanțul de pe gât.
3 locuri: Sărata-Monteoru, Cândești, Pufești.
MIIb · perioada a II-a · finalul Bălintești
MIIb — Ultimul strat
Ultima fază de pe Cetățuia; numele ei târziu, Bălintești, vine de la cimitirul Bălintești-Cioinagi, cu 38 de morminte (Zaharia 1963). Acasă, faza umple cimitirele 1 (100) și 3; la Cândești, necropola întreagă numără 768 de morminte (toate fazele, la sfârșitul lui 1981) pe 12 hectare. Apoi vin cenușarele Noua. Cultura începută pe două terase se stinge la 55 de kilometri spre nord-est.
Întreaga hartă atârnă de un detaliu de câțiva centimetri: toarta în șa și prag. Ceașca Monteoru își prinde toarta de buză printr-o șa arcuită, iar sub ea un prag orizontal desparte gâtul de pântece. Forma se naște în faza Ic4 pe Cetățuia și rămâne semnătura culturii până la capăt — de aceea un ciob găsit la Poiana sau la Cândești poate fi pus pe aceeași scară cu straturile satului.
Pe lângă ceașcă, vocabularul fazelor e scurt: strachina cu prag (mică, de 15–20 de centimetri la gură, sau mare, de provizii, de 35–45), vasul-askos cu gâtul strâmb, cutiuța cu capac numită pyxis. Decorul oscilează între relief (brâuri crestate, butoni) și incizie fină, iar pendularea lui e ceasul culturii: apogeul reliefului înseamnă Ic2, întoarcerea inciziei înseamnă Ic1.
Morții
Patru cimitire, trei faze — și primii morți lipsă
La Sărata-Monteoru, fiecare fază târzie și-a îngropat morții în alt loc: cimitirul 2 e al fazei MIa (100 de morminte), cimitirul 4 al fazei MIIa (173 de morminte săpate, din care 146 catalogate), cimitirele 1 (100) și 3 (număr necunoscut) ale fazei MIIb. Spațiul funerar s-a mutat la fiecare fază — pe terase naturale întâi, apoi pe terase amenajate pe panta de nord.
Cimitirul 4 e singurul citit mormânt cu mormânt: catalogul Ligiei Bârzu merge de la T.1 la T.146. Gropile-catacombă străbat nivelurile anterioare; trupurile zac pe pământul gol. Orientarea ar da calendarul: 110 morminte (75,5%) oscilează odată cu răsăritul soarelui — după ipoteza lui Bârzu, poziția ar spune anotimpul înmormântării.
Catalogul spune și cine a murit tânăr — după determinări antropologice pe care Bârzu le numește discutabile: 70 de copii, aproape jumătate din cimitir, 46 sub zece ani; doar patru oameni (2,6%) au trecut de 50. Câteva trupuri zac cu fața în jos — mai ales bărbați de 21–40 de ani. Singurul fast: mărgele din pastă sticloasă, poate cusute pe un giulgiu (T.142).
Cimitirele culturii Monteoru — fiecare număr cu autorul lui
Cimitir
Faza
Morminte
Sursa
SM 2
MIa
100
Oancea 1981
SM 4
MIIa
146 / 173
Bârzu 1989 / Oancea 1981
SM 1
MIIb
100
Oancea 1981
SM 3
MIIb
?
necunoscut
Cândești
IC3–IIb
768
Florescu 1983
Poiana
Ic3–Ib / IIa
28 / 34
Lie 2019 / Oancea 1981
Pietroasa Mică–Dogaru
MIIb
64
Oancea 1981
Bălintești-Cioinagi
târzie
38
Zaharia 1963
Căbești
MIIb
11
Oancea 1981
Săbăoani
MIIb
14
Oancea 1981
Numerele nu se potrivesc întotdeauna. Cimitirul 4: 173 de morminte săpate (Oancea 1981), 146 catalogate (Bârzu 1989). Poiana: 34 (Oancea), 28 de înhumații (Lie 2019) — după aceeași publicație din 1935–1936; datarea oscilează între Ic3–Ib (Motzoi-Chicideanu) și IIa (Oancea), așa că harta o aprinde doar în Ic3–Ib. Incinerația în necropolele moldovenești: circa 5% (Zaharia) sau circa 10% (Nestor), după Oancea 1981. La Cândești, continuitatea e totală: 768 de morminte în total, numărate de Florescu până în 1981 (peste 800 după Bârzu), din IC3 până în IIb.
Restul cimitirelor târzii: Dogaru, 64 (62 de înhumații, 2 înhumări prin incinerație); Bălintești-Cioinagi, 38; Căbești, 11; Săbăoani, 14. Primele faze (Ic4–Ib) n-au încă nicio necropolă descoperită la Sărata-Monteoru.
Și rugul e cel mai disputat metru pătrat al sitului: 16 pe 9 metri de pietriș, cenușă, cărbune și os calcinat. Zaharia: rug de incinerație al fazei Ic3. Nestor, încă din 1960: rugul n-a fost cercetat complet, iar lipsa mormintelor cu urnă arată «altă funcție (sacrificială?)». Motzoi-Chicideanu: documentație insuficientă, controversă până azi. Ambele etichete rămân pe aceeași figură.
Ce pun morții lângă ei spune cât de departe priveau viii. În colecția Monteoru a muzeului din Berlin se află șase plăcuțe triunghiulare și cinci rotunde, din os, găurite la centru (Zaharia 1993). Separat, plăcuțele de coif din colți de mistreț țin de același orizont târziu (Oancea 1981). Iar mărgelele de chihlimbar și sticlă, prezente în toate cele patru cimitire între fazele Ia și IIb, leagă dealul de drumuri ale căror capete nu se văd din sat.
