Tot podul, în cuvinte
Cele zece opriri, în ordine. Fiecare spune de unde se știe ce spune.
Patru feluri de a ști
- Măsurat sau dezgropatpiloni, arcade, starlinguri; în piatră
- Din registre și gravuricasele, capela, poarta; tencuială simplă
- Presupusdetalii, oameni, bărci, malurile; desen în tuș
- O mărturie sau o tradițiece a scris cineva care a văzut, sau ce s-a povestit
1 Din registre și gravuri
Un pod pe care stătea un oraș

Podul de piatră a stat peste Tamisa mai bine de 600 de ani, din 1209 până în 1831, iar până în 1729, când s-a deschis podul de la Putney, a fost singurul pod rutier peste râu în aval de Kingston. Avea 926 de picioare, cam 282 de metri, pe 19 arcade și o deschidere cu pod mobil. Vreo 550 de ani au stat pe el case de până la șase etaje, lipite una de alta, cu o stradă îngustă la mijloc. Un călător german, Paul Hentzner, scria în 1598 că semăna cu o stradă continuă, „deloc cu un pod”.
Imaginea e o dimineață de decembrie pe la 1600, văzută dintr-o barcă din aval, la jumătatea refluxului. Mânerul de jos coboară și urcă apa. Celălalt arată de unde se știe fiecare lucru: piatra e ce s-a măsurat, tencuiala simplă e ce reiese din registre și din gravuri, desenul în tuș e ce se presupune.
2 Măsurat sau dezgropat
Starlingurile: pilonii care au strâns râul
Fiecare pilon era înconjurat de un starling, o platformă ascuțită la capete: un țarc de piloți bătuți în albie, umplut cu piatră spartă. La fiecare reparație platforma creștea. În 1736, arhitectul Nicholas Hawksmoor măsura că, la apă mică, din cei aproape 900 de picioare de râu mai rămâneau liberi doar 194, „nici a patra parte”.
Reflux complet: platformele ies din apă. Mărimea lor din imagine e calculată înapoi din totalul lui Hawksmoor. Pe 14 august 1821, un inginer, Knight, a săpat lângă un pilon și a găsit baza zidăriei originale la 2 picioare și 3 țoli peste nivelul apei mici, așezată pe o grindă de stejar, peste un morman de piatră din Kent amestecată cu cremene și cretă, aruncate fără mortar. Sub partea veche nu erau piloți.
Surse
- Richard Thomson, Chronicles of London Bridge (1827), scanare Internet Archive
- John Britton, A. Pugin, W. H. Leeds, „London Bridge”, Illustrations of the Public Buildings of London (1838), transcriere thames.me.uk
- Chris Catling, „Life across the water”, Current Archaeology 391 (2022), despre cartea lui Dorian Gerhold
3 O mărturie sau o tradiție
„Făcut ca înțelepții să treacă pe deasupra”
Cu râul strâns între starlinguri, la reflux apa din amonte rămânea mai sus decât cea din aval. Inginerul Charles Labelye nota în anii 1740 o cădere de „aproape cinci picioare” cea mai mare parte a fiecărei maree, adică un metru și jumătate; Thomson scria în 1827 că la apă mică erau 4 picioare și 6 țoli, iar iarna 6. Prin fiecare deschidere trecea o cascadă.
Barcagiii treceau totuși prin ea; scriitorul Ned Ward auzea în 1700 un „vuiet înfricoșător”. Proverbul strâns de John Ray spunea că podul fusese făcut ca înțelepții să treacă pe deasupra și nebunii pe dedesubt. Căderea din imagine e cea din surse; forma valurilor e ilustrație.
4 Presupus
Roata care urca apa peste o clopotniță
Căderea de apă era și o sursă de energie. Un olandez stabilit la Londra, Peter Morice, a montat o roată în prima arcadă dinspre City. Apa Tamisei a trecut prin țevi de plumb peste clopotnița bisericii St Magnus, de la capătul de nord al podului, spre case de pe Thames Street, New Fish Street și „Grasse-street” (azi Gracechurch Street); în Ajunul Crăciunului 1582 a curs prima oară la colțul Leadenhall, cel mai înalt punct al orașului.
