mariuscomper.uk English

Țara Hațegului · acum circa 70 de milioane de ani

Printre dinozaurii pitici de pe Insula Hațegului: ce s-a găsit, ce se deduce și ce doar se presupune

O insulă pe locul Transilvaniei, la înălțimea ochilor. Un singur mâner schimbă tot ce vezi: oasele care există, scheletul completat în ghips, animalul viu, cu o piele pe care n-a văzut-o nimeni.

Toată plimbarea, în cuvinte

Piele, culoare, mers: nimeni nu le-a văzut.

Toată plimbarea, în cuvinte

Cele 14 opriri, în ordinea drumului. La fiecare animal: ce s-a găsit, ce se deduce și ce se presupune.

Trei feluri de a ști

  • Găsitoase, ouă și roca în care zac; cu situl, anul și numărul din colecție
  • Dedusscheletul întreg; ce lipsește e completat în ghips, după rude numite
  • Presupuspiele, culoare, pene, mers, sunet

Sânpetru: valea în care s-au găsit primele oase

Valea Sibișelului, la sud de Hațeg. Aici a găsit Ilona Nopcsa primele oase, în 1895. Rocile sunt depuse de râuri late, puțin adânci.

1 Sânpetru

Telmatosaurus transsylvanicus, primul craniu

Craniul de la Sânpetru, desenat pentru lucrarea lui Franz Nopcsa din 1900.
Craniul de la Sânpetru, desenat pentru lucrarea lui Franz Nopcsa din 1900. Foto: Franz Nopcsa, Public domain, Wikimedia Commons

Găsit

Un craniu turtit, cu falca de jos, lung de 44 de centimetri. În 1895, Ilona Nopcsa a găsit primele oase pe moșia familiei, la Sânpetru. Fratele ei, Franz, a descris craniul în 1900. E la Muzeul de Istorie Naturală din Londra (NHMUK R.3386). Îi lipsesc o parte din oasele din jurul ochiului și aproape tot cerul gurii.

Dedus

Trupul e alcătuit din oase ale altor animale din aceeași specie: vertebre, un omoplat, un humerus, un femur. Cel mai mare femur are în jur de 46 de centimetri. De aici, o lungime de cel mult 5 metri și o greutate de peste 500 de kilograme, o zecime din cea a dinozaurilor cu cioc de rață de pe continente. Coada (probabil peste 50 de vertebre), mâinile, labele și bazinul sunt completate după rude. Creastă nu are.

Presupus

Solzii sunt presupuși după amprente de piele de la rude din alte părți ale lumii; de la Hațeg nu există nicio amprentă de piele de adult. Culoarea, mersul mai mult pe două picioare și viața în grup sunt presupuneri. O falcă de animal tânăr, găsită în aceeași vale, poartă urma unui ameloblastom, o tumoră benignă a maxilarului, primul găsit vreodată într-o fosilă.

Surse

2 Sânpetru

Zalmoxes robustus, cunoscut din bucăți

Falca după care a fost numit Zalmoxes robustus, văzută de sus și dintr-o parte.
Falca după care a fost numit Zalmoxes robustus, văzută de sus și dintr-o parte. Foto: Ł. Czepiński & D. Madzia, CC BY 4.0, Wikimedia Commons

Găsit

O falcă dreaptă de jos, de la Sânpetru (NHMUK R.3392), poartă numele speciei. Nopcsa o numise Mochlodon robustus; numele de gen Zalmoxes, după Zalmoxis, i-a fost dat în 2003. Alte șase bucăți de craniu din aceeași colecție sunt socotite ale aceluiași animal. Un craniu întreg nu s-a găsit niciodată. La Sânpetru, oase de Zalmoxes și de Telmatosaurus au ieșit din același buzunar de rocă.

