Numere din arhive
Patru numere din documente și din studiile citate: jurătorii, rejudecarea, răscumpărarea și procesul vrâncenilor.
Pe scurt
Șase reguli și un proces, spuse pe scurt, fiecare cu sursa lui.
În procesele judecate de domn, în Moldova și în Țara Românească, reclamantul primea de regulă termen să aducă 12 boieri care să jure împreună cu el. Dacă nu veneau sau nu jurau, pierdea procesul. Cealaltă parte putea cere «lege peste lege», de obicei cu 24 de jurători. Judecata se ținea cu Evanghelia pe masă.
Rejudecarea cerea de obicei un număr dublu de jurători, deci era în practică la îndemâna boierilor și a mănăstirilor. Domnul putea s-o refuze: în 1575, într-un proces dintre jupâneasa Anca și câteva familii din Lipov, a pus «blestem ca lege peste lege să nu fie».
Când două moșii se băteau pe un hotar, Divanul trimitea hotarnici la fața locului, iar aceștia întrebau oamenii din împrejurimi pe unde trecea linia. În primăvara lui 1772, egumenul Voronețului s-a temut că localnicii vor minți în favoarea unui boier și a cerut mitropolitului o carte de blestem împotriva celor care vor jura strâmb. Cartea a fost dată la 3 aprilie 1772.
Cine vindea pământ de neam unui străin trebuia să-l ofere întâi rudelor, devălmașilor și vecinilor, care aveau de regulă 30 de zile să-l ia la prețul oferit. Dacă vânzarea se făcea pe lângă ei, puteau răscumpăra pământul de la cumpărător, în schimbul prețului plătit. Termenul de răscumpărare s-a stabilizat la 10 ani. Dreptul, numit protimisis, a dispărut din lege în 1840 în Țara Românească și în 1865 în Moldova.
Dacă se găsea un om ucis pe hotarul unui sat, satul trebuia să afle ucigașul, să-l judece în fața oamenilor buni și bătrâni și să-l predea statului. Dacă nu-l preda, plătea satul: o despăgubire către familia victimei și o amendă către stat. Aceasta era dușegubina. Ucigașul prins risca moartea, iar despăgubirea se adăuga pedepsei.
În ianuarie 1801, domnul Constantin Ipsilanti a dat vistiernicului Iordache Ruset tot ocolul Vrancei. Vrâncenii au început procesul în 1803. Divanul Iașilor le-a recunoscut dreptatea la 1 martie 1813, iar un hrisov din decembrie 1814 a întărit hotărârea.
Șase reguli
Jurători, hotarnici, blestem, protimisis, dușegubină și sâmbra oilor: ce spun sursele despre fiecare.
Când nu existau înscrisuri sau probele erau neclare, instanța dădea unei părți dreptul să jure împreună cu un număr de oameni de încredere. Jurământul acestora era dovada.
Sursa: I. F. Moldovan, «Jurătorii la români», Studia UBB Iurisprudentia 2/2012, pp. 198–219
Într-o pricină de hotar, Divanul domnesc numea hotarnici, iar aceștia cercetau pe teren și întrebau oamenii din împrejurimi unde trecea linia moșiei.
Sursa: A. Popa, «O carte de blestem de la 1772», Analele Bucovinei XXI/1, 2014, pp. 261–262; Moldovan 2012
Mitropolitul putea da o carte de blestem împotriva celor care ar fi mințit sub jurământ sau ar fi stricat un hotar. Se cerea în pricini în care partea care o ceruse se temea de mărturii false.
Sursa: Popa 2014 (Arhivele Naționale Suceava, Colecția de documente, fond 35, pachet IV, doc. 93, f. 1); Moldovan 2012, nota 73
Dreptul de protimisis dădea întâietate la cumpărare celor aflați într-un raport durabil cu vânzătorul: rudele, devălmașii, vecinii. A existat atât la țărani liberi din obști, cât și la boieri.
Sursa: V. Georgescu, O. Sachelarie, V. Stoicescu, «Protimisis», în Instituții feudale din Țările Române, pp. 390–392, citat în Dreptul de preempțiune (Hamangiu); M. Bolca, rezumatul tezei, Cluj, 2010; sinteză Câmpulung, dragusanul.ro
Dușegubina se declanșa când se găsea un om ucis pe hotarul unui sat sau pe pământul unui sătean. Obligația satului era să afle ucigașul și să-l predea statului.
Sursa: Dicționar juridic (DEX), «Duşegubina», legeaz.net
Sâmbra înseamnă o înțelegere, un protocol al treburilor oieritului. La începutul primăverii, proprietarii de oi dintr-o zonă hotărăsc împreună unde fac stânele, cine e baci și cine păzește turmele.