Roțile au funcționat, refăcute de mai multe ori, aproape 240 de ani. Cum arăta prima nu descrie nimeni, așa că e desenată în tuș, iar locul ei exact în arcadă e presupus. Pentru ca roata să încapă, platformele din prima arcadă sunt și ele presupuse mai înguste.
5 Din registre și gravuri
Strada de deasupra râului
Înainte de lărgirea din anii 1680, strada de pe pod avea 14–16 picioare, cam 4,5 metri; într-o măsurătoare din 1683, între 12 picioare și 5 țoli sub Nonsuch House și 18 picioare și 5 țoli la capătul dinspre Southwark. Era drumul dintre City și Southwark.
Istoricul Dorian Gerhold a reconstituit loturile din registrele de chirii ale podului, casă cu casă: loturi de vreo 10 picioare lățime, case de până la 34 de picioare adâncime, cu prăvălia la stradă, ieșind peste apă pe grinzi sprijinite de piloni. Cam una din două case avea, împreună cu vecina din față, o încăpere peste stradă, începând de la vreo 10 picioare înălțime. Pe pod locuiau în jur de 500 de oameni, iar chiriile aduceau cam un sfert din venitul podului.
6 Măsurat sau dezgropat
Capela de pe pilonul cel mare
Pilonul din mijloc era cel mai mare: 35 de picioare lățime și 115 de la un vârf la altul. Pe el, pe partea de est, stătea capela Sfântului Thomas Becket, lungă de 60 de picioare și lată de 20. Fațada de vest, la stradă, avea 40 de picioare înălțime, cu un fronton și o cruce, iar sub capelă era o a doua încăpere, la nivelul apei.
După Reformă, la mijlocul secolului al XVI-lea (în 1549 sau 1553, după surse), capela a devenit casă. Pe pod, piatra ei e ce s-a desenat înainte de demolare; ferestrele în tuș sunt după gravuri.
7 Din registre și gravuri
Nonsuch House, casa „fără pereche”
În 1577–1579, turnul podului mobil a fost înlocuit de Nonsuch House: după Dorian Gerhold, cam 75 pe 25 de picioare, patru etaje și jumătate, cu un turn în fiecare colț, încoronat de o cupolă scurtă. Pe sub ea trecea strada.
Thomson povestea în 1827 că fusese făcută în Olanda, din lemn, adusă în bucăți și montată doar cu cuie de lemn, fără niciun cui de fier. Gerhold îi dă un arhitect englez, Lewis Stockett, supraveghetorul lucrărilor reginei; povestea olandeză rămâne o tradiție. Cupolele sunt desenate: Thomson le descrie, iar gravurile le arată, dar forma lor exactă nu se cunoaște.
8 O mărturie sau o tradiție
Poarta de piatră și capetele
Spre Southwark, pe al 18-lea pilon numărat de la nord, strada trecea pe sub o poartă de piatră. Pe ea erau înfipte în țepușe capetele celor executați pentru trădare. Până în 1577 stătuseră pe turnul podului mobil; apoi au fost mutate aici.
Hentzner, în 1598: „am numărat peste treizeci”. Prăjinile din imagine sunt 31, cel mai mic număr care se potrivește cu „peste treizeci”, desenate în tuș. Așezarea lor e presupusă.
9 Măsurat sau dezgropat
1761: casele dispar, cascada rămâne

O lege din 1756 a dat orașului dreptul să cumpere toate casele ca să le dărâme. Ultimul chiriaș a plecat în 1761, după vreo 550 de ani de case pe pod. Strada a fost lărgită la 46 de picioare, cu o balustradă de piatră și 14 nișe pentru pietoni.
În 1759, ca să treacă vasele, cele două arcade din mijloc au fost înlocuite de una singură, Arcada Mare, de 70 de picioare: pilonul capelei a fost scos. Dar celelalte arcade și starlingurile au rămas, iar cu ele căderea de apă. Arcada Mare a slăbit restul podului, iar reparațiile au costat tot mai mult.
10 Măsurat sau dezgropat
1831: podul nou, la 30 de metri în amonte
Podul lui John Rennie, cu cinci arcade largi de granit, a fost construit la 100 de picioare, adică 30 de metri, în amonte. A fost deschis la 1 august 1831, iar podul vechi a fost demolat după aceea. Fără starlinguri, râul a curs mai repede și mai liber; ultimul târg pe Tamisa înghețată fusese în 1814.