Dedus

Femurele măsurate au 25–32 de centimetri și sunt ale unor animale aproape crescute, lungi de vreo 2,4 metri; estimări mai vechi merg până la 3 metri. Dacă e un pitic de insulă e disputat: un studiu din 2012 arată că strămoșii familiei aveau cam aceeași mărime și că excepția e ruda din Franța, Rhabdodon, care a crescut. În ianuarie 2026, cealaltă specie de la Sânpetru, Zalmoxes shqiperorum, a fost mutată printre dinozaurii cu coarne, sub numele Ferenceratops. Zalmoxes robustus și-a păstrat numele.

Presupus

Pielea și culoarea sunt presupuse. Mersul obișnuit pe două picioare e socotit probabil de specialiști, nu dovedit.

Surse

3 Sânpetru

Struthiosaurus transylvanicus, dinozaurul cu armură

Struthiosaurus cum și-l închipuia Nopcsa în 1915, cu armura așezată după rude din alte țări.
Struthiosaurus cum și-l închipuia Nopcsa în 1915, cu armura așezată după rude din alte țări. Foto: Baron Franz Nopcsa, Public domain, Wikimedia Commons

Găsit

Partea din spate a unui craniu, câteva vertebre, coaste, un omoplat și plăci osoase din piele, găsite în 1912 lângă Sânpetru; locul exact nu se mai știe. Sunt la Londra (NHMUK R 4966). Mai târziu, lângă Vurpăr, în județul Alba, au ieșit oase de la cel puțin trei animale înrudite, cu 15 plăci osoase.

Dedus

Pentru animalul din România nu s-a publicat nicio lungime. Genul întreg e socotit de „până la trei metri”; scheletul de aici are 2,5. Plăcile găsite sunt joase, ovale sau dreptunghiulare, cu o creastă. Cum stăteau pe trup nu se știe din oasele românești: rândurile de pe spate și țepii de la umăr sunt luați de la rudele din Austria, Franța și Ungaria. Dacă e un pitic nu s-a verificat: osul animalului de la Londra n-a fost niciodată secționat.

Presupus

Tecile de corn de peste plăci, pielea dintre ele și culoarea sunt presupuse.

Surse

4 Sânpetru

Ideea lui Nopcsa: pitici, fiindcă trăiau pe o insulă

Pe 27 noiembrie 1912, la Viena, Franz Nopcsa a spus în fața Societății de Zoologie și Botanică că Transilvania fusese, în Cretacicul târziu, o insulă și că dinozaurii ei erau mici din cauza vieții pe insulă, ca elefanții pitici din Mediterana. Darea de seamă a apărut în 1914. În sală, paleontologul Othenio Abel a întrebat pe loc unde e granița dintre o insulă și un continent.

Raționamentul era circular: animalele sunt mici, deci era insulă. Geologia a confirmat insula mult mai târziu. Piticii s-au confirmat doar în parte. La Magyarosaurus dacus, țesutul osos arată adulți mici. La Telmatosaurus, dovezile merg în aceeași direcție. La Zalmoxes și la Struthiosaurus, părerile publicate sunt împărțite. Carnivorele nu sunt pitice. Iar în 2025 a primit nume un titanozaur din aceleași roci, Uriash kadici, de 5–8 tone și 9–12 metri: pe insulă au trăit și sauropozi mari.

Nopcsa mai credea că dinozaurii lui trăiau în mlaștini. Solurile fosile arată mai ales câmpii de râu bine scurse, cu ploi de sezon.

Surse

Tuștea: cuiburile

Dealul Oltoane, în nord-vestul bazinului. O alunecare de teren a scos la iveală, în 1988, primele ouă de dinozaur din România.

5 Tuștea

Cuiburile de la Tuștea

Ouă de la Tuștea, expuse în Țara Hațegului: turtite, cu coaja crăpată, lipite unul de altul.
Ouă de la Tuștea, expuse în Țara Hațegului: turtite, cu coaja crăpată, lipite unul de altul. Foto: N.Cayla, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons

Găsit

În 1988, după o alunecare de teren pe dealul Oltoane, la Tuștea, au ieșit la iveală ouă aproape rotunde, de 14–16 centimetri, cu coaja groasă de peste 2 milimetri. Până azi s-au numărat 18 cuiburi, pe două niveluri, cu peste o sută de ouă. Un cuib are de obicei 3–7 ouă, cel mult 14, uneori în șiruri. Cele mai multe sunt eclozate: a rămas doar jumătatea de jos.