Sursa: C. Cicau, «Sâmbra oilor, una dintre cele mai vechi tradiții locale», Adevărul, 27 apr. 2014
Pricini imaginate
Patru pricini inventate, construite pe regulile documentate mai sus. Numele, locurile și întâmplările sunt imaginare; regulile aplicate sunt cele din surse.
Cronologie
De la procesele cu jurători din 1493 la obștile naționalizate după 1948, cu sursa fiecărui rând.
| An | Ce s-a întâmplat | Sursa |
|---|---|---|
| 1493–1511 | Procesul mănăstirii Tismana pentru seliștea Bahna: o judecată cu 12 jurători, alta cu 24, apoi, în 1511, iar cu 12. | Moldovan 2012, nota 72, cu trimitere la DIR |
| 1562 | Procesul Tismanei cu Roșca și fiii lui Răsipă: după judecăți cu 12 și cu 24 de jurători, domnul Petru dă câștig de cauză mănăstirii. | Moldovan 2012, pp. 207–208; DRH B, vol. V, doc. 239 |
| 1575 | Într-o pricină din 1575, un domn interzice rejudecarea («lege peste lege») printr-un blestem. | Moldovan 2012, nota 73; DIR veacul XVI, B, vol. IV, p. 198 |
| 1741–1742 | Constantin Mavrocordat reînnoiește răspunderea satelor pentru dușegubină în ambele principate. | Dicționar juridic (DEX), «Duşegubina» |
| 1752 | Matei Ghica desființează dușegubina ca pe «un rău și urât obicei». | Dicționar juridic (DEX), «Duşegubina» |
| 1780 | Pravilniceasca condică, întocmită în 1775, intră în vigoare în Țara Românească. A rămas în vigoare până la 1 septembrie 1818, când a fost înlocuită de Legiuirea Caragea. | Pravilniceasca condică, Wikipedia (ro) |
| 1801–1814 | Danie pentru Vrancea (ianuarie 1801), întărită în 1803. Divanul Iașilor dă anaforaua din 1 martie 1813, iar hrisovul din decembrie 1814 o întărește. | Chirilă 2021; Gaiță și Gaiță 2009, p. 79 |
| 1840 și 1865 | Protimisisul dispare din lege, în 1840 în Țara Românească și în 1865 în Moldova. | Dreptul de preempțiune (Hamangiu), citând Georgescu și colab. |
| 1864 | Codul civil, art. 728: nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Un moștenitor poate oricând cere împărțeala, iar învoiala de a o suspenda poate fi doar de cinci ani, reînnoibilă. | Codul civil din 1864, art. 728 |
| 1910 | Codul silvic obligă obștile vrâncene să-și dea o formă oficială. Stahl a arătat că legiuitorul n-a înțeles proprietatea devălmașă a satelor. | Roșculeț 2011, pp. 148–149; Adevărul Focșani |
| După 1948 | Obștile sunt naționalizate, iar patrimoniul lor trece la stat. Activitatea lor a fost reluată după 1990. | Adevărul, «De ce au fost considerate obștile sătești…» |
Comparația cu Ostrom
Elinor Ostrom, laureată Nobel pentru economie, a descris opt condiții în care comunitățile își gestionează singure pădurile și pășunile. Trei au un paralel parțial în procesul Vrancei.
Dosare reale
Trei cazuri din documente și studii publicate și o sinteză de istorie locală, cu sursa fiecăruia.
Pricina: În ianuarie 1801, domnul Constantin Ipsilanti i-a dat vistiernicului Iordache Ruset, poreclit Rosnovanul, tot ocolul Vrancei, pe motiv că ar fi rămas «din vremi dreaptă moșie domnească, nedată danie nimănui». Potrivit lui Chirilă, satele fuseseră date în secolele XIV și XV unor oșteni, iar urmașii lor au devenit răzeșii vrânceni. Alexandru Moruzzi a întărit în 1803 hrisovul lui Ipsilanti. În vara lui 1803, vrâncenii, îndemnați de preotul Șerban Bălan din Năruja, au început «Procesul cel mare».
Ce s-a întâmplat: La 1 martie 1813, Divanul Iașilor, sub domnia lui Scarlat Calimah, a dat o anafora care recunoștea dreptatea vrâncenilor. Un hrisov din decembrie 1814 a întărit-o: «toate moșiile din Ocolul Vrancei au fost dintru vechime drepte moșteniri a răzeșilor iară nu moșii domnești». La 10 august 1813, Marea Obște de la Vidra alesese vechili și strânsese 10.000 de lei pentru cheltuielile procesului.