Podul lui Rennie a fost vândut în 1968 unui om de afaceri american și reconstruit la Lake Havasu City, în Arizona. Din podul medieval a rămas puțin; biserica St Magnus, la nord, și catedrala din Southwark, la sud, mai marchează unde ajungea.
Surse
- Wikipedia, London Bridge (secțiunile despre podul medieval și podul lui Rennie)
- Richard Thomson, Chronicles of London Bridge (1827), scanare Internet Archive
- Tamisa înghețată, 1608–1814 (aceeași serie)
- Edward William Cooke, The Southwark End of Old London Bridge, 1831 (Yale Center for British Art, CC0)
Cât de exactă e reconstituirea
Lățimea arcadelor și a pilonilor vine din planul lui Hawksmoor și al lui Vertue, reprodus de Richard Thomson în 1827 (pp. 60–61), măsurat de la capătul dinspre City; cele două capete de pod iau diferența până la 926 de picioare. Arcadele sunt ascuțite, de aceeași formă; înălțimea fiecăreia nu e în plan și e aleasă după gravuri.
Nivelurile apei: refluxul complet e zero; mareea de sizigie urca 14½–15 picioare în amonte, semnul ei era cu 8½ picioare peste starlinguri și cu 7½ peste nașterea arcadelor (Thomson, p. 400). Căderea maximă la apă mică e 5 picioare, după Labelye. Între fluxul complet și refluxul complet, căderea e modelată, nu măsurată; fluxul, când apa curge invers, nu e arătat.
Mărimea starlingurilor e calculată: aceeași ieșire pe fiecare latură, aleasă astfel încât deschiderile rămase la apă mică să însumeze 194 de picioare, valoarea lui Hawksmoor din 1736. Pe la 1600 erau probabil puțin mai mici. Forma lor de barcă e după vederile din secolul al XVIII-lea.
Casele: loturile de 10 picioare, adâncimea de până la 34, strada de 15 picioare, încăperile peste stradă de la 10 picioare în sus și numărul de etaje (patru-cinci, uneori trei sau șase) vin din studiul lui Dorian Gerhold, citat în recenzii. Ce lot are ce casă, înălțimea fiecăreia și culoarea tencuielii nu sunt documentate; variază în aceste limite. Golurile dintre șiruri urmează vederile lui Visscher (1616) și Hollar (1647).
Malurile și orașul sunt un decor desenat în tuș, nu o reconstituire. Bisericile St Magnus și St Mary Overie, catedrala St Paul fără turla pierdută în 1561 și Turnul Londrei sunt puse aproximativ. Bărcile, oamenii de pe stradă, roata și capetele de pe poartă sunt presupuse.
Lumina e a unei dimineți de 16 decembrie, pe la 10:30, cu soarele la vreo 13 grade deasupra orizontului, aproape de sud. Ceața de pe apă e aleasă.
Surse
Cele mai multe date numerice vin din cronica lui Richard Thomson din 1827, care reproduce planul măsurat de Hawksmoor și Vertue, și din studiul casă cu casă al lui Dorian Gerhold (2019), citat prin recenzii.
- Richard Thomson, Chronicles of London Bridge (1827), scanare Internet Archive
- Dorian Gerhold, „London Bridge”, Country Life
- Wikipedia, London Bridge (secțiunile despre podul medieval și podul lui Rennie)
- John Britton, A. Pugin, W. H. Leeds, „London Bridge”, Illustrations of the Public Buildings of London (1838), transcriere thames.me.uk
- Chris Catling, „Life across the water”, Current Archaeology 391 (2022), despre cartea lui Dorian Gerhold
- Designing Buildings: recenzia cărții London Bridge and its Houses, c.1209–1761 (Dorian Gerhold, London Topographical Society, 2019)
- Samuel Scott, Old London Bridge, c. 1757 (Wikimedia Commons, domeniu public)
- Tamisa înghețată, 1608–1814 (aceeași serie)
- Edward William Cooke, The Southwark End of Old London Bridge, 1831 (Yale Center for British Art, CC0)
- Claes Jansz. Visscher, panorama Londrei, 1616 (Wikimedia Commons, domeniu public)
- Wenceslaus Hollar, Long View of London from Bankside, 1647 (Wikimedia Commons, domeniu public)