Dedus

Ouăle întregi din ghips arată cum erau înainte să se spargă. Solul fosil spune că locul era o parte bine scursă a câmpiei, aproape de un braț de râu, și că revărsările au îngropat cuiburile.

Presupus

Cine a făcut cuiburile e întrebarea de la Tuștea. După formă și coajă, ouăle seamănă cu cele puse în alte părți ale lumii de titanozauri. Lângă ele și chiar în ele s-au găsit însă oase de pui de dinozaur cu cioc de rață, atribuiți lui Telmatosaurus, iar într-un ou, un dinte de asemenea pui. Cercetătorul care a descris situl i le atribuie azi lui Telmatosaurus. Un embrion întreg într-un ou nespart, care ar închide discuția, nu s-a găsit. De aceea lângă cuiburi nu stă niciun adult.

Deasupra zboară un pterozaur cu anvergura de 5–6 metri. Tot de la Tuștea vine un femur de aproximativ 40 de centimetri, atribuit lui Hatzegopteryx; la „găsit”, osul e pe rocă, la stânga cuiburilor.

Surse

6 Tuștea

Puii de lângă ouă

Găsit

83 de oase de pui, de la cel puțin cinci animale, cele mai multe la mai puțin de jumătate de metru de cuiburi sau chiar în ele. Printre primele descrise sunt capetele a două femure și capătul unei tibii (FGGUB 248–250); un fragment de femur are 26,5 milimetri. Într-un cuib s-au găsit și vertebrele unui șarpe mic, Nidophis insularis.

Dedus

Scheletul e cel al adultului de Telmatosaurus, micșorat de zece ori: din pui există prea puțin ca să se știe cum li se schimbau proporțiile cu vârsta. Mărimea, sub jumătate de metru, e aleasă după mărimea oului.

Presupus

Că puii rămâneau o vreme lângă cuib e o presupunere sprijinită doar de locul în care li s-au găsit oasele. Culoarea și felul în care se mișcau sunt presupuneri.

Surse

7 Tuștea

Un Balaur mai mare, la Tuștea

Găsit

Oasele unui singur braț stâng: humerus, cubitus, un os al palmei și falange (LPB (FGGUB) R.1580–1585), găsite în situl cu cuiburi. Din humerus s-au păstrat 157 de milimetri, din vreo 170.

Dedus

E de o dată și jumătate mai mare decât Balaur de la Sebeș și tot adult, după țesutul osos. Autorii îl numesc Balaur sp.: poate fi o a doua specie. Restul scheletului de aici e cel de la Sebeș, mărit.

Presupus

Ce căuta lângă cuiburi nu se știe. Penele sunt presupuse, ca la animalul de la Sebeș.

Surse

Vălioara: un sauropod cât un cal și un pterozaur cât un avion mic

Nord-vestul Țării Hațegului. De aici vin oasele după care au fost numiți Magyarosaurus dacus și Hatzegopteryx thambema.

8 Vălioara

O insulă pe locul Transilvaniei

Ești lângă Vălioara, în nord-vestul Țării Hațegului, cu vreo 70 de milioane de ani înainte să existe satul. Uscatul de sub tine e o insulă dintr-un arhipelag care ține locul Europei. Estimarea folosită cel mai des îi dă 80.000 de kilometri pătrați, cât Hispaniola; altele merg până la 200.000. Alt uscat era, după estimări, la cel puțin 200–300 de kilometri, iar latitudinea e cea de azi a Insulelor Canare.

Rocile cu oase din Țara Hațegului s-au depus între acum aproximativ 72 și 68 de milioane de ani. „Acum 70 de milioane de ani” e mijlocul acestui interval.