«Domnia me în puterea vechiului țării și a pravilelor, hotărâm ca numiții răzeși să-și stăpânească moșiile din cuprinsul ocolului Vrancei în toate hotarele lor.»Hrisovul din decembrie 1814, citat de T.-T. Chirilă, Ziarul de Vrancea, 10 ianuarie 2021 (citatul e prescurtat)
Sursa: T.-T. Chirilă, Ziarul de Vrancea, 2021, care citează pentru înțelegerea dintre Ipsilanti și Ruset Arhivele Naționale București, CCXL/15; Gaiță și Gaiță, Analele Buzăului I, 2009, p. 79
Pricina: La 9 ianuarie 1562, domnul Petru a judecat o pricină între mănăstirea Tismana și Roșca, împreună cu fiii lui Răsipă, pentru satele Bahna, Ploștina, Leurda, Cireșelul, Turcineștii și Grozeștii. Domnul a constatat că aceeași pricină fusese judecată sub domni anteriori: o dată călugării câștigaseră jurând cu 12 boieri, apoi cealaltă parte a luat «lege peste lege» cu 24 de jurători, dar nu i-a adus la soroc și a rămas de lege.
Ce s-a întâmplat: La o altă judecată, cu 12 jurători, călugării au cerut la rândul lor «lege peste lege» cu 24 și au câștigat din nou. Domnul Petru a dat câștig de cauză mănăstirii fără o nouă judecată și i-a întărit satele.
Sursa: DRH, B, Țara Românească, vol. V, București, 1983, doc. 239, pp. 260–262; Moldovan 2012
Pricina: În primăvara lui 1772, egumenul Macarie al mănăstirii Voroneț a reclamat că stolnicul Vasile Balș, stăpânul moșiei Stupea, încălcase hotarul moșiei Drăgoiești a mănăstirii. Divanul domnesc a trimis hotarnici. Egumenul s-a temut că locuitorii care știau vechiul hotar nu vor spune adevărul și a cerut mitropolitului Gavril o carte de blestem.
Ce s-a întâmplat: Mitropolitul a dat cartea la 3 aprilie 1772. Documentul nu spune cum s-a încheiat hotărnicia.
«De nu vor mărturisi adevărul în frica lui Dumnezeu […] unii ca aceia să fie blăstămați de Domnul Dumnezeu și de Preacurata a Sa Maică, de slăviții 12 apostoli și de 318 sfinți părinți de la soborul Nicheii.»Carte de blestem, 3 aprilie 1772, ed. A. Popa 2014 (ortografie actualizată, formularea originală)
Sursa: Arhivele Naționale Suceava, Colecția de documente, fond 35, pachet IV, doc. 93, f. 1; ed. A. Popa, Analele Bucovinei XXI/1, 2014, pp. 261–262
Pricina: Dimitrie Cantemir a numit Câmpulungul «republica Câmpulungului». Obștea avea o instanță proprie, sfatul celor 12 bătrâni, care judeca după dreptul valah. Privilegiile ei au fost reconfirmate la 16 ianuarie 1708 de Mihai Racoviță și apoi în 1737, 1747 și 1767. Câmpulungenii au avut judecăți de hotar cu mănăstirile: cu Voroneț la 11 ianuarie 1723, pentru pășunile din Stulpicani, cu Homor la 21 mai 1737 și cu Putna la 2 iunie 1742.
Ce s-a întâmplat: Sinteza nu spune cum s-au încheiat judecățile de hotar. Despre protimisis păstrează un caz din 30 mai 1790: Solomon Floce a câștigat pricina Văii Seci, pentru că moșia lui Gheorghe Dodul fusese răscumpărată de «neamul cel mai apropiat», Ion a lui Istrate Floce.
«Neamul cel mai apropiat»Document din 30 mai 1790, citat în sinteza de la dragusanul.ro
Sursa: Sinteză de istorie locală, dragusanul.ro (pasajele folosite aici nu trimit la arhivă; documentele nu au fost verificate aici)
Ce e sigur, ce nu
Cinci afirmații, cu dovada și contra-ipoteza fiecăreia.
Limitele obiceiului
Trei limite pe care le arată sursele: costul probei, forța actului scris și legea care l-a înlocuit.
O rejudecare cerea de obicei un număr dublu de jurători. Practica era la îndemâna boierilor și a mănăstirilor, iar un sat de țărani nu o putea folosi ușor.
Hrisovul din ianuarie 1801 a dat tot ocolul Vrancei unui boier. Vrâncenii au avut nevoie de zece ani de proces, din 1803 până în 1813, ca să obțină anaforaua, și de încă un hrisov, în decembrie 1814, ca să li se întărească moșiile.
Dușegubina a fost desființată în 1752, protimisisul în 1840 și 1865, iar Codul silvic din 1910 n-a înțeles proprietatea devălmașă a obștilor, după Stahl. După 1948, obștile au fost naționalizate.