O ultimă hartă a morților e una a arhivelor: colecția Honzik a ajuns la Berlin; o parte s-a întors după 1918. Ca să vezi toată necropola, îți trebuie două muzee, în două țări. Podoaba de aur e la București, în tezaurul Muzeului Național de Istorie.
Timpul
Opt faze, două perioade — și trei ancore
Schema urmată aici e a Eugeniei Zaharia, citită din stratigrafia Cetățuii: perioada I (MIc4 → MIc3 → MIc2 → MIc1 → MIb → MIa), perioada II (MIIa → MIIb). Nivelurile sunt numărate doar unde le-a numărat ea: 3+3+2+1. Restul sunt faze ceramice, nu etaje.
Există și o schemă rivală: Marilena Florescu (1966) împarte cultura în trei perioade, cu Ic1 deja în perioada a treia. Schema Zaharia rămâne cea folosită aici — pentru că planurile și profilele sunt ale ei.
Schema Zaharia, citită din stratigrafia Cetățuii
Faza
Perioada
Niveluri
Reper
MIc4
I
3
leagănul · toarta în șa și prag
MIc3
I
3
rugul · harta cea mare
MIc2
I
2
apogeul reliefului
MIc1
I
1
11 vetre
MIb
I
—
stratul Micene
MIa
I
—
cimitirul 2 (de publicat)
MIIa
II
—
cimitirul 4 · șanțul
MIIb
II
—
finalul Bălintești
Date calendaristice pe fază nu există în literatura deschisă, așa că nu apare nicio bară unică a timpului. În schimb, trei ancore, fiecare cu autorul ei. Întâi: Zaharia pune nivelul MIb și zăbala lui de corn alături de mormintele III–V de la Micene, cercul A — datat de obicei circa 1600–1500 î.Hr. (după sinteza Dartmouth a preistoriei egeene). Legătura e o inferență, nu o datare de laborator.
Apoi: echipa de la Cândești datează necropola între 1550 și 1300 î.Hr. (Groza și colaboratorii, 2020). În sfârșit: eticheta de muzeu a podoabei de la Sărata-Monteoru spune secolele XVI–XIV î.Hr. Trei voci, trei metode — toate duc spre mijlocul mileniului II î.Hr. pentru fazele târzii. Din situl eponim însuși, nicio serie radiocarbon n-a apărut în literatura deschisă.
Șantierul
O sută de ani de săpături, două războaie
Totul începe cu stațiunea balneară: la începutul secolului XX, construcțiile scot la iveală cioburi, iar inginerul neamț Eduard Honzik adună o colecție care ajunge la Berlin. Hubert Schmidt o cunoaște, publică prima semnalare în 1907 și sapă în 1917–1918, pe Cetățuia și în cimitirele numite mai târziu 1 și 2. El botează stațiunea în literatură — rezultatele rămân însă nepublicate.
În 1926–1927, Muzeul Național de Antichități reia săpăturile sub Ioan Andrieșescu și tânărul Ion Nestor. Din cimitirul 4 ies primele morminte — supraviețuiește o singură ceașcă; restul s-a pierdut. Materialul ajunge la Litere, nepublicat; o parte se pierde la bombardamentul din 4 aprilie 1944.
Din 1937, șantierul e al lui Nestor, până în 1958: Cetățuia și cimitirele 1–2, gâtul cu șanțul (1945, 1952), platoul (1952, 1954). Grosul cimitirului 4 iese în 1949–1952. Ultimele campanii, 1955–1958, merg la necropola secolelor VI–VII d.Hr. — cu trei milenii mai tânără.
Numele «cultura Monteoru» îl fixează Nestor în sinteza din 1933. Stratigrafia o publică Zaharia în Dacia, 1987–1993: începuturile, etapele II–III, etapele IV–V. Etapa MIa, cu cimitirul 2, a rămas promisiunea din ultima notă de subsol.
Metoda
Ce e desen propriu și ce nu se știe
Profilul, planul de sit și harta sunt scheme proprii, desenate după figurile publicate (Zaharia 1987, fig. 1–2; Zaharia 1993, fig. 1; Bârzu 1989, fig. 1; Oancea 1981, fig. 1) și după coordonatele satelor de azi. Pozițiile siturilor sunt la nivel de sat — vatra exactă a multora nu e publicată cu coordonate. Cândești face excepție: coordonatele vin din Repertoriul Arheologic Național, via Groza 2020. Cătunul Cioinagi (Bălintești) nu s-a putut localiza pe hărțile actuale — apare în text, nu pe hartă.
Trei lucruri nu se știu și nu sunt umplute cu presupuneri: numărul mormintelor din cimitirul 3 de la Sărata-Monteoru, datele calendaristice pe fază și raportul etapei III (Zaharia 1991), indisponibil la redactare. Tot aici intră și izvorul sărat: sarea iese la suprafață la Sărata-Monteoru (geologie publicată), dar niciun izvor pe sit și nicio legătură cu așezarea n-au putut fi verificate — pista e abandonată, nu sugerată.
Vizita
Trei opriri și o întrebare
Podoaba o vezi la București, în tezaurul Muzeului Național de Istorie. Dealul Cetățuia (283 m, după Zaharia 1987) se urcă din satul Sărata-Monteoru, comuna Merei; terasa de la Cândești se vede dinspre Dumbrăveni. Iar întrebarea pentru un bunic din Buzău: a auzit de «cetățuia» de deasupra satului înainte să audă de cultura Monteoru? Satul e atestat din 1507.