Plimbarea are patru locuri, fiecare numit după situl lui: Vălioara, Sânpetru, Tuștea și Sebeș. Niciun animal nu apare într-un loc în care nu i s-au găsit oasele. Animalele din locuri diferite nu s-au întâlnit neapărat: între situri sunt zeci de kilometri și, uneori, sute de mii de ani.

Mânerul de jos schimbă felul în care știi ce vezi. La „găsit” e roca de azi, cu oasele care există. La „dedus”, scheletul se ridică: osul adevărat rămâne închis la culoare, iar ce lipsește e completat în ghips alb, după rude apropiate. La „presupus” apar pielea, culoarea și mersul, pe care nu le-a văzut nimeni; butonul „Culoare” trece prin trei variante, niciuna mai întemeiată decât celelalte. Jalonul roșu cu alb de lângă fiecare animal are doi metri, cu dungi de 20 de centimetri.

Surse

9 Vălioara

Magyarosaurus dacus, sauropodul cu șoldul la un metru

Oasele după care a fost numit Magyarosaurus dacus: vertebra-tip din coadă (A–F), o altă vertebră și o gheară, azi pierdută. Bara de scară are 5 centimetri.
Oasele după care a fost numit Magyarosaurus dacus: vertebra-tip din coadă (A–F), o altă vertebră și o gheară, azi pierdută. Bara de scară are 5 centimetri. Foto: Díez Díaz et al. (2025), CC BY 4.0, Wikimedia Commons

Găsit

Zece oase strânse de geologul Ottokár Kadić, între 1909 și 1915, dintr-o râpă dintre Vălioara și Ciula Mică, păstrate azi la Budapesta: două vertebre din coadă, un humerus, un cubitus, un radius, un os al palmei, un femur rupt și trei peronee stângi. Trei peronee stângi înseamnă cel puțin trei animale. Numele speciei îl poartă o vertebră din coadă lungă de 9 centimetri (SZTFH Ob.3091). Pe rocă e câte un os din fiecare fel.

Dedus

Membrele se sprijină pe măsurători: la cel mai mare animal cunoscut, humerusul are 40 de centimetri, iar femurul 50–54, deci șoldul stătea la aproximativ un metru. Craniul, gâtul (din care există un singur fragment), bazinul, umărul și labele nu s-au găsit. În ghips sunt cele ale unui titanozaur oarecare; niciun articol nu numește ruda după care ar trebui completate.

Lungimea e partea cea mai nesigură. Revizuirea din 2025 dă 2,2–2,8 metri și 660–972 de kilograme: greutatea e calculată din grosimea oaselor membrelor, iar lungimea din greutate, și notează că asemenea proporții ar putea fi nerealiste pentru un sauropod. Estimările mai vechi mergeau la 5–6 metri. Scheletul de aici are aproape 5 metri, fiindcă vertebrele, la mărimea celor găsite (9–12 centimetri), sunt puse cap la cap într-un număr ales, nu găsit: 13 în gât, 10 în spate, 35 în coadă.

Că oasele mici sunt de adult se vede în țesutul lor, refăcut aproape în întregime, ca la animalele ajunse la maturitate.

Presupus

Pielea, culoarea, felul în care își ținea gâtul și mersul în grup sunt presupuneri. De la Hațeg se cunoaște o singură placă osoasă de titanozaur, de 8 pe 7 centimetri, găsită în 1995 lângă Sânpetru; nu se știe căreia dintre cele patru specii de aici îi aparținea, așa că animalul acesta nu are armură. După greutate, e un cal mare, cu spinarea până la brâul unui adult.

Surse

10 Vălioara

Hatzegopteryx thambema, uriașul din care au rămas trei bucăți de os

Capătul de sus al humerusului de la Vălioara, desenat din față și de sus. Bara de scară are 10 centimetri.
Capătul de sus al humerusului de la Vălioara, desenat din față și de sus. Bara de scară are 10 centimetri. Foto: Mark P. Witton, Michael B. Habib, CC BY 2.5, Wikimedia Commons

Găsit

Partea din spate a unui craniu, o bucată din articulația fălcii și capătul de sus al unui humerus, găsite la Vălioara și păstrate la Universitatea din București (FGGUB R 1083). Craniul a fost luat la început drept al unui dinozaur carnivor. Are jumătate de metru lățime în dreptul fălcilor. Humerusul are 8 centimetri grosime, cât al celui mai mare pterozaur cunoscut, Quetzalcoatlus northropi. Pe rocă stau craniul și humerusul.

Dedus

Tot restul vine de la rude. Ciocul, aripa, trunchiul și picioarele sunt ale lui Quetzalcoatlus și Zhejiangopterus, mărite până la o anvergură de 10–12 metri, cât cere grosimea humerusului. Nici ruda nu e mult mai bine cunoscută: din Quetzalcoatlus northropi există o singură aripă.

Lungimea craniului a fost estimată la aproape 3 metri în 2002, apoi la mult mai puțin; aici are 1,8 metri. Gâtul scurt și gros vine de la o vertebră găsită lângă Sebeș, ultima parte a plimbării. Înălțimea la care își ținea capul nu a fost publicată; pentru un pterozaur la fel de mare, cunoscut după urme de pași din Coreea, s-au estimat aproape 3 metri la umăr.

Presupus

Blana deasă e presupusă după pterozauri mici din China, la care s-au păstrat fire fine; nu se știe dacă un animal de zece metri era acoperit la fel. Culoarea e inventată. Mersul în patru labe, cu aripile strânse, e cel acceptat azi pentru rudele lui, după urme de pași. Că vâna pe jos animale cât un dinozaur pitic e o ipoteză publicată în 2017. Greutatea unui pterozaur de asemenea mărime e estimată la 200–250 de kilograme.

Surse

11 Vălioara

Ce creștea pe insulă

Găsit

Din plante au rămas mai ales frunze, polen și spori, aproape niciodată trunchiuri. Frunze de palmier cu evantai (Sabalites) și de pandan (Pandanites) s-au găsit în bazinele Hațeg și Rusca Montană; tot acolo, frunze late de arbori cu flori. La Budurone, lângă Vălioara, mâlul unei bălți a păstrat mulți spori de ferigi, fructe și semințe de vreo cincisprezece feluri, puțin polen de conifere și bucăți de cărbune de lemn de până la 7 milimetri.

Dedus

Solul era roșu și bine scurs, cu noduli albi de calcar. Râurile erau late și puțin adânci și își mutau albia; pe alocuri erau bălți și mlaștini. Ploua mult o parte din an și puțin în rest, sub 1.000 de milimetri pe an, la o medie de 20–25 de grade. Polenul de pin e socotit adus de vânt de pe munții insulei. Un studiu din 2008 vede la Budurone o baltă înconjurată de pădure deasă.

Presupus

Forma și înălțimea fiecărei plante de aici sunt presupuse, inclusiv ale palmierilor, din care există doar frunzele. Iarbă nu e pusă: în listele de plante publicate pentru Budurone și Vălioara nu apare. În sursele publicate pentru Țara Hațegului nu apare nicio floare fosilă. Nici vulcan nu e pe orizont. Două straturi de cenușă din nord-vestul bazinului au 70–71 de milioane de ani, dar depozitele vulcanice groase de la Densuș, crezute multă vreme de aceeași vârstă, au fost datate în 2023 la 80–82 de milioane.

Surse

Sebeș: Balaur și o vertebră de uriaș

Bazinul Transilvaniei, la vreo 70 de kilometri nord-est de Sânpetru: malurile roșii de la Sebeș-Glod și Râpa Roșie.

12 Sebeș

Balaur bondoc, un schelet fără cap

Piciorul stâng al lui Balaur bondoc, cu cele două gheare mari. Bara de scară are 5 centimetri.
Piciorul stâng al lui Balaur bondoc, cu cele două gheare mari. Bara de scară are 5 centimetri. Foto: Csiki-Sava, Buffetaut, Ősi, Pereda-Suberbiola, Brusatte (ZooKeys 469), CC BY 4.0, Wikimedia Commons

Găsit

În septembrie 2009, geologul Mátyás Vremir a găsit la Sebeș-Glod, în mâl roșu de luncă, un schelet parțial: opt vertebre din spate, sacrul, patru vertebre din coadă, umerii, ambele brațe, o mână, bazinul, piciorul stâng aproape întreg și o parte din cel drept. Fără craniu și fără femure. E la Cluj-Napoca, la Societatea Muzeului Ardelean (EME PV.313). Sebeș e în alt bazin, la vreo 70 de kilometri nord-est de Sânpetru.

Dedus

Humerusul are 117 milimetri, tibia 153, oasele lungi ale labei (metatarsul) 62: picioare scurte și late, cu metatarsul de nici două ori mai lung decât lat. Nicio lungime a trupului nu a fost publicată. Scheletul de aici, cu gâtul, coada și femurul după Velociraptor, are 1,4 metri. Capul e un bloc de ghips fără orbite, fiindcă nu se cunoaște niciun os din el. La fiecare picior, două degete poartă gheare mari.

Ce era Balaur e disputat: o rudă apropiată a lui Velociraptor, după primii autori, sau o pasăre timpurie care nu zbura, după o analiză din 2015. Oasele sunt aceleași; capul și hrana ar fi altele.

Presupus

Penele nu au nicio dovadă directă: suprafața oaselor de la braț e prea roasă ca să se vadă dacă purtau urmele prinderii penelor. Sunt presupuse fiindcă rudele lui apropiate le aveau. Culoarea, hrana și rostul ghearelor duble sunt presupuneri.

Surse

13 Sebeș

O vertebră de la Râpa Roșie

Mulaj al vertebrei de la Râpa Roșie, într-o expoziție a Muzeului American de Istorie Naturală.
Mulaj al vertebrei de la Râpa Roșie, într-o expoziție a Muzeului American de Istorie Naturală. Foto: Tim Evanson, CC BY-SA 2.0, Wikimedia Commons

Găsit

O singură vertebră de gât (EME 315), de la Râpa Roșie, lângă Sebeș. Are 24 de centimetri, cât s-a păstrat din ea, și ar fi avut 30 întreagă; e lată de 15 centimetri la capăt, cu peretele de os gros de 4–6 milimetri, mult pentru un pterozaur.

Dedus

După ea, partea lungă a gâtului avea în jur de un metru și jumătate, cam jumătate din cât ar fi de așteptat la un pterozaur atât de mare: un gât scurt și foarte rezistent. Vertebra e atribuită unui Hatzegopteryx, fără să fie a animalului de la Vălioara. Scheletul care se ridică din ea e cel de acolo, cu aripile deschise.

Presupus

Zborul planat e presupus după forma aripii la rudele mai bine cunoscute. La Sebeș-Glod, în situl lui Balaur, s-a găsit și un pterozaur mai mic, Eurazhdarcho langendorfensis, cu anvergura de vreo 3 metri și cu urme de dinți de crocodil pe două oase.

Surse

14 Sebeș

Ce nu se știe

Cea mai tânără rocă datată din valea Sibișelului, la Sânpetru, are aproximativ 67,8 milioane de ani. În Transilvania, oasele de dinozaur ajung până cu cel puțin un milion de ani înainte de sfârșitul Cretacicului, acum 66 de milioane de ani. Cum s-a încheiat totul pe insulă nu e scris în nicio rocă găsită până acum.

Dintre sauropozii de aici, singura bucată de craniu e o cutie craniană de la Pui, pe care nimeni nu o poate lega de vreuna dintre cele patru specii. Singura piele păstrată e a unor embrioni din ouăle de la Totești, cu ridicături de 8–12 miimi de milimetru. Nu există nicio pană și niciun ou cu embrion întreg. Lungimea lui Balaur, înălțimea lui Hatzegopteryx și mărimea lui Struthiosaurus din România nu au fost publicate niciodată.

Oase de la Hațeg se pot vedea la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, la Universitatea din București, la Cluj-Napoca, la Deva și, în Țara Hațegului, în casele Geoparcului UNESCO, între care Casa Dinozaurilor Pitici din Sânpetru.

Surse

Ce e disputat

  • Cât de mare era insula. Aproximativ 80.000 km² după estimarea folosită cel mai des; până la 200.000 după alte reconstituiri ale mărilor din jur. O estimare mai veche, de 7.500 km², era de fapt suprafața de azi a Bazinului Hațeg.
  • Cine era pitic. Magyarosaurus dacus, sigur. Telmatosaurus, foarte probabil. Zalmoxes și Struthiosaurus, poate doar mici din familie. Carnivorele, nu. Uriash kadici, deloc: 5–8 tone.
  • Cât de lung era Magyarosaurus. Sub 3 metri, după calculul din 2025; 5–6 metri, după estimările mai vechi. Șoldul la un metru și greutatea sub o tonă apar în ambele.
  • Ce era Balaur. O rudă a lui Velociraptor sau o pasăre timpurie care nu zbura.
  • Hatzegopteryx. Lungimea craniului (de la „aproape 3 metri” la „foarte scurt”), anvergura (10–12 metri) și rolul de mare prădător al insulei sunt deduse din câteva oase și din rude.
  • Ouăle de la Tuștea. Coajă ca la titanozauri, pui de dinozaur cu cioc de rață lângă ele, atribuiți lui Telmatosaurus.
  • Ferenceratops. În 2026, Zalmoxes shqiperorum a fost citit ca un dinozaur cu coarne timpuriu. Nu au apărut oase noi; e o altă lectură a celor vechi.
  • Vulcanii. Activi pe vremea dinozaurilor, după datări mai vechi; cu zece milioane de ani mai vechi, după o datare din 2023.

Cât de exactă e reconstituirea

Fiecare animal e construit din măsurători publicate: lungimi de oase, lățimi de craniu, numere de inventar. Unde nu există măsurători, textul opririi spune după ce rudă s-a completat sau că numărul e ales.

La „găsit”, oasele sunt cele care există, la mărimea lor, dar așezarea lor pe rocă nu reproduce săpătura: pentru cele mai multe nu s-a publicat niciun plan. Scheletul lui Balaur e singurul găsit cu oasele legate între ele și e arătat ca atare, culcat pe o parte.

Roca de la „găsit” e schematică: argile roșii în strate și gresii cenușii-verzui, ca în văile de la Sânpetru și Vălioara, fără pășunile și livezile de azi.

Relieful fiecărui loc e inventat. Rocile spun ce fel de teren era, o baltă, un râu cu mai multe brațe sau o câmpie uscată, nu și unde era fiecare mal. Lățimea și adâncimea râurilor nu au fost publicate.

Mersul fiecărui animal e presupus: în patru labe la sauropod, la dinozaurul cu armură și la pterozaur, pe două picioare la celelalte. Piciorul care stă pe pământ nu alunecă; atât se poate cere unui mers pe care nu l-a văzut nimeni.

Culoarea închisă a osului adevărat e o convenție a paginii, ca să se deosebească de ghips. Oasele de la Vălioara și Sânpetru sunt negre sau gălbui, cele ale lui Balaur, deschise la culoare.

Lumina e a unei dimineți cu soarele jos și e aleasă, nu calculată. Sunetul e făcut din zgomot și tonuri; nimic nu e înregistrat, iar vocile animalelor sunt presupuse.

Aceleași animale, la scară, lângă înălțimea cititorului, sunt în Pe locul României a fost cândva o insulă cu dinozauri pitici. Acolo le compari; aici mergi printre ele și vezi cât din fiecare e os.

Surse

Măsurătorile vin din articolele de specialitate de mai jos; cele mai multe se pot citi liber.